Faptele Apostolilor

traducerea catolică

Capitolul 22,3-21

Discursul lui Paul înaintea evreilor

3 „Eu sunt bărbat iudeu, născut în Társul Cilíciei, dar crescut în cetatea aceasta, la picioarele lui Gamaliél, educat cu strictețe după legea părinților, devenind zelos pentru Dumnezeu așa cum sunteți voi toți astăzi. 4 Am persecutat calea aceasta până la moarte, legând și aruncând în închisoare bărbați și femei, 5 așa cum dă mărturie și marele preot și sfatul bătrânilor de la care am primit scrisori către frații din Damásc. Mergeam ca să-i aduc legați pe cei de acolo la Ierusalím, ca să fie pedepsiți.

6 Dar în timp ce mergeam și mă apropiam de Damásc, pe la amiază, deodată, o lumină mare din ceruri m-a învăluit ca un fulger. 7 Am căzut la pământ și am auzit un glas care-mi spunea: «Saul, Saul, de ce mă persecuți?». 8 Atunci eu am răspuns: «Cine ești, Doamne?». El mi-a zis: «Eu sunt Isus Nazarinéanul, pe care tu îl persecuți». 9 Cei care erau cu mine au văzut lumina, dar nu au auzit glasul care-mi vorbea. 10 Eu i-am zis: «Ce să fac, Doamne?». Atunci Domnul mi-a spus: «Ridică-te și du-te la Damásc! Acolo ți se va spune tot ceea ce a fost hotărât să faci». 11 Dar, pentru că nu puteam vedea din cauza strălucirii acelei lumini, cei care erau cu mine m-au dus de mână și am ajuns la Damásc.

12 Un oarecare Ananía, bărbat evlavios, [credincios] Legii, stimat de toți iudeii care locuiesc acolo, 13 a venit la mine și, stând [înaintea mea], mi-a zis: «Frate Saul, recapătă-ți vederea!». Iar eu chiar în clipa aceea l-am putut vedea. 14 Atunci el mi-a zis: «Dumnezeul părinților noștri te-a ales de mai înainte ca să cunoști voința lui, să-l vezi pe Cel Drept și să auzi glas din gura lui, 15 căci vei fi martorul lui înaintea tuturor oamenilor despre cele ce ai văzut și auzit. 16 Și acum de ce întârzii? Ridică-te, botează-te și spală-ți păcatele invocând numele lui!».

17 Când m-am întors la Ierusalím și mă rugam în templu, mi s-a întâmplat [să fiu răpit] în extaz 18 și să-l văd pe el care-mi zicea: «Grăbește-te și ieși repede din Ierusalím, pentru că nu vor primi mărturia despre mine!». 19 Eu i-am zis: «Doamne, ei știu prea bine că eu îi aruncam în închisoare și-i legam prin sinagogi pe cei care cred în tine, 20 iar când era vărsat sângele lui Ștéfan, martirul tău, eram și eu acolo aprobând și păzind hainele celor care îl ucideau». 21 Atunci el mi-a zis: «Mergi, pentru că vreau să te trimit departe, între păgâni!»”.

Capitolul 26,4-23

Discursul lui Paul înaintea lui Agrípa

4 Așadar, toți iudeii cunosc viața mea încă din tinerețe, căci de la început am trăit în mijlocul neamului meu, ba chiar la Ierusalím. 5 Ei mă cunosc de mult timp și, dacă vor, pot să dea mărturie că am trăit ca fariseu în gruparea cea mai strictă a religiei noastre. 6 Și acum sunt judecat aici pentru speranța în promisiunea făcută de Dumnezeu părinților noștri, 7 la care cele douăsprezece triburi ale noastre speră să ajungă aducând cu stăruință cult [lui Dumnezeu] noaptea și ziua. Pentru această speranță sunt eu acuzat de iudei, o, rege. 8 De ce este pentru voi de necrezut că Dumnezeu învie morții?

9 Chiar și eu credeam că trebuie să fac multe împotriva numelui lui Isus Nazarinéanul, 10 ceea ce am și făcut în Ierusalím: am târât pe mulți dintre sfinți în închisori, primind împuternicire de la arhierei, iar când erau uciși, îmi dădeam încuviințarea împotriva lor. 11 Prin toate sinagogile, de multe ori îi pedepseam, îi forțam să aducă blasfémii și, cuprins de furie, îi persecutam până și prin cetățile din afară.

12 În acest scop mă duceam la Damásc cu împuternicirea și permisiunea arhiereilor. 13 Pe la amiază, am văzut pe drum, o, rege, o lumină din cer, mai strălucitoare decât soarele, care ne-a învăluit pe mine și pe cei care mă însoțeau. 14 Noi toți am căzut la pământ, iar eu am auzit o voce care-mi spunea în limba ebraică: «Saul, Saul, de ce mă persecuți? Greu este pentru tine să dai cu călcâiul în țepușă». 15 Iar eu am zis: «Cine ești tu, Doamne?». Domnul mi-a răspuns: «Eu sunt Isus, pe care tu îl persecuți. 16 Dar ridică-te și stai pe picioarele tale! Pentru aceasta m-am arătat ție, ca să te pun deoparte ca slujitor și martor al celor pe care le-ai văzut și al celor care ți se vor face văzute. 17 Eu te voi salva de acest popor și de păgânii la care te trimit 18 ca să le deschizi ochii, să-i întorci de la întuneric la lumină și de sub puterea Satánei la Dumnezeu, ca să primească iertarea păcatelor și moștenirea împreună cu cei sfințiți prin credința în mine».

19 De atunci, o, rege Agrípa, nu am fost neascultător față de viziunea cerească 20 ci, mai întâi celor din Damásc și din Ierusalím, apoi în tot ținutul Iudéii și păgânilor, le-am vestit convertirea și întoarcerea la Dumnezeu, [cerându-le] să facă fapte vrednice de această convertire. 21 Din această cauză, iudeii au pus mâna pe mine când eram în templu și au încercat să mă omoare. 22 Dar, primind ajutor de la Dumnezeu, până în ziua de astăzi stau ca martor înaintea celor mici și a celor mari fără să spun ceva în afara celor pe care le-au spus profeții și Moise că se vor împlini, 23 și anume: Cristos va suferi și, înviind primul din morți, va vesti poporului și păgânilor lumina”.

Textul a fost copiat în clipboard