Ióna

Prezentare

Titlul și autorul. Tradiția biblică cunoaște un oarecare Ióna, fiul lui Amitái, care provine din Gat-Chéfer, profet în timpul domniei lui Ieroboám al II-lea (cf. 2Rg 14,25). Interpretarea care vrea să-l identifice pe acest Ióna din cartea care-i poartă numele cu personajul din timpul lui Ieroboám al II-lea este, practic, abandonată din cauza dificultăților atât de ordin istorico-arheologic, cât și filologico-teologic. Chiar dacă s-ar admite interpretarea alegorică după care Niníve ar reprezenta lumea păgână și Ióna, Israélul recalcitrant în fața misiunii de a duce vestea mântuirii la popoarele păgâne, iar înghițirea lui Ióna de către pește ar reprezenta exilul, tot ar fi insuficient, pentru că nu toate elementele relatării pot fi transferate în planul realității.

Elementele preluate din tradiția biblică sunt descurajarea lui Ióna (care o amintește pe cea a lui Ilíe, cf. 1Rg 19,4), „regretul lui Yhwh” provocat de convertirea locuitorilor din Niníve (cf. Ier 18,7-8; Il 2,14), atitudinea Domnului care nu vrea moartea păcătosului, ci convertirea lui și viața (cf. Ez 18,23.32).

Stilul, vocabularul și conținutul teologic indică apariția cărții în epoca post-exilică, probabil spre sfârșitul epocii persane. Datarea rămâne legată de interpretarea în ansamblu a cărții, întrucât, dacă se accentuează legăturile cu opera deuteronomístă, cartea ar proveni de la începuturile epocii persane; dacă se atribuie lucrării intenția de a combate legalismul și naționalismul din perioada reformelor lui Ésdra și Nehemía, atunci datarea ar fi mai sigură la începuturile sec. IV î.C.

Spre deosebire de textul altor profeți minori, cel al Cărții lui Ióna a ajuns în timpurile moderne cu foarte puține variante. Traducerile acestei cărți descoperite la Qumrán, precum și versiunile din limba greacă sunt foarte apropiate de textul original.

Teologia. Preocuparea centrală a Cărții lui Ióna este de natură teologică și vrea să prezinte adevăratul chip al Dumnezeului lui Israél. Pentru ca mântuirea să nu fie interpretată eronat, ca rod al întâmplării și al circumstanțelor, Dumnezeul lui Israél este caracterizat în mod explicit ca Dumnezeul îndurării. Autorul face referință la revelația sinaítică și la mesajul profetic (cf. Ex 34,6; Il 2,13), dar lărgește „oferta iubirii îndurătoare a lui Dumnezeu” și la păgâni.

În consecință, cartea descrie drumul păgânilor către Dumnezeu, reprezentați mai întâi de marinari și apoi de locuitorii din Niníve. Primii, presați de teamă-panică, invocă fiecare propriul Dumnezeu (cf. Ióna 1,4); după mărturisirea lui Ióna (Ióna 1,9), le apare un Dumnezeu cu trăsături cosmice, în fața căruia sunt cuprinși de mare frică (cf. Ióna 1,10). După ce l-au aruncat pe Ióna în mare și au constatat calmarea vremii, teama marinarilor devine rugăciune și cult către Dumnezeul cel adevărat, recunoscând că mântuirea este darul gratuit al Dumnezeului lui Israél (cf. Ióna 1,14-16). Și ninivitenii sunt descriși în drumul lor către milostivirea divină: mai întâi cred în cuvântul profetic al lui Ióna, apoi își exprimă credința prin post și pocăință, arătând participarea lor personală pe care o însoțesc cu o rugăciune și cu abandonarea plină de încredere în mâna lui Dumnezeu (cf. Ióna 3,5-8).

În fața acestei oferte salvifice a milostivirii divine față de păgâni, iese în evidență atitudinea negativă și ambiguă a lui Ióna, adică a Israélului închis în propriile privilegii spirituale și apărător al unui Dumnezeu al dreptății și al rigorii, mai mult decât al unui Dumnezeu milostiv. Mai întâi, Ióna este prezentat ca antiprofetul, adică cel care se sustrage acceptării cuvântului. Acest cuvânt care deschide și închide cartea (cf. Ióna 1,1; 4,10-11) interpelează radical comunitatea iudaică, manifestându-se în diferite feluri.

Reacția primară a lui Ióna este fuga, ce se desfășoară în șapte etape: Yáfo, Tarșíș, partea cea mai de jos a navei, somnul, tăcerea, moartea, peștele cel mare. Această fugă reprezintă tentativa omului de a se sustrage unui cuvânt oferit ca misiune și responsabilitate, dar considerat ca asupritor și excesiv de înnoitor. Este vorba despre un cuvânt care îl deschide pe om în fața unui Dumnezeu distant de cel proiectat de teologia retribuției. Împotriva acestui Dumnezeu, autorul cărții, la fel ca Iob, se revoltă și accentuează iubirea milostivă și autentică a Dumnezeului biblic.