Capitolul 15
Luca 15Parabola oii regăsite
(Mt 18,12-14)
1 Toți vameșii și păcătoșii se apropiau de el ca să-l asculte. 2 Fariseii și cărturarii însă murmurau, spunând: „Acesta îi primește pe păcătoși și mănâncă cu ei”. 3 Atunci le-a spus această parabolă: 4 „Care om dintre voi, având o sută de oi și pierzând una dintre ele, nu le lasă pe cele nouăzeci și nouă în pustiu și umblă după cea pierdută până când o găsește? 5 Iar când o găsește, o pune pe umerii săi bucurându-se 6 și, venind acasă, îi cheamă pe prieteni și pe vecini, spunându-le: «Bucurați-vă împreună cu mine, pentru că mi-am găsit oaia pierdută!». 7 Vă spun că, tot așa, va fi [mai mare] bucurie în cer pentru un păcătos care se convertește decât pentru nouăzeci și nouă de drepți care nu au nevoie de convertire.
Parabola dráhmei regăsite
8 Sau care femeie, având zece dráhme, dacă pierde [una dintre] ele, nu aprinde lumina și mătură casa și caută cu grijă până o găsește? 9 Iar când o găsește, își cheamă prietenele și vecinele, spunându-le: «Bucurați-vă împreună cu mine pentru că am găsit dráhma pe care o pierdusem!». 10 Tot așa, vă spun, va fi [mai mare] bucurie înaintea îngerilor lui Dumnezeu pentru un păcătos care se convertește”.
Parabola tatălui îndurător. Fiul risipitor
11 Apoi le-a spus: „Un om oarecare avea doi fii. 12 Cel mai tânăr dintre ei i-a spus tatălui: «Tată, dă-mi partea de avere ce mi se cuvine!». Iar el le-a împărțit averea. 13 Și nu după multe zile, fiul cel mai tânăr și-a adunat toate și a plecat într-o țară îndepărtată. Acolo și-a risipit averea într-o viață de desfrâu. 14 După ce a cheltuit toate, a venit o mare foamete în țara aceea, iar el a început să ducă lipsă. 15 Atunci s-a dus și s-a aciuat la unul dintre cetățenii acelei țări care l-a trimis la câmp să păzească porcii. 16 Și ar fi dorit să se sature cu roșcovele pe care le mâncau porcii, dar nimeni nu-i dădea. 17 Atunci, venindu-și în fire, a spus: «Câți zilieri ai tatălui meu au pâine din belșug, iar eu mor aici de foame! 18 Ridicându-mă, mă voi duce la tatăl meu și-i voi spune: «Tată, am păcătuit împotriva cerului și înaintea ta; 19 nu mai sunt vrednic să fiu numit fiul tău. Ia-mă ca pe un zilier al tău!». 20 Și, ridicându-se, a mers la tatăl său.
Pe când era încă departe, tatăl l-a văzut, i s-a făcut milă și alergând, l-a îmbrățișat și l-a sărutat. 21 Atunci, fiul i-a spus: «Tată, am păcătuit împotriva cerului și înaintea ta; nu mai sunt vrednic să fiu numit fiul tău». 22 Însă tatăl a spus către servitorii săi: «Aduceți repede haina cea dintâi și îmbrăcați-l! Dați-i un inel în deget și încălțăminte în picioare! 23 Aduceți vițelul cel îngrășat și tăiați-l: să mâncăm și să ne bucurăm, 24 căci acest fiu al meu era mort și a revenit la viață, era pierdut și a fost găsit!». Și au început să se veselească.
25 Însă fiul lui mai mare era la câmp. Când a venit și s-a apropiat de casă, a auzit cântece și dansuri. 26 Atunci, chemându-l pe unul dintre servitori, l-a întrebat ce este aceasta. 27 El i-a spus: «Fratele tău a venit, iar tatăl tău, pentru că l-a recăpătat sănătos, a tăiat vițelul cel îngrășat». 28 Dar el s-a mâniat și nu voia să intre. Însă tatăl său a ieșit și-l implora. 29 El, răspunzând, i-a zis tatălui său: «Iată, de atâția ani te slujesc și niciodată n-am călcat porunca ta! Dar mie nu mi-ai dat niciodată măcar un ied ca să mă bucur cu prietenii mei. 30 Însă, când a venit acest fiu al tău care ți-a devorat averea cu desfrânatele, ai tăiat pentru el vițelul cel îngrășat». 31 Atunci, el i-a spus: «Fiule, tu ești cu mine totdeauna și toate ale mele sunt ale tale. 32 Dar trebuia să ne bucurăm și să ne veselim, pentru că acest frate al tău era mort și a revenit la viață, era pierdut și a fost găsit!»”.
1 Toți vameșii și păcătoșii se apropiau de el ca să-l asculte.
2 Fariseii și cărturarii însă murmurau, spunând: „Acesta îi primește pe păcătoși și mănâncă cu ei”.
3 Atunci le-a spus această parabolă:
4 „Care om dintre voi, având o sută de oi și pierzând una dintre ele, nu le lasă pe cele nouăzeci și nouă în pustiu și umblă după cea pierdută până când o găsește?
5 Iar când o găsește, o pune pe umerii săi bucurându-se
6 și, venind acasă, îi cheamă pe prieteni și pe vecini, spunându-le: «Bucurați-vă împreună cu mine, pentru că mi-am găsit oaia pierdută!».
7 Vă spun că, tot așa, va fi [mai mare] bucurie în cer pentru un păcătos care se convertește decât pentru nouăzeci și nouă de drepți care nu au nevoie de convertire.
8 Sau care femeie, având zece dráhme, dacă pierde [una dintre] ele, nu aprinde lumina și mătură casa și caută cu grijă până o găsește?
9 Iar când o găsește, își cheamă prietenele și vecinele, spunându-le: «Bucurați-vă împreună cu mine pentru că am găsit dráhma pe care o pierdusem!».
10 Tot așa, vă spun, va fi [mai mare] bucurie înaintea îngerilor lui Dumnezeu pentru un păcătos care se convertește”.
11 Apoi le-a spus: „Un om oarecare avea doi fii.
12 Cel mai tânăr dintre ei i-a spus tatălui: «Tată, dă-mi partea de avere ce mi se cuvine!». Iar el le-a împărțit averea.
13 Și nu după multe zile, fiul cel mai tânăr și-a adunat toate și a plecat într-o țară îndepărtată. Acolo și-a risipit averea într-o viață de desfrâu.
14 După ce a cheltuit toate, a venit o mare foamete în țara aceea, iar el a început să ducă lipsă.
15 Atunci s-a dus și s-a aciuat la unul dintre cetățenii acelei țări care l-a trimis la câmp să păzească porcii.
16 Și ar fi dorit să se sature cu roșcovele pe care le mâncau porcii, dar nimeni nu-i dădea.
17 Atunci, venindu-și în fire, a spus: «Câți zilieri ai tatălui meu au pâine din belșug, iar eu mor aici de foame!
18 Ridicându-mă, mă voi duce la tatăl meu și-i voi spune: «Tată, am păcătuit împotriva cerului și înaintea ta;
19 nu mai sunt vrednic să fiu numit fiul tău. Ia-mă ca pe un zilier al tău!».
20 Și, ridicându-se, a mers la tatăl său.
Pe când era încă departe, tatăl l-a văzut, i s-a făcut milă și alergând, l-a îmbrățișat și l-a sărutat.
21 Atunci, fiul i-a spus: «Tată, am păcătuit împotriva cerului și înaintea ta; nu mai sunt vrednic să fiu numit fiul tău».
22 Însă tatăl a spus către servitorii săi: «Aduceți repede haina cea dintâi și îmbrăcați-l! Dați-i un inel în deget și încălțăminte în picioare!
23 Aduceți vițelul cel îngrășat și tăiați-l: să mâncăm și să ne bucurăm,
24 căci acest fiu al meu era mort și a revenit la viață, era pierdut și a fost găsit!». Și au început să se veselească.
25 Însă fiul lui mai mare era la câmp. Când a venit și s-a apropiat de casă, a auzit cântece și dansuri.
26 Atunci, chemându-l pe unul dintre servitori, l-a întrebat ce este aceasta.
27 El i-a spus: «Fratele tău a venit, iar tatăl tău, pentru că l-a recăpătat sănătos, a tăiat vițelul cel îngrășat».
28 Dar el s-a mâniat și nu voia să intre. Însă tatăl său a ieșit și-l implora.
29 El, răspunzând, i-a zis tatălui său: «Iată, de atâția ani te slujesc și niciodată n-am călcat porunca ta! Dar mie nu mi-ai dat niciodată măcar un ied ca să mă bucur cu prietenii mei.
30 Însă, când a venit acest fiu al tău care ți-a devorat averea cu desfrânatele, ai tăiat pentru el vițelul cel îngrășat».
31 Atunci, el i-a spus: «Fiule, tu ești cu mine totdeauna și toate ale mele sunt ale tale.
32 Dar trebuia să ne bucurăm și să ne veselim, pentru că acest frate al tău era mort și a revenit la viață, era pierdut și a fost găsit!»”.
Traducerea catolică
Traducerea ortodoxă
1 Toți vameșii și păcătoșii se apropiau de el ca să-l asculte.
1 Și se apropiau de El toți vameșii și păcătoșii, ca să-L asculte.
2 Fariseii și cărturarii însă murmurau, spunând: „Acesta îi primește pe păcătoși și mănâncă cu ei”.
2 Și fariseii și cărturarii cârteau, zicând: „Acesta primește la Sine pe păcătoși și mănâncă cu ei.”
3 Atunci le-a spus această parabolă:
3 Și a zis către ei pilda aceasta, spunând:
4 „Care om dintre voi, având o sută de oi și pierzând una dintre ele, nu le lasă pe cele nouăzeci și nouă în pustiu și umblă după cea pierdută până când o găsește?
4 „Care om dintre voi, având o sută de oi și pierzând din ele una, nu lasă pe cele nouăzeci și nouă în pustie și se duce după cea pierdută, până ce o găsește?
5 Iar când o găsește, o pune pe umerii săi bucurându-se
5 Și găsind-o, o pune pe umerii săi, bucurându-se;
6 și, venind acasă, îi cheamă pe prieteni și pe vecini, spunându-le: «Bucurați-vă împreună cu mine, pentru că mi-am găsit oaia pierdută!».
6 și sosind acasă, cheamă prietenii și vecinii, zicându-le: «Bucurați-vă cu mine, că am găsit oaia cea pierdută».
7 Vă spun că, tot așa, va fi [mai mare] bucurie în cer pentru un păcătos care se convertește decât pentru nouăzeci și nouă de drepți care nu au nevoie de convertire.
7 Zic vouă: Că așa și în cer va fi mai multă bucurie pentru un păcătos care se pocăiește, decât pentru nouăzeci și nouă de drepți, care n-au nevoie de pocăință”.
8 Sau care femeie, având zece dráhme, dacă pierde [una dintre] ele, nu aprinde lumina și mătură casa și caută cu grijă până o găsește?
8 „Sau care femeie, având zece drahme, dacă pierde o drahmă, nu aprinde lumina și nu mătură casa și nu caută cu grijă până ce o găsește?
9 Iar când o găsește, își cheamă prietenele și vecinele, spunându-le: «Bucurați-vă împreună cu mine pentru că am găsit dráhma pe care o pierdusem!».
9 Și găsind-o, cheamă prietenele și vecinele sale, spunându-le: «Bucurați-vă cu mine, căci am găsit drahma pe care o pierdusem».”
10 Tot așa, vă spun, va fi [mai mare] bucurie înaintea îngerilor lui Dumnezeu pentru un păcătos care se convertește”.
10 „Zic vouă, așa se face bucurie îngerilor lui Dumnezeu pentru un păcătos care se pocăiește.”
11 Apoi le-a spus: „Un om oarecare avea doi fii.
11 Și a zis: „Un om avea doi fii.
12 Cel mai tânăr dintre ei i-a spus tatălui: «Tată, dă-mi partea de avere ce mi se cuvine!». Iar el le-a împărțit averea.
12 Și a zis cel mai tânăr dintre ei tatălui său: «Tată, dă-mi partea ce mi se cuvine din avere». Și el le-a împărțit averea.
13 Și nu după multe zile, fiul cel mai tânăr și-a adunat toate și a plecat într-o țară îndepărtată. Acolo și-a risipit averea într-o viață de desfrâu.
13 Și nu după multe zile, adunând toate, fiul cel mai tânăr s-a dus într-o țară depărtată și acolo și-a risipit averea, trăind în desfrânări.
14 După ce a cheltuit toate, a venit o mare foamete în țara aceea, iar el a început să ducă lipsă.
14 Și după ce a cheltuit totul, s-a făcut foamete mare în țara aceea, și el a început să ducă lipsă.
15 Atunci s-a dus și s-a aciuat la unul dintre cetățenii acelei țări care l-a trimis la câmp să păzească porcii.
15 Și ducându-se, s-a alipit el de unul din locuitorii acelei țări, și acesta l-a trimis la țarinile sale să păzească porcii.
16 Și ar fi dorit să se sature cu roșcovele pe care le mâncau porcii, dar nimeni nu-i dădea.
16 Și dorea să-și sature pântecele din roșcovele pe care le mâncau porcii, însă nimeni nu-i dădea.
17 Atunci, venindu-și în fire, a spus: «Câți zilieri ai tatălui meu au pâine din belșug, iar eu mor aici de foame!
17 Dar, venindu-și în sine, a zis: «Câți argați ai tatălui meu sunt îndestulați de pâine, iar eu pier aici de foame!
18 Ridicându-mă, mă voi duce la tatăl meu și-i voi spune: «Tată, am păcătuit împotriva cerului și înaintea ta;
18 Sculându-mă, mă voi duce la tatăl meu și-i voi spune: Tată, am greșit la cer și înaintea ta;
19 nu mai sunt vrednic să fiu numit fiul tău. Ia-mă ca pe un zilier al tău!».
19 nu mai sunt vrednic să mă numesc fiul tău. Fă-mă ca pe unul din argații tăi».
20 Și, ridicându-se, a mers la tatăl său.
Pe când era încă departe, tatăl l-a văzut, i s-a făcut milă și alergând, l-a îmbrățișat și l-a sărutat.
20 Și, sculându-se, a venit la tatăl său. Și încă departe fiind el, l-a văzut tatăl său și i s-a făcut milă și, alergând, a căzut pe grumazul lui și l-a sărutat.
21 Atunci, fiul i-a spus: «Tată, am păcătuit împotriva cerului și înaintea ta; nu mai sunt vrednic să fiu numit fiul tău».
21 Și i-a zis fiul: «Tată, am greșit la cer și înaintea ta și nu mai sunt vrednic să mă numesc fiul tău».
22 Însă tatăl a spus către servitorii săi: «Aduceți repede haina cea dintâi și îmbrăcați-l! Dați-i un inel în deget și încălțăminte în picioare!
22 Și a zis tatăl către slugile sale: «Aduceți degrabă haina lui cea dintâi și-l îmbrăcați și dați inel în mâna lui și încălțăminte în picioarele lui;
23 Aduceți vițelul cel îngrășat și tăiați-l: să mâncăm și să ne bucurăm,
23 și aduceți vițelul cel îngrășat și-l înjunghiați și, mâncând, să ne veselim;
24 căci acest fiu al meu era mort și a revenit la viață, era pierdut și a fost găsit!». Și au început să se veselească.
24 căci acest fiu al meu mort era și a înviat, pierdut era și s-a aflat». Și au început să se veselească.
25 Însă fiul lui mai mare era la câmp. Când a venit și s-a apropiat de casă, a auzit cântece și dansuri.
25 Iar fiul cel mare era la țarină. Și când a venit și s-a apropiat de casă, a auzit cântece și jocuri.
26 Atunci, chemându-l pe unul dintre servitori, l-a întrebat ce este aceasta.
26 Și, chemând la sine pe una dintre slugi, a întrebat ce înseamnă acestea.
27 El i-a spus: «Fratele tău a venit, iar tatăl tău, pentru că l-a recăpătat sănătos, a tăiat vițelul cel îngrășat».
27 Iar ea i-a răspuns: «Fratele tău a venit, și tatăl tău a înjunghiat vițelul cel îngrășat, pentru că l-a primit sănătos».
28 Dar el s-a mâniat și nu voia să intre. Însă tatăl său a ieșit și-l implora.
28 Și el s-a mâniat și nu voia să intre; dar tatăl lui, ieșind, îl ruga.
29 El, răspunzând, i-a zis tatălui său: «Iată, de atâția ani te slujesc și niciodată n-am călcat porunca ta! Dar mie nu mi-ai dat niciodată măcar un ied ca să mă bucur cu prietenii mei.
29 Însă el, răspunzând, a zis tatălui său: «Iată, atâția ani îți slujesc și niciodată n-am călcat porunca ta. Și mie niciodată nu mi-ai dat un ied, ca să mă veselesc cu prietenii mei.
30 Însă, când a venit acest fiu al tău care ți-a devorat averea cu desfrânatele, ai tăiat pentru el vițelul cel îngrășat».
30 Dar când a venit acest fiu al tău, care ți-a mâncat averea cu desfrânatele, ai înjunghiat pentru el vițelul cel îngrășat».
31 Atunci, el i-a spus: «Fiule, tu ești cu mine totdeauna și toate ale mele sunt ale tale.
31 Tatăl însă i-a zis: «Fiule, tu totdeauna ești cu mine și toate ale mele ale tale sunt.
32 Dar trebuia să ne bucurăm și să ne veselim, pentru că acest frate al tău era mort și a revenit la viață, era pierdut și a fost găsit!»”.
32 Trebuia însă să ne veselim și să ne bucurăm, căci fratele tău acesta mort era și a înviat, pierdut era și s-a aflat»”.
Traducerea catolică
Traducerea greacă bizantină
1 Toți vameșii și păcătoșii se apropiau de el ca să-l asculte.
1 Ἦσαν δὲ ἐγγίζοντες αὐτῷ πάντες οἱ τελῶναι καὶ οἱ ἁμαρτωλοί, ἀκούειν αὐτοῦ.
2 Fariseii și cărturarii însă murmurau, spunând: „Acesta îi primește pe păcătoși și mănâncă cu ei”.
2 Καὶ διεγόγγυζον οἱ Φαρισαῖοι καὶ οἱ γραμματεῖς λέγοντες ὅτι Οὗτος ἁμαρτωλοὺς προσδέχεται, καὶ συνεσθίει αὐτοῖς.
3 Atunci le-a spus această parabolă:
3 Εἶπεν δὲ πρὸς αὐτοὺς τὴν παραβολὴν ταύτην, λέγων,
4 „Care om dintre voi, având o sută de oi și pierzând una dintre ele, nu le lasă pe cele nouăzeci și nouă în pustiu și umblă după cea pierdută până când o găsește?
4 Τίς ἄνθρωπος ἐξ ὑμῶν ἔχων ἑκατὸν πρόβατα, καὶ ἀπολέσας ἓν ἐξ αὐτῶν, οὐ καταλείπει τὰ ἐνενήκοντα ἐννέα ἐν τῇ ἐρήμῳ, καὶ πορεύεται ἐπὶ τὸ ἀπολωλός, ἕως εὕρῃ αὐτό;
5 Iar când o găsește, o pune pe umerii săi bucurându-se
5 Καὶ εὑρὼν ἐπιτίθησιν ἐπὶ τοὺς ὤμους ἑαυτοῦ χαίρων.
6 și, venind acasă, îi cheamă pe prieteni și pe vecini, spunându-le: «Bucurați-vă împreună cu mine, pentru că mi-am găsit oaia pierdută!».
6 Καὶ ἐλθὼν εἰς τὸν οἶκον, συγκαλεῖ τοὺς φίλους καὶ τοὺς γείτονας, λέγων αὐτοῖς, Συγχάρητέ μοι, ὅτι εὗρον τὸ πρόβατόν μου τὸ ἀπολωλός.
7 Vă spun că, tot așa, va fi [mai mare] bucurie în cer pentru un păcătos care se convertește decât pentru nouăzeci și nouă de drepți care nu au nevoie de convertire.
7 Λέγω ὑμῖν ὅτι οὕτως χαρὰ ἔσται ἐν τῷ οὐρανῷ ἐπὶ ἑνὶ ἁμαρτωλῷ μετανοοῦντι, ἢ ἐπὶ ἐνενήκοντα ἐννέα δικαίοις, οἵτινες οὐ χρείαν ἔχουσιν μετανοίας.
8 Sau care femeie, având zece dráhme, dacă pierde [una dintre] ele, nu aprinde lumina și mătură casa și caută cu grijă până o găsește?
8 Ἢ τίς γυνὴ δραχμὰς ἔχουσα δέκα, ἐὰν ἀπολέσῃ δραχμὴν μίαν, οὐχὶ ἅπτει λύχνον, καὶ σαροῖ τὴν οἰκίαν, καὶ ζητεῖ ἐπιμελῶς ἕως ὅτου εὕρῃ;
9 Iar când o găsește, își cheamă prietenele și vecinele, spunându-le: «Bucurați-vă împreună cu mine pentru că am găsit dráhma pe care o pierdusem!».
9 Καὶ εὑροῦσα συγκαλεῖται τὰς φίλας καὶ τὰς γείτονας, λέγουσα, Συγχάρητέ μοι, ὅτι εὗρον τὴν δραχμὴν ἣν ἀπώλεσα.
10 Tot așa, vă spun, va fi [mai mare] bucurie înaintea îngerilor lui Dumnezeu pentru un păcătos care se convertește”.
10 Οὕτως, λέγω ὑμῖν, χαρὰ γίνεται ἐνώπιον τῶν ἀγγέλων τοῦ θεοῦ ἐπὶ ἑνὶ ἁμαρτωλῷ μετανοοῦντι.
11 Apoi le-a spus: „Un om oarecare avea doi fii.
11 Εἶπεν δέ, Ἄνθρωπός τις εἶχεν δύο υἱούς∙
12 Cel mai tânăr dintre ei i-a spus tatălui: «Tată, dă-mi partea de avere ce mi se cuvine!». Iar el le-a împărțit averea.
12 καὶ εἶπεν ὁ νεώτερος αὐτῶν τῷ πατρί, Πάτερ, δός μοι τὸ ἐπιβάλλον μέρος τῆς οὐσίας. Καὶ διεῖλεν αὐτοῖς τὸν βίον.
13 Și nu după multe zile, fiul cel mai tânăr și-a adunat toate și a plecat într-o țară îndepărtată. Acolo și-a risipit averea într-o viață de desfrâu.
13 Καὶ μετ’ οὐ πολλὰς ἡμέρας συναγαγὼν ἅπαντα ὁ νεώτερος υἱὸς ἀπεδήμησεν εἰς χώραν μακράν, καὶ ἐκεῖ διεσκόρπισεν τὴν οὐσίαν αὐτοῦ, ζῶν ἀσώτως.
14 După ce a cheltuit toate, a venit o mare foamete în țara aceea, iar el a început să ducă lipsă.
14 Δαπανήσαντος δὲ αὐτοῦ πάντα, ἐγένετο λιμὸς ἰσχυρὸς κατὰ τὴν χώραν ἐκείνην, καὶ αὐτὸς ἤρξατο ὑστερεῖσθαι.
15 Atunci s-a dus și s-a aciuat la unul dintre cetățenii acelei țări care l-a trimis la câmp să păzească porcii.
15 Καὶ πορευθεὶς ἐκολλήθη ἑνὶ τῶν πολιτῶν τῆς χώρας ἐκείνης∙ καὶ ἔπεμψεν αὐτὸν εἰς τοὺς ἀγροὺς αὐτοῦ βόσκειν χοίρους.
16 Și ar fi dorit să se sature cu roșcovele pe care le mâncau porcii, dar nimeni nu-i dădea.
16 Καὶ ἐπεθύμει γεμίσαι τὴν κοιλίαν αὐτοῦ ἀπὸ τῶν κερατίων ὧν ἤσθιον οἱ χοῖροι∙ καὶ οὐδεὶς ἐδίδου αὐτῷ.
17 Atunci, venindu-și în fire, a spus: «Câți zilieri ai tatălui meu au pâine din belșug, iar eu mor aici de foame!
17 Εἰς ἑαυτὸν δὲ ἐλθὼν εἶπεν, Πόσοι μίσθιοι τοῦ πατρός μου περισσεύουσιν ἄρτων, ἐγὼ δὲ λιμῷ ἀπόλλυμαι∙
18 Ridicându-mă, mă voi duce la tatăl meu și-i voi spune: «Tată, am păcătuit împotriva cerului și înaintea ta;
18 ἀναστὰς πορεύσομαι πρὸς τὸν πατέρα μου, καὶ ἐρῶ αὐτῷ, Πάτερ, ἥμαρτον εἰς τὸν οὐρανὸν καὶ ἐνώπιόν σου∙
19 nu mai sunt vrednic să fiu numit fiul tău. Ia-mă ca pe un zilier al tău!».
19 καὶ οὐκέτι εἰμὶ ἄξιος κληθῆναι υἱός σου∙ ποίησόν με ὡς ἕνα τῶν μισθίων σου.
20 Și, ridicându-se, a mers la tatăl său.
Pe când era încă departe, tatăl l-a văzut, i s-a făcut milă și alergând, l-a îmbrățișat și l-a sărutat.
20 Καὶ ἀναστὰς ἦλθεν πρὸς τὸν πατέρα αὐτοῦ. Ἔτι δὲ αὐτοῦ μακρὰν ἀπέχοντος, εἶδεν αὐτὸν ὁ πατὴρ αὐτοῦ, καὶ ἐσπλαγχνίσθη, καὶ δραμὼν ἐπέπεσεν ἐπὶ τὸν τράχηλον αὐτοῦ, καὶ κατεφίλησεν αὐτόν.
21 Atunci, fiul i-a spus: «Tată, am păcătuit împotriva cerului și înaintea ta; nu mai sunt vrednic să fiu numit fiul tău».
21 Εἶπεν δὲ αὐτῷ ὁ υἱός, Πάτερ, ἥμαρτον εἰς τὸν οὐρανὸν καὶ ἐνώπιόν σου, καὶ οὐκέτι εἰμὶ ἄξιος κληθῆναι υἱός σου.
22 Însă tatăl a spus către servitorii săi: «Aduceți repede haina cea dintâi și îmbrăcați-l! Dați-i un inel în deget și încălțăminte în picioare!
22 Εἶπεν δὲ ὁ πατὴρ πρὸς τοὺς δούλους αὐτοῦ, Ἐξενέγκατε τὴν στολὴν τὴν πρώτην καὶ ἐνδύσατε αὐτόν, καὶ δότε δακτύλιον εἰς τὴν χεῖρα αὐτοῦ, καὶ ὑποδήματα εἰς τοὺς πόδας∙
23 Aduceți vițelul cel îngrășat și tăiați-l: să mâncăm și să ne bucurăm,
23 καὶ ἐνέγκαντες τὸν μόσχον τὸν σιτευτὸν θύσατε, καὶ φαγόντες εὐφρανθῶμεν∙
24 căci acest fiu al meu era mort și a revenit la viață, era pierdut și a fost găsit!». Și au început să se veselească.
24 ὅτι οὗτος ὁ υἱός μου νεκρὸς ἦν, καὶ ἀνέζησεν∙ καὶ ἀπολωλὼς ἦν, καὶ εὑρέθη. Καὶ ἤρξαντο εὐφραίνεσθαι.
25 Însă fiul lui mai mare era la câmp. Când a venit și s-a apropiat de casă, a auzit cântece și dansuri.
25 Ἦν δὲ ὁ υἱὸς αὐτοῦ ὁ πρεσβύτερος ἐν ἀγρῷ∙ καὶ ὡς ἐρχόμενος ἤγγισεν τῇ οἰκίᾳ, ἤκουσεν συμφωνίας καὶ χορῶν.
26 Atunci, chemându-l pe unul dintre servitori, l-a întrebat ce este aceasta.
26 Καὶ προσκαλεσάμενος ἕνα τῶν παίδων, ἐπυνθάνετο τί εἴη ταῦτα.
27 El i-a spus: «Fratele tău a venit, iar tatăl tău, pentru că l-a recăpătat sănătos, a tăiat vițelul cel îngrășat».
27 Ὁ δὲ εἶπεν αὐτῷ ὅτι Ὁ ἀδελφός σου ἥκει∙ καὶ ἔθυσεν ὁ πατήρ σου τὸν μόσχον τὸν σιτευτόν, ὅτι ὑγιαίνοντα αὐτὸν ἀπέλαβεν.
28 Dar el s-a mâniat și nu voia să intre. Însă tatăl său a ieșit și-l implora.
28 Ὠργίσθη δέ, καὶ οὐκ ἤθελεν εἰσελθεῖν∙ ὁ οὖν πατὴρ αὐτοῦ ἐξελθὼν παρεκάλει αὐτόν.
29 El, răspunzând, i-a zis tatălui său: «Iată, de atâția ani te slujesc și niciodată n-am călcat porunca ta! Dar mie nu mi-ai dat niciodată măcar un ied ca să mă bucur cu prietenii mei.
29 Ὁ δὲ ἀποκριθεὶς εἶπεν τῷ πατρί, Ἰδού, τοσαῦτα ἔτη δουλεύω σοι, καὶ οὐδέποτε ἐντολήν σου παρῆλθον, καὶ ἐμοὶ οὐδέποτε ἔδωκας ἔριφον, ἵνα μετὰ τῶν φίλων μου εὐφρανθῶ.
30 Însă, când a venit acest fiu al tău care ți-a devorat averea cu desfrânatele, ai tăiat pentru el vițelul cel îngrășat».
30 Ὅτε δὲ ὁ υἱός σου οὗτος ὁ καταφαγών σου τὸν βίον μετὰ πορνῶν ἦλθεν, ἔθυσας αὐτῷ τὸν μόσχον τὸν σιτευτόν.
31 Atunci, el i-a spus: «Fiule, tu ești cu mine totdeauna și toate ale mele sunt ale tale.
31 Ὁ δὲ εἶπεν αὐτῷ, Τέκνον, σὺ πάντοτε μετ’ ἐμοῦ εἶ, καὶ πάντα τὰ ἐμὰ σά ἐστιν.
32 Dar trebuia să ne bucurăm și să ne veselim, pentru că acest frate al tău era mort și a revenit la viață, era pierdut și a fost găsit!»”.
32 Εὐφρανθῆναι δὲ καὶ χαρῆναι ἔδει∙ ὅτι ὁ ἀδελφός σου οὗτος νεκρὸς ἦν, καὶ ἀνέζησεν∙ καὶ ἀπολωλὼς ἦν, καὶ εὑρέθη.
