Cartea Înțelepciunii

traducerea catolică

Capitolul 9

Rugăciune pentru a dobândi înțelepciune

1 „Dumnezeule al părinților
și Doamne al îndurării,
care ai creat toate prin cuvântul tău,

2 care cu înțelepciune l-ai constituit pe om
ca să stăpânească toate creaturile făcute de tine,

3 să rânduiască lumea în sfințenie și dreptate
și să facă judecată cu suflet drept,

4 dă-mi înțelepciunea
care șade alături de tine pe tron
și nu mă exclude dintre copiii tăi!

5 Căci eu sunt slujitorul tău
și fiul slujnicei tale,
om slab și cu viață scurtă
și prea mic ca să înțeleg judecata și legile.

6 Căci chiar dacă ar fi cineva desăvârșit
între fiii oamenilor,
fiind lipsit de înțelepciunea de la tine,
ar fi considerat de nimic.

7 Tu m-ai ales rege al poporului tău
și judecător al fiilor și al fiicelor tale.

8 Mi-ai spus să construiesc un templu
pe muntele tău cel sfânt,
un altar, în cetatea locuirii tale,
copie a cortului sfânt
pe care l-ai pregătit de la început.

9 Cu tine este înțelepciunea
care cunoaște lucrările tale;
era prezentă când ai făcut lumea,
ea știe ce este plăcut în ochii tăi
și ce este conform cu poruncile tale.

10 Fă-o să vină din cerurile tale sfinte
și, de la tronul gloriei tale,
trimite-o ca să trudească
fiind alături de mine
și eu să cunosc ce e plăcut înaintea ta!

11 Ea știe toate și înțelege;
mă va călăuzi cu chibzuință
în toate acțiunile mele
și mă va păzi cu gloria ei.

12 Și lucrările mele vor fi plăcute,
voi judeca drept poporul tău
și voi fi vrednic de tronul tatălui meu.

13 Care om va cunoaște planul lui Dumnezeu
și cine se va gândi la ce vrea Domnul?

14 Gândurile celor muritori sunt șovăielnice
și cugetările noastre, nesigure.

15 Căci trupul coruptibil îngreuiează sufletul
și trupul pământesc
apasă peste mintea cu multe griji.

16 Cu dificultate
ne reprezentăm cele de pe pământ
și descoperim cu trudă cele la îndemână,
dar celor din cer, cine le va da de urmă?

17 Cine ar fi cunoscut planul tău
dacă nu i-ai fi dat înțelepciunea
și nu l-ai fi trimis
pe Duhul tău Cel Sfânt din înălțimi?

18 Astfel au fost îndreptate
căile celor de pe pământ,
oamenii au învățat cele plăcute ție
și au fost mântuiți prin înțelepciune.

Textul a fost copiat în clipboard