1 Deci, ce vom zice că a dobândit după trup strămoșul nostru Avraam?
2 Căci dacă Avraam s-a îndreptat din fapte, are de ce să se laude, dar nu înaintea lui Dumnezeu.Ef 2,8
3 Căci, ce spune Scriptura? Și "Avraam a crezut lui Dumnezeu și i s-a socotit lui ca dreptate".Fc 15,6 Ps 129,7 Iac 2,23 Ga 3,6
4 Celui care face fapte, nu i se socotește plata după har, ci după datorie;Rm 11,6
5 Iar celui care nu face fapte, ci crede în Cel ce îndreptează pe cel păcătos, credința lui i se socotește ca dreptate.
6 Precum și David vorbește despre fericirea omului căruia Dumnezeu îi socotește dreptatea fără fapte:
7 "Fericiți aceia, cărora li s-au iertat fărădelegile și ale căror păcate li s-au acoperit!Ps 31,1 Ps 84,2
8 Fericit bărbatul căruia Domnul nu-i va socoti păcatul".
9 Deci fericirea aceasta este ea numai pentru cei tăiați împrejur sau și pentru cei netăiați împrejur? Căci zicem: "I s-a socotit lui Avraam credința ca dreptate".
10 Dar cum i s-a socotit? Când era tăiat împrejur sau când era netăiat împrejur? Nu când era tăiat împrejur, ci când era netăiat împrejur.
11 Iar semnul tăierii împrejur l-a primit ca pecete a dreptății pentru credința lui din vremea netăierii împrejur, ca să fie el părinte al tuturor celor ce cred, netăiați împrejur, pentru a li se socoti și lor (credința) ca dreptate,Fc 17,11 Rm 3,30
12 Și părinte al celor tăiați împrejur. Dar nu numai al celor care sunt tăiați împrejur, ci și care umblă pe urmele credinței pe care o avea părintele nostru Avraam, pe când era netăiat împrejur.In 8,39
13 Pentru că Avraam și seminția lui nu prin lege au primit făgăduința că vor moșteni lumea, ci prin dreptatea cea din credință.Fc 15,6 Fc 17,5 Iz 33,20
14 Căci dacă moștenitorii sunt cei ce au legea, atunci credința a ajuns zadarnică, iar făgăduința s-a desființat,
15 Căci legea pricinuiește mânie; dar unde nu este lege, nu este nici călcare de lege.Rm 3,20 Rm 5,13 Rm 7,8 1Co 15,56 Ga 3,10
16 De aceea (moștenirea făgăduită) este din credință, ca să fie din har și ca făgăduința să rămână sigură pentru toți urmașii, nu numai pentru toți cei ce se țin de lege, ci și pentru cei ce se țin de credința lui Avraam, care este părinte al nostru al tuturor,In 8,39
17 Precum este scris: "Te-am pus părinte al multor neamuri", în fața Celui în Care a crezut, a lui Dumnezeu, Care înviază morții și cheamă la ființă cele ce încă nu sunt;Fc 17,4-5 Is 47,13 Sir 44,19 Lc 7,14 Evr 11,12
18 Împotriva oricărei nădejdi, Avraam a crezut cu nădejde că el va fi părinte al multor neamuri, după cum i s-a spus: "Așa va fi seminția ta";Fc 15,5
19 Și neslăbind în credință, nu s-a uitat la trupul său amorțit - căci era aproape de o sută de ani - și nici la amorțirea pântecelui Sarrei;Fc 18,11 Evr 11,11
20 Și nu s-a îndoit, prin necredință, de făgăduința lui Dumnezeu, ci s-a întărit în credință, dând slavă lui Dumnezeu,
21 Și fiind încredințat că ceea ce i-a făgăduit are putere să și facă.Ps 113,11 Lc 1,37
22 De aceea, credința lui i s-a socotit ca dreptate.Fc 15,6 1Mac 2,52
23 Și nu s-a scris numai pentru el că i s-a socotit ca dreptate,Rm 15,4
24 Ci se va socoti și pentru noi, cei care credem în Cel ce a înviat din morți pe Iisus, Domnul nostru,
25 Care S-a dat pentru păcatele noastre și a înviat pentru îndreptarea noastră.Is 52,5 1Ptr 1,21 Rm 5,6 1Co 15,17.22
Traducerea catolică
Traducerea ortodoxă
1 Așadar, ce vom spune că a găsit Abrahám, protopărintele nostru după trup?
1 Deci, ce vom zice că a dobândit după trup strămoșul nostru Avraam?
2 Căci dacă Abrahám ar fi fost justificat din fapte, ar fi avut motiv de laudă, însă nu înaintea lui Dumnezeu.
2 Căci dacă Avraam s-a îndreptat din fapte, are de ce să se laude, dar nu înaintea lui Dumnezeu.
3 De fapt, ce spune Scriptura? „Abrahám a crezut în Dumnezeu și i s-a considerat [aceasta] ca justificare”.
3 Căci, ce spune Scriptura? Și "Avraam a crezut lui Dumnezeu și i s-a socotit lui ca dreptate".
4 Dar celui care lucrează, salariul nu i se consideră ca dar, ci ca datorie.
4 Celui care face fapte, nu i se socotește plata după har, ci după datorie;
5 Însă celui care nu lucrează, dar crede în cel care-l justifică pe cel nelegiuit, credința lui i se consideră ca justificare.
5 Iar celui care nu face fapte, ci crede în Cel ce îndreptează pe cel păcătos, credința lui i se socotește ca dreptate.
6 La fel, Davíd îl numește fericit pe omul căruia Dumnezeu îi dă justificarea fără fapte:
6 Precum și David vorbește despre fericirea omului căruia Dumnezeu îi socotește dreptatea fără fapte:
7 „Fericiți cei cărora le sunt iertate nelegiuirile
și cărora le sunt acoperite păcatele.
7 "Fericiți aceia, cărora li s-au iertat fărădelegile și ale căror păcate li s-au acoperit!
8 Fericit bărbatul
căruia Domnul nu-i consideră păcatul”.
8 Fericit bărbatul căruia Domnul nu-i va socoti păcatul".
9 Deci fericirea aceasta este numai pentru cel circumcis sau și pentru cel necircumcis? Căci noi spunem: „i s-a considerat lui Abrahám credința ca justificare”.
9 Deci fericirea aceasta este ea numai pentru cei tăiați împrejur sau și pentru cei netăiați împrejur? Căci zicem: "I s-a socotit lui Avraam credința ca dreptate".
10 Așadar, cum i-a fost considerată? Pe când era circumcis sau pe când era necircumcis? Nu când era circumcis, ci când era necircumcis.
10 Dar cum i s-a socotit? Când era tăiat împrejur sau când era netăiat împrejur? Nu când era tăiat împrejur, ci când era netăiat împrejur.
11 El a primit semnul circumcíziei ca pe un sigiliu al justificării prin credința pe care o avea pe când era necircumcis, astfel încât el să fie părintele tuturor celor care cred fără să fie circumciși, ca să li se considere și lor justificarea,
11 Iar semnul tăierii împrejur l-a primit ca pecete a dreptății pentru credința lui din vremea netăierii împrejur, ca să fie el părinte al tuturor celor ce cred, netăiați împrejur, pentru a li se socoti și lor (credința) ca dreptate,
12 și părintele circumcíziei pentru cei care [provin] din circumcízie, dar și al celor care merg pe urmele credinței părintelui nostru Abrahám, pe care a avut-o pe când era necircumcis.
12 Și părinte al celor tăiați împrejur. Dar nu numai al celor care sunt tăiați împrejur, ci și care umblă pe urmele credinței pe care o avea părintele nostru Avraam, pe când era netăiat împrejur.
13 Căci promisiunea că va deveni moștenitorul lumii i-a fost făcută lui Abrahám și descendenței lui nu prin Lege, ci prin justificarea din credință.
13 Pentru că Avraam și seminția lui nu prin lege au primit făgăduința că vor moșteni lumea, ci prin dreptatea cea din credință.
14 De fapt, dacă moștenitorii ar fi prin Lege, credința ar deveni inutilă, iar promisiunea ar fi anulată.
14 Căci dacă moștenitorii sunt cei ce au legea, atunci credința a ajuns zadarnică, iar făgăduința s-a desființat,
15 De fapt, Legea produce mânie. În schimb, unde nu este lege, nu este nici încălcarea ei.
15 Căci legea pricinuiește mânie; dar unde nu este lege, nu este nici călcare de lege.
16 De aceea [promisiunea a fost făcută] prin credință, ca să fie din har și ca promisiunea să rămână sigură pentru toată descendența: nu numai pentru cel care [provine] din Lege, ci și pentru cel care [provine] din credința lui Abrahám, care este părintele nostru, al tuturor –
16 De aceea (moștenirea făgăduită) este din credință, ca să fie din har și ca făgăduința să rămână sigură pentru toți urmașii, nu numai pentru toți cei ce se țin de lege, ci și pentru cei ce se țin de credința lui Avraam, care este părinte al nostru al tuturor,
17 după cum este scris: „Te-am pus părinte al multor neamuri” – înaintea lui Dumnezeu în care a crezut, care dă viață celor morți și cheamă la ființă cele ce nu sunt.
17 Precum este scris: "Te-am pus părinte al multor neamuri", în fața Celui în Care a crezut, a lui Dumnezeu, Care înviază morții și cheamă la ființă cele ce încă nu sunt;
18 Sperând împotriva oricărei speranțe, el a crezut că va deveni părintele multor neamuri, după cum i se spusese: „Așa va fi descendența ta”.
18 Împotriva oricărei nădejdi, Avraam a crezut cu nădejde că el va fi părinte al multor neamuri, după cum i s-a spus: "Așa va fi seminția ta";
19 Și, fără a slăbi în credință, nu s-a uitat la trupul său aproape mort de acum – avea aproape o sută de ani – și nici la sânul neroditor al Sárei,
19 Și neslăbind în credință, nu s-a uitat la trupul său amorțit - căci era aproape de o sută de ani - și nici la amorțirea pântecelui Sarrei;
20 n-a șovăit cu neîncredere, ci, în fața promisiunii lui Dumnezeu, s-a întărit în credință dând glorie lui Dumnezeu,
20 Și nu s-a îndoit, prin necredință, de făgăduința lui Dumnezeu, ci s-a întărit în credință, dând slavă lui Dumnezeu,
21 convins pe deplin că cel care a făcut promisiunea poate s-o și împlinească.
21 Și fiind încredințat că ceea ce i-a făgăduit are putere să și facă.
22 Pentru aceasta i s-a considerat ca justificare.
22 De aceea, credința lui i s-a socotit ca dreptate.
23 Dar ce a fost scris nu i s-a considerat numai pentru el,
23 Și nu s-a scris numai pentru el că i s-a socotit ca dreptate,
24 ci va fi considerat și pentru noi care credem în cel care l-a înviat din morți pe Domnul nostru Isus [Cristos],
24 Ci se va socoti și pentru noi, cei care credem în Cel ce a înviat din morți pe Iisus, Domnul nostru,
25 care a fost dat [la moarte] pentru greșelile noastre, dar a înviat pentru ca noi să fim justificați.
25 Care S-a dat pentru păcatele noastre și a înviat pentru îndreptarea noastră.
