Trecerea Iordánului
Pregătirile pentru trecere
1 Iósue s-a sculat de dimineață și au pornit din Sitím toți fiii lui Israél; au ajuns la Iordán și au rămas peste noapte acolo înainte de a-l trece. 2 După trei zile, scribii au trecut prin tabără 3 și au poruncit poporului: „Când veți vedea arca alianței Domnului Dumnezeului vostru dusă de preoții levíți, să vă ridicați de la locurile voastre și să mergeți după ea! 4 Dar să fie între voi și ea o distanță de circa două mii de coți! Să nu vă apropiați de ea ca să cunoașteți calea pe care veți merge, pentru că nu ați mai trecut pe calea [aceasta] până acum!”. 5 Iósue a zis poporului: „Sfințiți-vă, căci mâine Domnul va face lucruri minunate în mijlocul vostru!”. 6 Iósue le-a zis preoților: „Luați arca alianței și treceți înaintea poporului!”. Ei au luat arca alianței și au mers înaintea poporului.
Ultimele indicații
7 Domnul i-a zis lui Iósue: „Astăzi voi începe să te înalț înaintea întregului Israél ca să știe că așa cum am fost cu Moise, tot așa sunt cu tine. 8 Poruncește-le preoților care duc arca alianței: «Când veți ajunge la marginea apelor Iordánului, să rămâneți la Iordán!»”. 9 Iósue le-a zis fiilor lui Israél: „Apropiați-vă și ascultați cuvintele Domnului Dumnezeului vostru!”. 10 Iósue le-a zis: „Prin aceasta veți cunoaște că Dumnezeul cel viu este în mijlocul vostru, când va alunga dinaintea voastră pe canaaneéni, pe hetéi, pe hevéi, pe ferezéi, pe ghergheséi, pe amoréi și pe iebuséi. 11 Iată, arca alianței Domnului întregului pământ trece înaintea voastră în Iordán! 12 Acum, luați doisprezece bărbați din triburile lui Israél; câte un bărbat din fiecare trib! 13 Când tălpile picioarelor preoților care poartă arca alianței Domnului întregului pământ vor intra în apele Iordánului, [apele] se vor despărți: cele care curg, de apele din partea de sus, care vor sta ca un dig”.
Trecerea râului
14 Când poporul a ieșit din corturile lor ca să treacă Iordánul, preoții care duceau arca alianței erau înaintea poporului. 15 Când preoții care duceau arca au ajuns la Iordán și când picioarele preoților care duceau arca s-au afundat în marginea apei – căci Iordánul era plin până peste maluri în zilele secerișului – 16 apele Iordánului care coborau de sus s-au adunat ca într-un dig până foarte departe, la Adám, cetatea care este lângă Țartán, iar cele care coborau către marea din Arabáh, Marea Sărată, au secat complet. Poporul a trecut în fața Ierihónului. 17 Preoții care duceau arca alianței Domnului s-au oprit pe uscat în mijlocul Iordánului și tot Israélul a trecut pe uscat până când tot poporul a terminat de trecut Iordánul.
1 Iósue s-a sculat de dimineață și au pornit din Sitím toți fiii lui Israél; au ajuns la Iordán și au rămas peste noapte acolo înainte de a-l trece.
2 După trei zile, scribii au trecut prin tabără
3 și au poruncit poporului: „Când veți vedea arca alianței Domnului Dumnezeului vostru dusă de preoții levíți, să vă ridicați de la locurile voastre și să mergeți după ea!
4 Dar să fie între voi și ea o distanță de circa două mii de coți! Să nu vă apropiați de ea ca să cunoașteți calea pe care veți merge, pentru că nu ați mai trecut pe calea [aceasta] până acum!”.
5 Iósue a zis poporului: „Sfințiți-vă, căci mâine Domnul va face lucruri minunate în mijlocul vostru!”.
6 Iósue le-a zis preoților: „Luați arca alianței și treceți înaintea poporului!”. Ei au luat arca alianței și au mers înaintea poporului.
7 Domnul i-a zis lui Iósue: „Astăzi voi începe să te înalț înaintea întregului Israél ca să știe că așa cum am fost cu Moise, tot așa sunt cu tine.
8 Poruncește-le preoților care duc arca alianței: «Când veți ajunge la marginea apelor Iordánului, să rămâneți la Iordán!»”.
9 Iósue le-a zis fiilor lui Israél: „Apropiați-vă și ascultați cuvintele Domnului Dumnezeului vostru!”.
10 Iósue le-a zis: „Prin aceasta veți cunoaște că Dumnezeul cel viu este în mijlocul vostru, când va alunga dinaintea voastră pe canaaneéni, pe hetéi, pe hevéi, pe ferezéi, pe ghergheséi, pe amoréi și pe iebuséi.
11 Iată, arca alianței Domnului întregului pământ trece înaintea voastră în Iordán!
12 Acum, luați doisprezece bărbați din triburile lui Israél; câte un bărbat din fiecare trib!
13 Când tălpile picioarelor preoților care poartă arca alianței Domnului întregului pământ vor intra în apele Iordánului, [apele] se vor despărți: cele care curg, de apele din partea de sus, care vor sta ca un dig”.
14 Când poporul a ieșit din corturile lor ca să treacă Iordánul, preoții care duceau arca alianței erau înaintea poporului.
15 Când preoții care duceau arca au ajuns la Iordán și când picioarele preoților care duceau arca s-au afundat în marginea apei – căci Iordánul era plin până peste maluri în zilele secerișului –
16 apele Iordánului care coborau de sus s-au adunat ca într-un dig până foarte departe, la Adám, cetatea care este lângă Țartán, iar cele care coborau către marea din Arabáh, Marea Sărată, au secat complet. Poporul a trecut în fața Ierihónului.
17 Preoții care duceau arca alianței Domnului s-au oprit pe uscat în mijlocul Iordánului și tot Israélul a trecut pe uscat până când tot poporul a terminat de trecut Iordánul.
Traducerea catolică
Traducerea ortodoxă
1 Iósue s-a sculat de dimineață și au pornit din Sitím toți fiii lui Israél; au ajuns la Iordán și au rămas peste noapte acolo înainte de a-l trece.
1 Sculându-se apoi Iosua a doua zi dis-de-dimineață, a pornit de la Sitim și a venit până la Iordan, el și toți fiii lui Israel, și au poposit acolo înainte de a-l trece.
2 După trei zile, scribii au trecut prin tabără
2 Iar după trei zile au trecut vestitori prin tabără,
3 și au poruncit poporului: „Când veți vedea arca alianței Domnului Dumnezeului vostru dusă de preoții levíți, să vă ridicați de la locurile voastre și să mergeți după ea!
3 Și au poruncit poporului, zicând: "Când veți vedea chivotul legământului Domnului Dumnezeului vostru și preoții voștri și pe leviții cei ce-l duc, atunci să porniți și voi de la locul vostru și să mergeți după el.
4 Dar să fie între voi și ea o distanță de circa două mii de coți! Să nu vă apropiați de ea ca să cunoașteți calea pe care veți merge, pentru că nu ați mai trecut pe calea [aceasta] până acum!”.
4 Iar depărtarea între voi și el să fie ca de două mii de coți; să nu vă apropiați prea mult de el, ca să puteți vedea bine calea pe care aveți să mergeți; căci înainte n-ați mai umblat pe calea aceasta niciodată".
5 Iósue a zis poporului: „Sfințiți-vă, căci mâine Domnul va face lucruri minunate în mijlocul vostru!”.
5 Și a mai zis Iosua către popor: "Sfințiți-vă pentru dimineață, căci mâine are să facă Domnul minuni între voi".
6 Iósue le-a zis preoților: „Luați arca alianței și treceți înaintea poporului!”. Ei au luat arca alianței și au mers înaintea poporului.
6 Iar preoților le-a zis Iosua: "Ridicați chivotul legământului Domnului și mergeți înaintea poporului!" Și au luat preoții chivotul legământului Domnului și au purces înaintea poporului.
7 Domnul i-a zis lui Iósue: „Astăzi voi începe să te înalț înaintea întregului Israél ca să știe că așa cum am fost cu Moise, tot așa sunt cu tine.
7 Atunci a zis Domnul către Iosua: "În ziua aceasta voi începe a te preamări înaintea ochilor tuturor fiilor lui Israel, ca să cunoască ei că, precum am fost cu Moise, așa am să fiu și cu tine.
8 Poruncește-le preoților care duc arca alianței: «Când veți ajunge la marginea apelor Iordánului, să rămâneți la Iordán!»”.
8 Tu însă să poruncești preoților care poartă chivotul legământului și să zici: "Îndată ce veți intra în mijlocul apelor Iordanului, să vă opriți în Iordan!"
9 Iósue le-a zis fiilor lui Israél: „Apropiați-vă și ascultați cuvintele Domnului Dumnezeului vostru!”.
9 Iar Iosua a zis către fiii lui Israel: "Veniți încoace și ascultați cuvintele Domnului Dumnezeului vostru.
10 Iósue le-a zis: „Prin aceasta veți cunoaște că Dumnezeul cel viu este în mijlocul vostru, când va alunga dinaintea voastră pe canaaneéni, pe hetéi, pe hevéi, pe ferezéi, pe ghergheséi, pe amoréi și pe iebuséi.
10 Din aceasta veți cunoaște că în mijlocul vostru este Dumnezeul cel viu Care va alunga de la voi pe Canaanei, pe Hetei, pe Hevei, pe Ferezei, pe Gherghesei, pe Amorei și pe Iebusei.
11 Iată, arca alianței Domnului întregului pământ trece înaintea voastră în Iordán!
11 Iată chivotul legământului Domnului a tot pământul va trece înaintea voastră peste Iordan.
12 Acum, luați doisprezece bărbați din triburile lui Israél; câte un bărbat din fiecare trib!
12 Să vă alegeți doisprezece oameni dintre fiii lui Israel, câte un om din fiecare seminție;
13 Când tălpile picioarelor preoților care poartă arca alianței Domnului întregului pământ vor intra în apele Iordánului, [apele] se vor despărți: cele care curg, de apele din partea de sus, care vor sta ca un dig”.
13 Și îndată ce tălpile picioarelor preoților care duc Chivotul Domnului, Stăpânul a tot pământul, vor călca în apa Iordanului, apele Iordanului se vor despărți: cele de la vale se vor scurge, iar cele care vin din sus se vor opri ca un perete".
14 Când poporul a ieșit din corturile lor ca să treacă Iordánul, preoții care duceau arca alianței erau înaintea poporului.
14 Deci poporul a pornit de la corturile sale, ca să treacă Iordanul, iar preoții care duceau chivotul legământului Domnului mergeau înaintea poporului.
15 Când preoții care duceau arca au ajuns la Iordán și când picioarele preoților care duceau arca s-au afundat în marginea apei – căci Iordánul era plin până peste maluri în zilele secerișului –
15 Îndată ce preoții cei ce duceau chivotul au intrat în Iordan și picioarele preoților, care duceau chivotul, s-au afundat în apa Iordanului,
16 apele Iordánului care coborau de sus s-au adunat ca într-un dig până foarte departe, la Adám, cetatea care este lângă Țartán, iar cele care coborau către marea din Arabáh, Marea Sărată, au secat complet. Poporul a trecut în fața Ierihónului.
16 Apa care curgea din sus s-a oprit și s-a făcut perete pe o foarte mare depărtare, până la cetatea Adam, care e lângă Țartan, iar cea care curgea spre marea cea din Arabah, spre Marea Sărată, s-a scurs și a secat, iar poporul a trecut în fața Ierihonului. Atunci Iordanul umplea matca sa și ieșea din toate malurile sale, ca în timpul secerișului grâului.
17 Preoții care duceau arca alianței Domnului s-au oprit pe uscat în mijlocul Iordánului și tot Israélul a trecut pe uscat până când tot poporul a terminat de trecut Iordánul.
17 Preoții care duceau chivotul legământului Domnului stăteau ca pe uscat în mijlocul Iordanului, cu picioarele neudate; iar fiii lui Israel au mers ca pe uscat, până ce tot poporul a trecut prin Iordan.