Cartea Înțelepciunii

Întunericul și coloana de foc

1 Mari și inexplicabile
sunt judecățile tale,
de aceea, sufletele needucate s-au înșelat.
2 Dar cei nelegiuiți,
gândindu-se să oprime poporul sfânt,
ei, care erau legați în întuneric
și prizonieri ai nopții îndelungate,
încuiați sub acoperișuri,
zăceau fugari de providența veșnică.
3 Considerându-se ascunși cu păcatele tăinuite
dedesubtul vălului uitării,
au fost împrăștiați temându-se teribil
și au fost tulburați de năluci.
4 Nici locul care-i ascundea
nu-i păzea fără teamă,
ci răsunau ecouri care-i tulburau
și se arătau fantasme mute
cu chipuri întunecate.
5 Și nicio putere a focului să strălucească,
nici flama strălucitoare a aștrilor
nu reușea să lumineze
acea noapte îngrozitoare.
6 Se arăta numai printre ei
un foc spontan, plin de teamă;
iar ei, îngroziți de acea viziune pe care o vedeau,
considerau mai rele ceea ce priveau.
7 Artificiile tehnicii magiei zăceau [neputincioase],
iar dovada pretenției la pricepere era de dispreț.
8 Cei care promiteau să îndepărteze teama
și tulburarea sufletului bolnav,
aceștia erau bolnavi de o teamă ridicolă.
9 Chiar dacă nimic tulburător nu-i înfricoșa,
îngroziți de trecerea fiarelor
și de șuieratul reptilelor,
piereau tremurând
și nu mai voiau să privească aerul
de care nu se poate scăpa nicăieri.
10 Nelegiuirea lașă este condamnată
de propria mărturie,
dar, apăsată de conștiință,
le ia mereu pe cele mai grele.
11 Căci teama nu este altceva decât
abandonarea ajutoarelor gândirii.
12 Cu cât este mai mică așteptarea în interior,
cu atât mai mare
este considerată necunoașterea
cauzei care aduce chin.
13 Dar ei, în noaptea
cu adevărat neputincioasă,
ieșită din ascunzișurile de nepătruns
ale locuinței morților,
erau adormiți de același somn,
14 când erau mânați de minunile fantasmelor,
când erau paralizați de abaterea sufletului,
căci erau copleșiți de o teamă
neprevăzută și neașteptată.
15 Tot așa, oricine,
căzând totodată acolo unde era,
fiind închis, era păzit într-o temniță
fără încuietoare.
16 Sau dacă cineva era un agricultor sau păstor
sau vreun muncitor care trudește în pustiu,
luați prin surprindere,
toți rămâneau legați
cu același lanț al întunericului.
17 Sau dacă era șuieratul vântului
sau ecoul plăcut al păsărilor
printre ramurile abundente,
sau ritmul apei care curgea cu putere,
sau zgomotul pătrunzător al pietrelor
care se prăvăleau,
18 sau trecerea neobservată a animalelor săltărețe,
sau sunetul fiarelor care răgeau
și mai pătrunzător,
sau ecoul care se răsfrângea
din adâncul munților,
îi paralizau înspăimântându-i.
19 Căci universul întreg era luminat
de o lumină strălucitoare
și se ocupa cu lucrări fără îngrijorare.
20 Dar numai asupra lor
se întindea o noapte grea,
imagine a întunericului
care avea să-i învăluie,
iar ei erau pentru ei înșiși
și mai greoi decât întunericul.

1 Mari și inexplicabile sunt judecățile tale, de aceea, sufletele needucate s-au înșelat.

2 Dar cei nelegiuiți, gândindu-se să oprime poporul sfânt, ei, care erau legați în întuneric și prizonieri ai nopții îndelungate, încuiați sub acoperișuri, zăceau fugari de providența veșnică.

3 Considerându-se ascunși cu păcatele tăinuite dedesubtul vălului uitării, au fost împrăștiați temându-se teribil și au fost tulburați de năluci.

4 Nici locul care-i ascundea nu-i păzea fără teamă, ci răsunau ecouri care-i tulburau și se arătau fantasme mute cu chipuri întunecate.

5 Și nicio putere a focului să strălucească, nici flama strălucitoare a aștrilor nu reușea să lumineze acea noapte îngrozitoare.

6 Se arăta numai printre ei un foc spontan, plin de teamă; iar ei, îngroziți de acea viziune pe care o vedeau, considerau mai rele ceea ce priveau.

7 Artificiile tehnicii magiei zăceau [neputincioase], iar dovada pretenției la pricepere era de dispreț.

8 Cei care promiteau să îndepărteze teama și tulburarea sufletului bolnav, aceștia erau bolnavi de o teamă ridicolă.

9 Chiar dacă nimic tulburător nu-i înfricoșa, îngroziți de trecerea fiarelor și de șuieratul reptilelor, piereau tremurând și nu mai voiau să privească aerul de care nu se poate scăpa nicăieri.

10 Nelegiuirea lașă este condamnată de propria mărturie, dar, apăsată de conștiință, le ia mereu pe cele mai grele.

11 Căci teama nu este altceva decât abandonarea ajutoarelor gândirii.

12 Cu cât este mai mică așteptarea în interior, cu atât mai mare este considerată necunoașterea cauzei care aduce chin.

13 Dar ei, în noaptea cu adevărat neputincioasă, ieșită din ascunzișurile de nepătruns ale locuinței morților, erau adormiți de același somn,

14 când erau mânați de minunile fantasmelor, când erau paralizați de abaterea sufletului, căci erau copleșiți de o teamă neprevăzută și neașteptată.

15 Tot așa, oricine, căzând totodată acolo unde era, fiind închis, era păzit într-o temniță fără încuietoare.

16 Sau dacă cineva era un agricultor sau păstor sau vreun muncitor care trudește în pustiu, luați prin surprindere, toți rămâneau legați cu același lanț al întunericului.

17 Sau dacă era șuieratul vântului sau ecoul plăcut al păsărilor printre ramurile abundente, sau ritmul apei care curgea cu putere, sau zgomotul pătrunzător al pietrelor care se prăvăleau,

18 sau trecerea neobservată a animalelor săltărețe, sau sunetul fiarelor care răgeau și mai pătrunzător, sau ecoul care se răsfrângea din adâncul munților, îi paralizau înspăimântându-i.

19 Căci universul întreg era luminat de o lumină strălucitoare și se ocupa cu lucrări fără îngrijorare.

20 Dar numai asupra lor se întindea o noapte grea, imagine a întunericului care avea să-i învăluie, iar ei erau pentru ei înșiși și mai greoi decât întunericul.