Cartea Înțelepciunii

1 Dar pentru sfinții tăi,
era o lumină foarte mare,
însă ei, auzind vocea lor,
dar nevăzându-le înfățișarea,
îi declarau fericiți
pentru că nu sufereau ca și ei.
2 Le mulțumeau pentru că,
deși au fost mai înainte nedreptățiți,
nu-i jigneau și le cereau bunăvoință,
pentru că le-au fost potrivnici.
3 Dimpotrivă,
lor le-ai dat o coloană de foc arzând
drept călăuză
pentru o călătorie necunoscută
și soare nevătămător,
pentru o pribegie onorabilă.
4 Dar aceia erau vrednici să fie lipsiți de
lumină și închiși în întuneric,
închizându-i și păzindu-i pe fiii tăi,
prin care lumina incoruptibilă a legii tale
avea să fie dată lumii.

Noapte de tragedie și de libertate

5 Pentru că ei voiau să-i ucidă pe pruncii sfinților – un singur copil a fost expus și salvat – ca pedeapsă, ai luat o mulțime dintre copiii lor și i-ai ucis pe toți deodată în apa violentă. 6 Acea noapte a fost făcută cunoscută de mai înainte părinților noștri, pentru ca, știind cu siguranță în ce jurăminte au crezut, să se bucure.
7 Mântuirea celor drepți era așteptată de poporul tău
ca și pieirea dușmanilor.
8 Așa cum i-ai pedepsit pe potrivnici,
tot așa, chemându-ne la tine, ne-ai glorificat.
9 Copiii sfinți ai celor buni aduceau jertfă în ascuns
și au stabilit legea dumnezeirii într-un singur gând,
ca sfinții să împartă în același fel
și cele bune, și cele periculoase,
cântând de mai înainte imnurile părinților.
10 Le răspundea glasul confuz al dușmanilor
și se răspândea sunetul plângăcios
al copiilor care jeleau.
11 Cu aceeași pedeapsă erau pedepsiți
sclavul împreună cu stăpânul,
iar cel din popor suferea
aceleași [lucruri] ca și regele.
12 Toți, în același timp, prin aceeași moarte,
aveau morți nenumărați,
iar cei vii nu erau suficienți ca să-i îngroape
atunci când, într-o singură clipă,
a pierit descendența cea mai prețioasă.
13 Dar ei, necrezând nimic
din cauza vrăjitoriilor,
la moartea întâilor-născuți,
au mărturisit că poporul este fiul lui Dumnezeu.
14 Când tăcerea profundă învăluia toate
și noaptea era la jumătatea cursului ei,
15 cuvântul tău atotputernic,
luptător de neoprit,
din ceruri, de la tronul tău regesc,
a pornit în mijlocul pământului
[sortit] pieirii purtând, ca o spadă ascuțită,
decretul tău de neschimbat.
16 Oprindu-se, a umplut toate de moarte;
atingea cerul, dar pășea pe pământ.
17 Atunci, dintr-odată,
i-au tulburat fanteziile viselor înfricoșătoare
și temeri neașteptate au venit asupra lor.
18 Căzând ici și colo pe jumătate morți,
arătau cauza pentru care mureau.
19 Visele care i-au răscolit i-au avertizat de mai înainte,
pentru ca să nu piară
neștiind de ce sufereau atât de rău.

Amenințarea exterminării în pustiu

20 Încercarea morții
i-a atins și pe cei drepți
și a fost în pustiu un măcel al mulțimii,
însă mânia nu a rămas
pentru mult [timp].
21 Dar un om neprihănit s-a grăbit
și a luptat dinaintea lor;
luându-și arma slujirii proprii
– rugăciunea și jertfa de ispășire cu tămâie –
a stat înaintea furiei
și a pus limită vicisitudinii,
arătând că era slujitorul tău.
22 El a învins mânia amară
nu prin puterea trupului
și nici prin forța armelor,
ci prin cuvânt l-a potolit pe cel ce pedepsea,
amintindu-i de jurămintele [făcute]
părinților și de alianțe.
23 Morții cădeau grămadă unii peste alții,
iar el, stând în mijloc, a oprit mânia
și a deschis calea spre cei care erau vii.
24 Pe haina lui lungă era universul întreg
și [numele] glorioase ale părinților
erau sculptate pe pietre în patru rânduri,
iar măreția ta era pe diadema capului său.
25 La acestea, Nimicitorul a dat înapoi,
s-a temut de acestea,
căci numai încercarea mâniei era de ajuns.

1 Dar pentru sfinții tăi, era o lumină foarte mare, însă ei, auzind vocea lor, dar nevăzându-le înfățișarea, îi declarau fericiți pentru că nu sufereau ca și ei.

2 Le mulțumeau pentru că, deși au fost mai înainte nedreptățiți, nu-i jigneau și le cereau bunăvoință, pentru că le-au fost potrivnici.

3 Dimpotrivă, lor le-ai dat o coloană de foc arzând drept călăuză pentru o călătorie necunoscută și soare nevătămător, pentru o pribegie onorabilă.

4 Dar aceia erau vrednici să fie lipsiți de lumină și închiși în întuneric, închizându-i și păzindu-i pe fiii tăi, prin care lumina incoruptibilă a legii tale avea să fie dată lumii.

5 Pentru că ei voiau să-i ucidă pe pruncii sfinților – un singur copil a fost expus și salvat – ca pedeapsă, ai luat o mulțime dintre copiii lor și i-ai ucis pe toți deodată în apa violentă.

6 Acea noapte a fost făcută cunoscută de mai înainte părinților noștri, pentru ca, știind cu siguranță în ce jurăminte au crezut, să se bucure.

7 Mântuirea celor drepți era așteptată de poporul tău ca și pieirea dușmanilor.

8 Așa cum i-ai pedepsit pe potrivnici, tot așa, chemându-ne la tine, ne-ai glorificat.

9 Copiii sfinți ai celor buni aduceau jertfă în ascuns și au stabilit legea dumnezeirii într-un singur gând, ca sfinții să împartă în același fel și cele bune, și cele periculoase, cântând de mai înainte imnurile părinților.

10 Le răspundea glasul confuz al dușmanilor și se răspândea sunetul plângăcios al copiilor care jeleau.

11 Cu aceeași pedeapsă erau pedepsiți sclavul împreună cu stăpânul, iar cel din popor suferea aceleași [lucruri] ca și regele.

12 Toți, în același timp, prin aceeași moarte, aveau morți nenumărați, iar cei vii nu erau suficienți ca să-i îngroape atunci când, într-o singură clipă, a pierit descendența cea mai prețioasă.

13 Dar ei, necrezând nimic din cauza vrăjitoriilor, la moartea întâilor-născuți, au mărturisit că poporul este fiul lui Dumnezeu.

14 Când tăcerea profundă învăluia toate și noaptea era la jumătatea cursului ei,

15 cuvântul tău atotputernic, luptător de neoprit, din ceruri, de la tronul tău regesc, a pornit în mijlocul pământului [sortit] pieirii purtând, ca o spadă ascuțită, decretul tău de neschimbat.

16 Oprindu-se, a umplut toate de moarte; atingea cerul, dar pășea pe pământ.

17 Atunci, dintr-odată, i-au tulburat fanteziile viselor înfricoșătoare și temeri neașteptate au venit asupra lor.

18 Căzând ici și colo pe jumătate morți, arătau cauza pentru care mureau.

19 Visele care i-au răscolit i-au avertizat de mai înainte, pentru ca să nu piară neștiind de ce sufereau atât de rău.

20 Încercarea morții i-a atins și pe cei drepți și a fost în pustiu un măcel al mulțimii, însă mânia nu a rămas pentru mult [timp].

21 Dar un om neprihănit s-a grăbit și a luptat dinaintea lor; luându-și arma slujirii proprii – rugăciunea și jertfa de ispășire cu tămâie – a stat înaintea furiei și a pus limită vicisitudinii, arătând că era slujitorul tău.

22 El a învins mânia amară nu prin puterea trupului și nici prin forța armelor, ci prin cuvânt l-a potolit pe cel ce pedepsea, amintindu-i de jurămintele [făcute] părinților și de alianțe.

23 Morții cădeau grămadă unii peste alții, iar el, stând în mijloc, a oprit mânia și a deschis calea spre cei care erau vii.

24 Pe haina lui lungă era universul întreg și [numele] glorioase ale părinților erau sculptate pe pietre în patru rânduri, iar măreția ta era pe diadema capului său.

25 La acestea, Nimicitorul a dat înapoi, s-a temut de acestea, căci numai încercarea mâniei era de ajuns.