Qohelét

I. Partea întâi

Omul, în fața limitelor sale

1 Cuvintele lui Qohelét,
fiul lui Davíd, rege în Ierusalím.
2 Deșertăciunea deșertăciunilor
– spune Qohelét –,
deșertăciunea deșertăciunilor,
toate sunt deșertăciune!
3 Ce folos are omul din toată truda lui
cu care trudește sub soare?
4 O generație trece, o generație vine,
dar pământul rămâne mereu.
5 Soarele răsare, soarele apune,
tânjește spre locul de unde va răsări.
6 Vântul merge spre sud
și se întoarce spre nord,
se învârte și înconjoară
și se întoarce vântul pe circuitul său.
7 Toate râurile curg spre mare,
și marea nu se umple:
spre locurile de unde râurile curg,
acolo se întorc ca să curgă.
8 Toate lucrurile se frământă și niciun om
nu poate să spună [de ce];
ochiul nu se satură să vadă
și urechea nu se umple
cu ceea ce aude.
9 Ceea ce a fost va mai fi
și ceea ce s-a făcut se va mai face:
nu este nimic nou sub soare.
10 Ar putea fi un lucru
despre care să se spună:
„Iată, acesta este nou!”,
dar el a fost deja în vremurile
care au fost înaintea noastră.
11 Nu este amintire
despre cele care au fost mai înainte
și nici nu va fi amintire
despre cele care vor fi la sfârșit
la cei care vor fi după.

Mărturisirea regelui Solomón

12 Eu, Qohelét, am fost rege peste Israél, în Ierusalím. 13 Mi-am pus la inimă să caut și să cercetez cu înțelepciune tot ceea ce s-a făcut sub cer; aceasta este o îndeletnicire pe care a dat-o Dumnezeu fiilor oamenilor ca să se chinuie cu ea. 14 Am văzut toate lucrările care s-au făcut sub soare și, iată, totul este deșertăciune și goană după vânt!
15 Ceea ce este strâmb nu se poate îndrepta
și ceea ce lipsește nu se poate număra.
16 Mi-am zis eu în inima mea: „Iată, eu am crescut și am adunat mai mult decât toți cei care au fost înaintea mea în Ierusalím și inima mea a văzut înmulțindu-se înțelepciunea și cunoașterea! 17 Mi-am pus la inimă să cunosc înțelepciunea și să cunosc prostia și nebunia. Dar recunosc că și acestea sunt goană după vânt.
18 Căci în multă înțelepciune este multă indignare
și dacă se adaugă cunoaștere, se adaugă și chin”.

1 Cuvintele lui Qohelét, fiul lui Davíd, rege în Ierusalím.

2 Deșertăciunea deșertăciunilor – spune Qohelét –, deșertăciunea deșertăciunilor, toate sunt deșertăciune!

3 Ce folos are omul din toată truda lui cu care trudește sub soare?

4 O generație trece, o generație vine, dar pământul rămâne mereu.

5 Soarele răsare, soarele apune, tânjește spre locul de unde va răsări.

6 Vântul merge spre sud și se întoarce spre nord, se învârte și înconjoară și se întoarce vântul pe circuitul său.

7 Toate râurile curg spre mare, și marea nu se umple: spre locurile de unde râurile curg, acolo se întorc ca să curgă.

8 Toate lucrurile se frământă și niciun om nu poate să spună [de ce]; ochiul nu se satură să vadă și urechea nu se umple cu ceea ce aude.

9 Ceea ce a fost va mai fi și ceea ce s-a făcut se va mai face: nu este nimic nou sub soare.

10 Ar putea fi un lucru despre care să se spună: „Iată, acesta este nou!”, dar el a fost deja în vremurile care au fost înaintea noastră.

11 Nu este amintire despre cele care au fost mai înainte și nici nu va fi amintire despre cele care vor fi la sfârșit la cei care vor fi după.

12 Eu, Qohelét, am fost rege peste Israél, în Ierusalím.

13 Mi-am pus la inimă să caut și să cercetez cu înțelepciune tot ceea ce s-a făcut sub cer; aceasta este o îndeletnicire pe care a dat-o Dumnezeu fiilor oamenilor ca să se chinuie cu ea.

14 Am văzut toate lucrările care s-au făcut sub soare și, iată, totul este deșertăciune și goană după vânt!

15 Ceea ce este strâmb nu se poate îndrepta și ceea ce lipsește nu se poate număra.

16 Mi-am zis eu în inima mea: „Iată, eu am crescut și am adunat mai mult decât toți cei care au fost înaintea mea în Ierusalím și inima mea a văzut înmulțindu-se înțelepciunea și cunoașterea!

17 Mi-am pus la inimă să cunosc înțelepciunea și să cunosc prostia și nebunia. Dar recunosc că și acestea sunt goană după vânt.

18 Căci în multă înțelepciune este multă indignare și dacă se adaugă cunoaștere, se adaugă și chin”.