Iósue

Prezentare

Titlu și conținut. Numele cu care este intitulată cartea vine de la Iósue, fiul lui Nun, din tribul lui Efraím (Num 13,8.16; Ios 19,49.50); Moise este cel care i-a schimbat numele din „Oséa” în „Iósue”: schimbarea numelui înseamnă o nouă misiune în istoria mântuirii.

Cartea prezintă cucerirea Canaánului (Ios 2–12), împărțirea țării între triburi (Ios 13–21) și se încheie cu întoarcerea triburilor din Transiordánia, adunarea de la Síhem și reînnoirea alianței (Ios 22–24). Din cauza unei slăbiciuni (pe care tradiția, din respect, a voit să i-o facă uitată lui Moise), acesta nu a putut intra în țara promisă. Dar cucerirea va fi făcută după dispozițiile pe care Domnul i le-a dat lui și care îi sunt transmise slujitorului său fidel, Iósue. După ce au fost descrise pregătirile pentru intrarea în Canaán cu meticulozitate, după ce a fost relatată trecerea minunată a Iordánului – căreia îi este acordată o mare importanță istorică și religioasă –, este prezentată arca în fața căreia fiii lui Israél se sfințesc la Ghilgál și de unde începe cucerirea Canaánului.

Teologia. În istoria mântuirii, Cartea lui Iósue înseamnă un pas înainte față de Deuteronom: promisiunile făcute lui Abrahám și reînnoite după ieșirea din Egipt au ajuns la împlinire. Yhwh are de-a face cu un popor încăpățânat, dar Israél plătește scump lipsa de ascultare, întrucât proiectul trebuie dus la împlinire, în ciuda lipsurilor poporului. Fiecare lipsă este prezentată ca o infidelitate. Principiul care domină cartea este acesta: Dumnezeu este întotdeauna fidel; însă cere fidelitate absolută. Prin legea solidarității, care este invocată de mai multe ori, tot poporul este responsabil și de neascultarea fiecărui individ.

Tema fidelității lui Dumnezeu este fundalul întregii cărți, chiar și când este vorba de hotarele, de regii, de cetățile cucerite. Autorul nu este interesat atât de faptul că o anumită cetate a fost cucerită de Iósue, cât mai ales să facă să se vadă cum Domnul, menținându-și fidelitatea față de promisiuni, a dat poporului său întreaga țară. În felul acesta, nu este nicio preocupare dacă o anumită cetate a fost cucerită înainte sau după moartea lui Iósue.

Reluând aceeași temă a împărțirii ideale a Țării Promise, mai târziu Ezechiél va stabili hotare care, din punct de vedere istoric, nu au fost niciodată reale. Privind istoria lui Iósue înapoi, considerând-o ca un stadiu al istoriei universale a mântuirii, se vede că țara în care curge lapte și miere nu era decât figura bunurilor spirituale pe care Dumnezeu le-a dat, iar Cristos le-a recucerit pentru omenire. Sub acest aspect, Iósue este un pas mare înainte în împlinirea timpurilor în care promisiunile vor deveni realitate.