1 Ce era de la început, ce am auzit, ce am văzut cu ochii noștri, ce am privit și mâinile noastre au pipăit despre Cuvântul vieții,Lc 1,2 Lc 24,39 In 1,1.14
2 - Și Viața s-a arătat și am văzut-o și mărturisim și vă vestim Viața de veci, care era la Tatăl și s-a arătat nouă -In 1,1.4
3 Ce am văzut și am auzit, vă vestim și vouă, ca și voi să aveți împărtășire cu noi. Iar împărtășirea noastră este cu Tatăl și cu Fiul Său, Iisus Hristos.In 15,10 1Co 1,9
4 Și acestea noi vi le scriem, ca bucuria noastră să fie deplină.2In 1,12
5 Și aceasta este vestirea pe care am auzit-o de la El și v-o vestim: că Dumnezeu este lumină și nici un întuneric nu este întru El.In 8,12
6 Dacă zicem că avem împărtășire cu El și umblăm în întuneric, mințim și nu săvârșim adevărul.Ps 81,5 2Co 6,14 Ef 5,11
7 Iar dacă umblăm întru lumină, precum El este în lumină, atunci avem împărtășire unul cu altul și sângele lui Iisus, Fiul Lui, ne curățește pe noi de orice păcat.Nm 19,7 1Ptr 1,19-20 Evr 9,14 Ap 1,5
8 Dacă zicem că păcat nu avem, ne amăgim pe noi înșine și adevărul nu este întru noi.1Rg 8,46 2Par 6,36 Pr 20,9 Ecc 7,20
9 Dacă mărturisim păcatele noastre, El este credincios și drept, ca să ne ierte păcatele și să ne curățească pe noi de toată nedreptatea.2Rg 12,13 2Par 36,23 Ps 31,5-6 Pr 28,13 Sir 4,28 1In 2,2
10 Dacă zicem că n-am păcătuit, Îl facem mincinos și cuvântul Lui nu este întru noi.
Traducerea catolică
Traducerea ortodoxă
1 Ceea ce era de la început,
ce am auzit,
ce am văzut cu ochii noștri,
ce am privit
și mâinile noastre au pipăit
cu privire la Cuvântul vieții
1 Ce era de la început, ce am auzit, ce am văzut cu ochii noștri, ce am privit și mâinile noastre au pipăit despre Cuvântul vieții,
2 – căci viața s-a arătat:
noi am văzut și dăm mărturie
și vă vestim viața cea veșnică
ce era la Tatăl
și care ni s-a arătat –,
2 - Și Viața s-a arătat și am văzut-o și mărturisim și vă vestim Viața de veci, care era la Tatăl și s-a arătat nouă -
3 ce am văzut și am auzit vă vestim și vouă pentru ca și voi să aveți comuniune cu noi, iar comuniunea noastră este cu Tatăl și cu Fiul său, Isus Cristos.
3 Ce am văzut și am auzit, vă vestim și vouă, ca și voi să aveți împărtășire cu noi. Iar împărtășirea noastră este cu Tatăl și cu Fiul Său, Iisus Hristos.
4 Vă scriem acestea pentru ca bucuria noastră să fie deplină.
4 Și acestea noi vi le scriem, ca bucuria noastră să fie deplină.
5 Și aceasta este vestea pe care am auzit-o de la el și v-o vestim: Dumnezeu este lumină și nu este întuneric în el.
5 Și aceasta este vestirea pe care am auzit-o de la El și v-o vestim: că Dumnezeu este lumină și nici un întuneric nu este întru El.
6 Dacă spunem că avem comuniune cu el, dar umblăm în întuneric, mințim și nu înfăptuim adevărul.
6 Dacă zicem că avem împărtășire cu El și umblăm în întuneric, mințim și nu săvârșim adevărul.
7 Dar dacă umblăm în lumină, așa cum el este în lumină, avem comuniune unii cu alții și sângele lui Isus, Fiul său, ne curăță de orice păcat.
7 Iar dacă umblăm întru lumină, precum El este în lumină, atunci avem împărtășire unul cu altul și sângele lui Iisus, Fiul Lui, ne curățește pe noi de orice păcat.
8 Dacă spunem că nu avem păcat, ne înșelăm pe noi înșine, iar adevărul nu este în noi.
8 Dacă zicem că păcat nu avem, ne amăgim pe noi înșine și adevărul nu este întru noi.
9 Dacă ne mărturisim păcatele, el este fidel și drept ca să ne ierte păcatele și să ne curețe de orice nedreptate.
9 Dacă mărturisim păcatele noastre, El este credincios și drept, ca să ne ierte păcatele și să ne curățească pe noi de toată nedreptatea.
10 Dacă spunem că nu am păcătuit, îl facem pe el mincinos, iar cuvântul lui nu este în noi.
10 Dacă zicem că n-am păcătuit, Îl facem mincinos și cuvântul Lui nu este întru noi.