Evanghelia după sfântul Marcu

Prezentare

Autorul și conținutul. A doua Evanghelie canonică pe care o transmite tradiția îi este atribuită lui Marcu, numit și Ioan Marcu (Fap 12,12.25; 15,37). El nu a fost apostol, nici discipol al lui Isus. A fost discipol al lui Bárnaba, al lui Paul și al lui Petru (Fap 12,25; 13,5; 15,36-39; 1Pt 5,13). S-a născut la Ierusalím și era fiul unei femei cu numele Maria, care avea o casă în cetate, unde se adunau primii creștini (Fap 12,12-17). Marcu era verișorul lui Bárnaba (Col 4,10). După tradiție, este interpretul lui Petru, alături de care a cutreierat Asia Mică și Europa, iar Evanghelia lui redă predica lui Petru. A murit ca martir, probabil în Alexándria (Egipt), iar relicvele lui sunt păstrate în bazilica „San Marco” din Veneția.

Evanghelia după sfântul Marcu a fost scrisă în limba greacă populară, cu un vocabular redus, dar precis, cu un stil viu și colorat. Fraza este deseori întreruptă pentru a se da, ca într-o paranteză, explicații considerate de autor ca necesare pentru cititorii de cultură greco-romană. Particularitățile lingvistice se păstrează de-a lungul întregii Evanghelii, ceea ce demonstrează unicitatea autorului.

Sfântul Marcu se adresează creștinilor din afara Palestinei, probabil celor de la Roma, de proveniență ebraică sau păgână. Astfel se explică de ce referințele la Lege și Profeți sunt mai puține; obiceiurile și tradițiile ebraice, numele și cuvintele aramaice sunt explicate (Mc 3,17; 5,41; 7,1-23 etc.); sunt evitate expresii și situații ofensatoare pentru păgâni, sunt folosiți termeni militari și de măsură utilizați în Imperiul Roman (Mc 5,9.15; 6,37; 12,14 etc.).

Cu excepția sfântului Ioan Crisostomul, care presupune că sfântul Marcu și-ar fi scris evanghelia la Alexándria, toată tradiția consideră că ea a fost scrisă la Roma sau, oricum, în Italia.

Conform mărturiei sfântului Irineu, Evanghelia a fost scrisă după moartea sfântului Petru (64 d.C.) și, oricum, înainte de anul 70 (distrugerea templului din Ierusalím de către románi). Mărturii despre Evanghelia după sfântul Marcu se întâlnesc foarte devreme: Papia, sfântul Iustin, Tertulian, sfântul Clement din Alexándria, Origene.

Teologia. În Evanghelia după sfântul Marcu, tema centrală este identitatea lui Isus. Mulți se interesează de această problemă: discipolii, lumea, demonii, Iród, marele preot, Pilát și centurionul, dar Isus, în prima parte, vrea ca identitatea lui să rămână ascunsă („secretul mesianic”) și, de aceea, lasă faptele minunate să vorbească. După mărturisirea lui Petru (Mc 8,29), Isus își descoperă progresiv identitatea, făcând apel la figura Slujitorului lui Yhwh (Mc 8,31.38; 9,9.12.31 etc.), venit ca să aducă mântuire lumii prin sacrificiul vieții proprii. Această revelare este făcută discipolului. Vestea cea bună despre Isus – Mesia și Fiu al lui Dumnezeu – nu este o doctrină teoretică, ci presupune o comuniune personală cu el. Pe această comuniune cu Isus și pe cunoașterea misterului persoanei sale se va baza predica apostolică.

Discipolul îl urmează pe Isus, cunoscându-l mereu mai bine și identificându-se cu Învățătorul prin renunțarea la sine, la legăturile familiale, la bogății, la viața însăși (8,34-38; 10,31.43). Dar cine refuză această revelație devine dușmanul lui Mesia (11,27-29; 12,12-37), îl persecută și-i cauzează moartea. Or tocmai moartea lui Isus este victoria definitivă asupra diavolului, împlinirea mântuirii și recunoașterea filiațiunii divine a lui Isus (15,39).

Datorită acestei tematici, în ultimul timp, Evanghelia după sfântul Marcu este folosită din ce în ce mai mult în cateheza pregătitoare pentru primirea Botezului.