Cartea Proverbelor

traducerea catolică

Capitolul 7

Apel la înțelepciune

1 Fiule, observă cuvintele mele
și păstrează la tine poruncile mele!

2 Observă poruncile mele și vei trăi
și legea mea să fie pupila ochilor tăi!

3 Ține-le strâns pe degetele tale,
scrie-le pe tăblița inimii tale!

4 Spune înțelepciunii: „Tu ești sora mea”,
și cheamă priceperea: „Ruda [mea]”.

5 Ca să te păzească de femeia venetică,
de străina ale cărei cuvinte sunt ademenitoare.

Ademenirile adulterei

6 Căci prin fereastra casei mele,
printre zăbrele mă uitam,

7 am văzut printre nepricepuți,
am zărit printre copii un tânăr sărac la inimă.

8 Trecea pe stradă, pe la colțul ei,
și mergea pe drumul către casa ei.

9 Era în amurg, în seara zilei,
în mijlocul nopții și al beznei.

10 Și, iată, o femeie [i-a ieșit] în întâmpinare
în haină de prostituată și cu inima șireată.

11 Era zgomotoasă și neastâmpărată;
picioarele ei nu puteau sta în casă.

12 Când în afară, când în piețe,
la toate colțurile era la pândă.

13 L-a prins și l-a sărutat,
i-a apucat fața și i-a zis:

14 „Era asupra mea o jertfă de împăcare
și astăzi mi-am împlinit voturile.

15 De aceea ți-am ieșit în întâmpinare,
ca să caut fața ta, și te-am găsit.

16 Mi-am împodobit divanul cu covoare,
cu stofă colorată din Egipt.

17 Mi-am stropit așternutul cu smirnă,
cu aloe și cu scorțișoară.

18 Vino să ne îmbătăm de dragoste până dimineață,
să ne bucurăm de dezmierdări!

19 Căci soțul nu este acasă,
a plecat într-o călătorie îndepărtată.

20 A luat punga cu argint în mâna lui;
în ziua de lună nouă va veni acasă”.

21 L-a sedus cu mulțimea convingerilor ei,
l-a atras cu ademenirea buzelor sale.

22 Dintr-odată [a început] să meargă după ea,
venea ca boul la înjunghiere,
precum cel prost care [e tras] cu un lanț
spre disciplinare

23 până când săgeata îi spintecă ficatul,
ca pasărea care se grăbește spre laț
și nu știe că acesta e împotriva vieții sale.

24 Acum, fiilor, ascultați-mă
și fiți atenți la cuvintele gurii mele!

25 Să nu se abată inima spre căile ei,
să nu rătăcești pe potecile ei!

26 Căci pe mulți i-a făcut să cadă străpunși
și cei pe care i-a ucis erau puternici.

27 Casa ei este calea spre locuința morților,
coborâre spre camerele morții.

Textul a fost copiat în clipboard