Cartea a doua a Macabéilor

VII. Lupta împotriva lui Nicanór

Intervenția marelui preot Alchimós

1 După o perioadă de trei ani, a ajuns la Iúda și la cei care erau cu el [vestea] că Demétrios, [fiul] lui Seleúcus, a pornit din portul Trípoli cu o mulțime numeroasă și cu o flotă. 2 A luat în stăpânire țara după ce îi omorâse pe Antióh și pe tutorele lui, Lýsias. 3 Un oarecare Alchimós, care devenise mare preot și se profanase de bunăvoie în timpul revoltei, înțelegând că nu mai are nicio scăpare și nici acces la altarul sfânt, 4 a mers la regele Demétrios cam în anul o sută cincizeci și unu și i-a dăruit o coroană de aur cu o ramură de palmier; pe lângă acestea, ramurile [de măslin] care se obișnuiesc pentru templu. Și în acea zi a stat liniștit.

5 Găsind momentul potrivit pentru nebunia lui, când a fost chemat de Demétrios la sfatul lui și l-a întrebat despre starea și planurile iudeilor, a spus: 6 „Iudeii numiți hasidéi, care sunt conduși de Iúda Macabéul, întrețin războiul și revolta și nu permit ca regatul să aibă parte de liniște. 7 De aceea, pentru că mi s-a luat demnitatea strămoșească – vorbesc despre funcția de mare preot – am venit acum aici. 8 Mai întâi cu gânduri sincere pentru interesele regelui; în al doilea rând, din grijă față de poporul meu, căci din nechibzuința celor despre care am vorbit mai înainte, toți cetățenii neamului nostru suferă nu puține nenorociri. 9 Cunoscând fiecare dintre aceste [lucruri], o, rege, ai grijă de țara și neamul nostru oprimat cu omenia binevoitoare pe care o ai față de noi toți! 10 Căci, atâta timp cât Iúda va trăi, este imposibil ca situația țării să fie pașnică”.

11 Imediat ce a rostit aceste cuvinte, ceilalți prieteni care erau dușmani ai lui Iúda l-au aprins și mai tare pe Demétrios. 12 L-a chemat îndată pe Nicanór, care ajunsese comandantul [unității] de elefanți, și, numindu-l strateg al Iudeii, l-a trimis, 13 dându-i porunci să-l ucidă pe Iúda, iar pe cei care sunt cu el să-i împrăștie și să-l instaleze pe Alchimós mare preot al celui mai mare templu. 14 Atunci, neamurile din Iudéea care fugiseră din cauza lui Iúda s-au adunat împreună la Nicanór, considerând că necazurile și nenorocirile iudeilor erau spre norocul lor.

Nicanór se împrietenește cu Iúda

15 [Iudeii] au auzit de înaintarea lui Nicanór și de agresiunea neamurilor, și-au presărat țărână pe cap și au început să se roage Celui care-și statornicise pentru totdeauna poporul și care-și sprijinea în mod evident partea. 16 La comanda conducătorului lui, au pornit îndată de acolo și s-au întâlnit cu [dușmanii] în satul Desáos. 17 Simon, fratele lui Iúda, începuse lupta cu Nicanór, dar, din cauza sosirii neașteptate a adversarilor, a suferit o ușoară înfrângere. 18 La fel, Nicanór, când a auzit de vitejia de care dădeau dovadă cei ai lui Iúda și de curajul cu care se luptau pentru patria lor, a ezitat să rezolve situația prin [vărsare] de sânge. 19 De aceea, i-a trimis pe Posidónios, pe Teodótos și pe Matatía să le întindă [iudeilor mâna] dreaptă și să o primească.

20 După analize îndelungate despre acestea și după ce conducătorul a dat de știre mulțimilor, părând că toți gândesc la fel, s-au pus de acord cu înțelegerile. 21 Au stabilit o zi în care să se întâlnească cei doi; a sosit din ambele părți câte un car și s-au așezat pe tronuri. 22 Iúda a stabilit [oameni] înarmați, gata de luptă, în locuri bine alese, ca nu cumva să aibă loc un atac neașteptat din partea dușmanilor. Dar întâlnirea s-a încheiat cu un acord. 23 Nicanór a rămas la Ierusalím, unde nu a făcut niciun rău. Dar a dat drumul mulțimii grupelor care se adunase la el. 24 În toate [împrejurările] îl avea în față pe Iúda, căci începuse să-l îndrăgească din inimă pe acest om. 25 L-a îndemnat să se căsătorească și să aibă copii. Acesta s-a căsătorit, a fost liniștit și s-a bucurat de viață.

Alchimós reaprinde ostilitatea

26 Dar Alchimós, văzând bunăvoința dintre cei doi și luând o copie a înțelegerii încheiate, s-a dus la Demétrios și a spus că Nicanór are gânduri potrivnice față de treburile [statului], căci l-a numit pe Iúda succesor al său, el care uneltea împotriva regatului. 27 Regele, aprins de mânie și înfuriat din cauza intrigilor provocate de ticălos, i-a scris lui Nicanór [spunând] că e supărat din cauza înțelegerii și poruncindu-i să-l trimită repede pe Macabéu în lanțuri la Antiohía.

28 Aflând Nicanór acestea, s-a tulburat și îi era greu să încalce înțelegerea, ținând cont că [Iúda] nu greșise cu nimic. 29 Dar cum nu putea să i se împotrivească regelui, căuta un moment potrivit să îndeplinească [porunca] printr-o strategie. 30 Dar [Iúda] Macabéul a observat că Nicanór se poartă mai rece cu el și că, atunci când se întâlneau, îi vorbește mai aspru. Gândindu-se că această răceală nu putea să aducă nimic bun, i-a adunat pe cei care erau de partea lui și se ascundea de Nicanór. 31 Gândind că a fost înșelat de [Iúda, Nicanór] s-a dus la templul cel mare și sfânt și, când preoții aduceau jertfele proprii, a poruncit să-i fie predat omul. 32 Întrucât ei se jurau că nu știau unde era cel pe care îl căuta, 33 [Nicanór], întinzându-și [mâna] dreaptă spre templu, a jurat astfel: „Dacă nu mi-l predați pe Iúda în lanțuri, voi rade la pământ această incintă a lui Dumnezeu, voi dărâma acest altar și voi ridica aici un templu strălucit pentru Dyonísos”. 34 După ce a spus acestea, a plecat. Iar preoții, ridicându-și mâinile spre cer, l-au invocat pe Acela care a luptat întotdeauna alături de neamul nostru, spunând:
35 „Tu, Doamne, care nu ai nevoie de nimic,
ai binevoit ca templul locuirii tale să fie la noi.
36 Acum, Doamne, Sfântul a toată sfințenia,
păstrează curată această casă
purificată de curând!”.

Moartea lui Razís

37 Un oarecare Razís, dintre bătrânii din Ierusalím, a fost reclamat la Nicanór. El era un om care își iubea concetățenii și avea o faimă foarte frumoasă; datorită bunăvoinței lui, era numit „părintele iudeilor”. 38 În timpurile de dinaintea revoltei, el fusese acuzat de iudaísm și își pusese trupul și viața în pericol pentru iudaísm cu mare statornicie. 39 Voind să-și arate ura față de iudei, Nicanór a trimis peste cinci sute de soldați ca să-l prindă. 40 Credea că, prinzându-l pe acesta, le va provoca o mare nenorocire [iudeilor]. 41 Când mulțimea era pe punctul să ia în stăpânire turnul și spărgeau poarta curții și ordonaseră să se aducă foc ca să ardă porțile, [Razís], văzându-se atacat din toate părțile, și-a îndreptat sabia spre sine însuși, 42 voind să moară în mod nobil mai degrabă decât să cadă în mâini ticăloase și să îndure înjosiri nedemne de neamul său bun. 43 Dar, din cauză că lovitura nu a fost bine îndreptată pentru că lupta era aprigă, iar mulțimile năvăleau pe porți, suindu-se vitejește pe ziduri, s-a aruncat cu curaj în mijlocul mulțimii. 44 Însă toți s-au dat imediat deoparte și s-a făcut un spațiu gol în mijlocul căruia a căzut. 45 Dar el, încă suflând și aprins de mânie, s-a ridicat cu sângele care-i curgea șiroaie și, suferind groaznic din cauza rănilor, a traversat în goană mulțimile și s-a oprit pe o stâncă abruptă. 46 Își pierduse tot sângele, dar, smulgându-și măruntaiele și apucându-le cu mâinile, le-a aruncat asupra mulțimii și, invocându-l pe Stăpânul vieții și al duhului să i le redea, a murit astfel.

1 După o perioadă de trei ani, a ajuns la Iúda și la cei care erau cu el [vestea] că Demétrios, [fiul] lui Seleúcus, a pornit din portul Trípoli cu o mulțime numeroasă și cu o flotă.

2 A luat în stăpânire țara după ce îi omorâse pe Antióh și pe tutorele lui, Lýsias.

3 Un oarecare Alchimós, care devenise mare preot și se profanase de bunăvoie în timpul revoltei, înțelegând că nu mai are nicio scăpare și nici acces la altarul sfânt,

4 a mers la regele Demétrios cam în anul o sută cincizeci și unu și i-a dăruit o coroană de aur cu o ramură de palmier; pe lângă acestea, ramurile [de măslin] care se obișnuiesc pentru templu. Și în acea zi a stat liniștit.

5 Găsind momentul potrivit pentru nebunia lui, când a fost chemat de Demétrios la sfatul lui și l-a întrebat despre starea și planurile iudeilor, a spus:

6 „Iudeii numiți hasidéi, care sunt conduși de Iúda Macabéul, întrețin războiul și revolta și nu permit ca regatul să aibă parte de liniște.

7 De aceea, pentru că mi s-a luat demnitatea strămoșească – vorbesc despre funcția de mare preot – am venit acum aici.

8 Mai întâi cu gânduri sincere pentru interesele regelui; în al doilea rând, din grijă față de poporul meu, căci din nechibzuința celor despre care am vorbit mai înainte, toți cetățenii neamului nostru suferă nu puține nenorociri.

9 Cunoscând fiecare dintre aceste [lucruri], o, rege, ai grijă de țara și neamul nostru oprimat cu omenia binevoitoare pe care o ai față de noi toți!

10 Căci, atâta timp cât Iúda va trăi, este imposibil ca situația țării să fie pașnică”.

11 Imediat ce a rostit aceste cuvinte, ceilalți prieteni care erau dușmani ai lui Iúda l-au aprins și mai tare pe Demétrios.

12 L-a chemat îndată pe Nicanór, care ajunsese comandantul [unității] de elefanți, și, numindu-l strateg al Iudeii, l-a trimis,

13 dându-i porunci să-l ucidă pe Iúda, iar pe cei care sunt cu el să-i împrăștie și să-l instaleze pe Alchimós mare preot al celui mai mare templu.

14 Atunci, neamurile din Iudéea care fugiseră din cauza lui Iúda s-au adunat împreună la Nicanór, considerând că necazurile și nenorocirile iudeilor erau spre norocul lor.

15 [Iudeii] au auzit de înaintarea lui Nicanór și de agresiunea neamurilor, și-au presărat țărână pe cap și au început să se roage Celui care-și statornicise pentru totdeauna poporul și care-și sprijinea în mod evident partea.

16 La comanda conducătorului lui, au pornit îndată de acolo și s-au întâlnit cu [dușmanii] în satul Desáos.

17 Simon, fratele lui Iúda, începuse lupta cu Nicanór, dar, din cauza sosirii neașteptate a adversarilor, a suferit o ușoară înfrângere.

18 La fel, Nicanór, când a auzit de vitejia de care dădeau dovadă cei ai lui Iúda și de curajul cu care se luptau pentru patria lor, a ezitat să rezolve situația prin [vărsare] de sânge.

19 De aceea, i-a trimis pe Posidónios, pe Teodótos și pe Matatía să le întindă [iudeilor mâna] dreaptă și să o primească.

20 După analize îndelungate despre acestea și după ce conducătorul a dat de știre mulțimilor, părând că toți gândesc la fel, s-au pus de acord cu înțelegerile.

21 Au stabilit o zi în care să se întâlnească cei doi; a sosit din ambele părți câte un car și s-au așezat pe tronuri.

22 Iúda a stabilit [oameni] înarmați, gata de luptă, în locuri bine alese, ca nu cumva să aibă loc un atac neașteptat din partea dușmanilor. Dar întâlnirea s-a încheiat cu un acord.

23 Nicanór a rămas la Ierusalím, unde nu a făcut niciun rău. Dar a dat drumul mulțimii grupelor care se adunase la el.

24 În toate [împrejurările] îl avea în față pe Iúda, căci începuse să-l îndrăgească din inimă pe acest om.

25 L-a îndemnat să se căsătorească și să aibă copii. Acesta s-a căsătorit, a fost liniștit și s-a bucurat de viață.

26 Dar Alchimós, văzând bunăvoința dintre cei doi și luând o copie a înțelegerii încheiate, s-a dus la Demétrios și a spus că Nicanór are gânduri potrivnice față de treburile [statului], căci l-a numit pe Iúda succesor al său, el care uneltea împotriva regatului.

27 Regele, aprins de mânie și înfuriat din cauza intrigilor provocate de ticălos, i-a scris lui Nicanór [spunând] că e supărat din cauza înțelegerii și poruncindu-i să-l trimită repede pe Macabéu în lanțuri la Antiohía.

28 Aflând Nicanór acestea, s-a tulburat și îi era greu să încalce înțelegerea, ținând cont că [Iúda] nu greșise cu nimic.

29 Dar cum nu putea să i se împotrivească regelui, căuta un moment potrivit să îndeplinească [porunca] printr-o strategie.

30 Dar [Iúda] Macabéul a observat că Nicanór se poartă mai rece cu el și că, atunci când se întâlneau, îi vorbește mai aspru. Gândindu-se că această răceală nu putea să aducă nimic bun, i-a adunat pe cei care erau de partea lui și se ascundea de Nicanór.

31 Gândind că a fost înșelat de [Iúda, Nicanór] s-a dus la templul cel mare și sfânt și, când preoții aduceau jertfele proprii, a poruncit să-i fie predat omul.

32 Întrucât ei se jurau că nu știau unde era cel pe care îl căuta,

33 [Nicanór], întinzându-și [mâna] dreaptă spre templu, a jurat astfel: „Dacă nu mi-l predați pe Iúda în lanțuri, voi rade la pământ această incintă a lui Dumnezeu, voi dărâma acest altar și voi ridica aici un templu strălucit pentru Dyonísos”.

34 După ce a spus acestea, a plecat. Iar preoții, ridicându-și mâinile spre cer, l-au invocat pe Acela care a luptat întotdeauna alături de neamul nostru, spunând:

35 „Tu, Doamne, care nu ai nevoie de nimic, ai binevoit ca templul locuirii tale să fie la noi.

36 Acum, Doamne, Sfântul a toată sfințenia, păstrează curată această casă purificată de curând!”.

37 Un oarecare Razís, dintre bătrânii din Ierusalím, a fost reclamat la Nicanór. El era un om care își iubea concetățenii și avea o faimă foarte frumoasă; datorită bunăvoinței lui, era numit „părintele iudeilor”.

38 În timpurile de dinaintea revoltei, el fusese acuzat de iudaísm și își pusese trupul și viața în pericol pentru iudaísm cu mare statornicie.

39 Voind să-și arate ura față de iudei, Nicanór a trimis peste cinci sute de soldați ca să-l prindă.

40 Credea că, prinzându-l pe acesta, le va provoca o mare nenorocire [iudeilor].

41 Când mulțimea era pe punctul să ia în stăpânire turnul și spărgeau poarta curții și ordonaseră să se aducă foc ca să ardă porțile, [Razís], văzându-se atacat din toate părțile, și-a îndreptat sabia spre sine însuși,

42 voind să moară în mod nobil mai degrabă decât să cadă în mâini ticăloase și să îndure înjosiri nedemne de neamul său bun.

43 Dar, din cauză că lovitura nu a fost bine îndreptată pentru că lupta era aprigă, iar mulțimile năvăleau pe porți, suindu-se vitejește pe ziduri, s-a aruncat cu curaj în mijlocul mulțimii.

44 Însă toți s-au dat imediat deoparte și s-a făcut un spațiu gol în mijlocul căruia a căzut.

45 Dar el, încă suflând și aprins de mânie, s-a ridicat cu sângele care-i curgea șiroaie și, suferind groaznic din cauza rănilor, a traversat în goană mulțimile și s-a oprit pe o stâncă abruptă.

46 Își pierduse tot sângele, dar, smulgându-și măruntaiele și apucându-le cu mâinile, le-a aruncat asupra mulțimii și, invocându-l pe Stăpânul vieții și al duhului să i le redea, a murit astfel.