Cartea lui Iosua Navi
traducerea ortodoxă
Capitolul 3, vv. 16-17
Iosua Navi 3,16-1716 Apa care curgea din sus s-a oprit și s-a făcut perete pe o foarte mare depărtare, până la cetatea Adam, care e lângă Țartan, iar cea care curgea spre marea cea din Arabah, spre Marea Sărată, s-a scurs și a secat, iar poporul a trecut în fața Ierihonului. Atunci Iordanul umplea matca sa și ieșea din toate malurile sale, ca în timpul secerișului grâului.Ies 14,21 Ps 65,5 Avc 3,9 Sir 39,23
17 Preoții care duceau chivotul legământului Domnului stăteau ca pe uscat în mijlocul Iordanului, cu picioarele neudate; iar fiii lui Israel au mers ca pe uscat, până ce tot poporul a trecut prin Iordan.
Traducerea catolică
Traducerea ortodoxă
16 apele Iordánului care coborau de sus s-au adunat ca într-un dig până foarte departe, la Adám, cetatea care este lângă Țartán, iar cele care coborau către marea din Arabáh, Marea Sărată, au secat complet. Poporul a trecut în fața Ierihónului.
16 Apa care curgea din sus s-a oprit și s-a făcut perete pe o foarte mare depărtare, până la cetatea Adam, care e lângă Țartan, iar cea care curgea spre marea cea din Arabah, spre Marea Sărată, s-a scurs și a secat, iar poporul a trecut în fața Ierihonului. Atunci Iordanul umplea matca sa și ieșea din toate malurile sale, ca în timpul secerișului grâului.
17 Preoții care duceau arca alianței Domnului s-au oprit pe uscat în mijlocul Iordánului și tot Israélul a trecut pe uscat până când tot poporul a terminat de trecut Iordánul.
17 Preoții care duceau chivotul legământului Domnului stăteau ca pe uscat în mijlocul Iordanului, cu picioarele neudate; iar fiii lui Israel au mers ca pe uscat, până ce tot poporul a trecut prin Iordan.
Cele mai recente căutări:
