Iob

Disprețul creaturii

1 Sufletul meu s-a dezgustat de viață.
Voi da frâu liber plângerii mele
și voi vorbi în amărăciunea sufletului meu.
2 Îi spun lui Dumnezeu:
«Nu mă considera vinovat!
Fă-mă să înțeleg de ce te cerți cu mine!».
3 Îți place să oprimi,
să respingi lucrarea mâinii tale
și să faci să strălucească sfatul celor nelegiuiți?
4 Oare ai tu ochi de carne,
ca să vezi așa cum vede omul?
5 Oare zilele tale sunt ca zilele omului
și anii tăi, ca zilele bărbatului,
6 că cercetezi nelegiuirea mea
și cauți la păcatul meu,
7 chiar dacă știi că nu sunt vinovat
și că nu este cine să mă salveze din mâna ta?
8 Mâinile tale m-au format
și m-au făcut desăvârșit în întregime.
Oare mă vei distruge?
9 Amintește-ți că din lut m-ai făcut
și în țărână mă vei face să mă întorc!
10 Oare nu m-ai muls ca laptele
și m-ai închegat ca brânza?
11 M-ai îmbrăcat cu piele și carne,
m-ai țesut cu oase și nervi.
12 Mi-ai dat viață și bunăvoință
și vizitarea ta mi-a păstrat duhul.
13 Dar ascundeai acestea în inima ta:
știu că aceasta era la tine.

Dorința reabilitării

14 Dacă am păcătuit, m-ai urmărit
și de nelegiuirea mea
nu m-ai lăsat nepedepsit.
15 Dacă sunt vinovat, vai de mine!
Dacă sunt drept, nu-mi ridic capul.
M-am săturat de dispreț,
căci îmi văd mizeria.
16 Dacă s-ar înălța [capul], m-ai vâna ca un leu
și ai întoarce lucrarea ta minunată
față de mine.
17 Reînnoiești mărturiile tale față de mine,
mărești mânia ta împotriva mea,
mereu schimbând zbuciumul din mine.
18 De ce m-ai făcut să ies din sânul [mamei]?
Mi-aș fi dat duhul
și niciun ochi nu m-ar fi văzut.
19 Aș fi ca și cum n-aș fi fost
și din pântece aș fi fost dus la mormânt.
20 Oare nu sunt puține zilele mele și se termină?
Ia-ți [privirea] de la mine,
ca să mă înseninez puțin
21 înainte să mă duc și să nu mă mai întorc
spre ținutul întunericului și al umbrei morții,
22 ținut întunecat ca bezna umbrei morții,
fără noimă, unde strălucirea e ca bezna!”.

1 Sufletul meu s-a dezgustat de viață. Voi da frâu liber plângerii mele și voi vorbi în amărăciunea sufletului meu.

2 Îi spun lui Dumnezeu: «Nu mă considera vinovat! Fă-mă să înțeleg de ce te cerți cu mine!».

3 Îți place să oprimi, să respingi lucrarea mâinii tale și să faci să strălucească sfatul celor nelegiuiți?

4 Oare ai tu ochi de carne, ca să vezi așa cum vede omul?

5 Oare zilele tale sunt ca zilele omului și anii tăi, ca zilele bărbatului,

6 că cercetezi nelegiuirea mea și cauți la păcatul meu,

7 chiar dacă știi că nu sunt vinovat și că nu este cine să mă salveze din mâna ta?

8 Mâinile tale m-au format și m-au făcut desăvârșit în întregime. Oare mă vei distruge?

9 Amintește-ți că din lut m-ai făcut și în țărână mă vei face să mă întorc!

10 Oare nu m-ai muls ca laptele și m-ai închegat ca brânza?

11 M-ai îmbrăcat cu piele și carne, m-ai țesut cu oase și nervi.

12 Mi-ai dat viață și bunăvoință și vizitarea ta mi-a păstrat duhul.

13 Dar ascundeai acestea în inima ta: știu că aceasta era la tine.

14 Dacă am păcătuit, m-ai urmărit și de nelegiuirea mea nu m-ai lăsat nepedepsit.

15 Dacă sunt vinovat, vai de mine! Dacă sunt drept, nu-mi ridic capul. M-am săturat de dispreț, căci îmi văd mizeria.

16 Dacă s-ar înălța [capul], m-ai vâna ca un leu și ai întoarce lucrarea ta minunată față de mine.

17 Reînnoiești mărturiile tale față de mine, mărești mânia ta împotriva mea, mereu schimbând zbuciumul din mine.

18 De ce m-ai făcut să ies din sânul [mamei]? Mi-aș fi dat duhul și niciun ochi nu m-ar fi văzut.

19 Aș fi ca și cum n-aș fi fost și din pântece aș fi fost dus la mormânt.

20 Oare nu sunt puține zilele mele și se termină? Ia-ți [privirea] de la mine, ca să mă înseninez puțin

21 înainte să mă duc și să nu mă mai întorc spre ținutul întunericului și al umbrei morții,

22 ținut întunecat ca bezna umbrei morții, fără noimă, unde strălucirea e ca bezna!”.