1 În anul al treilea al domniei lui Ioiachim, regele lui Iuda, a pornit Nabucodonosor, regele Babilonului, împotriva Ierusalimului și l-a împresurat.2Rg 24,1.10 2Par 36,5
2 Și a dat Domnul în mâna lui pe Ioiachim, regele lui Iuda, și o parte din vasele templului lui Dumnezeu, pe care le-a dus în țara Șinear, în templul dumnezeului lui și a așezat aceste vase în vistieria acestui dumnezeu.2Par 36,6-7 Ezr 1,7 Ir 51,44
3 Și a zis regele către Așpenaz, cel mai mare peste famenii săi, să aducă dintre fiii lui Israel, din neam regesc și din cei din viță aleasă,2Rg 20,18 Is 39,7
4 Patru tineri fără nici un cusur trupesc, frumoși la chip și iscusiți în toată înțelepciunea, cunoscători a toată știința, cu adâncă putere de pătrundere și plini de râvnă, ca să slujească în palatul regelui, ca să-i învețe pe ei scrisul și limba Caldeilor.Is 39,7
5 Și să-i învețe pe ei vreme de trei ani, după trecerea cărora să intre în slujba regelui. Pentru aceasta, regele le-a rânduit să li se dea în fiecare zi bucate din bucatele lui și vin din vinul lui.2Rg 25,30
6 Printre ei se aflau din fiii lui Iuda: Daniel, Anania, Misael și Azaria.
7 Și căpetenia famenilor le-a dat nume și a chemat pe Daniel, Beltșațar, pe Anania, Șadrac, pe Misael, Meșac și pe Azaria, Abed-Nego.Dn 5,12
8 Și Daniel și-a pus în gând să nu se spurce cu bucatele și vinul regelui și a cerut voie căpeteniei famenilor să nu se pângărească.Fc 43,32 Lv 11,4 Tob 1,11 Idt 12,2
9 Și Dumnezeu i-a dat să afle înaintea căpeteniei famenilor bunăvoință și îndurare.Pr 16,7
10 Și a zis căpetenia famenilor către Daniel: „Mă tem numai de domnul meu, regele, care v-a rânduit mâncărurile și băuturile; pentru ce să vadă el mai trase chipurile voastre decât ale tinerilor celor de o vârstă cu voi? Voi puneți în primejdie capul meu înaintea regelui.
11 Și a grăit Daniel către supraveghetorul pe care căpetenia famenilor îl pusese peste Daniel, Anania, Misael și Azaria:
12 „Încearcă o dată cu servii tăi timp de zece zile și dă-ne să mâncăm bucate din zarzavaturi și să bem apă!
13 Apoi să te uiți la chipurile noastre și la chipul tinerilor care mănâncă din bucatele regelui și cum ți se va părea, așa fă cu supușii tăi!”
14 Atunci el le-a ascultat această rugăminte și a încercat timp de zece zile.
15 Și după un răstimp de zece zile, ei arătau mai frumoși și mai grași la trup decât toți tinerii care mâncau din bucatele regelui.
16 Atunci supraveghetorul le-a înlocuit mâncarea lor și vinul – băutura lor – și le-a dat mâncăruri de legume.
17 Și acestor patru tineri le-a dat Dumnezeu știință și pricepere în oricare scriere, precum și înțelepciune, încât Daniel putea să tâlcuiască vedeniile și visele.Fc 40,12-13 Fc 41,28-29 Ecc 2,26 Dn 2,26 Dn 4,15
18 Și după acel răstimp hotărât de rege ca să-i aducă, i-a înfățișat căpetenia famenilor înaintea lui Nabucodonosor.
19 Și a grăit regele cu ei, dar n-a aflat pe nimeni printre ei toți ca pe Daniel, Anania, Misael și Azaria. Și ei au început să slujească pe rege.Iz 28,3
20 Și în toate întrebările, asupra cărora regele le cerea dezlegarea, când era vorba de înțelepciune și de pricepere, îi găsea pe ei de zece ori mai isteți decât magii și prezicătorii din tot regatul lui.Iz 28,3 Dn 5,11
21 Și a rămas Daniel acolo până în anul întâi al domniei lui Cirus.Dn 6,29
Traducerea catolică
Traducerea ortodoxă
1 În anul al treilea al domniei lui Ioiachím, regele lui Iúda, a venit Nabucodonosór, regele din Babilón, la Ierusalím și l-a asediat.
1 În anul al treilea al domniei lui Ioiachim, regele lui Iuda, a pornit Nabucodonosor, regele Babilonului, împotriva Ierusalimului și l-a împresurat.
2 Domnul l-a dat în mâna lui pe Ioiachím, regele lui Iúda, și o parte din vasele casei lui Dumnezeu și le-a dus în ținutul Șineár, în casa zeului lui: a dus vasele în vistieria zeului său.
2 Și a dat Domnul în mâna lui pe Ioiachim, regele lui Iuda, și o parte din vasele templului lui Dumnezeu, pe care le-a dus în țara Șinear, în templul dumnezeului lui și a așezat aceste vase în vistieria acestui dumnezeu.
3 Regele i-a zis lui Așpenáz, mai-marele peste eunuci, să aducă dintre fiii lui Israél, din descendența regească și dintre nobili
3 Și a zis regele către Așpenaz, cel mai mare peste famenii săi, să aducă dintre fiii lui Israel, din neam regesc și din cei din viță aleasă,
4 tineri care să nu aibă nicio meteahnă, frumoși la înfățișare, instruiți în toată înțelepciunea, cunoscători ai științei, pricepuți în cunoaștere și viguroși, ca să poată sta în palatul regelui, să-i învețe scrierea și limba caldéilor.
4 Patru tineri fără nici un cusur trupesc, frumoși la chip și iscusiți în toată înțelepciunea, cunoscători a toată știința, cu adâncă putere de pătrundere și plini de râvnă, ca să slujească în palatul regelui, ca să-i învețe pe ei scrisul și limba Caldeilor.
5 Regele a stabilit pentru ei potrivit cu fiecare zi o porție din hrana regelui și vinul pe care îl bea el, ca să-i crească timp de trei ani, iar la sfârșitul lor să stea înaintea regelui.
5 Și să-i învețe pe ei vreme de trei ani, după trecerea cărora să intre în slujba regelui. Pentru aceasta, regele le-a rânduit să li se dea în fiecare zi bucate din bucatele lui și vin din vinul lui.
6 Între ei erau [câțiva] dintre fiii lui Iúda: Daniél, Ananía, Mișaél și Azaría.
6 Printre ei se aflau din fiii lui Iuda: Daniel, Anania, Misael și Azaria.
7 Căpetenia eunucilor le-a pus numele [acestea]: lui Daniél i-a pus [numele] Beltșațár, lui Ananía, Șadrác, lui Mișaél, Méșac și lui Azaría, Ábed-Négo.
7 Și căpetenia famenilor le-a dat nume și a chemat pe Daniel, Beltșațar, pe Anania, Șadrac, pe Misael, Meșac și pe Azaria, Abed-Nego.
8 Daniél și-a pus la inimă să nu se întineze din porția de hrană a regelui și din vinul pe care îl bea el și a cerut de la căpetenia eunucilor să poată să nu se întineze.
8 Și Daniel și-a pus în gând să nu se spurce cu bucatele și vinul regelui și a cerut voie căpeteniei famenilor să nu se pângărească.
9 Dumnezeu i-a dat lui Daniél [să afle] har și îndurare înaintea căpeteniei eunucilor.
9 Și Dumnezeu i-a dat să afle înaintea căpeteniei famenilor bunăvoință și îndurare.
10 Căpetenia eunucilor i-a zis lui Daniél: „Eu mă tem de stăpânul meu, regele, care a stabilit hrana voastră și băutura voastră. De ce să vadă fețele voastre mai abătute decât cele ale tinerilor de vârsta voastră și să faceți vinovat capul meu înaintea regelui?”.
10 Și a zis căpetenia famenilor către Daniel: „Mă tem numai de domnul meu, regele, care v-a rânduit mâncărurile și băuturile; pentru ce să vadă el mai trase chipurile voastre decât ale tinerilor celor de o vârstă cu voi? Voi puneți în primejdie capul meu înaintea regelui.
11 Daniél i-a zis îngrijitorului pe care îl stabilise căpetenia eunucilor peste Daniél, Ananía, Mișaél și Azaría:
11 Și a grăit Daniel către supraveghetorul pe care căpetenia famenilor îl pusese peste Daniel, Anania, Misael și Azaria:
12 „Încearcă-i pe slujitorii tăi timp de zece zile: să ni se dea din legume să mâncăm și apă să bem!
12 „Încearcă o dată cu servii tăi timp de zece zile și dă-ne să mâncăm bucate din zarzavaturi și să bem apă!
13 Apoi să se vadă fețele noastre și înfățișarea noastră și înfățișarea tinerilor care mănâncă din porția de hrană a regelui! Și după cum vei vedea, așa să faci cu slujitorii tăi!”.
13 Apoi să te uiți la chipurile noastre și la chipul tinerilor care mănâncă din bucatele regelui și cum ți se va părea, așa fă cu supușii tăi!”
14 El i-a ascultat în privința aceasta și i-a încercat timp de zece zile.
14 Atunci el le-a ascultat această rugăminte și a încercat timp de zece zile.
15 La sfârșitul celor zece zile, înfățișarea lor era mai bună și trupul lor mai gras decât cel al tuturor tinerilor care mâncau din porția de hrană a regelui.
15 Și după un răstimp de zece zile, ei arătau mai frumoși și mai grași la trup decât toți tinerii care mâncau din bucatele regelui.
16 Îngrijitorul lua porția lor de hrană și vinul pe care trebuia să-l bea ei și le dădea legume.
16 Atunci supraveghetorul le-a înlocuit mâncarea lor și vinul – băutura lor – și le-a dat mâncăruri de legume.
17 Acestor patru tineri, Dumnezeu le-a dat cunoaștere și instruire în orice scriere și înțelepciune. Iar Daniél era priceput în toate viziunile și visele.
17 Și acestor patru tineri le-a dat Dumnezeu știință și pricepere în oricare scriere, precum și înțelepciune, încât Daniel putea să tâlcuiască vedeniile și visele.
18 La sfârșitul zilelor despre care spusese regele ca să-i aducă, căpetenia eunucilor i-a adus înaintea lui Nabucodonosór.
18 Și după acel răstimp hotărât de rege ca să-i aducă, i-a înfățișat căpetenia famenilor înaintea lui Nabucodonosor.
19 Regele a vorbit cu ei și nu s-a găsit [nimeni] asemenea lui Daniél, Ananía, Mișaél și Azaría. Și ei au stat înaintea regelui.
19 Și a grăit regele cu ei, dar n-a aflat pe nimeni printre ei toți ca pe Daniel, Anania, Misael și Azaria. Și ei au început să slujească pe rege.
20 În orice lucru de înțelepciune sau de înțelegere pe care regele îl căuta la ei, i-a găsit de zece ori peste toți magii și astrologii care erau în tot regatul său.
20 Și în toate întrebările, asupra cărora regele le cerea dezlegarea, când era vorba de înțelepciune și de pricepere, îi găsea pe ei de zece ori mai isteți decât magii și prezicătorii din tot regatul lui.
21 Și Daniél a fost astfel până în anul întâi al lui Círus, regele.
21 Și a rămas Daniel acolo până în anul întâi al domniei lui Cirus.