1 După moartea lui Moise, robul Domnului, a grăit Domnul cu Iosua, fiul lui Navi, slujitorul lui Moise, și a zis:Ies 17,9 Nm 27,18
2 "Moise, robul Meu, a murit. Scoală dar și treci Iordanul tu și tot poporul acesta, în țara pe care o voi da fiilor lui Israel.Dt 34,5
3 Tot locul pe care vor călca tălpile picioarelor voastre, îl voi da vouă, cum am spus lui Moise:Dt 11,24 Ios 14,9
4 De la pustie și de la Libanul acesta până la râul cel mare, până la râul Eufratului și până la marea cea mare spre asfințitul soarelui vor fi hotarele voastre.Ies 23,31
5 Nimeni nu se va putea împotrivi ție, în toate zilele vieții tale. Precum am fost cu Moise, așa voi fi și cu tine; nu Mă voi depărta de tine și nu te voi părăsi.Dt 31,8 Evr 13,5
6 Fii tare și curajos, că tu vei împărți poporului acestuia, prin sorți, țara pe care M-am jurat părinților lor să le-o dau.Dt 1,38 Dt 3,28 Dt 28,14 Dt 31,7
7 Fii dar tare și foarte curajos, ca să păzești și să împlinești toată legea pe care ți-a încredințat-o Moise, robul Meu; să nu te abați de la ea nici la dreapta nici la stânga, ca să pricepi toate câte ai de făcut.Dt 17,20 Evr 3,5
8 Să nu se pogoare cartea legii acesteia de pe buzele tale, ci călăuzește-te de ea ziua și noaptea, ca să plinești întocmai tot ce este scris în ea; atunci vei fi cu izbândă în căile tale și vei păși cu spor.Ps 1,2
9 Iată îți poruncesc: Fii tare și curajos, să nu te temi, nici să te spăimântezi, căci Domnul Dumnezeul tău este cu tine pretutindenea, oriunde vei merge".
10 Atunci a poruncit Iosua căpeteniilor poporului și a zis:
11 "Treceți prin tabără și porunciți poporului și-i ziceți: Pregătiți-vă merinde de drum, că după trei zile veți trece peste Iordanul acesta, ca să mergeți și să luați în stăpânire pământul pe care Domnul Dumnezeul părinților voștri are să vi-l dea".Ios 3,2
12 Iar seminției lui Ruben și seminției lui Gad și la jumătate din seminția lui Manase, Iosua le-a zis:
13 „Aduceți-vă aminte ce v-a poruncit Moise, sluga Domnului, când v-a zis: Domnul Dumnezeul vostru v-a liniștit și v-a dat pământul acesta.Nm 32,20
14 Femeile voastre, copiii voștri și vitele voastre să rămână în pământul pe care vi l-a dat Moise dincoace de Iordan, iar voi toți câți puteți lupta, înarmându-vă, duceți-vă înaintea fraților voștri și le ajutați,Nm 32,29 Ios 4,12
15 Până ce Domnul Dumnezeul vostru va liniști și pe frații voștri, cum v-a liniștit și pe voi, și până ce vor primi și ei de moștenire pământul pe care Domnul Dumnezeul vostru îl dă lor. Atunci vă veți întoarce în moștenirea voastră și veți stăpâni pământul pe care Moise, sluga Domnului, vi l-a dat dincolo de Iordan, spre răsăritul soarelui”.
16 Iar ei au răspuns lui Iosua și au zis: „Toate, oricâte ne vei porunci, vom face și oriunde ne vei trimite, vom merge.Ies 19,8
17 Cum am ascultat pe Moise, așa te vom asculta și pe tine, numai să fie Domnul Dumnezeul tău cu tine cum a fost cu Moise.
18 Tot cel ce se va împotrivi poruncilor tale și nu va asculta cuvintele tale, în toate câte vei porunci, să moară. Dar fii tare și curajos!”
Traducerea catolică
Traducerea ortodoxă
1 După moartea lui Moise, slujitorul Domnului, Domnul i-a zis lui Iósue, fiul lui Nun, slujitorul lui Moise:
1 După moartea lui Moise, robul Domnului, a grăit Domnul cu Iosua, fiul lui Navi, slujitorul lui Moise, și a zis:
2 „Slujitorul meu Moise a murit: acum ridicați-vă, treceți Iordánul acesta, tu și poporul acesta, spre țara pe care le-o dau fiilor lui Israél!
2 "Moise, robul Meu, a murit. Scoală dar și treci Iordanul tu și tot poporul acesta, în țara pe care o voi da fiilor lui Israel.
3 Orice loc pe care-l va călca talpa piciorului vostru vi-l dau vouă, după cum i-am spus lui Moise.
3 Tot locul pe care vor călca tălpile picioarelor voastre, îl voi da vouă, cum am spus lui Moise:
4 De la pustiu și de la Libán până la Râul cel Mare, râul Eufrát, întreg ținutul hetéilor, până la Marea cea Mare, spre apusul soarelui vor fi toate hotarele voastre.
4 De la pustie și de la Libanul acesta până la râul cel mare, până la râul Eufratului și până la marea cea mare spre asfințitul soarelui vor fi hotarele voastre.
5 Nu va putea să stea împotriva ta nimeni în toate zilele vieții tale. Așa cum am fost cu Moise, așa voi fi și cu tine: nu te voi abandona și nu te voi părăsi.
5 Nimeni nu se va putea împotrivi ție, în toate zilele vieții tale. Precum am fost cu Moise, așa voi fi și cu tine; nu Mă voi depărta de tine și nu te voi părăsi.
6 Fii tare și curajos pentru că tu vei face poporul acesta să moștenească țara pe care am jurat-o părinților lor că le-o voi da!
6 Fii tare și curajos, că tu vei împărți poporului acestuia, prin sorți, țara pe care M-am jurat părinților lor să le-o dau.
7 Numai fii tare și foarte curajos căutând să împlinești toată această lege pe care ți-a poruncit-o Moise, slujitorul meu! Nu te abate de la ea nici la dreapta, nici la stânga pentru ca să ai succes oriunde vei merge!
7 Fii dar tare și foarte curajos, ca să păzești și să împlinești toată legea pe care ți-a încredințat-o Moise, robul Meu; să nu te abați de la ea nici la dreapta nici la stânga, ca să pricepi toate câte ai de făcut.
8 Să nu se îndepărteze cartea acestei legi de gura ta: să o meditezi ziua și noaptea ca să iei seama să împlinești tot ceea ce este scris în ea, pentru că atunci vei prospera și vei avea succes!
8 Să nu se pogoare cartea legii acesteia de pe buzele tale, ci călăuzește-te de ea ziua și noaptea, ca să plinești întocmai tot ce este scris în ea; atunci vei fi cu izbândă în căile tale și vei păși cu spor.
9 Oare nu ți-am poruncit eu: «Fii tare și curajos!»? Nu-ți fie teamă și nu te înspăimânta, căci Domnul Dumnezeul tău este cu tine oriunde vei merge!”.
9 Iată îți poruncesc: Fii tare și curajos, să nu te temi, nici să te spăimântezi, căci Domnul Dumnezeul tău este cu tine pretutindenea, oriunde vei merge".
10 Iósue le-a poruncit scribilor poporului, zicând:
10 Atunci a poruncit Iosua căpeteniilor poporului și a zis:
11 „Treceți prin tabără și porunciți poporului: «Pregătiți-vă provizii pentru că peste trei zile veți trece Iordánul acesta ca să intrați să luați în stăpânire țara pe care Domnul Dumnezeul vostru v-o dă ca s-o moșteniți!»”.
11 "Treceți prin tabără și porunciți poporului și-i ziceți: Pregătiți-vă merinde de drum, că după trei zile veți trece peste Iordanul acesta, ca să mergeți și să luați în stăpânire pământul pe care Domnul Dumnezeul părinților voștri are să vi-l dea".
12 [Celor din tribul] lui Rubén, Gad și la jumătate din tribul lui Manáse, Iósue le-a zis:
12 Iar seminției lui Ruben și seminției lui Gad și la jumătate din seminția lui Manase, Iosua le-a zis:
13 „Aduceți-vă aminte de cuvântul pe care vi l-a poruncit Moise, slujitorul Domnului: «Domnul Dumnezeul vostru vă dă odihnă și vă dă țara aceasta!».
13 „Aduceți-vă aminte ce v-a poruncit Moise, sluga Domnului, când v-a zis: Domnul Dumnezeul vostru v-a liniștit și v-a dat pământul acesta.
14 Soțiile voastre, copiii voștri, turmele voastre să rămână în țara pe care v-a dat-o Moise dincoace de Iordán, iar voi treceți în formație de luptă înaintea fraților voștri, toți cei viteji în luptă, ca să-i ajutați,
14 Femeile voastre, copiii voștri și vitele voastre să rămână în pământul pe care vi l-a dat Moise dincoace de Iordan, iar voi toți câți puteți lupta, înarmându-vă, duceți-vă înaintea fraților voștri și le ajutați,
15 până când Domnul le va da odihnă fraților voștri ca și vouă și vor lua în stăpânire și ei țara pe care le-o dă Domnul Dumnezeul vostru! Atunci vă veți întoarce la țara moștenirii voastre și veți lua în stăpânire ceea ce Moise, slujitorul Domnului, v-a dat dincoace de Iordán, spre răsăritul soarelui”.
15 Până ce Domnul Dumnezeul vostru va liniști și pe frații voștri, cum v-a liniștit și pe voi, și până ce vor primi și ei de moștenire pământul pe care Domnul Dumnezeul vostru îl dă lor. Atunci vă veți întoarce în moștenirea voastră și veți stăpâni pământul pe care Moise, sluga Domnului, vi l-a dat dincolo de Iordan, spre răsăritul soarelui”.
16 Ei i-au răspuns lui Iósue: „Tot ceea ce ne-ai poruncit, vom face și oriunde ne vei trimite, vom merge;
16 Iar ei au răspuns lui Iosua și au zis: „Toate, oricâte ne vei porunci, vom face și oriunde ne vei trimite, vom merge.
17 așa cum am ascultat de Moise, vom asculta și de tine. Numai să fie Domnul Dumnezeul tău cu tine așa cum a fost cu Moise.
17 Cum am ascultat pe Moise, așa te vom asculta și pe tine, numai să fie Domnul Dumnezeul tău cu tine cum a fost cu Moise.
18 Orice om care se va împotrivi gurii tale și nu va asculta cuvintele tale în tot ceea ce ne poruncești va fi dat la moarte. Numai să fii tare și curajos!”.
18 Tot cel ce se va împotrivi poruncilor tale și nu va asculta cuvintele tale, în toate câte vei porunci, să moară. Dar fii tare și curajos!”