Cartea Înțelepciunii

traducerea catolică

Capitolul 15

Israélul nu este idolatru

1 Dar tu, Dumnezeul nostru,
ești bun și fidel, îndelung răbdător
și guvernezi cu îndurare toate.

2 Chiar dacă păcătuim, suntem ai tăi.
Și, cunoscând puterea ta,
nu vom mai păcătui,
știind că suntem considerați ai tăi.

3 Căci a te înțelege
este dreptatea desăvârșită
și a cunoaște puterea ta
este rădăcina nemuririi.

4 Nu ne-a înșelat invenția malefică a oamenilor,
nici truda neroditoare a zugravilor de umbre,
forme vopsite cu diferite culori,

5 a căror vedere face să vină pofta
în cei nepricepuți
și să tânjească la imaginea moartă,
formă fără suflare.

6 Iubitori de rele
și vrednici de astfel de speranțe
sunt și cei care fac și cei care tânjesc
și cei ce aduc cult [acestora].

Nebunia făuritorilor de idoli

7 Olarul frământă cu trudă pământul moale
și plăsmuiește ceva spre folosul nostru.
Fiecare este plăsmuit din același lut:
și vase care servesc
pentru lucrări curate,
și pentru cele contrare,
toate în același fel.
Cât privește folosirea fiecăruia,
judecător este lucrătorul în lut.

8 El plăsmuiește cu trudă inutilă,
din același lut, un dumnezeu zadarnic,
care, născut cu puțin înainte din pământ,
merge după puțin [acolo]
de unde a fost luat,
când i se va cere cont de suflet.

9 El nu are preocupare
că este gata să moară
și că are viața scurtă,
ci se ia la întrecere cu aurarii
și cu argintarii,
îi imită pe lucrătorii în bronz
și consideră glorie că plăsmuiește
lucruri false.

10 Cenușă este inima lui,
speranța lui, mai de nimic decât pământul
și viața lui, mai de necinstit
decât lutul.

11 Căci nu-l cunoaște
pe cel care l-a plăsmuit,
cel care l-a făcut insuflându-i duhul
și comunicându-i duhul de viață.

12 A considerat
că e un joc de copii viața noastră
și că viața este un târg profitabil.
Spune: „Trebuie să câștigi de oriunde,
chiar și din rău”.

13 El știe mai mult decât toți că păcătuiește
făcând din materie pământească
obiecte ușor de spart
și [chipuri] cioplite.

Nebunia egipténilor: idolatria universală

14 Toți sunt fără de minte și sărmani,
mai mult decât sufletul unui copilaș.
Sunt dușmani ai poporului tău,
pe care ei l-au oprimat.

15 Căci pe toți idolii neamurilor
i-au considerat dumnezei
ei, care nu au uzul ochilor pentru vedere,
nici nări pentru respirarea aerului,
nici urechi pentru a auzi,
nici degetele mâinilor pentru pipăit,
iar picioarele lor sunt inutile pentru mers.

16 Un om i-a făcut
și un duh împrumutat i-a plăsmuit,
căci niciun om nu poate să plăsmuiască
un dumnezeu asemenea sieși.

17 Fiind muritor, el înfăptuiește o ființă moartă
cu mâinile sale nelegiuite;
este mai bun decât cei cărora le aduce cult,
căci el trăiește, dar aceia, niciodată.

18 Ei aduc cult animalelor celor mai urâte,
care, comparați în nebunie,
sunt mai răi decât alții.

19 Se întâmplă să nu fie atât de frumoase,
încât să fie de dorit,
ca la vederea [altor] animale,
căci ei au fugit de lauda lui Dumnezeu
și de binecuvântarea lui.

Textul a fost copiat în clipboard