Capitolul 7
Deuteronom 7Israél, poporul ales
1 Când Domnul Dumnezeul tău te va duce în țara spre care mergi ca s-o iei în stăpânire și va alunga dinaintea ta popoare multe: pe hetéi, pe ghergheséi, pe amoréi, pe canaaneéni, pe ferezéi, pe hevéi și pe iebuséi – șapte popoare mai mari și mai puternice decât tine –, 2 când Domnul Dumnezeul tău îi va pune înaintea ta, să-i lovești și să-i nimicești, să nu faci alianță cu ei și să nu ai milă de ei! 3 Să nu închei căsătorii cu ei: pe fiica ta să nu o dai fiului său și pe fiica lui să nu o iei pentru fiul tău! 4 Căci i-ar abate pe fiii tăi de la mine și ar sluji altor dumnezei. Domnul s-ar aprinde de mânie împotriva ta și te-ar nimici degrabă. 5 Ci așa să faceți cu ei: să le dărâmați altarele, să le distrugeți stelele, să le doborâți stâlpii și să ardeți în foc idolii lor! 6 Căci tu ești un popor sfânt pentru Domnul Dumnezeul tău. Domnul Dumnezeul tău te-a ales ca să fii pentru el un popor ca parte [a lui] dintre toate popoarele de pe fața pământului.
Alegerea și preferința divină
7 Nu pentru că ați fi mai numeroși decât toate popoarele v-a iubit Domnul pe voi și v-a ales – voi sunteți cel mai mic dintre toate popoarele –, 8 ci pentru că Domnul vă iubește și a ținut jurământul pe care l-a jurat părinților voștri; [de aceea] Domnul v-a scos cu mână puternică, v-a răscumpărat din casa sclaviei și din mâna lui Faraón, regele Egiptului. 9 Să știi că Domnul Dumnezeul tău, el este Dumnezeu: este un Dumnezeu fidel, care își ține alianța și îndurarea față de cei care îl iubesc și păzesc poruncile lui până la a mia generație. 10 Dar răsplătește fiecăruia dintre cei care îl urăsc spre a-i pierde și nu întârzie să răsplătească fiecăruia dintre cei care îl urăsc. 11 Păzește poruncile, hotărârile și judecățile pe care ți le poruncesc eu astăzi ca să le împlinești!
12 Dacă veți asculta aceste judecăți, dacă le veți păzi și le veți împlini, Domnul Dumnezeul tău va păstra pentru tine alianța și îndurarea pe care a jurat-o părinților tăi. 13 El te va iubi, te va binecuvânta și va face să te înmulțești; va binecuvânta rodul trupului tău și rodul pământului tău: grâul tău, mustul și uleiul tău, fătul vitelor tale și al oilor turmei tale pe pământul pe care a jurat părinților tăi că ți-l va da. 14 Vei fi binecuvântat mai mult decât toate popoarele și la tine nu va fi sterilă nici parte bărbătească, nici parte femeiască, nici între animalele tale. 15 Domnul va îndepărta de tine orice neputință și niciuna din bolile groaznice ale egipténilor pe care le știi nu le va trimite împotriva ta, ci le va da tuturor celor care te urăsc.
16 Să nimicești toate popoarele pe care ți le dă Domnul Dumnezeul tău; ochiul tău să nu aibă milă de ele și să nu slujești dumnezeilor lor, căci sunt o capcană pentru tine!
Puterea lui Dumnezeu
17 Dacă vei zice în inima ta: «Popoarele acestea sunt mai mari decât mine: cum voi putea să le izgonesc?». 18 Să nu te temi de ele! Adu-ți aminte ce i-a făcut Domnul Dumnezeul tău lui Faraón și întregului Egipt, 19 de marile încercări pe care le-au văzut ochii tăi, de semnele și minunile, de mâna puternică și brațul întins cu care te-a scos Domnul Dumnezeul tău! Așa va face Domnul Dumnezeul tău tuturor popoarelor de care te temi. 20 Chiar și viespi va trimite Domnul Dumnezeul tău împotriva lor până ce îi va nimici pe cei care ar scăpa și s-ar ascunde de tine.
21 Să nu te înspăimânți de ei, căci Domnul Dumnezeul tău este în mijlocul tău, Dumnezeu mare și înfricoșător! 22 Domnul Dumnezeul tău va alunga aceste popoare din fața ta puțin câte puțin; nu le vei putea nimici repede, ca să nu se înmulțească fiarele câmpului împotriva ta. 23 Domnul Dumnezeul tău le pune în fața ta; va aduce groază mare până vor fi nimicite. 24 Îi va pune pe regii lor în mâna ta și le vei șterge numele de sub ceruri; nimeni nu va mai sta împotriva ta până îi vei nimici.
25 Idolii dumnezeilor lor să-i ardeți în foc; să nu poftești argintul și aurul de pe ei ca să le iei pentru tine, ca să nu cazi în cursă din cauza lor, întrucât ele sunt un lucru abominábil înaintea Domnului Dumnezeului tău! 26 Să nu aduci niciun lucru abominábil în casa ta, ca să nu devii blestemat ca și el; să-l disprețuiești și să fie abominábil pentru tine, căci este un lucru blestemat!
1 Când Domnul Dumnezeul tău te va duce în țara spre care mergi ca s-o iei în stăpânire și va alunga dinaintea ta popoare multe: pe hetéi, pe ghergheséi, pe amoréi, pe canaaneéni, pe ferezéi, pe hevéi și pe iebuséi – șapte popoare mai mari și mai puternice decât tine –,
2 când Domnul Dumnezeul tău îi va pune înaintea ta, să-i lovești și să-i nimicești, să nu faci alianță cu ei și să nu ai milă de ei!
3 Să nu închei căsătorii cu ei: pe fiica ta să nu o dai fiului său și pe fiica lui să nu o iei pentru fiul tău!
4 Căci i-ar abate pe fiii tăi de la mine și ar sluji altor dumnezei. Domnul s-ar aprinde de mânie împotriva ta și te-ar nimici degrabă.
5 Ci așa să faceți cu ei: să le dărâmați altarele, să le distrugeți stelele, să le doborâți stâlpii și să ardeți în foc idolii lor!
6 Căci tu ești un popor sfânt pentru Domnul Dumnezeul tău. Domnul Dumnezeul tău te-a ales ca să fii pentru el un popor ca parte [a lui] dintre toate popoarele de pe fața pământului.
7 Nu pentru că ați fi mai numeroși decât toate popoarele v-a iubit Domnul pe voi și v-a ales – voi sunteți cel mai mic dintre toate popoarele –,
8 ci pentru că Domnul vă iubește și a ținut jurământul pe care l-a jurat părinților voștri; [de aceea] Domnul v-a scos cu mână puternică, v-a răscumpărat din casa sclaviei și din mâna lui Faraón, regele Egiptului.
9 Să știi că Domnul Dumnezeul tău, el este Dumnezeu: este un Dumnezeu fidel, care își ține alianța și îndurarea față de cei care îl iubesc și păzesc poruncile lui până la a mia generație.
10 Dar răsplătește fiecăruia dintre cei care îl urăsc spre a-i pierde și nu întârzie să răsplătească fiecăruia dintre cei care îl urăsc.
11 Păzește poruncile, hotărârile și judecățile pe care ți le poruncesc eu astăzi ca să le împlinești!
12 Dacă veți asculta aceste judecăți, dacă le veți păzi și le veți împlini, Domnul Dumnezeul tău va păstra pentru tine alianța și îndurarea pe care a jurat-o părinților tăi.
13 El te va iubi, te va binecuvânta și va face să te înmulțești; va binecuvânta rodul trupului tău și rodul pământului tău: grâul tău, mustul și uleiul tău, fătul vitelor tale și al oilor turmei tale pe pământul pe care a jurat părinților tăi că ți-l va da.
14 Vei fi binecuvântat mai mult decât toate popoarele și la tine nu va fi sterilă nici parte bărbătească, nici parte femeiască, nici între animalele tale.
15 Domnul va îndepărta de tine orice neputință și niciuna din bolile groaznice ale egipténilor pe care le știi nu le va trimite împotriva ta, ci le va da tuturor celor care te urăsc.
16 Să nimicești toate popoarele pe care ți le dă Domnul Dumnezeul tău; ochiul tău să nu aibă milă de ele și să nu slujești dumnezeilor lor, căci sunt o capcană pentru tine!
17 Dacă vei zice în inima ta: «Popoarele acestea sunt mai mari decât mine: cum voi putea să le izgonesc?».
18 Să nu te temi de ele! Adu-ți aminte ce i-a făcut Domnul Dumnezeul tău lui Faraón și întregului Egipt,
19 de marile încercări pe care le-au văzut ochii tăi, de semnele și minunile, de mâna puternică și brațul întins cu care te-a scos Domnul Dumnezeul tău! Așa va face Domnul Dumnezeul tău tuturor popoarelor de care te temi.
20 Chiar și viespi va trimite Domnul Dumnezeul tău împotriva lor până ce îi va nimici pe cei care ar scăpa și s-ar ascunde de tine.
21 Să nu te înspăimânți de ei, căci Domnul Dumnezeul tău este în mijlocul tău, Dumnezeu mare și înfricoșător!
22 Domnul Dumnezeul tău va alunga aceste popoare din fața ta puțin câte puțin; nu le vei putea nimici repede, ca să nu se înmulțească fiarele câmpului împotriva ta.
23 Domnul Dumnezeul tău le pune în fața ta; va aduce groază mare până vor fi nimicite.
24 Îi va pune pe regii lor în mâna ta și le vei șterge numele de sub ceruri; nimeni nu va mai sta împotriva ta până îi vei nimici.
25 Idolii dumnezeilor lor să-i ardeți în foc; să nu poftești argintul și aurul de pe ei ca să le iei pentru tine, ca să nu cazi în cursă din cauza lor, întrucât ele sunt un lucru abominábil înaintea Domnului Dumnezeului tău!
26 Să nu aduci niciun lucru abominábil în casa ta, ca să nu devii blestemat ca și el; să-l disprețuiești și să fie abominábil pentru tine, căci este un lucru blestemat!
Traducerea catolică
Traducerea ortodoxă

1 „Când Domnul Dumnezeul tău te va duce în pământul la care mergi ca să-l moștenești și va izgoni de la fața ta neamurile cele mari și multe și anume: pe Hetei, pe Gherghesei, pe Amorei, pe Canaanei, pe Ferezei, pe Hevei și pe Iebusei – șapte neamuri, care sunt mai mari și mai puternice decât tine –
2 când Domnul Dumnezeul tău îi va pune înaintea ta, să-i lovești și să-i nimicești, să nu faci alianță cu ei și să nu ai milă de ei!
2 Și le va da Domnul Dumnezeul tău în mâinile tale și le vei bate, atunci să le nimicești, să nu faci cu ele legământ și să nu le cruți.
3 Să nu închei căsătorii cu ei: pe fiica ta să nu o dai fiului său și pe fiica lui să nu o iei pentru fiul tău!
3 Să nu te încuscrești cu ele: pe fiica ta să nu o dai după fiul lui și pe fiica lui să nu o iei pentru fiul tău,
4 Căci i-ar abate pe fiii tăi de la mine și ar sluji altor dumnezei. Domnul s-ar aprinde de mânie împotriva ta și te-ar nimici degrabă.
4 Că vor abate pe fiii tăi de la Mine ca să slujească altor dumnezei, și se va aprinde asupra voastră mânia Domnului și curând te va pierde.
5 Ci așa să faceți cu ei: să le dărâmați altarele, să le distrugeți stelele, să le doborâți stâlpii și să ardeți în foc idolii lor!
5 Ci să faceți cu ele așa: jertfelnicile lor să le stricați, stâlpii lor să-i dărâmați, dumbrăvile lor să le tăiați și idolii dumnezeilor lor să-i ardeți cu foc.
6 Căci tu ești un popor sfânt pentru Domnul Dumnezeul tău. Domnul Dumnezeul tău te-a ales ca să fii pentru el un popor ca parte [a lui] dintre toate popoarele de pe fața pământului.
6 Că ești poporul sfânt al Domnului Dumnezeului tău și te-a ales Domnul Dumnezeul tău ca să-I fii poporul Lui ales din toate popoarele de pe pământ.
7 Nu pentru că ați fi mai numeroși decât toate popoarele v-a iubit Domnul pe voi și v-a ales – voi sunteți cel mai mic dintre toate popoarele –,
7 Și Domnul v-a primit, nu pentru că sunteți mai mulți la număr decât toate popoarele – căci sunteți mai puțini la număr decât toate popoarele, –
8 ci pentru că Domnul vă iubește și a ținut jurământul pe care l-a jurat părinților voștri; [de aceea] Domnul v-a scos cu mână puternică, v-a răscumpărat din casa sclaviei și din mâna lui Faraón, regele Egiptului.
8 Ci pentru că vă iubește Domnul; și ca să Își țină jurământul pe care l-a făcut părinților voștri, v-a scos Domnul cu mână tare și cu braț înalt și v-a scăpat din casa robiei și din mâna lui Faraon, regele Egiptului.
9 Să știi că Domnul Dumnezeul tău, el este Dumnezeu: este un Dumnezeu fidel, care își ține alianța și îndurarea față de cei care îl iubesc și păzesc poruncile lui până la a mia generație.
9 Să știi dar că Domnul Dumnezeul tău este adevăratul Dumnezeu, Dumnezeu credincios, Care păzește legământul Său și mila Sa, până la al miilea neam, către cei ce-L iubesc și păzesc poruncile Lui;
10 Dar răsplătește fiecăruia dintre cei care îl urăsc spre a-i pierde și nu întârzie să răsplătească fiecăruia dintre cei care îl urăsc.
10 Și răsplătește la fel celor ce-L urăsc, pierzându-i, și nu întârzie să răsplătească, cu aceeași măsură, celor ce-L urăsc.
11 Păzește poruncile, hotărârile și judecățile pe care ți le poruncesc eu astăzi ca să le împlinești!
11 Păzește dar poruncile, hotărârile și legile pe care-ți poruncesc astăzi să le împlinești.
12 Dacă veți asculta aceste judecăți, dacă le veți păzi și le veți împlini, Domnul Dumnezeul tău va păstra pentru tine alianța și îndurarea pe care a jurat-o părinților tăi.
12 De vei asculta legile acestea, de le vei păzi și le vei împlini, atunci și Domnul Dumnezeul tău va ține legământul și mila Sa față de tine, cum S-a jurat El părinților tăi;
13 El te va iubi, te va binecuvânta și va face să te înmulțești; va binecuvânta rodul trupului tău și rodul pământului tău: grâul tău, mustul și uleiul tău, fătul vitelor tale și al oilor turmei tale pe pământul pe care a jurat părinților tăi că ți-l va da.
13 Te va iubi, te va binecuvânta, te va înmulți și va binecuvânta rodul pântecelui tău, rodul pământului tău, pâinea ta, vinul tău, untdelemnul tău, pe cele născute ale vitelor tale mari și ale oilor turmei tale în pământul acela, pentru care S-a jurat El părinților tăi să ți-l dea ție.
14 Vei fi binecuvântat mai mult decât toate popoarele și la tine nu va fi sterilă nici parte bărbătească, nici parte femeiască, nici între animalele tale.
14 Și vei fi binecuvântat mai mult decât toate popoarele și nu se va afla sterp sau stearpă nici între ai tăi, nici între dobitoacele tale.
15 Domnul va îndepărta de tine orice neputință și niciuna din bolile groaznice ale egipténilor pe care le știi nu le va trimite împotriva ta, ci le va da tuturor celor care te urăsc.
15 Va depărta de la tine Domnul Dumnezeul tău toată neputința și nici una din bolile cele rele ale Egiptenilor, pe care le-ai văzut și le știi, nu va aduce asupra ta, ci le va trimite asupra celor ce te urăsc pe tine
16 Să nimicești toate popoarele pe care ți le dă Domnul Dumnezeul tău; ochiul tău să nu aibă milă de ele și să nu slujești dumnezeilor lor, căci sunt o capcană pentru tine!
16 Mânca-vei toată agonisita popoarelor pe care Domnul Dumnezeul tău ți le va da ție; să nu le cruțe ochiul tău și să nu slujești dumnezeilor lor, că aceasta este cursă pentru tine.
17 Dacă vei zice în inima ta: «Popoarele acestea sunt mai mari decât mine: cum voi putea să le izgonesc?».
17 Nu cumva să zici în inima ta: Popoarele acestea sunt mai mari la număr decât mine, cum le voi putea izgoni?
18 Să nu te temi de ele! Adu-ți aminte ce i-a făcut Domnul Dumnezeul tău lui Faraón și întregului Egipt,
18 Să nu te temi de ele, ci adu-ți aminte ce a făcut Domnul Dumnezeul tău cu Faraon și cu tot Egiptul,
19 de marile încercări pe care le-au văzut ochii tăi, de semnele și minunile, de mâna puternică și brațul întins cu care te-a scos Domnul Dumnezeul tău! Așa va face Domnul Dumnezeul tău tuturor popoarelor de care te temi.
19 Și de acele încercări mari, pe care le-au văzut ochii tăi, de acele semne și minuni mari, de mâna cea tare și de brațul cel înalt cu care te-a scos Domnul Dumnezeul tău. Tot așa va face Domnul Dumnezeul tău cu toate popoarele de care te temi.
20 Chiar și viespi va trimite Domnul Dumnezeul tău împotriva lor până ce îi va nimici pe cei care ar scăpa și s-ar ascunde de tine.
20 Încă și viespi va trimite Domnul Dumnezeul tău asupra lor până ce vor pieri cei ce au rămas și s-au ascuns de la fața ta.
21 Să nu te înspăimânți de ei, căci Domnul Dumnezeul tău este în mijlocul tău, Dumnezeu mare și înfricoșător!
21 Nu te înspăimânta de ei, că Domnul Dumnezeul tău, Cel din mijlocul tău, este Dumnezeu mare și minunat.
22 Domnul Dumnezeul tău va alunga aceste popoare din fața ta puțin câte puțin; nu le vei putea nimici repede, ca să nu se înmulțească fiarele câmpului împotriva ta.
22 Domnul Dumnezeul tău va izgoni dinaintea ta popoarele acestea încetul cu încetul; nu poți să le pierzi repede, ca să nu se pustiiască pământul și să nu se înmulțească împotriva ta fiarele câmpului;
23 Domnul Dumnezeul tău le pune în fața ta; va aduce groază mare până vor fi nimicite.
23 Ci ți le va da Domnul Dumnezeul tău și le va pune în mare tulburare, încât vor pieri.
24 Îi va pune pe regii lor în mâna ta și le vei șterge numele de sub ceruri; nimeni nu va mai sta împotriva ta până îi vei nimici.
24 Va da pe regii lor în mâinile tale și tu vei pierde numele lor de sub cer: nimeni nu-ți va putea sta înainte până îi vei stârpi.
25 Idolii dumnezeilor lor să-i ardeți în foc; să nu poftești argintul și aurul de pe ei ca să le iei pentru tine, ca să nu cazi în cursă din cauza lor, întrucât ele sunt un lucru abominábil înaintea Domnului Dumnezeului tău!
25 Idolii dumnezeilor lor să-i ardeți cu foc; să nu dorești a lua argintul sau aurul de pe ei, ca să nu-ți fie aceasta cursă, că urâciune sunt aceștia înaintea Domnului Dumnezeului tău,
26 Să nu aduci niciun lucru abominábil în casa ta, ca să nu devii blestemat ca și el; să-l disprețuiești și să fie abominábil pentru tine, căci este un lucru blestemat!
26 Și urâciunea idolească să n-o duci în casa ta, ca să nu cazi sub blestem, ca ea. Ferește-te de aceasta și să-ți fie scârbă de ea, că este blestemată”.
Traducerea catolică
Traducerea greacă bizantină
1 Când Domnul Dumnezeul tău te va duce în țara spre care mergi ca s-o iei în stăpânire și va alunga dinaintea ta popoare multe: pe hetéi, pe ghergheséi, pe amoréi, pe canaaneéni, pe ferezéi, pe hevéi și pe iebuséi – șapte popoare mai mari și mai puternice decât tine –,
1 Ἐὰν δὲ εἰσαγάγῃ σε κύριος ὁ θεός σου εἰς τὴν γῆν, εἰς ἣν εἰσπορεύῃ ἐκεῖ κληρονομῆσαι, καὶ ἐξαρεῖ ἔθνη μεγάλα ἀπὸ προσώπου σου, τὸν Χετταῖον καὶ Γεργεσαῖον καὶ Αμορραῖον καὶ Χαναναῖον καὶ Φερεζαῖον καὶ Ευαῖον καὶ Ιεβουσαῖον, ἑπτὰ ἔθνη πολλὰ καὶ ἰσχυρότερα ὑμῶν,
2 când Domnul Dumnezeul tău îi va pune înaintea ta, să-i lovești și să-i nimicești, să nu faci alianță cu ei și să nu ai milă de ei!
2 καὶ παραδώσει αὐτοὺς κύριος ὁ θεός σου εἰς τὰς χεῖράς σου καὶ πατάξεις αὐτούς, ἀφανισμῷ ἀφανιεῖς αὐτούς, οὐ διαθήσῃ πρὸς αὐτοὺς διαθήκην οὐδὲ μὴ ἐλεήσητε αὐτούς.
3 Să nu închei căsătorii cu ei: pe fiica ta să nu o dai fiului său și pe fiica lui să nu o iei pentru fiul tău!
3 οὐδὲ μὴ γαμβρεύσητε πρὸς αὐτούς· τὴν θυγατέρα σου οὐ δώσεις τῷ υἱῷ αὐτοῦ καὶ τὴν θυγατέρα αὐτοῦ οὐ λήμψῃ τῷ υἱῷ σου·
4 Căci i-ar abate pe fiii tăi de la mine și ar sluji altor dumnezei. Domnul s-ar aprinde de mânie împotriva ta și te-ar nimici degrabă.
4 ἀποστήσει γὰρ τὸν υἱόν σου ἀπ’ ἐμοῦ, καὶ λατρεύσει θεοῖς ἑτέροις, καὶ ὀργισθήσεται θυμῷ κύριος εἰς ὑμᾶς καὶ ἐξολεθρεύσει σε τὸ τάχος.
5 Ci așa să faceți cu ei: să le dărâmați altarele, să le distrugeți stelele, să le doborâți stâlpii și să ardeți în foc idolii lor!
5 ἀλλ’ οὕτως ποιήσετε αὐτοῖς· τοὺς βωμοὺς αὐτῶν καθελεῖτε καὶ τὰς στήλας αὐτῶν συντρίψετε καὶ τὰ ἄλση αὐτῶν ἐκκόψετε καὶ τὰ γλυπτὰ τῶν θεῶν αὐτῶν κατακαύσετε πυρί·
6 Căci tu ești un popor sfânt pentru Domnul Dumnezeul tău. Domnul Dumnezeul tău te-a ales ca să fii pentru el un popor ca parte [a lui] dintre toate popoarele de pe fața pământului.
6 ὅτι λαὸς ἅγιος εἶ κυρίῳ τῷ θεῷ σου, καὶ σὲ προείλατο κύριος ὁ θεός σου εἶναί σε αὐτῷ λαὸν περιούσιον παρὰ πάντα τὰ ἔθνη, ὅσα ἐπὶ προσώπου τῆς γῆς.
7 Nu pentru că ați fi mai numeroși decât toate popoarele v-a iubit Domnul pe voi și v-a ales – voi sunteți cel mai mic dintre toate popoarele –,
7 οὐχ ὅτι πολυπληθεῖτε παρὰ πάντα τὰ ἔθνη, προείλατο κύριος ὑμᾶς καὶ ἐξελέξατο ὑμᾶς – ὑμεῖς γάρ ἐστε ὀλιγοστοὶ παρὰ πάντα τὰ ἔθνη – ,
8 ci pentru că Domnul vă iubește și a ținut jurământul pe care l-a jurat părinților voștri; [de aceea] Domnul v-a scos cu mână puternică, v-a răscumpărat din casa sclaviei și din mâna lui Faraón, regele Egiptului.
8 ἀλλὰ παρὰ τὸ ἀγαπᾶν κύριον ὑμᾶς καὶ διατηρῶν τὸν ὅρκον, ὃν ὤμοσεν τοῖς πατράσιν ὑμῶν, ἐξήγαγεν κύριος ὑμᾶς ἐν χειρὶ κραταιᾷ καὶ ἐν βραχίονι ὑψηλῷ καὶ ἐλυτρώσατο ἐξ οἴκου δουλείας ἐκ χειρὸς Φαραω βασιλέως Αἰγύπτου.
9 Să știi că Domnul Dumnezeul tău, el este Dumnezeu: este un Dumnezeu fidel, care își ține alianța și îndurarea față de cei care îl iubesc și păzesc poruncile lui până la a mia generație.
9 καὶ γνώσῃ ὅτι κύριος ὁ θεός σου, οὗτος θεός, θεὸς πιστός, ὁ φυλάσσων διαθήκην καὶ ἔλεος τοῖς ἀγαπῶσιν αὐτὸν καὶ τοῖς φυλάσσουσιν τὰς ἐντολὰς αὐτοῦ εἰς χιλίας γενεὰς
10 Dar răsplătește fiecăruia dintre cei care îl urăsc spre a-i pierde și nu întârzie să răsplătească fiecăruia dintre cei care îl urăsc.
10 καὶ ἀποδιδοὺς τοῖς μισοῦσιν κατὰ πρόσωπον ἐξολεθρεῦσαι αὐτούς· καὶ οὐχὶ βραδυνεῖ τοῖς μισοῦσιν, κατὰ πρόσωπον ἀποδώσει αὐτοῖς.
11 Păzește poruncile, hotărârile și judecățile pe care ți le poruncesc eu astăzi ca să le împlinești!
11 καὶ φυλάξῃ τὰς ἐντολὰς καὶ τὰ δικαιώματα καὶ τὰ κρίματα ταῦτα, ὅσα ἐγὼ ἐντέλλομαί σοι σήμερον ποιεῖν.
12 Dacă veți asculta aceste judecăți, dacă le veți păzi și le veți împlini, Domnul Dumnezeul tău va păstra pentru tine alianța și îndurarea pe care a jurat-o părinților tăi.
12 Καὶ ἔσται ἡνίκα ἂν ἀκούσητε πάντα τὰ δικαιώματα ταῦτα καὶ φυλάξητε καὶ ποιήσητε αὐτά, καὶ διαφυλάξει κύριος ὁ θεός σού σοι τὴν διαθήκην καὶ τὸ ἔλεος, ὃ ὤμοσεν τοῖς πατράσιν ὑμῶν,
13 El te va iubi, te va binecuvânta și va face să te înmulțești; va binecuvânta rodul trupului tău și rodul pământului tău: grâul tău, mustul și uleiul tău, fătul vitelor tale și al oilor turmei tale pe pământul pe care a jurat părinților tăi că ți-l va da.
13 καὶ ἀγαπήσει σε καὶ εὐλογήσει σε καὶ πληθυνεῖ σε καὶ εὐλογήσει τὰ ἔκγονα τῆς κοιλίας σου καὶ τὸν καρπὸν τῆς γῆς σου, τὸν σῖτόν σου καὶ τὸν οἶνόν σου καὶ τὸ ἔλαιόν σου, τὰ βουκόλια τῶν βοῶν σου καὶ τὰ ποίμνια τῶν προβάτων σου ἐπὶ τῆς γῆς, ἧς ὤμοσεν κύριος τοῖς πατράσιν σου δοῦναί σοι.
14 Vei fi binecuvântat mai mult decât toate popoarele și la tine nu va fi sterilă nici parte bărbătească, nici parte femeiască, nici între animalele tale.
14 εὐλογητὸς ἔσῃ παρὰ πάντα τὰ ἔθνη· οὐκ ἔσται ἐν ὑμῖν ἄγονος οὐδὲ στεῖρα καὶ ἐν τοῖς κτήνεσίν σου.
15 Domnul va îndepărta de tine orice neputință și niciuna din bolile groaznice ale egipténilor pe care le știi nu le va trimite împotriva ta, ci le va da tuturor celor care te urăsc.
15 καὶ περιελεῖ κύριος ἀπὸ σοῦ πᾶσαν μαλακίαν· καὶ πάσας νόσους Αἰγύπτου τὰς πονηράς, ἃς ἑώρακας καὶ ὅσα ἔγνως, οὐκ ἐπιθήσει ἐπὶ σὲ καὶ ἐπιθήσει αὐτὰ ἐπὶ πάντας τοὺς μισοῦντάς σε.
16 Să nimicești toate popoarele pe care ți le dă Domnul Dumnezeul tău; ochiul tău să nu aibă milă de ele și să nu slujești dumnezeilor lor, căci sunt o capcană pentru tine!
16 καὶ φάγῃ πάντα τὰ σκῦλα τῶν ἐθνῶν, ἃ κύριος ὁ θεός σου δίδωσίν σοι· οὐ φείσεται ὁ ὀφθαλμός σου ἐπ’ αὐτοῖς, καὶ οὐ λατρεύσεις τοῖς θεοῖς αὐτῶν, ὅτι σκῶλον τοῦτό ἐστίν σοι.
17 Dacă vei zice în inima ta: «Popoarele acestea sunt mai mari decât mine: cum voi putea să le izgonesc?».
17 Ἐὰν δὲ λέγῃς ἐν τῇ διανοίᾳ σου ὅτι Πολὺ τὸ ἔθνος τοῦτο ἢ ἐγώ, πῶς δυνήσομαι ἐξολεθρεῦσαι αὐτούς;
18 Să nu te temi de ele! Adu-ți aminte ce i-a făcut Domnul Dumnezeul tău lui Faraón și întregului Egipt,
18 οὐ φοβηθήσῃ αὐτούς· μνείᾳ μνησθήσῃ ὅσα ἐποίησεν κύριος ὁ θεός σου τῷ Φαραω καὶ πᾶσι τοῖς Αἰγυπτίοις,
19 de marile încercări pe care le-au văzut ochii tăi, de semnele și minunile, de mâna puternică și brațul întins cu care te-a scos Domnul Dumnezeul tău! Așa va face Domnul Dumnezeul tău tuturor popoarelor de care te temi.
19 τοὺς πειρασμοὺς τοὺς μεγάλους, οὓς εἴδοσαν οἱ ὀφθαλμοί σου, τὰ σημεῖα καὶ τὰ τέρατα τὰ μεγάλα ἐκεῖνα, τὴν χεῖρα τὴν κραταιὰν καὶ τὸν βραχίονα τὸν ὑψηλόν, ὡς ἐξήγαγέν σε κύριος ὁ θεός σου· οὕτως ποιήσει κύριος ὁ θεὸς ἡμῶν πᾶσιν τοῖς ἔθνεσιν, οὓς σὺ φοβῇ ἀπὸ προσώπου αὐτῶν.
20 Chiar și viespi va trimite Domnul Dumnezeul tău împotriva lor până ce îi va nimici pe cei care ar scăpa și s-ar ascunde de tine.
20 καὶ τὰς σφηκίας ἀποστελεῖ κύριος ὁ θεός σου εἰς αὐτούς, ἕως ἂν ἐκτριβῶσιν οἱ καταλελειμμένοι καὶ οἱ κεκρυμμένοι ἀπὸ σοῦ.
21 Să nu te înspăimânți de ei, căci Domnul Dumnezeul tău este în mijlocul tău, Dumnezeu mare și înfricoșător!
21 οὐ τρωθήσῃ ἀπὸ προσώπου αὐτῶν, ὅτι κύριος ὁ θεός σου ἐν σοί, θεὸς μέγας καὶ κραταιός,
22 Domnul Dumnezeul tău va alunga aceste popoare din fața ta puțin câte puțin; nu le vei putea nimici repede, ca să nu se înmulțească fiarele câmpului împotriva ta.
22 καὶ καταναλώσει κύριος ὁ θεός σου τὰ ἔθνη ταῦτα ἀπὸ προσώπου σου κατὰ μικρὸν μικρόν· οὐ δυνήσῃ ἐξαναλῶσαι αὐτοὺς τὸ τάχος, ἵνα μὴ γένηται ἡ γῆ ἔρημος καὶ πληθυνθῇ ἐπὶ σὲ τὰ θηρία τὰ ἄγρια.
23 Domnul Dumnezeul tău le pune în fața ta; va aduce groază mare până vor fi nimicite.
23 καὶ παραδώσει αὐτοὺς κύριος ὁ θεός σου εἰς τὰς χεῖράς σου καὶ ἀπολέσει αὐτοὺς ἀπωλείᾳ μεγάλῃ, ἕως ἂν ἐξολεθρεύσῃ αὐτούς,
24 Îi va pune pe regii lor în mâna ta și le vei șterge numele de sub ceruri; nimeni nu va mai sta împotriva ta până îi vei nimici.
24 καὶ παραδώσει τοὺς βασιλεῖς αὐτῶν εἰς τὰς χεῖρας ὑμῶν, καὶ ἀπολεῖται τὸ ὄνομα αὐτῶν ἐκ τοῦ τόπου ἐκείνου· οὐκ ἀντιστήσεται οὐδεὶς κατὰ πρόσωπόν σου, ἕως ἂν ἐξολεθρεύσῃς αὐτούς.
25 Idolii dumnezeilor lor să-i ardeți în foc; să nu poftești argintul și aurul de pe ei ca să le iei pentru tine, ca să nu cazi în cursă din cauza lor, întrucât ele sunt un lucru abominábil înaintea Domnului Dumnezeului tău!
25 τὰ γλυπτὰ τῶν θεῶν αὐτῶν κατακαύσετε πυρί· οὐκ ἐπιθυμήσεις ἀργύριον οὐδὲ χρυσίον ἀπ’ αὐτῶν καὶ οὐ λήμψῃ σεαυτῷ, μὴ πταίσῃς δι’ αὐτό, ὅτι βδέλυγμα κυρίῳ τῷ θεῷ σού ἐστιν·
26 Să nu aduci niciun lucru abominábil în casa ta, ca să nu devii blestemat ca și el; să-l disprețuiești și să fie abominábil pentru tine, căci este un lucru blestemat!
26 καὶ οὐκ εἰσοίσεις βδέλυγμα εἰς τὸν οἶκόν σου καὶ ἔσῃ ἀνάθημα ὥσπερ τοῦτο· προσοχθίσματι προσοχθιεῖς καὶ βδελύγματι βδελύξῃ, ὅτι ἀνάθημά ἐστιν.