Capitolul 1
Iacob 1Destinatarii scrisorii
1 Iacób, slujitorul lui Dumnezeu și al Domnului Isus Cristos, către cele douăsprezece triburi care trăiesc în diáspora: Salutare!
Răbdare, credință și înțelepciune
2 Să considerați ca o mare bucurie, frații mei, când treceți prin diferite încercări, 3 știind că încercarea credinței voastre produce răbdarea, 4 iar răbdarea trebuie să ducă la desăvârșirea faptei ca să fiți desăvârșiți și integri, fără să vă lipsească ceva. 5 Dacă îi lipsește cuiva dintre voi înțelepciunea, să o ceară de la Dumnezeu, care dă tuturor cu generozitate și fără mustrare, și i se va da, 6 dar să o ceară cu credință, fără ezitare, fiindcă cel care ezită se aseamănă cu valul mării purtat de vânt și aruncat de ici-colo. 7 Un astfel de om să nu-și închipuie că va primi ceva de la Domnul, 8 pentru că este un om cu suflet împărțit, nestatornic în toate căile sale.
9 Fratele care este umilit să se mândrească de înălțarea lui, 10 iar cel bogat de umilirea lui, pentru că va trece ca floarea ierbii. 11 Căci soarele s-a ridicat cu arșița lui și a uscat iarba, iar floarea ei a căzut, înfățișarea ei frumoasă a pierit. Tot așa și cel bogat se va sfârși în lucrările sale.
12 Fericit omul care îndură ispita pentru că, după ce va fi încercat, va primi coroana vieții pe care a promis-o Domnul celor care îl iubesc. 13 Nimeni să nu spună când este ispitit: „De la Dumnezeu sunt ispitit”, pentru că Dumnezeu nu poate fi ispitit la rău și nici nu ispitește pe nimeni. 14 Fiecare este ispitit de propria lui poftă care îl atrage și-l seduce; 15 apoi pofta, odată încolțită, dă naștere păcatului, iar păcatul, odată săvârșit, provoacă moartea.
16 Nu vă înșelați, frații mei iubiți! 17 Orice dar bun și orice dar desăvârșit este de sus, coboară de la Tatăl luminilor în care nu este nici schimbare, nici umbră de transformare. 18 El a voit să ne dea naștere printr-un cuvânt de adevăr, ca să fim începutul creaturilor sale.
Primirea și împlinirea cuvântului
19 Să știți, frații mei iubiți: fiecare om să fie prompt la ascultare, încet la vorbire și lent la mânie, 20 pentru că mânia omului nu împlinește dreptatea lui Dumnezeu. 21 De aceea, lăsați la o parte orice murdărie și toată răutatea; primiți cu blândețe cuvântul care a fost sădit în voi și care poate mântui sufletele voastre.
22 Căutați să împliniți cuvântul, nu numai să-l ascultați, înșelându-vă pe voi înșivă, 23 pentru că dacă cineva ascultă cuvântul și nu-l împlinește, se aseamănă cu omul care își privește propria față în oglindă: 24 s-a privit pe sine, a plecat și a uitat îndată cum era. 25 Dacă cineva privește cu atenție la legea desăvârșită a libertății și rămâne în ea, nu o ascultă ca apoi să o uite, ci ca să o pună în practică, astfel, acesta va fi fericit în lucrarea sa.
26 Dacă cineva crede că este religios, dar nu-și stăpânește limba, din contra își înșală inima, religiozitatea lui este zadarnică. 27 Religiozitatea curată și fără pată înaintea lui Dumnezeu și a Tatălui este aceasta: a-i vizita pe orfani și pe văduve în necazurile lor și a se păstra nepătați de lume.
1 Iacób, slujitorul lui Dumnezeu și al Domnului Isus Cristos, către cele douăsprezece triburi care trăiesc în diáspora: Salutare!
2 Să considerați ca o mare bucurie, frații mei, când treceți prin diferite încercări,
3 știind că încercarea credinței voastre produce răbdarea,
4 iar răbdarea trebuie să ducă la desăvârșirea faptei ca să fiți desăvârșiți și integri, fără să vă lipsească ceva.
5 Dacă îi lipsește cuiva dintre voi înțelepciunea, să o ceară de la Dumnezeu, care dă tuturor cu generozitate și fără mustrare, și i se va da,
6 dar să o ceară cu credință, fără ezitare, fiindcă cel care ezită se aseamănă cu valul mării purtat de vânt și aruncat de ici-colo.
7 Un astfel de om să nu-și închipuie că va primi ceva de la Domnul,
8 pentru că este un om cu suflet împărțit, nestatornic în toate căile sale.
9 Fratele care este umilit să se mândrească de înălțarea lui,
10 iar cel bogat de umilirea lui, pentru că va trece ca floarea ierbii.
11 Căci soarele s-a ridicat cu arșița lui și a uscat iarba, iar floarea ei a căzut, înfățișarea ei frumoasă a pierit. Tot așa și cel bogat se va sfârși în lucrările sale.
12 Fericit omul care îndură ispita pentru că, după ce va fi încercat, va primi coroana vieții pe care a promis-o Domnul celor care îl iubesc.
13 Nimeni să nu spună când este ispitit: „De la Dumnezeu sunt ispitit”, pentru că Dumnezeu nu poate fi ispitit la rău și nici nu ispitește pe nimeni.
14 Fiecare este ispitit de propria lui poftă care îl atrage și-l seduce;
15 apoi pofta, odată încolțită, dă naștere păcatului, iar păcatul, odată săvârșit, provoacă moartea.
16 Nu vă înșelați, frații mei iubiți!
17 Orice dar bun și orice dar desăvârșit este de sus, coboară de la Tatăl luminilor în care nu este nici schimbare, nici umbră de transformare.
18 El a voit să ne dea naștere printr-un cuvânt de adevăr, ca să fim începutul creaturilor sale.
19 Să știți, frații mei iubiți: fiecare om să fie prompt la ascultare, încet la vorbire și lent la mânie,
20 pentru că mânia omului nu împlinește dreptatea lui Dumnezeu.
21 De aceea, lăsați la o parte orice murdărie și toată răutatea; primiți cu blândețe cuvântul care a fost sădit în voi și care poate mântui sufletele voastre.
22 Căutați să împliniți cuvântul, nu numai să-l ascultați, înșelându-vă pe voi înșivă,
23 pentru că dacă cineva ascultă cuvântul și nu-l împlinește, se aseamănă cu omul care își privește propria față în oglindă:
24 s-a privit pe sine, a plecat și a uitat îndată cum era.
25 Dacă cineva privește cu atenție la legea desăvârșită a libertății și rămâne în ea, nu o ascultă ca apoi să o uite, ci ca să o pună în practică, astfel, acesta va fi fericit în lucrarea sa.
26 Dacă cineva crede că este religios, dar nu-și stăpânește limba, din contra își înșală inima, religiozitatea lui este zadarnică.
27 Religiozitatea curată și fără pată înaintea lui Dumnezeu și a Tatălui este aceasta: a-i vizita pe orfani și pe văduve în necazurile lor și a se păstra nepătați de lume.
Traducerea catolică
Traducerea ortodoxă
1 Iacób, slujitorul lui Dumnezeu și al Domnului Isus Cristos, către cele douăsprezece triburi care trăiesc în diáspora: Salutare!
1 Iacov, robul lui Dumnezeu și al Domnului Iisus Hristos, celor douăsprezece seminții, care sunt în împrăștiere, salutare.
2 Să considerați ca o mare bucurie, frații mei, când treceți prin diferite încercări,
2 Mare bucurie să socotiți, frații mei, când cădeți în felurite ispite,
3 știind că încercarea credinței voastre produce răbdarea,
3 știind că încercarea credinței voastre lucrează răbdarea;
4 iar răbdarea trebuie să ducă la desăvârșirea faptei ca să fiți desăvârșiți și integri, fără să vă lipsească ceva.
4 iar răbdarea să-și aibă lucrul ei desăvârșit, ca să fiți desăvârșiți și întregi, nelipsiți fiind de nimic.
5 Dacă îi lipsește cuiva dintre voi înțelepciunea, să o ceară de la Dumnezeu, care dă tuturor cu generozitate și fără mustrare, și i se va da,
5 Și de este cineva din voi lipsit de înțelepciune, să o ceară de la Dumnezeu, Cel ce dă tuturor fără deosebire și fără înfruntare; și i se va da.
6 dar să o ceară cu credință, fără ezitare, fiindcă cel care ezită se aseamănă cu valul mării purtat de vânt și aruncat de ici-colo.
6 Să ceară însă cu credință, fără să aibă nici o îndoială, pentru că cine se îndoiește este asemenea valului mării, mișcat de vânt și aruncat încoace și încolo.
7 Un astfel de om să nu-și închipuie că va primi ceva de la Domnul,
7 Să nu gândească omul acela că va lua ceva de la Dumnezeu.
8 pentru că este un om cu suflet împărțit, nestatornic în toate căile sale.
8 Bărbatul îndoielnic este nestatornic în toate căile sale.
9 Fratele care este umilit să se mândrească de înălțarea lui,
9 Iar fratele cel smerit să se laude întru înălțimea sa,
10 iar cel bogat de umilirea lui, pentru că va trece ca floarea ierbii.
10 și cel bogat întru smerenia sa, pentru că va trece ca floarea ierbii.
11 Căci soarele s-a ridicat cu arșița lui și a uscat iarba, iar floarea ei a căzut, înfățișarea ei frumoasă a pierit. Tot așa și cel bogat se va sfârși în lucrările sale.
11 Căci a răsărit soarele arzător și a uscat iarba și floarea ei a căzut și frumusețea feței ei a pierit; tot așa se va veșteji și bogatul în alergăturile sale.
12 Fericit omul care îndură ispita pentru că, după ce va fi încercat, va primi coroana vieții pe care a promis-o Domnul celor care îl iubesc.
12 Fericit este bărbatul care rabdă ispita, căci lămurit făcându-se va lua cununa vieții, pe care a făgăduit-o Dumnezeu celor ce Îl iubesc pe El.
13 Nimeni să nu spună când este ispitit: „De la Dumnezeu sunt ispitit”, pentru că Dumnezeu nu poate fi ispitit la rău și nici nu ispitește pe nimeni.
13 Nimeni să nu zică, atunci când este ispitit: „De la Dumnezeu sunt ispitit”, pentru că Dumnezeu nu este ispitit de rele și El însuși nu ispitește pe nimeni.
14 Fiecare este ispitit de propria lui poftă care îl atrage și-l seduce;
14 Ci fiecare este ispitit când este tras și momit de însăși pofta sa.
15 apoi pofta, odată încolțită, dă naștere păcatului, iar păcatul, odată săvârșit, provoacă moartea.
15 Apoi pofta, zămislind, naște păcat, iar păcatul, odată săvârșit, aduce moarte.
16 Nu vă înșelați, frații mei iubiți!
16 Nu vă înșelați, frații mei prea iubiți:
17 Orice dar bun și orice dar desăvârșit este de sus, coboară de la Tatăl luminilor în care nu este nici schimbare, nici umbră de transformare.
17 Toată darea cea bună și tot darul desăvârșit de sus este, pogorându-se de la Părintele luminilor, la Care nu este schimbare sau umbră de mutare.
18 El a voit să ne dea naștere printr-un cuvânt de adevăr, ca să fim începutul creaturilor sale.
18 După voia Sa ne-a născut prin cuvântul adevărului, ca să fim începătură făpturilor Lui.
19 Să știți, frații mei iubiți: fiecare om să fie prompt la ascultare, încet la vorbire și lent la mânie,
19 Să știți, iubiții mei frați: orice om să fie grabnic la ascultare, zăbavnic la vorbire, zăbavnic la mânie.
20 pentru că mânia omului nu împlinește dreptatea lui Dumnezeu.
20 Căci mânia omului nu lucrează dreptatea lui Dumnezeu.
21 De aceea, lăsați la o parte orice murdărie și toată răutatea; primiți cu blândețe cuvântul care a fost sădit în voi și care poate mântui sufletele voastre.
21 Pentru aceea, lepădând toată spurcăciunea și prisosința răutății, primiți cu blândețe cuvântul sădit în voi, care poate să mântuiască sufletele voastre.
22 Căutați să împliniți cuvântul, nu numai să-l ascultați, înșelându-vă pe voi înșivă,
22 Dar faceți-vă împlinitori ai cuvântului, nu numai ascultători ai lui, amăgindu-vă pe voi înșivă.
23 pentru că dacă cineva ascultă cuvântul și nu-l împlinește, se aseamănă cu omul care își privește propria față în oglindă:
23 Căci dacă cineva este ascultător al cuvântului, iar nu și împlinitor, el seamănă cu omul care privește în oglindă fața firii sale;
24 s-a privit pe sine, a plecat și a uitat îndată cum era.
24 s-a privit pe sine și s-a dus și îndată a uitat ce fel era.
25 Dacă cineva privește cu atenție la legea desăvârșită a libertății și rămâne în ea, nu o ascultă ca apoi să o uite, ci ca să o pună în practică, astfel, acesta va fi fericit în lucrarea sa.
25 Cine s-a uitat, însă, de aproape în legea cea desăvârșită a libertății și a stăruit în ea, făcându-se nu ascultător care uită, ci împlinitor al lucrului, acela fericit va fi în lucrarea sa.
26 Dacă cineva crede că este religios, dar nu-și stăpânește limba, din contra își înșală inima, religiozitatea lui este zadarnică.
26 Dacă cineva socotește că e cucernic, dar nu își ține limba în frâu, ci își amăgește inima, cucernicia acestuia este zadarnică.
27 Religiozitatea curată și fără pată înaintea lui Dumnezeu și a Tatălui este aceasta: a-i vizita pe orfani și pe văduve în necazurile lor și a se păstra nepătați de lume.
27 Cucernicia curată și neîntinată înaintea lui Dumnezeu și Tatăl, aceasta este: să cercetăm pe orfani și pe văduve în necazurile lor, și să ne păzim pe noi fără de pată din partea lumii.
Traducerea catolică
Traducerea greacă bizantină
1 Iacób, slujitorul lui Dumnezeu și al Domnului Isus Cristos, către cele douăsprezece triburi care trăiesc în diáspora: Salutare!
1 Ἰάκωβος, θεοῦ καὶ κυρίου Ἰησοῦ χριστοῦ δοῦλος, ταῖς δώδεκα φυλαῖς ταῖς ἐν τῇ διασπορᾷ, χαίρειν.
2 Să considerați ca o mare bucurie, frații mei, când treceți prin diferite încercări,
2 Πᾶσαν χαρὰν ἡγήσασθε, ἀδελφοί μου, ὅταν πειρασμοῖς περιπέσητε ποικίλοις,
3 știind că încercarea credinței voastre produce răbdarea,
3 γινώσκοντες ὅτι τὸ δοκίμιον ὑμῶν τῆς πίστεως κατεργάζεται ὑπομονήν∙
4 iar răbdarea trebuie să ducă la desăvârșirea faptei ca să fiți desăvârșiți și integri, fără să vă lipsească ceva.
4 ἡ δὲ ὑπομονὴ ἔργον τέλειον ἐχέτω, ἵνα ἦτε τέλειοι καὶ ὁλόκληροι, ἐν μηδενὶ λειπόμενοι.
5 Dacă îi lipsește cuiva dintre voi înțelepciunea, să o ceară de la Dumnezeu, care dă tuturor cu generozitate și fără mustrare, și i se va da,
5 Εἰ δέ τις ὑμῶν λείπεται σοφίας, αἰτείτω παρὰ τοῦ διδόντος θεοῦ πᾶσιν ἁπλῶς, καὶ οὐκ ὀνειδίζοντος, καὶ δοθήσεται αὐτῷ.
6 dar să o ceară cu credință, fără ezitare, fiindcă cel care ezită se aseamănă cu valul mării purtat de vânt și aruncat de ici-colo.
6 Αἰτείτω δὲ ἐν πίστει, μηδὲν διακρινόμενος∙ ὁ γὰρ διακρινόμενος ἔοικεν κλύδωνι θαλάσσης ἀνεμιζομένῳ καὶ ῥιπιζομένῳ.
7 Un astfel de om să nu-și închipuie că va primi ceva de la Domnul,
7 Μὴ γὰρ οἰέσθω ὁ ἄνθρωπος ἐκεῖνος ὅτι λήψεταί τι παρὰ τοῦ κυρίου.
8 pentru că este un om cu suflet împărțit, nestatornic în toate căile sale.
8 Ἀνὴρ δίψυχος, ἀκατάστατος ἐν πάσαις ταῖς ὁδοῖς αὐτοῦ.
9 Fratele care este umilit să se mândrească de înălțarea lui,
9 Καυχάσθω δὲ ὁ ἀδελφὸς ὁ ταπεινὸς ἐν τῷ ὕψει αὐτοῦ∙
10 iar cel bogat de umilirea lui, pentru că va trece ca floarea ierbii.
10 ὁ δὲ πλούσιος ἐν τῇ ταπεινώσει αὐτοῦ∙ ὅτι ὡς ἄνθος χόρτου παρελεύσεται.
11 Căci soarele s-a ridicat cu arșița lui și a uscat iarba, iar floarea ei a căzut, înfățișarea ei frumoasă a pierit. Tot așa și cel bogat se va sfârși în lucrările sale.
11 Ἀνέτειλεν γὰρ ὁ ἥλιος σὺν τῷ καύσωνι, καὶ ἐξήρανεν τὸν χόρτον, καὶ τὸ ἄνθος αὐτοῦ ἐξέπεσεν, καὶ ἡ εὐπρέπεια τοῦ προσώπου αὐτοῦ ἀπώλετο∙ οὕτως καὶ ὁ πλούσιος ἐν ταῖς πορείαις αὐτοῦ μαρανθήσεται.
12 Fericit omul care îndură ispita pentru că, după ce va fi încercat, va primi coroana vieții pe care a promis-o Domnul celor care îl iubesc.
12 Μακάριος ἀνὴρ ὃς ὑπομένει πειρασμόν∙ ὅτι δόκιμος γενόμενος λήψεται τὸν στέφανον τῆς ζωῆς, ὃν ἐπηγγείλατο ὁ κύριος τοῖς ἀγαπῶσιν αὐτόν.
13 Nimeni să nu spună când este ispitit: „De la Dumnezeu sunt ispitit”, pentru că Dumnezeu nu poate fi ispitit la rău și nici nu ispitește pe nimeni.
13 Μηδεὶς πειραζόμενος λεγέτω ὅτι Ἀπὸ θεοῦ πειράζομαι∙ ὁ γὰρ θεὸς ἀπείραστός ἐστιν κακῶν, πειράζει δὲ αὐτὸς οὐδένα∙
14 Fiecare este ispitit de propria lui poftă care îl atrage și-l seduce;
14 ἕκαστος δὲ πειράζεται, ὑπὸ τῆς ἰδίας ἐπιθυμίας ἐξελκόμενος καὶ δελεαζόμενος.
15 apoi pofta, odată încolțită, dă naștere păcatului, iar păcatul, odată săvârșit, provoacă moartea.
15 Εἶτα ἡ ἐπιθυμία συλλαβοῦσα τίκτει ἁμαρτίαν∙ ἡ δὲ ἁμαρτία ἀποτελεσθεῖσα ἀποκύει θάνατον.
16 Nu vă înșelați, frații mei iubiți!
16 Μὴ πλανᾶσθε, ἀδελφοί μου ἀγαπητοί.
17 Orice dar bun și orice dar desăvârșit este de sus, coboară de la Tatăl luminilor în care nu este nici schimbare, nici umbră de transformare.
17 Πᾶσα δόσις ἀγαθὴ καὶ πᾶν δώρημα τέλειον ἄνωθέν ἐστιν, καταβαῖνον ἀπὸ τοῦ πατρὸς τῶν φώτων, παρ’ ᾧ οὐκ ἔνι παραλλαγή, ἢ τροπῆς ἀποσκίασμα.
18 El a voit să ne dea naștere printr-un cuvânt de adevăr, ca să fim începutul creaturilor sale.
18 Βουληθεὶς ἀπεκύησεν ἡμᾶς λόγῳ ἀληθείας, εἰς τὸ εἶναι ἡμᾶς ἀπαρχήν τινα τῶν αὐτοῦ κτισμάτων.
19 Să știți, frații mei iubiți: fiecare om să fie prompt la ascultare, încet la vorbire și lent la mânie,
19 Ὥστε, ἀδελφοί μου ἀγαπητοί, ἔστω πᾶς ἄνθρωπος ταχὺς εἰς τὸ ἀκοῦσαι, βραδὺς εἰς τὸ λαλῆσαι, βραδὺς εἰς ὀργήν∙
20 pentru că mânia omului nu împlinește dreptatea lui Dumnezeu.
20 ὀργὴ γὰρ ἀνδρὸς δικαιοσύνην θεοῦ οὐ κατεργάζεται.
21 De aceea, lăsați la o parte orice murdărie și toată răutatea; primiți cu blândețe cuvântul care a fost sădit în voi și care poate mântui sufletele voastre.
21 Διὸ ἀποθέμενοι πᾶσαν ῥυπαρίαν καὶ περισσείαν κακίας, ἐν πρᾳΰτητι δέξασθε τὸν ἔμφυτον λόγον, τὸν δυνάμενον σῶσαι τὰς ψυχὰς ὑμῶν.
22 Căutați să împliniți cuvântul, nu numai să-l ascultați, înșelându-vă pe voi înșivă,
22 Γίνεσθε δὲ ποιηταὶ λόγου, καὶ μὴ μόνον ἀκροαταί, παραλογιζόμενοι ἑαυτούς.
23 pentru că dacă cineva ascultă cuvântul și nu-l împlinește, se aseamănă cu omul care își privește propria față în oglindă:
23 Ὅτι εἴ τις ἀκροατὴς λόγου ἐστὶν καὶ οὐ ποιητής, οὗτος ἔοικεν ἀνδρὶ κατανοοῦντι τὸ πρόσωπον τῆς γενέσεως αὐτοῦ ἐν ἐσόπτρῳ∙
24 s-a privit pe sine, a plecat și a uitat îndată cum era.
24 κατενόησεν γὰρ ἑαυτὸν καὶ ἀπελήλυθεν, καὶ εὐθέως ἐπελάθετο ὁποῖος ἦν.
25 Dacă cineva privește cu atenție la legea desăvârșită a libertății și rămâne în ea, nu o ascultă ca apoi să o uite, ci ca să o pună în practică, astfel, acesta va fi fericit în lucrarea sa.
25 Ὁ δὲ παρακύψας εἰς νόμον τέλειον τὸν τῆς ἐλευθερίας καὶ παραμείνας, οὗτος οὐκ ἀκροατὴς ἐπιλησμονῆς γενόμενος ἀλλὰ ποιητὴς ἔργου, οὗτος μακάριος ἐν τῇ ποιήσει αὐτοῦ ἔσται.
26 Dacă cineva crede că este religios, dar nu-și stăpânește limba, din contra își înșală inima, religiozitatea lui este zadarnică.
26 Εἴ τις δοκεῖ θρῆσκος εἶναι ἐν ὑμῖν, μὴ χαλιναγωγῶν γλῶσσαν αὐτοῦ, ἀλλὰ ἀπατῶν καρδίαν αὐτοῦ, τούτου μάταιος ἡ θρησκεία.
27 Religiozitatea curată și fără pată înaintea lui Dumnezeu și a Tatălui este aceasta: a-i vizita pe orfani și pe văduve în necazurile lor și a se păstra nepătați de lume.
27 Θρησκεία καθαρὰ καὶ ἀμίαντος παρὰ θεῷ καὶ πατρὶ αὕτη ἐστίν, ἐπισκέπτεσθαι ὀρφανοὺς καὶ χήρας ἐν τῇ θλίψει αὐτῶν, ἄσπιλον ἑαυτὸν τηρεῖν ἀπὸ τοῦ κόσμου.
