Iob

Societatea nedreaptă

1 De ce nu sunt ascunse timpurile
de Cel Atotputernic
și cei care-l cunosc de ce nu văd zilele sale?
2 Unii mută hotarele,
jefuiesc turmele și le pasc.
3 Prind măgarul orfanilor
și iau ca garanție boul văduvei.
4 Îi abat pe cei nevoiași de pe cale
și pe cei umili ai țării
îi fac să se ascundă împreună.
5 Iată, ca niște măgari sălbatici în pustiu,
ei ies la lucrarea lor doritori de pradă;
stepa le este hrană pentru puii lor.
6 Seceră nutreț de pe câmpie
și adună bobițe din via celui nelegiuit.
7 Petrec noaptea goi, fără haine
și nu au învelitoare pe timp de frig.
8 De ploaie de pe munți sunt udați
și, pentru că nu au refugiu,
se îngrămădesc în stâncă.
9 Îl jefuiesc pe cel orfan încă de la sân
și iau garanție în dauna celui umil.
10 Ei umblă goi, fără îmbrăcăminte,
și, fiind flămânzi, cară snopi.
11 Printre rândurile [de măslini] storc untdelemnul,
calcă în teascuri și tot le este sete.

Inutilitatea rugăciunii

12 Oamenii din cetate gem
și sufletul celor străpunși strigă după ajutor,
dar Dumnezeu nu ia în seamă rugăciunea.
13 Alții sunt rebeli față de lumină,
nu recunosc căile sale
și nu se întorc pe cărările sale.
14 Ucigașul se scoală odată cu lumina,
îi ucide pe cel umil și pe cel nevoiaș,
iar noaptea este ca un hoț.
15 Ochiul celui adulter
urmărește amurgul, zicând:
«Niciun ochi nu mă va zări»,
și-și pune un văl pe față.
16 Sparg noaptea casele
și ziua se închid în ele,
nu vor să știe de lumină.
17 Pentru ei toți,
lumina este umbră a morții;
când o recunosc,
[îi cuprind] spaimele umbrei morții.

Dogmă și realitate

18 Sunt iuți pe suprafața apei,
blestemată este partea lor de moștenire
pe pământ,
ei nu se întorc pe drumul viilor.
19 După cum seceta și arșița secătuiesc apele zăpezii,
tot așa locuința morților, pe cei care păcătuiesc.
20 Sânul îi uită, viermele se desfată cu dulceața lui;
nu mai este amintit
și nedreptatea este frântă ca un copac.
21 El o devora pe cea sterilă, care nu a născut,
și nu-i făcea bine văduvei.
22 Deși cu puterea lui îi târa pe cei puternici,
când se ridică, nu va fi sigur printre cei vii.
23 I se dăduse să fie încrezător și sigur,
dar ochii lui erau asupra căilor sale.
24 S-au înălțat pentru puțin și nu mai sunt;
dar vor pieri ca toți și vor fi exterminați,
vor fi retezați ca vârful spicului.
25 Nu este așa?
Cine mă poate dovedi mincinos
și va considera nimic cuvântul meu?”.

1 De ce nu sunt ascunse timpurile de Cel Atotputernic și cei care-l cunosc de ce nu văd zilele sale?

2 Unii mută hotarele, jefuiesc turmele și le pasc.

3 Prind măgarul orfanilor și iau ca garanție boul văduvei.

4 Îi abat pe cei nevoiași de pe cale și pe cei umili ai țării îi fac să se ascundă împreună.

5 Iată, ca niște măgari sălbatici în pustiu, ei ies la lucrarea lor doritori de pradă; stepa le este hrană pentru puii lor.

6 Seceră nutreț de pe câmpie și adună bobițe din via celui nelegiuit.

7 Petrec noaptea goi, fără haine și nu au învelitoare pe timp de frig.

8 De ploaie de pe munți sunt udați și, pentru că nu au refugiu, se îngrămădesc în stâncă.

9 Îl jefuiesc pe cel orfan încă de la sân și iau garanție în dauna celui umil.

10 Ei umblă goi, fără îmbrăcăminte, și, fiind flămânzi, cară snopi.

11 Printre rândurile [de măslini] storc untdelemnul, calcă în teascuri și tot le este sete.

12 Oamenii din cetate gem și sufletul celor străpunși strigă după ajutor, dar Dumnezeu nu ia în seamă rugăciunea.

13 Alții sunt rebeli față de lumină, nu recunosc căile sale și nu se întorc pe cărările sale.

14 Ucigașul se scoală odată cu lumina, îi ucide pe cel umil și pe cel nevoiaș, iar noaptea este ca un hoț.

15 Ochiul celui adulter urmărește amurgul, zicând: «Niciun ochi nu mă va zări», și-și pune un văl pe față.

16 Sparg noaptea casele și ziua se închid în ele, nu vor să știe de lumină.

17 Pentru ei toți, lumina este umbră a morții; când o recunosc, [îi cuprind] spaimele umbrei morții.

18 Sunt iuți pe suprafața apei, blestemată este partea lor de moștenire pe pământ, ei nu se întorc pe drumul viilor.

19 După cum seceta și arșița secătuiesc apele zăpezii, tot așa locuința morților, pe cei care păcătuiesc.

20 Sânul îi uită, viermele se desfată cu dulceața lui; nu mai este amintit și nedreptatea este frântă ca un copac.

21 El o devora pe cea sterilă, care nu a născut, și nu-i făcea bine văduvei.

22 Deși cu puterea lui îi târa pe cei puternici, când se ridică, nu va fi sigur printre cei vii.

23 I se dăduse să fie încrezător și sigur, dar ochii lui erau asupra căilor sale.

24 S-au înălțat pentru puțin și nu mai sunt; dar vor pieri ca toți și vor fi exterminați, vor fi retezați ca vârful spicului.

25 Nu este așa? Cine mă poate dovedi mincinos și va considera nimic cuvântul meu?”.