Daniél

Prezentare

Titlul și autorul. În Biblia ebraică, Cartea lui Daniél se găsește în cel de-al treilea grup de cărți, numit „Kətûḇîm” („Scrieri”). În Biblia greacă însă, cartea ocupă locul al patrulea printre profeții mari și se găsește după Cartea lui Ezechiél. Alături de textul Bibliei ebraico-aramaic constituit din Dan 1–12, apar unele pericope noi în greacă: una intitulată „Suzána”, care se găsește înainte de textul ebraic al lui Daniél și care în bibliile actuale constituie cap. 13 din Daniél; o alta introdusă după v. 23 din Dan 3; și ultima, intitulată „Bel și dragonul”, care se află la sfârșitul textului ebraic al lui Daniél și care formează cap. 14. Adăugările din Biblia greco-latină la textul ebraic fac parte din Scripturile sacre numite deuterocanonice, părți ale Bibliei în privința cărora au existat incertitudini în primele timpuri ale Bisericii.

Autorul cărții nu este Daniél. Acesta se presupune că a trăit în epoca exilului și a lui Círus (cf. Dan 1,21; 6,29; 10,1), în timp ce autorul cărții a trăit în timpul epocii Macabéilor. În trecut, opinia tradițională considera Cartea lui Daniél ca fiind compusă în timpul exilului sau în primii ani ai domniei lui Círus. Actualmente, toți comentatorii acceptă ideea că această carte a fost scrisă în epoca Macabéilor.

Textul masoretic a ajuns până azi într-o stare defectuoasă. Traducerea grecească s-a păstrat în două forme: LXX (cunoscută dintr-un singur manuscris, de mică valoare) și traducerea lui Teodotion (folosită de toate versiunile moderne). Fragmentul din Dan 2,4–7,28 este în limba aramaică.

Teologia. Dumnezeu este stăpânul istoriei. Acesta este fundalul unic pe care se desfășoară evenimentele narate sau prefigurate, deși distante unele de altele în timp. Pământul apare ca teatrul unei suferințe continue, care îi atrage pe puternicii lumii și regatele lor în vârtejul unei lupte crude pentru propria autoafirmare. În carte, se ciocnesc două concepții despre lume: cea magică și cea religioasă. Ele sunt reprezentate de regii care gestionează puterea și de Daniél, care întrupează idealul israelítului pios. Concepția magică despre lume constă, în esență, în refuzul situației de creatură și a celei de dependență de Dumnezeu. Guvernele absolute care apar în Cartea lui Daniél se bazează pe negarea transcendenței și subzistă prin forța armelor, imutabilitatea legilor și sfaturile astrologilor.

Acestei concepții, Daniél îi opune viziunea religioasă a lucrurilor, acceptarea fermă că ele sunt creaturi dependente de Dumnezeu. Recunoașterea voinței lui Dumnezeu este unica lege ce trebuie considerată imutabilă.

Istoria omului pe pământ este prezentată ca o dezvoltare condiționată de domnii și de guvernele umane. Ea este orientată către un scop, deși succesiunea regatelor oamenilor este calitativ descrescătoare. Singurul care posedă cu adevărat suveranitatea este Dumnezeu. Împărăția lui este aceea care rămâne după ce toate celelalte au trecut. Instaurarea împărăției lui Dumnezeu are loc prin revelarea unei figuri care ia numele de „Fiul Omului” și care are caracteristici în același timp umane și divine. Împărăției lui Dumnezeu îi sunt asociați toți oamenii pioși, nu ca supuși după modul regatelor umane, ci ca ființe părtașe la gloria și la puterea proprii lui Dumnezeu prin victoria finală asupra nelegiuirii și a morții.

În acest context, apare semnificativă vestirea învierii, ca o trezire din somnul celor adormiți în țărână pentru a intra în gloria promisă celor drepți.