Nahúm

Prezentare

Titlul și autorul. Despre profetul căruia îi este atribuită cartea care conține oracolul împotriva cetății Niníve se știe foarte puțin și lucrul acesta numai din scrierea care-i poartă numele. Numele lui este Nahúm, prescurtare de la „Nahúmia”, care înseamnă „Yhwh a mângâiat”. Localizarea cetății de origine, Elcóș, este discutată. În carte este menționată cucerirea orașului Téba de către asiriéni în 622 î.C. (Nah 3,8) și faptul că puterea asiriană, chiar dacă era decadentă și amenințată, apăsa încă greu asupra Iudeii. Pentru aceasta, aproape toți cercetătorii plasează predicarea lui Nahúm între 662-612 î.C. Unii precizează mai concret data activității sale, plasând-o în timpul nelegiuitului rege Manáse (698-643 î.C.) sau în perioada precedentă reformei religioase a lui Iosía (640-609 î.C.) din 622 î.C. În acest caz, ar fi fost contemporan cu profetul Ieremía.

Nahúm avea o inteligență acută, cunoștea bine relațiile internaționale, avea o mare credință în suveranitatea lui Dumnezeu asupra națiunilor și o dragoste intensă de țară. În plan literar, se dovedește unul dintre poeții cei mai importanți ai Israélului. Limba și stilul au ajuns la înălțimea clasicilor. Forma este elevată, iar imaginile sunt îndrăznețe și originale.

În general, textul Cărții lui Nahúm este destul de bine păstrat, cu excepția imnului din prima parte. Diferențele dintre TM și versiunea greacă sunt numeroase și nu este ușor să se ajungă la forma genuină.

Teologia. Nahúm este profetul semnelor timpului. În centrul cărții sale se află un singur eveniment istoric, căderea cetății Niníve, pe care el o judecă după principiile viziunii religioase a Israélului. Faptul este pus în raport cu istoria recentă: ocupația asiriană a localității Téba îl face să amintească marile lucrări din trecut ale lui Dumnezeu și-i deschide calea spre acceptarea încrezătoare și plină de recunoștință a prezentului spre un viitor mai bun care are în vedere înfrângerea dușmanului.

Înfrângerea cetății Niníve este provocată de mulțimea crimelor sale, a cuceririlor, a înșelăciunilor și a răpirilor. Capitala a devenit arogantă din cauza bogățiilor sale. Dumnezeul lui Israél este Dumnezeul tuturor popoarelor și, în gelozia lui, îi persecută pe adversari și îi umilește pe asupritori. Puterea lui se manifestă în „vârtej și în furtună” (Nah 1,3), în mustrarea mării și a râurilor (Nah 1,4); în fața lui tremură munții, se topesc dealurile, stâncile se crapă (Nah 1,5-6). Ca stăpân al creației, Dumnezeu controlează neamurile și-i detronează pe tirani (Nah 2,13; 3,5-6). Întrucât capitala asiriană îi oprimă atât pe Iúda, cât și pe alte națiuni (Nah 2,12-14; 3,1.4.19), va fi distrusă. Căderea ei manifestă în mod clar sfințenia Domnului, care repudiază orice nedreptate, chiar și în raporturile dintre popoare.

Dumnezeu este bun și îndurător față de Iúda, care nu va mai fi umilit, iar poporul său nu va mai fi profanat de niciun răufăcător (Nah 2,1). Căderea cetății Niníve realizează umilirea puterii corupte și orgolioase care oprimă popoarele, întrucât Dumnezeu nu permite ca nedreptatea să domine și ea să triumfe în lume. Dispariția capitalei asiriene este un exemplu pentru orice putere politică ce face popoarele sclave. Este un preludiu al triumfului definitiv al lui Dumnezeu asupra nedreptății și a răului.