1 Moșia căzută la sorți pentru seminția fiilor lui Iuda, după familiile lor, se întindea de la hotarele lui Edom din miazăzi și de la pustiul Sin până la Cadeș, spre răsărit.Nm 34,3
2 Astfel hotarul lor de miazăzi pornește de la Marea Sărată, de unde pleacă un golf al ei spre miazăzi,Ios 18,19
3 Merge spre înălțimea Acravimului, trece prin pustiul Sin și, ridicându-se dinspre miazăzi către Cadeș-Barnea, merge pe la Hețron și, ajungând la Adar, trece pe partea dinspre apus a Cadeșului și se întoarce spre Carcaa;Fc 14,7 Nm 34,4
4 Trece apoi prin Ațmon și urmează înainte până la râul Egiptului și apoi capătul acestui hotar atinge marea. Acesta va fi hotarul vostru de miazăzi.Ios 13,3
5 Hotarul de răsărit e toată Marea Sărată până la gurile Iordanului. Iar apoi hotarul de miazănoapte pleacă din golful mării de la gurile Iordanului;
6 De aici se ridică spre Bet-Hogla. Trece pe la miazănoapte de Bet-Araba și merge în sus până la piatra lui Bohan, fiul lui Ruben;Ios 18,17
7 Apoi hotarul se urcă spre Debir, din valea Acor și se îndreaptă spre miazănoapte către Ghilgal, care se află în fața Adumimului, pe partea de miazăzi a râului; apoi trece pe la apele En-Șemeș și se prelungește până la En-Roghel.
8 De aici hotarul merge în sus spre valea Ben-Hinom, pe partea de miazăzi de Iebus, care este Ierusalimul; apoi hotarul se ridică spre vârful muntelui, care este spre apus, în fața văii Hinom, la marginea văii Refaim, la miazănoapte.Ios 18,14-15 Ne 11,4
9 Din vârful muntelui, hotarul se îndreaptă spre izvorul apelor Neftoah și merge spre cetățile din muntele Efron; apoi hotarul cotește spre Baala, care e Chiriat-Iearimul;
10 După aceea hotarul se întoarce de la Baala spre mare și merge spre muntele Seir, trece pe partea de miazănoapte a muntelui Iearim, care e Chesalonul și, pogorându-se către Bet-Șemeș, trece prin Timna;Ios 21,16 1Rg 6,12 2Rg 14,11
11 De aici hotarul merge pe partea de miazănoapte a Ecronului și se întoarce spre Șicron, trece prin muntele Baala și ajunge până la Iabneel și apoi se termină hotarul la mare. Hotarul de la apus îl formează Marea cea Mare.
12 Acesta este hotarul pământului fiilor lui Iuda, după familiile lor, din toate părțile.
13 Lui Caleb, fiul lui Iefone, i-a dat Iosua parte între fiii lui Iuda, cum poruncise Domnul lui Iosua și i-a dat Iosua Chiriat-Arba a tatălui lui Enac, care este Hebronul.Ios 14,15
14 Însă Caleb, fiul lui Iefone, a alungat de acolo pe cei trei fii ai lui Enac: pe Șeșai, pe Ahiman și pe Talmai, copiii lui Enac.Jd 1,10
15 De aici Caleb a pornit asupra locuitorilor Debirului; numele Debirului era mai înainte Chiriat-Sefer.
16 Și a zis Caleb: "Cel ce va bate Chiriat-Seferul și-l va lua, aceluia îi voi da pe Acsa, fiica mea, de femeie".Jd 1,12-13 1Rg 18,25
17 Și l-a luat Otniel cel tânăr, fiul lui Chenaz, fratele lui Caleb și i-a dat Caleb de femeie pe Acsa, fiica sa.
18 Dar când a trebuit să plece, a fost învățată să ceară de la tatăl său o țarină. Și când a descălecat ea de pe asin, Caleb i-a zis: "Ce vrei?"Jd 1,14
19 Iar ea a zis: "Dă-mi binecuvântare. Tu mi-ai dat pământul de la miazăzi; dă-mi și izvoarele de apă!" Și i-a dat izvoarele cele de sus și izvoarele cele de jos.Fc 33,11 1Rg 25,27
20 Aceasta este moștenirea fiilor lui Iuda, după familiile lor.
21 Cetățile care se aflau în partea de miazăzi, la marginea seminției fiilor lui Iuda, spre hotarul Edomului, erau: Cabțeel, Eder și Iagur;Ne 11,25
22 China, Dimona și Adada;
23 Chedeș, Hațor și Itnan;
24 Zif, Telem și Bealot;
25 Hațor-Hadata, Cheriot-Hețron, adică Hațor;2Rg 13,23
26 Amam, Șerna și Molada;
27 Hațar-Gada, Heșmon și Bet-Palet;
28 Hațar-Șual, Beerșeba și Biziotia, cu împrejurimile și satele lor;
29 Baala, Iim și Ațem;
30 Eltolad, Chesil și Horma;
31 Țiclag, Madmana și Sansana;
32 Lebaot, Șilhim, Ain și Rimon; de toate douăzeci și nouă de cetăți cu satele lor.Ios 19,1 Za 14,10
33 Iar la șes erau: Eștaol, Țora, Așna și Gatnam;Ios 19,42
34 Zanuah, En-Ganim, Tapuah și Enam;
35 Iarmut, Adulam, Memvra, Soco și Azeca;Mi 1,15
36 Șaaraim, Aditaim, Ghedera și Ghederotaim; paisprezece cetăți cu satele lor.
37 Țenan, Hadașa și Migdal-Gad;
38 Dilean, Mițpe și Iocteel;
39 Lachiș, Boțcat și Eglon;Ios 10,32 2Rg 14,19
40 Cabon, Lahmas și Chitliș;
41 Ghederot, Bet-Dagon, Naama și Macheda; șaisprezece cetăți cu satele lor.
42 Libna, Eter și Așan;Ios 10,29
43 Iftah, Așna și Nețib;
44 Cheila, Aczib, Mareșa și Edom; nouă cetăți cu satele lor.Ios 19,29 2Par 14,9
45 Ecron cu cetățile care țineau de el și cu satele lui;2Rg 1,2
46 Și de la Ecron spre mare tot ce se află împrejurul Așdodului cu satele lui;
47 Așdodul și cetățile care țineau de el și satele lui; Gaza cu cetățile care țineau de ea și satele ei până ia râul Egiptului și până la Marea cea Mare, care este hotar.Nm 34,6
48 Iar în munți erau: Șamir, Iatir și Soco;
49 Dana, Chiriat-Sana, zis și Debir;
50 Anab, Eștemo și Anim;
51 Goșen, Holon și Ghilo: unsprezece cetăți cu satele lor.Ios 10,41
52 Anab, Duma și Eșean;
53 Ianum, Bet-Tapuah și Afeca;1Rg 23,25
54 Humta, Chiriat-Arba, zisă și Hebronul și Țior; nouă cetăți cu satele lor.
55 Maon, Carmel, Zif și Iuta;
56 Izreel, Iocdeam și Zanuah;
57 Cain, Ghibeea și Timna: zece cetăți cu satele lor.
58 Halhul, Bet-Țur și Ghedor;
59 Maarat, Bet-Anot și Eltecon: șase cetăți cu satele lor. Tecoa, Efrata sau Betleemul, Peor, Etam, Culon, Tatam, Sores, Carem, Galem, Betir și Manah: unsprezece cetăți cu satele lor.
60 Chiriat-Baal sau Chiriat-Iearim și Harabah; două cetăți cu satele lor și cu împrejurimile.Ios 18,14
61 În pustiu erau: Bet-Araba, Midin și Secaca;
62 Nibșan, Ir-Melah și En-Ghedi: șase cetăți cu satele lor.2Par 20,2
63 Dar pe Iebusei, locuitorii Ierusalimului, nu i-au putut alunga fiii lui Iuda și de aceea Iebuseii trăiesc cu fiii lui Iuda în Ierusalim până în ziua de astăzi.Jd 1,8 2Rg 5,6.8
Traducerea catolică
Traducerea ortodoxă
1 Partea căzută prin sorți pentru tribul fiilor lui Iúda, după familiile lor, era spre hotarul cu Edóm, până la pustiul Sin, spre Négheb, în partea cea mai de sud.
1 Moșia căzută la sorți pentru seminția fiilor lui Iuda, după familiile lor, se întindea de la hotarele lui Edom din miazăzi și de la pustiul Sin până la Cadeș, spre răsărit.
2 Hotarul lor era Négheb: de la țărmul Mării Sărate, de la zona care se întinde spre partea de sud,
2 Astfel hotarul lor de miazăzi pornește de la Marea Sărată, de unde pleacă un golf al ei spre miazăzi,
3 ieșea spre sud de urcușul Acrabím, trecea spre Sin și urca la sud de Cádeș-Barnéea, trecea spre Hețrón, urca spre Ádar și se întorcea spre Carcaá,
3 Merge spre înălțimea Acravimului, trece prin pustiul Sin și, ridicându-se dinspre miazăzi către Cadeș-Barnea, merge pe la Hețron și, ajungând la Adar, trece pe partea dinspre apus a Cadeșului și se întoarce spre Carcaa;
4 trecea prin Ațmón, ieșea spre râul Egiptului: teritoriul avea ieșiri spre mare. Acesta este pentru voi hotarul de sud.
4 Trece apoi prin Ațmon și urmează înainte până la râul Egiptului și apoi capătul acestui hotar atinge marea. Acesta va fi hotarul vostru de miazăzi.
5 Hotarul de est era Marea Sărată până la revărsarea Iordánului. Hotarul părții de nord era de la zona mării, de la revărsarea Iordánului,
5 Hotarul de răsărit e toată Marea Sărată până la gurile Iordanului. Iar apoi hotarul de miazănoapte pleacă din golful mării de la gurile Iordanului;
6 urca spre Bet Hoglá, trecea la nord de Bet Arabá, urca spre piatra lui Bohán, fiul lui Rubén;
6 De aici se ridică spre Bet-Hogla. Trece pe la miazănoapte de Bet-Araba și merge în sus până la piatra lui Bohan, fiul lui Ruben;
7 urca spre Debír, din valea Acór spre nord, întorcându-se spre Ghilgál, față în față cu urcușul Adumím, care este la sud de râu. Hotarul trecea spre apele de la En-Șémeș, iar ieșirile lui erau spre En-Róghel.
7 Apoi hotarul se urcă spre Debir, din valea Acor și se îndreaptă spre miazănoapte către Ghilgal, care se află în fața Adumimului, pe partea de miazăzi a râului; apoi trece pe la apele En-Șemeș și se prelungește până la En-Roghel.
8 Hotarul urca spre Valea Ben-Hinnóm, spre partea de sud a iebuséilor, adică Ierusalím, urca spre vârful muntelui care este în fața Văii Hinnóm, spre vest, care este la capătul văii Refaím, spre nord.
8 De aici hotarul merge în sus spre valea Ben-Hinom, pe partea de miazăzi de Iebus, care este Ierusalimul; apoi hotarul se ridică spre vârful muntelui, care este spre apus, în fața văii Hinom, la marginea văii Refaim, la miazănoapte.
9 Din vârful muntelui, hotarul se întorcea spre izvorul apelor Neftóah, ieșea spre cetățile muntelui Efrón și se întorcea spre Baalá, adică Chiriát-Iearím.
9 Din vârful muntelui, hotarul se îndreaptă spre izvorul apelor Neftoah și merge spre cetățile din muntele Efron; apoi hotarul cotește spre Baala, care e Chiriat-Iearimul;
10 Hotarul se întorcea de la Baalá spre vest, spre muntele Seír, trecea prin partea de nord a muntelui Iearím, adică Chesalón, cobora la Bet-Șémeș și trecea prin Timná.
10 După aceea hotarul se întoarce de la Baala spre mare și merge spre muntele Seir, trece pe partea de miazănoapte a muntelui Iearim, care e Chesalonul și, pogorându-se către Bet-Șemeș, trece prin Timna;
11 Hotarul ieșea spre partea de nord a Ecrónului, se întorcea spre Șicrón și trecea prin Muntele Baalá și ieșea la Iábneél. Teritoriul avea ieșirile la mare.
11 De aici hotarul merge pe partea de miazănoapte a Ecronului și se întoarce spre Șicron, trece prin muntele Baala și ajunge până la Iabneel și apoi se termină hotarul la mare. Hotarul de la apus îl formează Marea cea Mare.
12 Hotarul de vest era Marea cea Mare. Acesta este teritoriul fiilor lui Iúda, de jur împrejur, după familiile lor.
12 Acesta este hotarul pământului fiilor lui Iuda, după familiile lor, din toate părțile.
13 Lui Cáleb, fiul lui Iefúne, i-au dat parte printre fiii lui Iúda, după cuvântul Domnului [adresat] lui Iósue: Chiriát-Árba – tatăl lui Anác – adică Hebrón.
13 Lui Caleb, fiul lui Iefone, i-a dat Iosua parte între fiii lui Iuda, cum poruncise Domnul lui Iosua și i-a dat Iosua Chiriat-Arba a tatălui lui Enac, care este Hebronul.
14 Cáleb i-a izgonit de acolo pe cei trei fii ai lui Anác: Șeșái, Ahimán și Talmái, copiii lui Anác.
14 Însă Caleb, fiul lui Iefone, a alungat de acolo pe cei trei fii ai lui Enac: pe Șeșai, pe Ahiman și pe Talmai, copiii lui Enac.
15 De acolo a urcat împotriva locuitorilor din Debír, care mai înainte se numea Chiriát-Séfer.
15 De aici Caleb a pornit asupra locuitorilor Debirului; numele Debirului era mai înainte Chiriat-Sefer.
16 Cáleb a zis: „Celui care va lua [cetatea] Chiriát-Séfer și o va captura, i-o voi da pe Acsá, fiica mea, de soție”.
16 Și a zis Caleb: "Cel ce va bate Chiriat-Seferul și-l va lua, aceluia îi voi da pe Acsa, fiica mea, de femeie".
17 Otniél, fiul lui Chenáz, fratele lui Cáleb, a capturat-o; și Cáleb i-a dat-o pe Acsá, fiica sa, de soție.
17 Și l-a luat Otniel cel tânăr, fiul lui Chenaz, fratele lui Caleb și i-a dat Caleb de femeie pe Acsa, fiica sa.
18 Când ea a venit, l-a sfătuit să ceară un ogor de la tatăl ei. Ea a coborât de pe măgar, iar Cáleb i-a zis: „Ce-i cu tine?”.
18 Dar când a trebuit să plece, a fost învățată să ceară de la tatăl său o țarină. Și când a descălecat ea de pe asin, Caleb i-a zis: "Ce vrei?"
19 Ea a zis: „Dă-mi o binecuvântare! Pentru că mi-ai dat un pământ secetos, dă-mi și izvoare de apă!”. El i-a dat izvoarele de sus și izvoarele de jos.
19 Iar ea a zis: "Dă-mi binecuvântare. Tu mi-ai dat pământul de la miazăzi; dă-mi și izvoarele de apă!" Și i-a dat izvoarele cele de sus și izvoarele cele de jos.
20 Aceasta este moștenirea tribului fiilor lui Iúda, după familiile lor.
20 Aceasta este moștenirea fiilor lui Iuda, după familiile lor.
21 Cetățile din partea cea mai îndepărtată a tribului fiilor lui Iúda, spre hotarul cu Edóm, în Négheb, sunt:
Cabțeél, Éder, Iagúr,
21 Cetățile care se aflau în partea de miazăzi, la marginea seminției fiilor lui Iuda, spre hotarul Edomului, erau: Cabțeel, Eder și Iagur;
22 Chiná, Dimoná, Adadá,
22 China, Dimona și Adada;
23 Chédeș, Hațór, Itnán,
23 Chedeș, Hațor și Itnan;
24 Țif, Télem, Bealót,
24 Zif, Telem și Bealot;
25 Hațór-Hadáta, Cheríot-Hețrón, adică Hațór,
25 Hațor-Hadata, Cheriot-Hețron, adică Hațor;
26 Amám, Șemá, Moláda,
26 Amam, Șerna și Molada;
27 Hațár-Gadá, Heșmón, Bet-Pálet,
27 Hațar-Gada, Heșmon și Bet-Palet;
28 Hațár-Șúal, Béer-Șéba, Biziotía,
28 Hațar-Șual, Beerșeba și Biziotia, cu împrejurimile și satele lor;
29 Baalá, Iím, Ațém,
29 Baala, Iim și Ațem;
30 Eltolád, Chesíl, Hormá,
30 Eltolad, Chesil și Horma;
31 Țiclág, Madmaná, Sansaná,
31 Țiclag, Madmana și Sansana;
32 Lebaót, Șilhím, Áin și Rimón. Toate cetățile sunt douăzeci și nouă, împreună cu satele lor.
32 Lebaot, Șilhim, Ain și Rimon; de toate douăzeci și nouă de cetăți cu satele lor.
33 În Șefeláh: Eștaól, Țoréea, Așná,
33 Iar la șes erau: Eștaol, Țora, Așna și Gatnam;
34 Zanóah, En-Ganím, Tapúah, Enám,
34 Zanuah, En-Ganim, Tapuah și Enam;
35 Iarmút, Adulám, Socó, Azéca,
35 Iarmut, Adulam, Memvra, Soco și Azeca;
36 Șaaráim, Aditáim, Ghedéra și Ghederotáim; paisprezece cetăți și satele lor.
36 Șaaraim, Aditaim, Ghedera și Ghederotaim; paisprezece cetăți cu satele lor.
37 Țenán, Hadașá, Migdál-Gad,
37 Țenan, Hadașa și Migdal-Gad;
38 Dileán, Míțpa, Iocteél,
38 Dilean, Mițpe și Iocteel;
39 Láchiș, Boțcát, Eglón,
39 Lachiș, Boțcat și Eglon;
40 Cabón, Lahmás, Chitlíș,
40 Cabon, Lahmas și Chitliș;
41 Ghéderot, Bet-Dagón, Naamá și Machéda; șaisprezece cetăți și satele lor.
41 Ghederot, Bet-Dagon, Naama și Macheda; șaisprezece cetăți cu satele lor.
42 Libná, Éter, Așán,
42 Libna, Eter și Așan;
43 Iftáh, Așná, Nețíb,
43 Iftah, Așna și Nețib;
44 Cheilá, Aczíb, și Maréșa; nouă cetăți și satele lor.
44 Cheila, Aczib, Mareșa și Edom; nouă cetăți cu satele lor.
45 Ecrón, filialele și satele lui;
45 Ecron cu cetățile care țineau de el și cu satele lui;
46 de la Ecrón și spre mare, toate împrejurimile de lângă Așdód și satele lor,
46 Și de la Ecron spre mare tot ce se află împrejurul Așdodului cu satele lui;
47 Așdód, filialele și satele lui; Gáza, filialele și satele ei, până la râul Egiptului și la Marea cea Mare, care este hotarul.
47 Așdodul și cetățile care țineau de el și satele lui; Gaza cu cetățile care țineau de ea și satele ei până ia râul Egiptului și până la Marea cea Mare, care este hotar.
48 În munte: Șamír, Iatír, Socó,
48 Iar în munți erau: Șamir, Iatir și Soco;
49 Daná, Chiriát-Saná, adică Debír,
49 Dana, Chiriat-Sana, zis și Debir;
50 Anáb, Eștemó, Aním,
50 Anab, Eștemo și Anim;
51 Goșén, Holón și Ghiló, unsprezece cetăți și satele lor.
51 Goșen, Holon și Ghilo: unsprezece cetăți cu satele lor.
52 Aráb, Rumá, Eșeán,
52 Anab, Duma și Eșean;
53 Janúm, Bet-Tapúah, Aféca,
53 Ianum, Bet-Tapuah și Afeca;
54 Humtá, Chiriát-Árba, adică Hebrón, și Țiór; nouă cetăți și satele lor.
54 Humta, Chiriat-Arba, zisă și Hebronul și Țior; nouă cetăți cu satele lor.
55 Maón, Carmél, Zif, Iutá,
55 Maon, Carmel, Zif și Iuta;
56 Izreél, Iocdeám, Zanóah,
56 Izreel, Iocdeam și Zanuah;
57 Cáin, Ghibéea și Timná; zece cetăți și satele lor.
57 Cain, Ghibeea și Timna: zece cetăți cu satele lor.
58 Halhúl, Bet-Țur, Ghedór,
58 Halhul, Bet-Țur și Ghedor;
59 Maarát, Bet-Anót și Eltecón; șase cetăți și satele lor.
59 Maarat, Bet-Anot și Eltecon: șase cetăți cu satele lor. Tecoa, Efrata sau Betleemul, Peor, Etam, Culon, Tatam, Sores, Carem, Galem, Betir și Manah: unsprezece cetăți cu satele lor.
60 Chiriát-Báal, adică Chiriát-Iearím, și Rabá; două cetăți și satele lor.
60 Chiriat-Baal sau Chiriat-Iearim și Harabah; două cetăți cu satele lor și cu împrejurimile.
61 În pustiu:
Bet-Arabá, Midín, Secacá,
61 În pustiu erau: Bet-Araba, Midin și Secaca;
62 Nibșán, Ir-Hamélah și En-Ghédi; șase cetăți și satele lor.
62 Nibșan, Ir-Melah și En-Ghedi: șase cetăți cu satele lor.
63 Fiii lui Iúda nu au putut să-i alunge pe iebuséii care locuiau în Ierusalím; iebuséii au locuit cu fiii lui Iúda la Ierusalím până astăzi.
63 Dar pe Iebusei, locuitorii Ierusalimului, nu i-au putut alunga fiii lui Iuda și de aceea Iebuseii trăiesc cu fiii lui Iuda în Ierusalim până în ziua de astăzi.