1 Εἰς τὸ τέλος· τῷ δούλῳ κυρίου τῷ Δαυιδ. 2 Φησὶν ὁ παράνομος τοῦ ἁμαρτάνειν ἐν ἑαυτῷ, οὐκ ἔστιν φόβος θεοῦ ἀπέναντι τῶν ὀφθαλμῶν αὐτοῦ· 3 ὅτι ἐδόλωσεν ἐνώπιον αὐτοῦ τοῦ εὑρεῖν τὴν ἀνομίαν αὐτοῦ καὶ μισῆσαι. 4 τὰ ῥήματα τοῦ στόματος αὐτοῦ ἀνομία καὶ δόλος, οὐκ ἐβουλήθη συνιέναι τοῦ ἀγαθῦναι· 5 ἀνομίαν διελογίσατο ἐπὶ τῆς κοίτης αὐτοῦ, παρέστη πάσῃ ὁδῷ οὐκ ἀγαθῇ, τῇ δὲ κακίᾳ οὐ προσώχθισεν. 6 κύριε, ἐν τῷ οὐρανῷ τὸ ἔλεός σου, καὶ ἡ ἀλήθειά σου ἕως τῶν νεφελῶν· 7 ἡ δικαιοσύνη σου ὡσεὶ ὄρη θεοῦ, τὰ κρίματά σου ἄβυσσος πολλή· ἀνθρώπους καὶ κτήνη σώσεις, κύριε. 8 ὡς ἐπλήθυνας τὸ ἔλεός σου, ὁ θεός· οἱ δὲ υἱοὶ τῶν ἀνθρώπων ἐν σκέπῃ τῶν πτερύγων σου ἐλπιοῦσιν. 9 μεθυσθήσονται ἀπὸ πιότητος τοῦ οἴκου σου, καὶ τὸν χειμάρρουν τῆς τρυφῆς σου ποτιεῖς αὐτούς· 10 ὅτι παρὰ σοὶ πηγὴ ζωῆς, ἐν τῷ φωτί σου ὀψόμεθα φῶς. 11 παράτεινον τὸ ἔλεός σου τοῖς γινώσκουσίν σε καὶ τὴν δικαιοσύνην σου τοῖς εὐθέσι τῇ καρδίᾳ. 12 μὴ ἐλθέτω μοι ποὺς ὑπερηφανίας, καὶ χεὶρ ἁμαρτωλῶν μὴ σαλεύσαι με. 13 ἐκεῖ ἔπεσον οἱ ἐργαζόμενοι τὴν ἀνομίαν, ἐξώσθησαν καὶ οὐ μὴ δύνωνται στῆναι.
1 Εἰς τὸ τέλος· τῷ δούλῳ κυρίου τῷ Δαυιδ.
2 Φησὶν ὁ παράνομος τοῦ ἁμαρτάνειν ἐν ἑαυτῷ, οὐκ ἔστιν φόβος θεοῦ ἀπέναντι τῶν ὀφθαλμῶν αὐτοῦ·
3 ὅτι ἐδόλωσεν ἐνώπιον αὐτοῦ τοῦ εὑρεῖν τὴν ἀνομίαν αὐτοῦ καὶ μισῆσαι.
4 τὰ ῥήματα τοῦ στόματος αὐτοῦ ἀνομία καὶ δόλος, οὐκ ἐβουλήθη συνιέναι τοῦ ἀγαθῦναι·
5 ἀνομίαν διελογίσατο ἐπὶ τῆς κοίτης αὐτοῦ, παρέστη πάσῃ ὁδῷ οὐκ ἀγαθῇ, τῇ δὲ κακίᾳ οὐ προσώχθισεν.
6 κύριε, ἐν τῷ οὐρανῷ τὸ ἔλεός σου, καὶ ἡ ἀλήθειά σου ἕως τῶν νεφελῶν·
7 ἡ δικαιοσύνη σου ὡσεὶ ὄρη θεοῦ, τὰ κρίματά σου ἄβυσσος πολλή· ἀνθρώπους καὶ κτήνη σώσεις, κύριε.
8 ὡς ἐπλήθυνας τὸ ἔλεός σου, ὁ θεός· οἱ δὲ υἱοὶ τῶν ἀνθρώπων ἐν σκέπῃ τῶν πτερύγων σου ἐλπιοῦσιν.
9 μεθυσθήσονται ἀπὸ πιότητος τοῦ οἴκου σου, καὶ τὸν χειμάρρουν τῆς τρυφῆς σου ποτιεῖς αὐτούς·
10 ὅτι παρὰ σοὶ πηγὴ ζωῆς, ἐν τῷ φωτί σου ὀψόμεθα φῶς.
11 παράτεινον τὸ ἔλεός σου τοῖς γινώσκουσίν σε καὶ τὴν δικαιοσύνην σου τοῖς εὐθέσι τῇ καρδίᾳ.
12 μὴ ἐλθέτω μοι ποὺς ὑπερηφανίας, καὶ χεὶρ ἁμαρτωλῶν μὴ σαλεύσαι με.
13 ἐκεῖ ἔπεσον οἱ ἐργαζόμενοι τὴν ἀνομίαν, ἐξώσθησαν καὶ οὐ μὴ δύνωνται στῆναι.
Traducerea catolică
Traducerea greacă bizantină
1 Al lui Davíd.
Judecă-i tu, Doamne, pe cei care mă judecă,
luptă tu cu cei ce luptă împotriva mea!
1 Εἰς τὸ τέλος· τῷ δούλῳ κυρίου τῷ Δαυιδ.
2 Apucă scutul și pavăza
și ridică-te în ajutorul meu!
2 Φησὶν ὁ παράνομος τοῦ ἁμαρτάνειν ἐν ἑαυτῷ, οὐκ ἔστιν φόβος θεοῦ ἀπέναντι τῶν ὀφθαλμῶν αὐτοῦ·
3 Ridică sulița și barda
împotriva celor care mă urmăresc!
Spune sufletului meu:
„Eu sunt mântuirea ta”!
3 ὅτι ἐδόλωσεν ἐνώπιον αὐτοῦ τοῦ εὑρεῖν τὴν ἀνομίαν αὐτοῦ καὶ μισῆσαι.
4 Să fie rușinați și umiliți
cei care caută sufletul meu,
să dea înapoi și să se facă de ocară
cei ce se gândesc la răul meu!
4 τὰ ῥήματα τοῦ στόματος αὐτοῦ ἀνομία καὶ δόλος, οὐκ ἐβουλήθη συνιέναι τοῦ ἀγαθῦναι·
5 Să fie ca pleava luată de vânt
și îngerul Domnului să-i nimicească!
5 ἀνομίαν διελογίσατο ἐπὶ τῆς κοίτης αὐτοῦ, παρέστη πάσῃ ὁδῷ οὐκ ἀγαθῇ, τῇ δὲ κακίᾳ οὐ προσώχθισεν.
6 Să le fie calea întunecoasă și alunecoasă
și îngerul Domnului să-i urmărească!
6 κύριε, ἐν τῷ οὐρανῷ τὸ ἔλεός σου, καὶ ἡ ἀλήθειά σου ἕως τῶν νεφελῶν·
7 Căci pe degeaba mi-au întins lațul lor
și fără de temei au săpat [o groapă]
[ca să piardă] sufletul meu.
7 ἡ δικαιοσύνη σου ὡσεὶ ὄρη θεοῦ, τὰ κρίματά σου ἄβυσσος πολλή· ἀνθρώπους καὶ κτήνη σώσεις, κύριε.
8 Să vină pe neașteptate ruina peste ei
și lațul pe care l-au întins,
pe ei să-i prindă, ei înșiși să cadă în ruină!
8 ὡς ἐπλήθυνας τὸ ἔλεός σου, ὁ θεός· οἱ δὲ υἱοὶ τῶν ἀνθρώπων ἐν σκέπῃ τῶν πτερύγων σου ἐλπιοῦσιν.
9 Iar sufletul meu va tresălta de bucurie
în Domnul,
va exulta de mântuirea lui.
9 μεθυσθήσονται ἀπὸ πιότητος τοῦ οἴκου σου, καὶ τὸν χειμάρρουν τῆς τρυφῆς σου ποτιεῖς αὐτούς·
10 Toate oasele mele vor zice:
„Cine e ca tine, Doamne?”.
Tu, care mântuiești pe cel sărac
de [mâna] celor mai puternici decât el,
pe cel sărac și pe cel nevoiaș de cei ce-i jefuiesc.
10 ὅτι παρὰ σοὶ πηγὴ ζωῆς, ἐν τῷ φωτί σου ὀψόμεθα φῶς.
11 S-au ridicat martori mincinoși,
care mă întreabă de lucruri pe care nu le știu;
11 παράτεινον τὸ ἔλεός σου τοῖς γινώσκουσίν σε καὶ τὴν δικαιοσύνην σου τοῖς εὐθέσι τῇ καρδίᾳ.
12 ei mă răsplătesc cu rău în loc de bine,
sufletul meu e cuprins de dezolare.
12 μὴ ἐλθέτω μοι ποὺς ὑπερηφανίας, καὶ χεὶρ ἁμαρτωλῶν μὴ σαλεύσαι με.
13 Iar eu, când ei erau bolnavi, mă îmbrăcam în sac,
îmi umileam sufletul cu post
și în inima mea mă rugam pentru ei neîncetat.
13 ἐκεῖ ἔπεσον οἱ ἐργαζόμενοι τὴν ἀνομίαν, ἐξώσθησαν καὶ οὐ μὴ δύνωνται στῆναι.
14 Mă zbăteam ca pentru un prieten al meu,
ca pentru un frate,
ca și cum mi-aș fi jelit mama,
așa eram zdrobit de chin.
15 Dar ei se bucură când mă clatin;
se adună, se strâng împotriva mea
ca să mă lovească, și eu nu știam;
ca să mă sfâșie fără încetare,
16 mă ispitesc, mă batjocoresc în fel și chip,
scrâșnesc din dinți împotriva mea.
17 Doamne, cât vei mai privi?
Scapă sufletul meu de devastarea lor,
de puii de leu, pe mine, cel părăsit!
18 Te voi lăuda în adunarea cea mare,
în mijlocul unui popor puternic te voi lăuda.
19 Să nu râdă de mine dușmanii mei mincinoși,
nici să clipească din ochi
cei care mă urăsc fără motiv!
20 Căci ei nu vorbesc de pace,
ci împotriva celor pașnici din țară
urzesc planuri viclene.
21 Își deschid gura larg asupra mea
și zic: „Aha! Aha!
Am văzut cu ochii noștri!”.
22 Tu ai văzut, Doamne. Nu sta în tăcere!
Doamne, nu te îndepărta de mine!
23 Ridică-te și scoală-te la judecata mea,
Dumnezeul meu și Domnul meu,
în [apărarea] cauzei mele!
24 Judecă-mă după dreptatea ta,
Doamne Dumnezeul meu,
ca să nu râdă ei de mine!
25 Să nu zică în inima lor:
„Ce bucurie pentru sufletul nostru!”,
nici să nu spună: „L-am înghițit”!
26 Să se rușineze și să fie făcuți de ocară
toți cei care se bucură de răul meu!
Să fie învăluiți de rușine și de umilire
cei care se cred mari înaintea mea!
27 Să tresalte de veselie și să se bucure
cei care doresc dreptatea mea,
să spună pururi: „Preaînălțat fie Domnul,
cel care dorește pacea slujitorului său!”.
28 Și limba mea va vesti dreptatea ta
și te va lăuda toată ziua.
Traducerea ortodoxă
Traducerea greacă bizantină
1 Necredința călcătorului de lege spune inimii mele, că nu este într-însul frica de Dumnezeu.
1 Εἰς τὸ τέλος· τῷ δούλῳ κυρίου τῷ Δαυιδ.
2 El singur se amăgește în ochii săi, când zice că ar fi urmărind fărădelegea și ar fi urând-o.
2 Φησὶν ὁ παράνομος τοῦ ἁμαρτάνειν ἐν ἑαυτῷ, οὐκ ἔστιν φόβος θεοῦ ἀπέναντι τῶν ὀφθαλμῶν αὐτοῦ·
3 Graiurile gurii lui fărădelege și vicleșug; n-a vrut să priceapă ca să facă bine.
3 ὅτι ἐδόλωσεν ἐνώπιον αὐτοῦ τοῦ εὑρεῖν τὴν ἀνομίαν αὐτοῦ καὶ μισῆσαι.
4 Fărădelege a gândit în așternutul său, în toată calea cea bună n-a stat și răutatea n-a urât.
4 τὰ ῥήματα τοῦ στόματος αὐτοῦ ἀνομία καὶ δόλος, οὐκ ἐβουλήθη συνιέναι τοῦ ἀγαθῦναι·
5 Doamne, în cer este mila Ta și adevărul Tău până la nori.
5 ἀνομίαν διελογίσατο ἐπὶ τῆς κοίτης αὐτοῦ, παρέστη πάσῃ ὁδῷ οὐκ ἀγαθῇ, τῇ δὲ κακίᾳ οὐ προσώχθισεν.
6 Dreptatea Ta ca munții lui Dumnezeu, judecățile Tale adânc mare; oameni și dobitoace vei izbăvi Doamne.
6 κύριε, ἐν τῷ οὐρανῷ τὸ ἔλεός σου, καὶ ἡ ἀλήθειά σου ἕως τῶν νεφελῶν·
7 Că ai înmulțit mila Ta, Dumnezeule, iar fiii oamenilor în umbra aripilor Tale vor nădăjdui.
7 ἡ δικαιοσύνη σου ὡσεὶ ὄρη θεοῦ, τὰ κρίματά σου ἄβυσσος πολλή· ἀνθρώπους καὶ κτήνη σώσεις, κύριε.
8 Sătura-se-vor din grăsimea casei Tale și din izvorul desfătării Tale îi vei adăpa pe ei.
8 ὡς ἐπλήθυνας τὸ ἔλεός σου, ὁ θεός· οἱ δὲ υἱοὶ τῶν ἀνθρώπων ἐν σκέπῃ τῶν πτερύγων σου ἐλπιοῦσιν.
9 Că la Tine este izvorul vieții, întru lumina Ta vom vedea lumină.
9 μεθυσθήσονται ἀπὸ πιότητος τοῦ οἴκου σου, καὶ τὸν χειμάρρουν τῆς τρυφῆς σου ποτιεῖς αὐτούς·
10 Tinde mila Ta celor ce Te cunosc pe Tine și dreptatea Ta celor drepți la inimă.
10 ὅτι παρὰ σοὶ πηγὴ ζωῆς, ἐν τῷ φωτί σου ὀψόμεθα φῶς.
11 Să nu vină peste mine picior de mândrie și mâna păcătoșilor să nu mă clatine.
11 παράτεινον τὸ ἔλεός σου τοῖς γινώσκουσίν σε καὶ τὴν δικαιοσύνην σου τοῖς εὐθέσι τῇ καρδίᾳ.
12 Acolo au căzut toți cei ce lucrează fărădelegea; izgoniți au fost și nu vor putea să stea.
12 μὴ ἐλθέτω μοι ποὺς ὑπερηφανίας, καὶ χεὶρ ἁμαρτωλῶν μὴ σαλεύσαι με.
13 ἐκεῖ ἔπεσον οἱ ἐργαζόμενοι τὴν ἀνομίαν, ἐξώσθησαν καὶ οὐ μὴ δύνωνται στῆναι.
