Alianța de la Síhem
1 Iósue a adunat toate triburile lui Israél la Síhem și i-a chemat pe bătrânii lui Israél, pe căpeteniile lui, pe judecătorii lui și pe scribii lui și au stat înaintea lui Dumnezeu. 2 Iósue a zis întregului popor: „Așa vorbește Domnul Dumnezeul lui Israél: «Părinții voștri, Térah, tatăl lui Abrahám și tatăl lui Nahór au locuit dintotdeauna de cealaltă parte a Râului și au slujit altor dumnezei. 3 L-am luat pe tatăl vostru Abrahám de dincolo de Râu și l-am purtat prin toată țara Canaán; i-am înmulțit descendența și i l-am dat pe Isáac. 4 Lui Isáac i i-am dat pe Iacób și pe Esáu; lui Esáu i-am dat în stăpânire muntele Seír, iar Iacób și fiii lui au coborât în Egipt. 5 I-am trimis pe Moise și pe Aarón și am lovit Egiptul cu ceea ce am făcut în mijlocul lui și apoi v-am scos [de acolo]. 6 I-am scos pe părinții voștri din Egipt și ați ajuns la mare. Egipténii i-au urmărit pe părinții voștri până la Marea Roșie cu care și călăreți. 7 Au strigat către Domnul și Domnul a pus întuneric între voi și egipténi, a făcut să vină marea peste ei și i-a acoperit. Ochii voștri au văzut ceea ce am făcut în Egipt. Voi ați locuit în pustiu timp de multe zile. 8 V-am adus în țara amoréilor care locuiau dincolo de Iordán; ei au luptat împotriva voastră, iar eu i-am dat în mâna voastră; voi ați luat în stăpânire țara lor și i-am nimicit dinaintea voastră. 9 Bálac, fiul lui Țipór, regele din Moáb, s-a ridicat și a luptat împotriva lui Israél. L-a chemat pe Balaám, fiul lui Beór, ca să vă blesteme. 10 Dar eu nu am vrut să-l ascult pe Balaám: el v-a binecuvântat și eu v-am salvat din mâna lui.
11 Ați trecut Iordánul și ați ajuns la Ierihón. Stăpânii Ierihónului au luptat împotriva voastră. Amoréii, ferezéii, canaaneénii, hetéii, ghergheséii, hevéii și iebuséii: i-am dat în mâinile voastre, 12 am trimis înaintea voastră viespi și i-au alungat dinaintea voastră pe cei doi regi ai amoréilor: [acest lucru] nu a fost nici cu sabia, nici cu arcul tău. 13 V-am dat o țară în care nu ați muncit și cetăți pe care nu le-ați zidit și ați locuit în ele: ați mâncat din viile și din măslinii pe care nu i-ați plantat».
14 Acum, temeți-vă de Domnul și slujiți-i cu integritate și în adevăr! Îndepărtați-vă de dumnezeii cărora le-au slujit părinții voștri dincolo de Râu și în Egipt și slujiți Domnului! 15 Dacă vi se va părea greu să slujiți Domnului, alegeți pentru voi astăzi pe cine să slujiți: dacă pe dumnezeii pe care i-au slujit părinții voștri dincolo de Râu sau pe dumnezeii amoréilor care locuiesc în țara voastră! Dar eu și casa mea îl vom sluji pe Domnul.
16 Poporul a răspuns: „Departe de noi să-l părăsim pe Domnul și să slujim altor dumnezei! 17 Căci Domnul Dumnezeul nostru, el ne-a scos pe noi și pe părinții noștri din țara Egiptului, din casa sclaviei; el a făcut înaintea ochilor noștri acele semne mari și ne-a păzit pe toate căile pe care am umblat și printre toate popoarele prin mijlocul cărora am trecut. 18 El a alungat toate popoarele, pe amoréii care locuiau în țară înaintea noastră. Și noi îl vom sluji pe Domnul, căci el este Dumnezeul nostru”.
19 Iósue a zis poporului: „Nu veți putea să slujiți Domnului, căci este un Dumnezeu sfânt, un Dumnezeu gelos; nu va ierta fărădelegile și păcatele voastre. 20 Dacă îl veți părăsi pe Domnul și veți sluji dumnezeilor străini, el se va întoarce, vă va face rău și vă va nimici, după ce v-a făcut bine”.
21 Poporul i-a zis lui Iósue: „Nu! Noi îl vom sluji pe Domnul!”. 22 Iósue a zis poporului: „Voi sunteți martori împotriva voastră că l-ați ales pe Domnul ca să-i slujiți”. Ei au răspuns: „Suntem martori”. 23 „Acum îndepărtați-i pe dumnezeii străini care sunt în mijlocul vostru și întoarceți-vă inima spre Domnul Dumnezeul lui Israél!”. 24 Poporul i-a zis lui Iósue: „Noi îl vom sluji pe Domnul Dumnezeul nostru și vom asculta glasul lui”.
Încheierea alianței de la Síhem
25 În ziua aceea, Iósue a făcut o alianță cu poporul; le-a dat hotărâri și judecăți la Síhem. 26 Iósue a scris aceste lucruri în Cartea Legii lui Dumnezeu. A luat o piatră mare și a ridicat-o acolo sub stejarul care era lângă sanctuarul Domnului. 27 Iósue a zis întregului popor: „Iată, piatra aceasta va fi martor împotriva noastră, căci a auzit toate cuvintele pe care ni le-a spus Domnul; ea va fi martor împotriva voastră ca să nu-l trădați pe Dumnezeul vostru”. 28 Iósue a lăsat poporul [să plece], fiecare la moștenirea lui.
Moartea lui Iósue
29 După aceste lucruri, Iósue, fiul lui Nun, slujitorul Domnului, a murit. El avea o sută zece ani. 30 L-au înmormântat în teritoriul moștenirii sale, la Timnát-Sérah, în muntele lui Efraím, la nord de muntele Gaáș. 31 Israél l-a slujit pe Domnul în tot timpul vieții lui Iósue și în tot timpul vieții bătrânilor care au trăit după Iósue și care cunoșteau tot ce făcuse Domnul pentru Israél.
Oasele lui Iosíf și moartea lui Eleazár
32 Oasele lui Iosíf, pe care le aduseseră fiii lui Israél din Egipt, au fost îngropate la Síhem, în partea ogorului pe care-l cumpărase Iacób de la fiii lui Hamór, tatăl lui Síhem, cu o sută de chesíta și care este moștenirea fiilor lui Iosíf. 33 Eleazár, fiul lui Aarón, a murit și a fost îngropat pe dealul lui Pinhás, fiul său, [deal] care i-a fost dat în muntele lui Efraím.
1 Iósue a adunat toate triburile lui Israél la Síhem și i-a chemat pe bătrânii lui Israél, pe căpeteniile lui, pe judecătorii lui și pe scribii lui și au stat înaintea lui Dumnezeu.
2 Iósue a zis întregului popor: „Așa vorbește Domnul Dumnezeul lui Israél: «Părinții voștri, Térah, tatăl lui Abrahám și tatăl lui Nahór au locuit dintotdeauna de cealaltă parte a Râului și au slujit altor dumnezei.
3 L-am luat pe tatăl vostru Abrahám de dincolo de Râu și l-am purtat prin toată țara Canaán; i-am înmulțit descendența și i l-am dat pe Isáac.
4 Lui Isáac i i-am dat pe Iacób și pe Esáu; lui Esáu i-am dat în stăpânire muntele Seír, iar Iacób și fiii lui au coborât în Egipt.
5 I-am trimis pe Moise și pe Aarón și am lovit Egiptul cu ceea ce am făcut în mijlocul lui și apoi v-am scos [de acolo].
6 I-am scos pe părinții voștri din Egipt și ați ajuns la mare. Egipténii i-au urmărit pe părinții voștri până la Marea Roșie cu care și călăreți.
7 Au strigat către Domnul și Domnul a pus întuneric între voi și egipténi, a făcut să vină marea peste ei și i-a acoperit. Ochii voștri au văzut ceea ce am făcut în Egipt. Voi ați locuit în pustiu timp de multe zile.
8 V-am adus în țara amoréilor care locuiau dincolo de Iordán; ei au luptat împotriva voastră, iar eu i-am dat în mâna voastră; voi ați luat în stăpânire țara lor și i-am nimicit dinaintea voastră.
9 Bálac, fiul lui Țipór, regele din Moáb, s-a ridicat și a luptat împotriva lui Israél. L-a chemat pe Balaám, fiul lui Beór, ca să vă blesteme.
10 Dar eu nu am vrut să-l ascult pe Balaám: el v-a binecuvântat și eu v-am salvat din mâna lui.
11 Ați trecut Iordánul și ați ajuns la Ierihón. Stăpânii Ierihónului au luptat împotriva voastră. Amoréii, ferezéii, canaaneénii, hetéii, ghergheséii, hevéii și iebuséii: i-am dat în mâinile voastre,
12 am trimis înaintea voastră viespi și i-au alungat dinaintea voastră pe cei doi regi ai amoréilor: [acest lucru] nu a fost nici cu sabia, nici cu arcul tău.
13 V-am dat o țară în care nu ați muncit și cetăți pe care nu le-ați zidit și ați locuit în ele: ați mâncat din viile și din măslinii pe care nu i-ați plantat».
14 Acum, temeți-vă de Domnul și slujiți-i cu integritate și în adevăr! Îndepărtați-vă de dumnezeii cărora le-au slujit părinții voștri dincolo de Râu și în Egipt și slujiți Domnului!
15 Dacă vi se va părea greu să slujiți Domnului, alegeți pentru voi astăzi pe cine să slujiți: dacă pe dumnezeii pe care i-au slujit părinții voștri dincolo de Râu sau pe dumnezeii amoréilor care locuiesc în țara voastră! Dar eu și casa mea îl vom sluji pe Domnul.
16 Poporul a răspuns: „Departe de noi să-l părăsim pe Domnul și să slujim altor dumnezei!
17 Căci Domnul Dumnezeul nostru, el ne-a scos pe noi și pe părinții noștri din țara Egiptului, din casa sclaviei; el a făcut înaintea ochilor noștri acele semne mari și ne-a păzit pe toate căile pe care am umblat și printre toate popoarele prin mijlocul cărora am trecut.
18 El a alungat toate popoarele, pe amoréii care locuiau în țară înaintea noastră. Și noi îl vom sluji pe Domnul, căci el este Dumnezeul nostru”.
19 Iósue a zis poporului: „Nu veți putea să slujiți Domnului, căci este un Dumnezeu sfânt, un Dumnezeu gelos; nu va ierta fărădelegile și păcatele voastre.
20 Dacă îl veți părăsi pe Domnul și veți sluji dumnezeilor străini, el se va întoarce, vă va face rău și vă va nimici, după ce v-a făcut bine”.
21 Poporul i-a zis lui Iósue: „Nu! Noi îl vom sluji pe Domnul!”.
22 Iósue a zis poporului: „Voi sunteți martori împotriva voastră că l-ați ales pe Domnul ca să-i slujiți”. Ei au răspuns: „Suntem martori”.
23 „Acum îndepărtați-i pe dumnezeii străini care sunt în mijlocul vostru și întoarceți-vă inima spre Domnul Dumnezeul lui Israél!”.
24 Poporul i-a zis lui Iósue: „Noi îl vom sluji pe Domnul Dumnezeul nostru și vom asculta glasul lui”.
25 În ziua aceea, Iósue a făcut o alianță cu poporul; le-a dat hotărâri și judecăți la Síhem.
26 Iósue a scris aceste lucruri în Cartea Legii lui Dumnezeu. A luat o piatră mare și a ridicat-o acolo sub stejarul care era lângă sanctuarul Domnului.
27 Iósue a zis întregului popor: „Iată, piatra aceasta va fi martor împotriva noastră, căci a auzit toate cuvintele pe care ni le-a spus Domnul; ea va fi martor împotriva voastră ca să nu-l trădați pe Dumnezeul vostru”.
28 Iósue a lăsat poporul [să plece], fiecare la moștenirea lui.
29 După aceste lucruri, Iósue, fiul lui Nun, slujitorul Domnului, a murit. El avea o sută zece ani.
30 L-au înmormântat în teritoriul moștenirii sale, la Timnát-Sérah, în muntele lui Efraím, la nord de muntele Gaáș.
31 Israél l-a slujit pe Domnul în tot timpul vieții lui Iósue și în tot timpul vieții bătrânilor care au trăit după Iósue și care cunoșteau tot ce făcuse Domnul pentru Israél.
32 Oasele lui Iosíf, pe care le aduseseră fiii lui Israél din Egipt, au fost îngropate la Síhem, în partea ogorului pe care-l cumpărase Iacób de la fiii lui Hamór, tatăl lui Síhem, cu o sută de chesíta și care este moștenirea fiilor lui Iosíf.
33 Eleazár, fiul lui Aarón, a murit și a fost îngropat pe dealul lui Pinhás, fiul său, [deal] care i-a fost dat în muntele lui Efraím.
Traducerea catolică
Traducerea ortodoxă
1 Iósue a adunat toate triburile lui Israél la Síhem și i-a chemat pe bătrânii lui Israél, pe căpeteniile lui, pe judecătorii lui și pe scribii lui și au stat înaintea lui Dumnezeu.
1 Apoi a adunat Iosua toate semințiile lui Israel la Sichem și a chemat pe bătrânii lui Israel, pe căpeteniile lui, pe judecătorii lui și pe mai-marii oștirii lui; și s-au înfățișat ei înaintea Domnului.
2 Iósue a zis întregului popor: „Așa vorbește Domnul Dumnezeul lui Israél: «Părinții voștri, Térah, tatăl lui Abrahám și tatăl lui Nahór au locuit dintotdeauna de cealaltă parte a Râului și au slujit altor dumnezei.
2 Și a zis Iosua către tot poporul: "Așa zice Domnul Dumnezeul lui Israel: În vechime părinții voștri, Terah, tatăl lui Avraam și tatăl lui Nahor, au trăit dincolo de râu (Eufrat) și slujeau la alți dumnezei.
3 L-am luat pe tatăl vostru Abrahám de dincolo de Râu și l-am purtat prin toată țara Canaán; i-am înmulțit descendența și i l-am dat pe Isáac.
3 Dar Eu am luat pe părintele vostru Avraam de mână, de dincolo de Eufrat, și l-am povățuit către această țară a Canaanului și am înmulțit sămânța lui și i-am dat pe Isaac.
4 Lui Isáac i i-am dat pe Iacób și pe Esáu; lui Esáu i-am dat în stăpânire muntele Seír, iar Iacób și fiii lui au coborât în Egipt.
4 Lui Isaac i-am dat pe Iacov și pe Isav; lui Isav i-am dat muntele Seir de moștenire, iar Iacov și fiii lui s-au pogorât în Egipt și au ajuns acolo popor mare, tare și mult la număr și Egiptenii au început să-i strâmtoreze.
5 I-am trimis pe Moise și pe Aarón și am lovit Egiptul cu ceea ce am făcut în mijlocul lui și apoi v-am scos [de acolo].
5 Dar am trimis pe Moise și pe Aaron și am lovit Egiptul cu semne pe care le-am făcut Eu acolo și apoi v-am scos pe voi.
6 I-am scos pe părinții voștri din Egipt și ați ajuns la mare. Egipténii i-au urmărit pe părinții voștri până la Marea Roșie cu care și călăreți.
6 Eu am scos pe părinții voștri din Egipt și ați venit la Marea Roșie. Atunci Egiptenii au alergat după părinții voștri cu care și cu călăreți până la Marea Roșie.
7 Au strigat către Domnul și Domnul a pus întuneric între voi și egipténi, a făcut să vină marea peste ei și i-a acoperit. Ochii voștri au văzut ceea ce am făcut în Egipt. Voi ați locuit în pustiu timp de multe zile.
7 Iar ei au strigat către Domnul și El a pus nor între voi și Egipteni și a adus asupra lor marea care i-a și acoperit. Ochii voștri au văzut ce am făcut Eu în Egipt. După aceea, ați rămas voi multă vreme în pustiu.
8 V-am adus în țara amoréilor care locuiau dincolo de Iordán; ei au luptat împotriva voastră, iar eu i-am dat în mâna voastră; voi ați luat în stăpânire țara lor și i-am nimicit dinaintea voastră.
8 Apoi v-am dus Eu asupra Amoreilor care locuiau peste Iordan; și ei s-au luptat cu voi, dar Eu i-am dat în mâinile voastre și ați primit de moștenire țara lor și Eu i-am stârpit înaintea voastră.
9 Bálac, fiul lui Țipór, regele din Moáb, s-a ridicat și a luptat împotriva lui Israél. L-a chemat pe Balaám, fiul lui Beór, ca să vă blesteme.
9 S-a sculat apoi Balac, fiul lui Sefor, regele Moabului, și a pornit cu război asupra lui Israel și a trimis să cheme pe Valaam, fiul lui Beor, ca să vă blesteme;
10 Dar eu nu am vrut să-l ascult pe Balaám: el v-a binecuvântat și eu v-am salvat din mâna lui.
10 Dar Eu n-am voit să ascult pe Valaam și el v-a binecuvântat și v-am izbăvit din mâinile lui Balac.
11 Ați trecut Iordánul și ați ajuns la Ierihón. Stăpânii Ierihónului au luptat împotriva voastră. Amoréii, ferezéii, canaaneénii, hetéii, ghergheséii, hevéii și iebuséii: i-am dat în mâinile voastre,
11 După aceea ați trecut Iordanul și ați venit la Ierihon. Atunci au început a se lupta cu voi locuitorii Ierihonului, apoi Amoreii, Ferezeii, Canaaneii, Heteii, Ghergheseii, Heveii și Iebuseii, dar Eu i-am dat în mâinile voastre.
12 am trimis înaintea voastră viespi și i-au alungat dinaintea voastră pe cei doi regi ai amoréilor: [acest lucru] nu a fost nici cu sabia, nici cu arcul tău.
12 Trimis-am înaintea voastră viespi care au gonit de la voi pe cei doi regi ai Amoreilor; nu cu sabia ta, nici cu arcul tău ai făcut acestea.
13 V-am dat o țară în care nu ați muncit și cetăți pe care nu le-ați zidit și ați locuit în ele: ați mâncat din viile și din măslinii pe care nu i-ați plantat».
13 Și v-am dat țara cu care nu v-ați ostenit și cetățile pe care nu le-ați zidit și trăiți în ele; din viile și din grădinile de măslini pe care nu le-ați sădit, iată, mâncați roade.
14 Acum, temeți-vă de Domnul și slujiți-i cu integritate și în adevăr! Îndepărtați-vă de dumnezeii cărora le-au slujit părinții voștri dincolo de Râu și în Egipt și slujiți Domnului!
14 Temeți-vă dar de Domnul și-I slujiți Lui cu credincioșie și curățenie. Lepădați dumnezeii cărora au slujit părinții voștri dincolo de râu și în Egipt și slujiți Domnului.
15 Dacă vi se va părea greu să slujiți Domnului, alegeți pentru voi astăzi pe cine să slujiți: dacă pe dumnezeii pe care i-au slujit părinții voștri dincolo de Râu sau pe dumnezeii amoréilor care locuiesc în țara voastră! Dar eu și casa mea îl vom sluji pe Domnul.
15 Iar dacă nu vă place să slujiți Domnului, atunci alegeți-vă acum cui veți sluji: sau dumnezeilor cărora au slujit părinții voștri cei de peste râu sau dumnezeilor Amoreilor, în țara cărora trăiți. Eu însă și casa mea vom sluji Domnului, că sfânt este!"
16 Poporul a răspuns: „Departe de noi să-l părăsim pe Domnul și să slujim altor dumnezei!
16 Și a răspuns poporul și a zis: "Departe de noi. gândul să părăsim pe Domnul și să ne apucăm să slujim la alți dumnezei,
17 Căci Domnul Dumnezeul nostru, el ne-a scos pe noi și pe părinții noștri din țara Egiptului, din casa sclaviei; el a făcut înaintea ochilor noștri acele semne mari și ne-a păzit pe toate căile pe care am umblat și printre toate popoarele prin mijlocul cărora am trecut.
17 Căci Domnul este Dumnezeul nostru; El ne-a scos pe noi și pe părinții noștri din țara Egiptului, din casa robiei și a făcut Înaintea ochilor noștri minuni mari și ne-a păzit în toată calea pe care am umblat și printre toate popoarele pe la care am trecut.
18 El a alungat toate popoarele, pe amoréii care locuiau în țară înaintea noastră. Și noi îl vom sluji pe Domnul, căci el este Dumnezeul nostru”.
18 Domnul a alungat de la noi toate popoarele și pe Amoreii care trăiau în țara aceasta. De aceea și noi vom sluji Domnului, căci El este Dumnezeul nostru!"
19 Iósue a zis poporului: „Nu veți putea să slujiți Domnului, căci este un Dumnezeu sfânt, un Dumnezeu gelos; nu va ierta fărădelegile și păcatele voastre.
19 Și a zis Iosua poporului: "Nu veți putea să slujiți Domnului Dumnezeu, căci El este Dumnezeu sfânt, Dumnezeu zelos și nu va răbda nelegiuirile voastre, nici păcatele voastre.
20 Dacă îl veți părăsi pe Domnul și veți sluji dumnezeilor străini, el se va întoarce, vă va face rău și vă va nimici, după ce v-a făcut bine”.
20 Dacă voi veți părăsi pe Domnul și veți sluji la dumnezei străini, atunci El va aduce asupra voastră răul și vă va stârpi, după ce v-a făcut bine".
21 Poporul i-a zis lui Iósue: „Nu! Noi îl vom sluji pe Domnul!”.
21 Iar poporul a zis către Iosua: "Nu, noi Domnului vom sluji".
22 Iósue a zis poporului: „Voi sunteți martori împotriva voastră că l-ați ales pe Domnul ca să-i slujiți”. Ei au răspuns: „Suntem martori”.
22 Iosua însă a zis poporului: "Vă sunteți voi martori că v-ați ales pe Domnul să-I slujiți?" Ei au răspuns: "Suntem martori!"
23 „Acum îndepărtați-i pe dumnezeii străini care sunt în mijlocul vostru și întoarceți-vă inima spre Domnul Dumnezeul lui Israél!”.
23 Așadar, a adăugat Iosua, lepădați dumnezeii străini pe care îi aveți și întoarceți-vă inima către Domnul Dumnezeul lui Israel!
24 Poporul i-a zis lui Iósue: „Noi îl vom sluji pe Domnul Dumnezeul nostru și vom asculta glasul lui”.
24 Și a zis poporul către Iosua: "Domnului Dumnezeului nostru vom sluji și glasul Lui vom asculta!"
25 În ziua aceea, Iósue a făcut o alianță cu poporul; le-a dat hotărâri și judecăți la Síhem.
25 Și a încheiat Iosua cu poporul legământ în ziua aceea și i-a dat legi și porunci în Sichem, înaintea cortului Domnului Dumnezeului lui Israel.
26 Iósue a scris aceste lucruri în Cartea Legii lui Dumnezeu. A luat o piatră mare și a ridicat-o acolo sub stejarul care era lângă sanctuarul Domnului.
26 Și a scris Iosua cuvintele acestea în cartea legii lui Dumnezeu și a luat o piatră mare și a pus-o acolo sub stejarul care era lângă locașul sfânt al Domnului.
27 Iósue a zis întregului popor: „Iată, piatra aceasta va fi martor împotriva noastră, căci a auzit toate cuvintele pe care ni le-a spus Domnul; ea va fi martor împotriva voastră ca să nu-l trădați pe Dumnezeul vostru”.
27 Apoi a zis Iosua către tot poporul: "Iată piatra aceasta ne va fi mărturie, căci ea a auzit toate cuvintele Domnului, pe care le-a grăit El cu noi astăzi. Să fie dar ca mărturie împotriva voastră în zilele viitoare, ca să nu mințiți înaintea Domnului Dumnezeului vostru!"
28 Iósue a lăsat poporul [să plece], fiecare la moștenirea lui.
28 Și a dat Iosua drumul poporului și s-a întors fiecare la moștenirea lui.
29 După aceste lucruri, Iósue, fiul lui Nun, slujitorul Domnului, a murit. El avea o sută zece ani.
29 Și a murit după aceea Iosua, fiul lui Navi, robul Domnului, fiind de o sută zece ani.
30 L-au înmormântat în teritoriul moștenirii sale, la Timnát-Sérah, în muntele lui Efraím, la nord de muntele Gaáș.
30 Și l-au îngropat în ținutul moștenirii sale la Timnat-Serah, care e în muntele Efraim, la miazănoapte de muntele Gaaș. Și au pus acolo cu dânsul, în mormântul în care l-au îngropat, cuțitele cele de piatră cu care Iosua a tăiat împrejur pe fiii lui Israel în Ghilgal, când i-a scos pe ei din Egipt, cum poruncise Domnul, și sunt ele acolo până în ziua de astăzi.
31 Israél l-a slujit pe Domnul în tot timpul vieții lui Iósue și în tot timpul vieții bătrânilor care au trăit după Iósue și care cunoșteau tot ce făcuse Domnul pentru Israél.
31 Israel a slujit Domnului în toate zilele lui Iosua și în toate zilele bătrânilor a căror viață s-a prelungit după Iosua și care văzuseră toate lucrurile Domnului, pe care le făcuse El cu Israel.
32 Oasele lui Iosíf, pe care le aduseseră fiii lui Israél din Egipt, au fost îngropate la Síhem, în partea ogorului pe care-l cumpărase Iacób de la fiii lui Hamór, tatăl lui Síhem, cu o sută de chesíta și care este moștenirea fiilor lui Iosíf.
32 Oasele lui Iosif, pe care le aduseseră fiii lui Israel din Egipt, le-au îngropat în Sichem, în partea de țarină pe care o cumpărase Iacov de la fiii lui Hemor, tatăl lui Sichem, cu o sută de arginți, și care căzuse de moștenire fiilor lui Iosif.
33 Eleazár, fiul lui Aarón, a murit și a fost îngropat pe dealul lui Pinhás, fiul său, [deal] care i-a fost dat în muntele lui Efraím.
33 După aceasta a murit și Eleazar, fiul lui Aaron, arhiereul, și l-au îngropat în Ghibeea, orașul lui Finees, fiul lui, care i se dăduse în muntele Efraim.
34 În ziua aceea fiii lui Israel, luând chivotul lui Dumnezeu, l-au dus cu ei, iar Finees a fost preot în locul lui Eleazar, tatăl său, până ce a murit și a fost îngropat în cetatea sa Ghibeea.
35 Iar fiii lui Israel s-au dus fiecare la locul său și în cetatea sa. Și au început fiii lui Israel a sluji Astartei și lui Aștarot și dumnezeilor popoarelor vecine. De aceea i-a dat Domnul în mâinile lui Eglon, regele Moabului, și i-a stăpânit optsprezece ani.