Cartea a doua a Macabéilor

Sfârșitul lui Antióh Epifánul

1 Cam în acel timp, Antióh s-a întors fără glorie din ținuturile Pérsiei. 2 Căci fusese în [cetatea] numită Persépolis și încercase să prade templul și să captureze cetatea. Dar, răsculându-se, mulțimile au pus mâna pe arme, iar Antióh, fiind învins de dușmani, a trebuit să fugă cu rușine. 3 Pe când se afla la Ecbatána, a aflat cele întâmplate lui Nicanór și celor care erau cu Timotéi. 4 Cuprins de mânie, se gândea să-i facă pe iudei să plătească pentru răul făcut de cei care-l puseseră pe fugă; de aceea, i-a poruncit celui care conducea carul său să alerge fără încetare pentru a ajunge repede la sfârșitul călătoriei. Însă judecata din cer era deja asupra lui, căci, în trufia lui, spusese: „Voi face Ierusalímul groapă comună pentru iudei când voi ajunge acolo”. 5 Dar Domnul care vede toate, Dumnezeul lui Israél, l-a lovit cu o boală nevăzută și incurabilă: de îndată ce a spus cuvântul [acesta], l-a cuprins o durere fără leac în măruntaie însoțită de groaznice chinuri lăuntrice. 6 Era întru-totul drept, pentru că torturase măruntaiele altora cu multe și ciudate chinuri. 7 Însă el nu-și potolea în niciun fel mândria, ba chiar se umplea mai mult de trufie, suflând focul furiei împotriva iudeilor și poruncind să grăbească mersul. Deodată a căzut din carul care gonea cu zgomot, iar căzătura a fost atât de puternică, încât și-a zdrobit toate mădularele trupului. 8 El, care mai înainte credea că poruncește [până și] valurilor mării, din cauza unei aroganțe omenești, și-și închipuia că pune pe cântar înălțimile munților, zăcea pe pământ și a fost așezat pe o targă, arătând tuturor puterea evidentă a lui Dumnezeu. 9 Din trupul acelui nelegiuit colcăiau viermi și, fiind încă viu, în dureri și chinuri, carnea cădea de pe el; iar din cauza duhorii sale, toată armata avea greață de putreziciune. 10 Pe cel care puțin mai înainte credea că poate să culeagă stelele cerului nu mai putea să-l ducă nimeni din cauza duhorii de nesuferit.

11 Abia acum, doborât, a început să mai modereze din aroganța lui cea mare și să ajungă să-și dea seama de starea lui, deoarece, sub lovitura biciului dumnezeiesc, era hărțuit de chinuri ce sporeau în fiecare clipă. 12 Cum nu mai putea răbda propria-i duhoare, a spus: „Este drept să te supui lui Dumnezeu și, muritor fiind, să nu te crezi egal cu el”. 13 Însă acest ticălos se ruga Domnului – care nu avea să se îndure de el –, spunând 14 că va lăsa liberă Cetatea Sfântă spre care se grăbea să o radă la pământ și să facă din ea o groapă comună. 15 Iar pe iudei, pe care nu-i considera vrednici nici de mormânt, ci, împreună cu copiii lor, să fie dați păsărilor de pradă și fiarelor, pe toți îi va face egali cu atenienii. 16 Cât despre templul sfânt, pe care mai înainte îl prădase, îl va împodobi cu cele mai frumoase daruri, va da înapoi toate obiectele sfinte și va plăti cu abundență dintr-ale sale pentru jertfe. 17 Ba mai mult, se va face el însuși iudeu și va umbla prin toată lumea locuită vestind puterea lui Dumnezeu.

18 Cum nu i se potoleau nicidecum chinurile, întrucât judecata dreaptă a lui Dumnezeu îl lovise și își pierduse orice speranță cu privire la sine însuși, le-a scris iudeilor scrisoarea de mai jos sub forma unei cereri care avea acest conținut:

19 „Regele și generalul Antióh le urează bunilor cetățeni iudei multă bucurie, sănătate și bunăstare. 20 Dacă voi și copiii voștri sunteți bine și dacă cele ale voastre sunt după așteptări, eu mi-am pus speranță în cer. 21 Îmi amintesc de cinstea și bunăvoința voastră față de mine: pe când mă întorceam din ținuturile Pérsiei, căzând într-o boală îngrijorătoare, am socotit urgent să mă îngrijesc de siguranța comună a tuturor. 22 Nu disper pentru starea mea, ba chiar am mari speranțe că voi scăpa de boală. 23 Dar considerând că și tatăl meu, când făcea expediții în ținuturile de sus, își desemna urmașul, 24 pentru ca, dacă s-ar fi întâmplat ceva neprevăzut sau s-ar fi vestit vreo nenorocire, cei din țară, știind cui îi sunt încredințate treburile, să nu se tulbure 25 văzând că cei puternici din apropiere și vecini cu regatul nostru pândesc momentul și așteaptă să vadă ce va urma, l-am lăsat în locul meu ca rege pe Antióh, fiul [meu] pe care de multe ori, având de pornit în grabă spre satrapiile de sus, vi l-am încredințat și recomandat celor mai mulți dintre voi. Iar lui i-am scris cele de mai jos. 26 Deci, vă rog și vă implor ca, amintindu-vă de binefacerile [mele], toți împreună și fiecare în parte să aveți față de fiul [meu] aceeași bunăvoință ca și față de mine. 27 Sunt încredințat că el, împlinind această decizie cu blândețe și dragoste de oameni, se va înțelege bine cu voi”.

28 Însă [acest] ucigaș și blasfemator, suferind chinuri foarte mari așa cum i-a chinuit el pe alții, a murit între străini în munți într-un mod jalnic. 29 Fílip, prietenul său apropiat, i-a adus trupul, dar, temându-se de fiul lui, Antióh, a fugit în Egipt la Ptoleméu Filométor.

1 Cam în acel timp, Antióh s-a întors fără glorie din ținuturile Pérsiei.

2 Căci fusese în [cetatea] numită Persépolis și încercase să prade templul și să captureze cetatea. Dar, răsculându-se, mulțimile au pus mâna pe arme, iar Antióh, fiind învins de dușmani, a trebuit să fugă cu rușine.

3 Pe când se afla la Ecbatána, a aflat cele întâmplate lui Nicanór și celor care erau cu Timotéi.

4 Cuprins de mânie, se gândea să-i facă pe iudei să plătească pentru răul făcut de cei care-l puseseră pe fugă; de aceea, i-a poruncit celui care conducea carul său să alerge fără încetare pentru a ajunge repede la sfârșitul călătoriei. Însă judecata din cer era deja asupra lui, căci, în trufia lui, spusese: „Voi face Ierusalímul groapă comună pentru iudei când voi ajunge acolo”.

5 Dar Domnul care vede toate, Dumnezeul lui Israél, l-a lovit cu o boală nevăzută și incurabilă: de îndată ce a spus cuvântul [acesta], l-a cuprins o durere fără leac în măruntaie însoțită de groaznice chinuri lăuntrice.

6 Era întru-totul drept, pentru că torturase măruntaiele altora cu multe și ciudate chinuri.

7 Însă el nu-și potolea în niciun fel mândria, ba chiar se umplea mai mult de trufie, suflând focul furiei împotriva iudeilor și poruncind să grăbească mersul. Deodată a căzut din carul care gonea cu zgomot, iar căzătura a fost atât de puternică, încât și-a zdrobit toate mădularele trupului.

8 El, care mai înainte credea că poruncește [până și] valurilor mării, din cauza unei aroganțe omenești, și-și închipuia că pune pe cântar înălțimile munților, zăcea pe pământ și a fost așezat pe o targă, arătând tuturor puterea evidentă a lui Dumnezeu.

9 Din trupul acelui nelegiuit colcăiau viermi și, fiind încă viu, în dureri și chinuri, carnea cădea de pe el; iar din cauza duhorii sale, toată armata avea greață de putreziciune.

10 Pe cel care puțin mai înainte credea că poate să culeagă stelele cerului nu mai putea să-l ducă nimeni din cauza duhorii de nesuferit.

11 Abia acum, doborât, a început să mai modereze din aroganța lui cea mare și să ajungă să-și dea seama de starea lui, deoarece, sub lovitura biciului dumnezeiesc, era hărțuit de chinuri ce sporeau în fiecare clipă.

12 Cum nu mai putea răbda propria-i duhoare, a spus: „Este drept să te supui lui Dumnezeu și, muritor fiind, să nu te crezi egal cu el”.

13 Însă acest ticălos se ruga Domnului – care nu avea să se îndure de el –, spunând

14 că va lăsa liberă Cetatea Sfântă spre care se grăbea să o radă la pământ și să facă din ea o groapă comună.

15 Iar pe iudei, pe care nu-i considera vrednici nici de mormânt, ci, împreună cu copiii lor, să fie dați păsărilor de pradă și fiarelor, pe toți îi va face egali cu atenienii.

16 Cât despre templul sfânt, pe care mai înainte îl prădase, îl va împodobi cu cele mai frumoase daruri, va da înapoi toate obiectele sfinte și va plăti cu abundență dintr-ale sale pentru jertfe.

17 Ba mai mult, se va face el însuși iudeu și va umbla prin toată lumea locuită vestind puterea lui Dumnezeu.

18 Cum nu i se potoleau nicidecum chinurile, întrucât judecata dreaptă a lui Dumnezeu îl lovise și își pierduse orice speranță cu privire la sine însuși, le-a scris iudeilor scrisoarea de mai jos sub forma unei cereri care avea acest conținut:

19 „Regele și generalul Antióh le urează bunilor cetățeni iudei multă bucurie, sănătate și bunăstare.

20 Dacă voi și copiii voștri sunteți bine și dacă cele ale voastre sunt după așteptări, eu mi-am pus speranță în cer.

21 Îmi amintesc de cinstea și bunăvoința voastră față de mine: pe când mă întorceam din ținuturile Pérsiei, căzând într-o boală îngrijorătoare, am socotit urgent să mă îngrijesc de siguranța comună a tuturor.

22 Nu disper pentru starea mea, ba chiar am mari speranțe că voi scăpa de boală.

23 Dar considerând că și tatăl meu, când făcea expediții în ținuturile de sus, își desemna urmașul,

24 pentru ca, dacă s-ar fi întâmplat ceva neprevăzut sau s-ar fi vestit vreo nenorocire, cei din țară, știind cui îi sunt încredințate treburile, să nu se tulbure

25 văzând că cei puternici din apropiere și vecini cu regatul nostru pândesc momentul și așteaptă să vadă ce va urma, l-am lăsat în locul meu ca rege pe Antióh, fiul [meu] pe care de multe ori, având de pornit în grabă spre satrapiile de sus, vi l-am încredințat și recomandat celor mai mulți dintre voi. Iar lui i-am scris cele de mai jos.

26 Deci, vă rog și vă implor ca, amintindu-vă de binefacerile [mele], toți împreună și fiecare în parte să aveți față de fiul [meu] aceeași bunăvoință ca și față de mine.

27 Sunt încredințat că el, împlinind această decizie cu blândețe și dragoste de oameni, se va înțelege bine cu voi”.

28 Însă [acest] ucigaș și blasfemator, suferind chinuri foarte mari așa cum i-a chinuit el pe alții, a murit între străini în munți într-un mod jalnic.

29 Fílip, prietenul său apropiat, i-a adus trupul, dar, temându-se de fiul lui, Antióh, a fugit în Egipt la Ptoleméu Filométor.