Isaía

traducerea catolică

Capitolul 42

Prima cântare a Slujitorului Domnului

1 „Iată slujitorul meu
pe care îl sprijin,
alesul meu în care sufletul meu
își găsește plăcerea!
Am pus Duhul meu asupra lui;
el va aduce popoarelor judecata.

2 Nu va striga, nu-și va ridica [glasul]
și nu se va auzi pe ulițe vocea sa.

3 Trestia frântă nu o va rupe
și fitilul fumegând nu-l va stinge.
El va aduce dreptatea cu fidelitate.

4 Nu va obosi și nu se va descuraja
până va așeza judecata pe pământ,
căci insulele așteaptă legea lui.

5 Așa vorbește Domnul Dumnezeu,
cel care a creat cerurile și le-a desfășurat,
cel care a întins pământul
și ceea ce produce el,
cel care a dat suflare
poporului de pe el
și duh celor care umblă pe el.

6 «Eu, Domnul, te-am chemat în dreptate
și te-am luat de mână;
te-am păstrat ca să te fac alianță pentru popor
și lumină pentru neamuri,

7 să deschizi ochii celor orbi,
să-i scoți din închisoare pe cei captivi
și din temniță,
pe cei care locuiesc în întuneric.

8 Eu sunt Domnul, acesta este numele meu;
nu voi da gloria mea altcuiva,
nici lauda mea, chipurilor cioplite.

9 Cele dintâi s-au împlinit
și, iată, fac cunoscute altele noi.
Înainte ca ele să se arate,
vă voi face pe voi să le auziți».

Cântare de victorie

10 Cântați Domnului un cântec nou,
[cântați] laudă lui
până la marginile pământului,
voi care coborâți pe mare
și [tot] ce este în ea,
insulele și cei care le locuiesc!

11 Să-și ridice [glasul] pustiul și cetățile lui,
satele locuite de cei din Chedár!
Să cânte locuitorii din Séla,
să strige de bucurie
de pe vârful munților!

12 Să dea glorie Domnului
și să-l laude în insule!

13 Domnul iese ca un viteaz,
ca un luptător își stârnește zelul;
strigă, scoate un răcnet
și își arată puterea împotriva dușmanilor.

14 Am tăcut dintotdeauna,
am rămas în tăcere și m-am stăpânit.
Acum voi urla ca femeia care naște,
voi gâfâi și voi răbufni totodată.

15 Voi devasta munții și colinele,
voi usca verdeața,
voi transforma râurile în insule
și voi seca lacurile.

16 Îi voi face pe orbi să meargă
pe un drum pe care nu-l cunosc,
îi voi conduce pe cărări
pe care nu le știu;
voi face întunericul lumină înaintea lor
și voi îndrepta căile strâmbe.
Aceste lucruri le voi face pentru ei
și nu-i voi părăsi.

17 Apoi vor da înapoi și se vor rușina
cei care se încred în idoli
și care spun unui chip turnat:
«Voi sunteți dumnezeii noștri»”.

Orbirea lui Israél

18 Ascultați, surzilor,
priviți și vedeți, orbilor!

19 Cine este orb, dacă nu slujitorul meu,
și surd ca mesagerul meu pe care îl trimit?
Cine este orb precum cel perfect,
orb ca slujitorul Domnului?

20 Ai văzut multe, dar nu ții seama;
sunt deschise urechile, dar ele nu aud.

21 Domnul și-a găsit plăcerea
de dragul dreptății lui,
a făcut mare legea și i-a dat glorie.

22 El este un popor prădat și jefuit,
toți sunt prinși în peșteri
și ascunși în închisori.
Sunt de pradă și nimeni
nu-i scapă de jaf
și nu este cine să zică: „Dă înapoi!”.

23 Cine dintre voi va pleca urechea la aceasta,
va acorda atenție și va asculta pentru viitor?

24 Cine l-a dat pe Iacób jafului
și pe Israél celor care pradă?
Oare nu Domnul
împotriva căruia am păcătuit?
Ei nu au vrut să umble pe căile lui
și nu au ascultat de legea lui.

25 Și-a revărsat asupra lui mânia sa
aprinsă și tăria luptei.
L-a aprins de jur împrejur,
dar el nu a cunoscut,
l-a ars, dar el nu a pus la inimă.

Textul a fost copiat în clipboard