1 Și Dumnezeu a dat poruncă unui pește mare să înghită pe Iona. Și a stat Iona în pântecele peștelui trei zile și trei nopți.3Mac 6,8 Mt 12,40 Mt 16,4 Lc 11,29-30 In 20,9 1Co 15,4
2 Atunci s-a rugat Iona din pântecele peștelui către Domnul Dumnezeul lui, zicând:
3 „Strigat-am către Domnul în strâmtorarea mea, și El m-a auzit; din pântecele locuinței morților către El am strigat, și El a luat aminte la glasul meu!Ps 119,1 Sol 14,4
4 Tu m-ai aruncat în adânc, în sânul mării și undele m-au înconjurat; toate talazurile și valurile Tale au trecut peste mine.Ps 41,8
5 Și gândeam: Aruncat sunt dinaintea ochilor Tăi! Dar voi vedea din nou templul cel sfânt al Tău!Is 38,11
6 Apele m-au învăluit pe de-a întregul, adâncul m-a împresurat, iarba mării s-a încolăcit în jurul capului meu;Ps 68,1-2
7 Mă coborâsem până la temeliile munților, zăvoarele pământului erau trase asupra mea pentru totdeauna, dar Tu ai scos din stricăciune viața mea, Doamne Dumnezeul meu!Ps 68,3
8 Când se sfârșea în mine duhul meu, de Domnul mi-am adus aminte, și la Tine a ajuns rugăciunea mea, în templul Tău cel sfânt!Ps 17,7-8
9 Cei ce slujesc idolilor deșerți disprețuiesc harul Tău;
10 Dar eu Îți voi aduce Ție jertfe cu glas de laudă și toate făgăduințele mele le voi împlini, căci mântuirea vine de la Domnul!”Ps 49,14 Evr 13,15
11 Și Domnul a dat poruncă peștelui și peștele a aruncat pe Iona la țărm!3Mac 6,8 Mt 12,40
Traducerea catolică
Traducerea ortodoxă
1 Domnul a trimis un pește mare să-l înghită pe Ióna și Ióna a stat în pântecele peștelui trei zile și trei nopți.
1 Și Dumnezeu a dat poruncă unui pește mare să înghită pe Iona. Și a stat Iona în pântecele peștelui trei zile și trei nopți.
2 Ióna s-a rugat Domnului Dumnezeului său din pântecele peștelui.
2 Atunci s-a rugat Iona din pântecele peștelui către Domnul Dumnezeul lui, zicând:
3 El a zis:
„L-am chemat pe Domnul
din strâmtorarea mea și mi-a răspuns;
din adâncul locuinței morților am strigat
și tu mi-ai auzit glasul.
3 „Strigat-am către Domnul în strâmtorarea mea, și El m-a auzit; din pântecele locuinței morților către El am strigat, și El a luat aminte la glasul meu!
4 Tu m-ai aruncat în adânc, în inima mării,
și un torent m-a învăluit:
toate talazurile și valurile tale
au trecut peste mine.
4 Tu m-ai aruncat în adânc, în sânul mării și undele m-au înconjurat; toate talazurile și valurile Tale au trecut peste mine.
5 Eu ziceam:
«Sunt alungat dinaintea ochilor tăi,
nu voi mai putea privi
spre templul tău cel sfânt».
5 Și gândeam: Aruncat sunt dinaintea ochilor Tăi! Dar voi vedea din nou templul cel sfânt al Tău!
6 M-au înconjurat apele până la gât,
abisul m-a învăluit
și trestia s-a împletit în jurul capului meu.
6 Apele m-au învăluit pe de-a întregul, adâncul m-a împresurat, iarba mării s-a încolăcit în jurul capului meu;
7 Am coborât până la temeliile munților;
zăvoarele pământului [s-au închis]
în urma mea pentru totdeauna.
Dar ai ridicat viața mea din groapă,
Doamne Dumnezeul meu.
7 Mă coborâsem până la temeliile munților, zăvoarele pământului erau trase asupra mea pentru totdeauna, dar Tu ai scos din stricăciune viața mea, Doamne Dumnezeul meu!
8 Când viața mea se ofilea în mine,
mi-am adus aminte de Domnul
și rugăciunea mea a ajuns la tine,
în templul tău cel sfânt.
8 Când se sfârșea în mine duhul meu, de Domnul mi-am adus aminte, și la Tine a ajuns rugăciunea mea, în templul Tău cel sfânt!
9 Cei care slujesc idoli ai deșertăciunii
îndepărtează bunătatea de la ei.
9 Cei ce slujesc idolilor deșerți disprețuiesc harul Tău;
10 Dar eu, cu glas de laudă,
îți voi aduce jertfă,
ce am promis voi împlini.
Mântuirea aparține Domnului”.
10 Dar eu Îți voi aduce Ție jertfe cu glas de laudă și toate făgăduințele mele le voi împlini, căci mântuirea vine de la Domnul!”
11 Domnul i-a zis peștelui și el l-a vărsat pe Ióna pe uscat.
11 Și Domnul a dat poruncă peștelui și peștele a aruncat pe Iona la țărm!