Faptele Apostolilor

traducerea catolică

Capitolul 10, vv. 34-38

Discursul lui Petru în casa lui Cornéliu

34 Atunci Petru, deschizându-și gura, a spus: „Într-adevăr, acum înțeleg că Dumnezeu nu este părtinitor, 35 ci în orice neam, cel care se teme de el și face dreptatea îi este plăcut. 36 El a trimis fiilor lui Israél cuvântul său, care aduce vestea cea bună a păcii prin Isus Cristos. Acesta este Domnul tuturor. 37 Voi știți ceea ce s-a petrecut în toată Iudéea, începând din Galiléea, după botezul pe care l-a predicat Ioan: 38 cum l-a uns Dumnezeu pe Isus din Nazarét cu Duhul Sfânt și cu putere. Acesta a trecut făcând bine și vindecându-i pe toți cei care erau stăpâniți de diavol, pentru că Dumnezeu era cu el.

Textul a fost copiat în clipboard