Evanghelia după sfântul Matei
Capitolul 26, vv. 57-75
Matei 26,57-75Isus, înaintea Sinédriului
(Mc 14,53-65; Lc 22,66-71; In 18,13-24)
57 Cei care l-au arestat pe Isus l-au dus la Caiáfa, marele preot, unde se adunaseră cărturarii și bătrânii. 58 Iar Petru l-a urmat de departe până în curtea marelui preot și, intrând, s-a așezat printre servitori ca să vadă sfârșitul.
59 Arhiereii și tot Sinédriul căutau o mărturie falsă împotriva lui Isus ca să-l dea la moarte, 60 dar nu găseau, deși s-au apropiat mulți martori falși. În cele din urmă, au venit doi 61 și au zis: „Acesta a spus: «Pot să distrug templul lui Dumnezeu și în trei zile să-l reconstruiesc»”. 62 Ridicându-se, marele preot i-a zis: „Nu răspunzi nimic? Ce mărturisesc aceștia împotriva ta?”. 63 Dar Isus tăcea. Atunci marele preot i-a zis: „Te conjur pe Dumnezeul cel viu să ne spui dacă tu ești Cristos, Fiul lui Dumnezeu”.
64 Isus i-a răspuns:
„Tu ai zis. Ba vă spun:
«de acum îl veți vedea pe Fiul Omului
șezând la dreapta puterii
și venind pe norii cerului»”.
65 Atunci, marele preot și-a sfâșiat hainele, spunând: „A rostit o blasfémie. Ce nevoie mai avem de martori? Iată, acum ați auzit blasfémia! 66 Cum vi se pare?”. Ei, răspunzând, au spus: „Este vinovat de moarte!”.
67 Atunci l-au scuipat în față și l-au lovit cu pumnii; alții l-au pălmuit, 68 spunând: „Profețește-ne, Cristoase! Cine este cel care te-a lovit?”.
Renegarea lui Petru
(Mc 14,66-72; Lc 22,55-62; In 18,15-18.25-27)
69 Iar Petru ședea afară, în curte. S-a apropiat de el o servitoare și i-a zis: „Și tu erai cu Isus Galileeánul”. 70 Dar el a negat înaintea tuturor, spunând: „Nu știu ce zici”. 71 Apoi, ieșind spre poartă, l-a văzut o alta și a zis celor de acolo: „Acesta era cu Isus Nazarinéanul”. 72 Dar el a negat din nou cu jurământ: „Nu-l cunosc pe omul [acela]”. 73 Puțin după aceea, apropiindu-se cei care erau acolo, i-au zis lui Petru: „Într-adevăr, și tu ești dintre ei, pentru că și accentul tău te trădează”. 74 Atunci a început să se blesteme și să jure: „Nu-l cunosc pe omul [acela]”. Și îndată a cântat cocoșul. 75 Atunci și-a amintit Petru de cuvântul lui Isus care îi spusese: „Înainte de a cânta cocoșul, de trei ori mă vei renega”. Și, ieșind, a plâns amar.
57 Cei care l-au arestat pe Isus l-au dus la Caiáfa, marele preot, unde se adunaseră cărturarii și bătrânii.
58 Iar Petru l-a urmat de departe până în curtea marelui preot și, intrând, s-a așezat printre servitori ca să vadă sfârșitul.
59 Arhiereii și tot Sinédriul căutau o mărturie falsă împotriva lui Isus ca să-l dea la moarte,
60 dar nu găseau, deși s-au apropiat mulți martori falși. În cele din urmă, au venit doi
61 și au zis: „Acesta a spus: «Pot să distrug templul lui Dumnezeu și în trei zile să-l reconstruiesc»”.
62 Ridicându-se, marele preot i-a zis: „Nu răspunzi nimic? Ce mărturisesc aceștia împotriva ta?”.
63 Dar Isus tăcea. Atunci marele preot i-a zis: „Te conjur pe Dumnezeul cel viu să ne spui dacă tu ești Cristos, Fiul lui Dumnezeu”.
64 Isus i-a răspuns: „Tu ai zis. Ba vă spun: «de acum îl veți vedea pe Fiul Omului șezând la dreapta puterii și venind pe norii cerului»”.
65 Atunci, marele preot și-a sfâșiat hainele, spunând: „A rostit o blasfémie. Ce nevoie mai avem de martori? Iată, acum ați auzit blasfémia!
66 Cum vi se pare?”. Ei, răspunzând, au spus: „Este vinovat de moarte!”.
67 Atunci l-au scuipat în față și l-au lovit cu pumnii; alții l-au pălmuit,
68 spunând: „Profețește-ne, Cristoase! Cine este cel care te-a lovit?”.
69 Iar Petru ședea afară, în curte. S-a apropiat de el o servitoare și i-a zis: „Și tu erai cu Isus Galileeánul”.
70 Dar el a negat înaintea tuturor, spunând: „Nu știu ce zici”.
71 Apoi, ieșind spre poartă, l-a văzut o alta și a zis celor de acolo: „Acesta era cu Isus Nazarinéanul”.
72 Dar el a negat din nou cu jurământ: „Nu-l cunosc pe omul [acela]”.
73 Puțin după aceea, apropiindu-se cei care erau acolo, i-au zis lui Petru: „Într-adevăr, și tu ești dintre ei, pentru că și accentul tău te trădează”.
74 Atunci a început să se blesteme și să jure: „Nu-l cunosc pe omul [acela]”. Și îndată a cântat cocoșul.
75 Atunci și-a amintit Petru de cuvântul lui Isus care îi spusese: „Înainte de a cânta cocoșul, de trei ori mă vei renega”. Și, ieșind, a plâns amar.
