Întoarcerea lui Iacób la Bétel
1 Dumnezeu i-a zis lui Iacób: „Ridică-te, urcă la Bétel și locuiește acolo! Fă acolo un altar lui Dumnezeu, care ți s-a arătat când fugeai din fața fratelui tău, Esáu!”. 2 Iacób a zis casei lui și tuturor celor care erau cu el: „Îndepărtați dumnezeii străini care sunt în mijlocul vostru, purificați-vă și schimbați-vă hainele, 3 să ne sculăm și să urcăm la Bétel și voi face un altar lui Dumnezeu, care m-a ascultat în ziua strâmtorării mele și care a fost cu mine pe drumul pe care am mers!”. 4 Ei i-au dat lui Iacób toți dumnezeii străini care erau în mâinile lor și cerceii care erau în urechile lor și Iacób i-a ascuns sub stejarul de lângă Síhem. 5 Ei au plecat. Spaima lui Dumnezeu a fost peste cetățile dimprejur și acestea nu i-au urmărit pe fiii lui Iacób.
6 Iacób a ajuns la Luz, adică la Bétel, care se află în țara Canaán; [au sosit] el și tot poporul care era cu el. 7 A zidit acolo un altar și a numit locul El-Bétel, căci acolo i se descoperise Dumnezeu pe când fugea din fața fratelui său. 8 Debóra, doica Rebécăi, a murit și a fost îngropată mai jos de Bétel, sub un stejar pe care l-a numit Stejarul Plângerii.
Apariția de la Bétel
9 Dumnezeu i s-a arătat încă o dată lui Iacób, când a venit din Padán-Arám, și l-a binecuvântat. 10 Dumnezeu i-a zis: „Numele tău este Iacób; dar nu vei mai fi chemat cu numele Iacób, ci Israél va fi numele tău”. Și i-a pus numele Israél.
11 Dumnezeu i-a zis: „Eu sunt Dumnezeu cel Atotputernic. Fii rodnic și înmulțește-te; un neam și o mulțime de neamuri vor proveni din tine și regi vor ieși din coapsele tale! 12 Țara pe care le-am dat-o lui Abrahám și lui Isáac ți-o voi da ție: și descendenței tale de după tine îi voi da țara”. 13 Dumnezeu s-a înălțat de la el, din locul în care îi vorbise.
14 Iacób a ridicat o stelă în locul în care îi vorbise [Dumnezeu], o stelă din piatră, și a vărsat deasupra ei o libație și apoi a vărsat peste ea untdelemn. 15 Iacób a numit locul unde îi vorbise Dumnezeu: „Bétel”.
Nașterea lui Beniamín și moartea Rahélei
16 Apoi au plecat din Bétel. Mai era o oarecare distanță până să ajungă la Efráta. Rahéla a născut, dar s-a chinuit la naștere. 17 Și, în timp ce ea se chinuia la naștere, moașa i-a zis: „Nu te teme, căci ai încă un fiu!”. 18 Și, pe când ieșea sufletul ei [din ea], căci [dădea] să moară, i-a pus numele Ben-Oní: dar tatăl său l-a numit Beniamín. 19 Rahéla a murit și a fost îngropată pe drumul ce duce la Efráta, adică la Betleém. 20 Iacób a ridicat o stelă pe mormântul ei: aceasta este stela de pe mormântul Rahélei până astăzi.
Incestul lui Rubén
21 Israél a plecat și și-a întins cortul dincolo de Migdál-Éder. 22 Pe când locuia Israél în ținutul acela, Rubén s-a dus și s-a culcat cu Bílha, concubina tatălui său. Și Israél a auzit.
Cei doisprezece patriarhi, fii ai lui Iacób
Fiii lui Iacób au fost doisprezece; 23 fiii Léei: Rubén, întâiul născut al lui Iacób, Simeón, Lévi, Iúda, Isahár și Zabulón; 24 fiii Rahélei: Iosíf și Beniamín; 25 fiii Bílhei, servitoarea Rahélei: Dan și Neftáli; 26 fiii Zílpei, servitoarea Léei: Gad și Așér; aceștia sunt fiii lui Iacób care i s-au născut în Padán-Arám.
Moartea lui Isáac
27 Iacób a ajuns la Isáac, tatăl său, în Mamré, la Chiriát-Árba, adică Hebrón, unde locuiseră ca străini Abrahám și Isáac. 28 Zilele pe care le-a trăit Isáac au fost o sută optzeci de ani. 29 Isáac și-a dat duhul și a murit și a fost adăugat la poporul său bătrân și sătul de zile. Fiii săi, Esáu și Iacób, l-au înmormântat.
1 Dumnezeu i-a zis lui Iacób: „Ridică-te, urcă la Bétel și locuiește acolo! Fă acolo un altar lui Dumnezeu, care ți s-a arătat când fugeai din fața fratelui tău, Esáu!”.
2 Iacób a zis casei lui și tuturor celor care erau cu el: „Îndepărtați dumnezeii străini care sunt în mijlocul vostru, purificați-vă și schimbați-vă hainele,
3 să ne sculăm și să urcăm la Bétel și voi face un altar lui Dumnezeu, care m-a ascultat în ziua strâmtorării mele și care a fost cu mine pe drumul pe care am mers!”.
4 Ei i-au dat lui Iacób toți dumnezeii străini care erau în mâinile lor și cerceii care erau în urechile lor și Iacób i-a ascuns sub stejarul de lângă Síhem.
5 Ei au plecat. Spaima lui Dumnezeu a fost peste cetățile dimprejur și acestea nu i-au urmărit pe fiii lui Iacób.
6 Iacób a ajuns la Luz, adică la Bétel, care se află în țara Canaán; [au sosit] el și tot poporul care era cu el.
7 A zidit acolo un altar și a numit locul El-Bétel, căci acolo i se descoperise Dumnezeu pe când fugea din fața fratelui său.
8 Debóra, doica Rebécăi, a murit și a fost îngropată mai jos de Bétel, sub un stejar pe care l-a numit Stejarul Plângerii.
9 Dumnezeu i s-a arătat încă o dată lui Iacób, când a venit din Padán-Arám, și l-a binecuvântat.
10 Dumnezeu i-a zis: „Numele tău este Iacób; dar nu vei mai fi chemat cu numele Iacób, ci Israél va fi numele tău”. Și i-a pus numele Israél.
11 Dumnezeu i-a zis: „Eu sunt Dumnezeu cel Atotputernic. Fii rodnic și înmulțește-te; un neam și o mulțime de neamuri vor proveni din tine și regi vor ieși din coapsele tale!
12 Țara pe care le-am dat-o lui Abrahám și lui Isáac ți-o voi da ție: și descendenței tale de după tine îi voi da țara”.
13 Dumnezeu s-a înălțat de la el, din locul în care îi vorbise.
14 Iacób a ridicat o stelă în locul în care îi vorbise [Dumnezeu], o stelă din piatră, și a vărsat deasupra ei o libație și apoi a vărsat peste ea untdelemn.
15 Iacób a numit locul unde îi vorbise Dumnezeu: „Bétel”.
16 Apoi au plecat din Bétel. Mai era o oarecare distanță până să ajungă la Efráta. Rahéla a născut, dar s-a chinuit la naștere.
17 Și, în timp ce ea se chinuia la naștere, moașa i-a zis: „Nu te teme, căci ai încă un fiu!”.
18 Și, pe când ieșea sufletul ei [din ea], căci [dădea] să moară, i-a pus numele Ben-Oní: dar tatăl său l-a numit Beniamín.
19 Rahéla a murit și a fost îngropată pe drumul ce duce la Efráta, adică la Betleém.
20 Iacób a ridicat o stelă pe mormântul ei: aceasta este stela de pe mormântul Rahélei până astăzi.
21 Israél a plecat și și-a întins cortul dincolo de Migdál-Éder.
22 Pe când locuia Israél în ținutul acela, Rubén s-a dus și s-a culcat cu Bílha, concubina tatălui său. Și Israél a auzit. Fiii lui Iacób au fost doisprezece;
23 fiii Léei: Rubén, întâiul născut al lui Iacób, Simeón, Lévi, Iúda, Isahár și Zabulón;
24 fiii Rahélei: Iosíf și Beniamín;
25 fiii Bílhei, servitoarea Rahélei: Dan și Neftáli;
26 fiii Zílpei, servitoarea Léei: Gad și Așér; aceștia sunt fiii lui Iacób care i s-au născut în Padán-Arám.
27 Iacób a ajuns la Isáac, tatăl său, în Mamré, la Chiriát-Árba, adică Hebrón, unde locuiseră ca străini Abrahám și Isáac.
28 Zilele pe care le-a trăit Isáac au fost o sută optzeci de ani.
29 Isáac și-a dat duhul și a murit și a fost adăugat la poporul său bătrân și sătul de zile. Fiii săi, Esáu și Iacób, l-au înmormântat.
Traducerea catolică
Traducerea ortodoxă
1 Dumnezeu i-a zis lui Iacób: „Ridică-te, urcă la Bétel și locuiește acolo! Fă acolo un altar lui Dumnezeu, care ți s-a arătat când fugeai din fața fratelui tău, Esáu!”.
1 Atunci a zis Dumnezeu lui Iacov: „Scoală și du-te la Betel și locuiește acolo; fă acolo jertfelnic Dumnezeului Celui ce ți S-a arătat, când fugeai tu de la fața lui Isav, fratele tău!”
2 Iacób a zis casei lui și tuturor celor care erau cu el: „Îndepărtați dumnezeii străini care sunt în mijlocul vostru, purificați-vă și schimbați-vă hainele,
2 Iar Iacov a zis casei sale și tuturor celor ce erau cu dânsul: „Lepădați dumnezeii cei străini, care se află la voi, curățiți-vă și vă primeniți hainele voastre.
3 să ne sculăm și să urcăm la Bétel și voi face un altar lui Dumnezeu, care m-a ascultat în ziua strâmtorării mele și care a fost cu mine pe drumul pe care am mers!”.
3 Să ne sculăm și să mergem la Betel, că acolo am să fac jertfelnic lui Dumnezeu, Celui ce m-a auzit în ziua necazului meu și Care a fost cu mine și m-a păzit în călătoria în care am umblat!”
4 Ei i-au dat lui Iacób toți dumnezeii străini care erau în mâinile lor și cerceii care erau în urechile lor și Iacób i-a ascuns sub stejarul de lângă Síhem.
4 Iar ei au dat lui Iacov toți dumnezeii cei străini, care erau în mâinile lor, și cerceii ce-i aveau în urechile lor; și Iacov i-a îngropat sub stejarul de lângă Sichem și i-a lăsat necunoscuți până în ziua de astăzi.
5 Ei au plecat. Spaima lui Dumnezeu a fost peste cetățile dimprejur și acestea nu i-au urmărit pe fiii lui Iacób.
5 Astfel au plecat ei de la Sichem; și frica lui Dumnezeu era peste orașele dimprejur și n-au urmărit pe fiii lui Iacov.
6 Iacób a ajuns la Luz, adică la Bétel, care se află în țara Canaán; [au sosit] el și tot poporul care era cu el.
6 Sosind Iacov cu toți oamenii cei ce erau cu el la Luz, adică la Betel, în țara Canaanului,
7 A zidit acolo un altar și a numit locul El-Bétel, căci acolo i se descoperise Dumnezeu pe când fugea din fața fratelui său.
7 A zidit acolo un jertfelnic și a numit locul acela El-Bet-El, pentru că acolo i Se arătase Dumnezeu, când fugea el de Isav, fratele său.
8 Debóra, doica Rebécăi, a murit și a fost îngropată mai jos de Bétel, sub un stejar pe care l-a numit Stejarul Plângerii.
8 Atunci a murit Debora, doica Rebecăi, și a fost îngropată mai jos de Betel, sub un stejar, pe care Iacov l-a numit „Stejarul Plângerii”.
9 Dumnezeu i s-a arătat încă o dată lui Iacób, când a venit din Padán-Arám, și l-a binecuvântat.
9 Aici, în Luz, Se mai arătă Dumnezeu lui Iacov, după întoarcerea lui din Mesopotamia, și îl binecuvântă Dumnezeu,
10 Dumnezeu i-a zis: „Numele tău este Iacób; dar nu vei mai fi chemat cu numele Iacób, ci Israél va fi numele tău”. Și i-a pus numele Israél.
10 Și-i zise: „De acum nu te vei mai chema Iacov, ci Israel va fi numele tău”. Și-i puse numele Israel.
11 Dumnezeu i-a zis: „Eu sunt Dumnezeu cel Atotputernic. Fii rodnic și înmulțește-te; un neam și o mulțime de neamuri vor proveni din tine și regi vor ieși din coapsele tale!
11 Apoi Dumnezeu îi mai zise: „Eu sunt Dumnezeul cel Atotputernic! Sporește și te înmulțește! Popoare și mulțime de neamuri se vor naște din tine și regi vor răsări din coapsele tale.
12 Țara pe care le-am dat-o lui Abrahám și lui Isáac ți-o voi da ție: și descendenței tale de după tine îi voi da țara”.
12 Țara, pe care am dat-o lui Avraam și lui Isaac, o voi da ție; iar după tine, voi da pământul acesta urmașilor tăi”.
13 Dumnezeu s-a înălțat de la el, din locul în care îi vorbise.
13 Apoi S-a înălțat Dumnezeu de la el, din locul în care îi grăise.
14 Iacób a ridicat o stelă în locul în care îi vorbise [Dumnezeu], o stelă din piatră, și a vărsat deasupra ei o libație și apoi a vărsat peste ea untdelemn.
14 Și a așezat Iacov un stâlp pe locul unde-i grăise Dumnezeu, un stâlp de piatră, și a săvârșit turnare peste el și a turnat peste el untdelemn.
15 Iacób a numit locul unde îi vorbise Dumnezeu: „Bétel”.
15 Și a pus Iacov locului unde-i grăise Dumnezeu, numele Betel.
16 Apoi au plecat din Bétel. Mai era o oarecare distanță până să ajungă la Efráta. Rahéla a născut, dar s-a chinuit la naștere.
16 După aceea au plecat din Betel. Și și-a întins cortul său dincolo de turnul Gader. Dar când se apropiase de Havrata, înainte de a intra în Efrata, Rahila a născut și nașterea aceasta a fost iar tare grea.
17 Și, în timp ce ea se chinuia la naștere, moașa i-a zis: „Nu te teme, căci ai încă un fiu!”.
17 Și pe când se chinuia Rahila în durerile nașterii, moașa i-a zis: „Nu te teme, că și acesta va fi băiat!”
18 Și, pe când ieșea sufletul ei [din ea], căci [dădea] să moară, i-a pus numele Ben-Oní: dar tatăl său l-a numit Beniamín.
18 Iar când Rahila își dădea sufletul, căci a murit, a pus copilului numele Ben-Oni, adică fiul durerii mele, iar tatăl lui l-a numit Veniamin.
19 Rahéla a murit și a fost îngropată pe drumul ce duce la Efráta, adică la Betleém.
19 Iar dacă a murit, Rahila a fost îngropată lângă calea ce duce la Efrata, adică la Betleem;
20 Iacób a ridicat o stelă pe mormântul ei: aceasta este stela de pe mormântul Rahélei până astăzi.
20 Iacov a ridicat un stâlp de piatră pe mormântul ei și acest stâlp, de pe mormântul Rahilei, este până în ziua de astăzi.
21 Israél a plecat și și-a întins cortul dincolo de Migdál-Éder.
21 Apoi plecând Iacov de aici și-a întins cortul dincolo de turnul Migdal-Eder. Iar pe vremea când locuia Israel în țara aceasta, a intrat Ruben și a dormit cu Bilha, țiitoarea tatălui său Iacov, și a auzit Israel și i s-a părut aceasta un rău.
22 Pe când locuia Israél în ținutul acela, Rubén s-a dus și s-a culcat cu Bílha, concubina tatălui său. Și Israél a auzit. Fiii lui Iacób au fost doisprezece;
22 Fiii lui Iacov au fost doisprezece și anume:
23 fiii Léei: Rubén, întâiul născut al lui Iacób, Simeón, Lévi, Iúda, Isahár și Zabulón;
23 Fiii Liei: Ruben, întâi-născutul lui Iacov; după el veneau: Simeon, Levi, Iuda, Isahar și Zabulon.
24 fiii Rahélei: Iosíf și Beniamín;
24 Fiii Rahilei: Iosif și Veniamin.
25 fiii Bílhei, servitoarea Rahélei: Dan și Neftáli;
25 Fiii slujnicei Rahilei, Bilha: Dan și Neftali.
26 fiii Zílpei, servitoarea Léei: Gad și Așér; aceștia sunt fiii lui Iacób care i s-au născut în Padán-Arám.
26 Și fiii Zilpei, roaba Liei: Gad și Așer. Aceștia sunt fiii lui Iacov, care i s-au născut în Mesopotamia.
27 Iacób a ajuns la Isáac, tatăl său, în Mamré, la Chiriát-Árba, adică Hebrón, unde locuiseră ca străini Abrahám și Isáac.
27 Apoi a sosit Iacov la Isaac, tatăl său, căci acesta trăia încă la Mamvri, în Chiriat-Arba, adică la Hebron în pământul Canaanului, unde locuiseră vremelnic Avraam și Isaac.
28 Zilele pe care le-a trăit Isáac au fost o sută optzeci de ani.
28 Iar zilele, pe care le-a trăit Isaac, au fost o sută optzeci de ani.
29 Isáac și-a dat duhul și a murit și a fost adăugat la poporul său bătrân și sătul de zile. Fiii săi, Esáu și Iacób, l-au înmormântat.
29 Slăbind apoi, Isaac a murit și a trecut la părinții săi, fiind bătrân și încărcat de zile, și l-au îngropat feciorii lui, Isav și Iacov.