Iob

Născuți pentru sclavie

1 Oare nu este [numai] zbucium pentru om pe pământ
și zilele sale nu sunt ca zilele celui tocmit?
2 După cum sclavul tânjește după umbră
și cel tocmit așteaptă plata lui,
3 așa este moștenirea mea: luni zadarnice
și nopți de chin mi-au fost rânduite.
4 Dacă mă culc, îmi spun:
«Când mă voi ridica?».
Dar noaptea se lungește
și mă satur de zvârcolire până în zori.
5 Carnea mea este acoperită de viermi
și crustă de pământ,
pielea mea se crapă și puroiază.
6 Zilele mele trec mai repede decât suveica
și se termină fără speranță.
7 Amintește-ți că zilele mele sunt o suflare
și ochii mei nu se vor mai întoarce
să vadă binele!
8 Ochiul celui care vede nu mă va zări;
ochii tăi vor fi spre mine, dar eu nu voi mai fi.
9 Așa cum se risipește norul și se duce,
tot așa cel care coboară în Șeól nu se mai ridică.
10 Nu se va mai întoarce în casa lui
și nu-și va mai recunoaște locul.

Sunt eu un monstru?

11 De aceea, nici eu nu-mi voi ține gura,
voi vorbi în strâmtorarea sufletului meu,
mă voi plânge în amărăciunea inimii mele.
12 Oare sunt eu o mare sau un monstru,
ca să pui pază peste mine?
13 Ziceam: «Patul meu mă va mângâia
și așternutul meu îmi va ușura durerea».
14 Mă înspăimânți prin vise
și mă îngrozești prin viziuni.
15 Sufletul meu preferă sufocarea,
moartea, decât oasele mele.
16 Refuz: nu vreau să mai trăiesc niciodată!
Lasă-mă, căci zilele mele sunt deșertăciune!
17 Ce este omul că-l faci așa de mare
și că îl pui la inimă,
18 că îl vizitezi în fiecare dimineață
și în orice clipă îl pui la încercare?
19 De ce nu-ți iei privirea de la mine
și nu mă lași nici să-mi înghit saliva?
20 Am păcătuit: ce am făcut împotriva ta,
tu, care-l plăsmuiești pe om?
De ce m-ai pus ca țintă pentru tine,
încât am devenit povară pentru mine?
21 De ce nu îndepărtezi răzvrătirea mea
și nu treci cu vederea peste nelegiuirea mea?
Acum, mă voi culca în țărână,
mă vei căuta, și nu voi mai fi”.

1 Oare nu este [numai] zbucium pentru om pe pământ și zilele sale nu sunt ca zilele celui tocmit?

2 După cum sclavul tânjește după umbră și cel tocmit așteaptă plata lui,

3 așa este moștenirea mea: luni zadarnice și nopți de chin mi-au fost rânduite.

4 Dacă mă culc, îmi spun: «Când mă voi ridica?». Dar noaptea se lungește și mă satur de zvârcolire până în zori.

5 Carnea mea este acoperită de viermi și crustă de pământ, pielea mea se crapă și puroiază.

6 Zilele mele trec mai repede decât suveica și se termină fără speranță.

7 Amintește-ți că zilele mele sunt o suflare și ochii mei nu se vor mai întoarce să vadă binele!

8 Ochiul celui care vede nu mă va zări; ochii tăi vor fi spre mine, dar eu nu voi mai fi.

9 Așa cum se risipește norul și se duce, tot așa cel care coboară în Șeól nu se mai ridică.

10 Nu se va mai întoarce în casa lui și nu-și va mai recunoaște locul.

11 De aceea, nici eu nu-mi voi ține gura, voi vorbi în strâmtorarea sufletului meu, mă voi plânge în amărăciunea inimii mele.

12 Oare sunt eu o mare sau un monstru, ca să pui pază peste mine?

13 Ziceam: «Patul meu mă va mângâia și așternutul meu îmi va ușura durerea».

14 Mă înspăimânți prin vise și mă îngrozești prin viziuni.

15 Sufletul meu preferă sufocarea, moartea, decât oasele mele.

16 Refuz: nu vreau să mai trăiesc niciodată! Lasă-mă, căci zilele mele sunt deșertăciune!

17 Ce este omul că-l faci așa de mare și că îl pui la inimă,

18 că îl vizitezi în fiecare dimineață și în orice clipă îl pui la încercare?

19 De ce nu-ți iei privirea de la mine și nu mă lași nici să-mi înghit saliva?

20 Am păcătuit: ce am făcut împotriva ta, tu, care-l plăsmuiești pe om? De ce m-ai pus ca țintă pentru tine, încât am devenit povară pentru mine?

21 De ce nu îndepărtezi răzvrătirea mea și nu treci cu vederea peste nelegiuirea mea? Acum, mă voi culca în țărână, mă vei căuta, și nu voi mai fi”.