Faptele Apostolilor

Prezentare

Autorul și conținutul. Tradiția creștină consideră că autorul cărții Faptele Apostolilor este același cu autorul celei de-a treia evanghelii, sfântul Luca, pentru faptul că: amândouă operele sunt dedicate aceleiași persoane: Teofíl (Lc 1,4; Fap 1,1); există unitate de vocabular și de stil; apar aceleași motive literare și teologice, cu unele diferențe datorate naturii faptelor relatate și a izvoarelor diferite. Sfântul Luca este unul dintre discipolii sfântului Paul (Col 4,14; 2Tim 4,11), convertit de la păgânism în Antiohía, unde probabil făcea deja parte dintre „temătorii de Dumnezeu” (cf. nota la Fap 2,11), de profesie medic, cu o formare culturală deosebită.

Este scrisă în limba greacă numită koiné, folosită în lumea elenistică, având elemente stilistice și gramaticale de tip literar. Limbajul folosit constituie un fel de oglindă a situației relatate (discursurile lui Petru sunt colorate cu termeni semitici; discursul lui Paul din Areopág are eleganța discursurilor oratorilor atenieni; acțiunile și evenimentele minunate întâmplate lui Petru și Paul sunt relatate într-un stil narativ popular captivant). Se observă o primă parte mai statică în relatarea despre Biserica primară din Ierusalím, spre deosebire de partea a doua în care răspândirea evangheliei este relatată într-un ritm dinamic și alert, ce provoacă entuziasmul cititorului creștin.

Deși nu-i exclude pe iudei, se pare că sfântul Luca se adresează, în primul rând, unei comunități formate în cea mai mare parte din cei convertiți de la păgânism, preocupați de legătura lor cu exigențele Vechiului Testament. Ca și în Evanghelie, sfântul Luca este preocupat de instruirea și edificarea creștinilor, insistând asupra rolului credinței și invitând Biserica să trăiască sub călăuzirea Duhului Sfânt ca „o singură inimă și un singur suflet” (Fap 4,32).

Nu există o certitudine cu privire la locul scrierii cărții. Au fost propuse Aháia, Éfes sau Corínt. Totuși, analiza textelor din Fap 21 și 2Tim 4,11 susține părerea că Faptele Apostolilor ar fi fost compusă la Roma.

Cartea a fost scrisă la puțin timp după evanghelia a treia. Autorul nu cunoaște persecuțiile lui Domițian (81-96 d.C.) împotriva creștinilor din Roma și din Asia Mică, ceea ce înseamnă că lucrarea a fost terminată înainte de anul 90.

Teologia. Faptele, evenimentele și episoadele relatate de autor sunt plasate în tema împlinirii istoriei mântuirii: Isus este împlinirea profețiilor Vechiului Testament, iar istoria Bisericii este împlinirea promisiunii profeților și a profeției lui Cristos. Aceasta presupune transmiterea tradiției alcătuite de martorii oculari care devin trimiși ai Bisericii pentru vestirea evangheliei.

Pentru Faptele Apostolilor, timpul prezent („astăzi”) este timpul cuvântului lui Dumnezeu. Predicarea cuvântului îi cheamă pe ascultători la convertire și la Botez (prin baia apei în numele lui Isus Cristos), prin care se obține iertarea păcatelor și participarea la darurile Duhului Sfânt (prin impunerea mâinilor).

Duhul Sfânt este acela care face viu cuvântul predicat și întărește vestirea evangheliei prin fapte minunate și prin carismele puse în slujba Bisericii.

Deși comunitățile sunt numeroase, ele au conștiința faptului că merg pe aceeași cale (calea lui Dumnezeu), au același nume și toate împreună constituie Biserica lui Dumnezeu formată din circumciși și necircumciși, care se adună în Ziua Domnului pentru a asculta învățătura apostolilor, pentru frângerea pâinii și comuniunea fraternă.

În interiorul Bisericilor se detașează grupuri de credincioși care au misiuni speciale: apostolii în comuniune cu Petru, diaconii, prezbíterii și credincioșii de rând.

Cartea se termină pe un ton plin de speranță. Paul profită de starea lui de semilibertate la Roma pentru a predica evanghelia. Se sugerează astfel că nicio opoziție umană, nicio opoziție instituțională față de credință, nici măcar cea a poporului evreu nu pot împiedica victoria cuvântului „împărăției lui Cristos”.