1 Iar când m-am întors eu la casa mea și mi-au fost dați înapoi Ana, femeia mea, și fiul meu, Tobie, în ziua Cincizecimii, sărbătoarea Săptămânilor, s-a pregătit la mine un prânz bun și m-am așezat la masă.
2 Și văzând eu multele mâncăruri, am zis către fiul meu: «Mergi și adu să mănânce cu noi un sărac cu inimă credincioasă, dintre frații noștri, robi în Ninive, iar eu te aștept».
3 Și a venit el și a zis: «Tată, unul din neamul nostru este sugrumat și aruncat în piață».
4 Atunci eu, în loc să stau să mănânc, am ieșit repede și l-am dus într-o casă până după asfințitul soarelui.
5 Și apoi, întorcându-mă, m-am spălat și mi-am mâncat pâinea cu întristare.
6 Atunci mi-am adus aminte de proorocia lui Amos, care zice: «Prăznuirile voastre se vor preface în jale și toate cântările voastre în tânguire». Și am plâns.Am 8,10 1Mac 1,41
7 Iar dacă a asfințit soarele, m-am dus și, săpând o groapă, l-am îngropat.Tob 12,12
8 Vecinii însă râdeau de mine și ziceau: «Tot nu se teme că va fi ucis pentru fapta asta; a mai fost fugar și iată iar se apucă de îngropat morții».Tob 1,18
9 Și chiar în noaptea aceea, după ce m-am întors de la înmormântare, fiind necurat, m-am culcat să dorm afară lângă zidul curții, cu fața descoperită.Nm 19,16
10 Și n-am băgat de seamă că pe zid erau vrăbii. Și pe când stam cu ochii deschiși, vrăbiile au lăsat de sus necurăție în ochii mei și am făcut albeață. Și m-am dus eu la doctori, pentru îngrijire. Ei mi-au uns ochii cu o alifie, dar am rămas orb. Frații au rămas adânc întristați de aceasta. Ahiacar a purtat grijă de întreținerea mea timp de doi ani, înainte de a pleca la Elimaida.
11 Și atunci Ana, femeia mea, a luat de lucru ca muncitoare, să toarcă lână și să țeasă pânză.
12 Ea aducea lucrul făcut și i se plătea; și o dată, peste plată, a primit ca dar un ied pentru mâncare.
13 Și venind acasă, iedul a început să zbiere; și eu am întrebat pe femeie: «De unde este iedul acesta? Nu cumva este de furat? Dă-l stăpânului lui, căci nu se cuvine să mâncăm de furat».Dt 22,1
14 Atunci ea mi-a răspuns: «Mi-a fost dăruit peste plată». Și eu n-am crezut-o și i-am zis să-l dea stăpânului și m-am înroșit înaintea ei. Ea însă mi-a răspuns: «Unde-ți sunt milosteniile și faptele tale cele bune? Toată lumea știe ce ți-au adus».Iov 2,9
Traducerea catolică
Traducerea ortodoxă
1 În timpul regelui Asarhadón, m-am întors acasă și mi-au fost redați Ána, soția mea, și Tobía, fiul meu. În Sărbătoarea noastră a Rusaliilor, adică Sfânta [Sărbătoare] a celor Șapte Săptămâni, mi s-a făcut un prânz bun și m-am așezat să mănânc.
1 Iar când m-am întors eu la casa mea și mi-au fost dați înapoi Ana, femeia mea, și fiul meu, Tobie, în ziua Cincizecimii, sărbătoarea Săptămânilor, s-a pregătit la mine un prânz bun și m-am așezat la masă.
2 Mi s-a pregătit masa; mi s-au pregătit multe feluri de mâncare. I-am spus lui Tobía, fiul meu: „Copile, mergi, și dacă vei găsi vreun sărac dintre frații noștri luați captivi la Niníve care își amintește din toată inima [de Domnul], adu-l să mănânce împreună cu mine! Iată, eu te voi aștepta, copile, până te vei întoarce!”.
2 Și văzând eu multele mâncăruri, am zis către fiul meu: «Mergi și adu să mănânce cu noi un sărac cu inimă credincioasă, dintre frații noștri, robi în Ninive, iar eu te aștept».
3 Tobía s-a dus să caute pe cineva sărac dintre frații noștri. Întorcându-se, mi-a zis: „Tată!”, iar eu i-am răspuns: „Iată-mă, copile!”. Răspunzând, el a zis: „Tată, iată, unul din neamul nostru a fost omorât; zace în piață după ce tocmai l-au strangulat!”.
3 Și a venit el și a zis: «Tată, unul din neamul nostru este sugrumat și aruncat în piață».
4 Am sărit, uitând de prânz, înainte de a fi gustat ceva din el. L-am ridicat din piață și l-am pus într-una dintre camere până la apusul soarelui, urmând să-l îngrop.
4 Atunci eu, în loc să stau să mănânc, am ieșit repede și l-am dus într-o casă până după asfințitul soarelui.
5 Întorcându-mă, m-am spălat și am consumat hrana cu tristețe,
5 Și apoi, întorcându-mă, m-am spălat și mi-am mâncat pâinea cu întristare.
6 amintindu-mi de cuvintele profetului Ámos, care a vorbit împotriva [cetății Bétel], spunând:
„Sărbătorile voastre se vor schimba în durere
și cântecele voastre, în bocet și plânset”.
6 Atunci mi-am adus aminte de proorocia lui Amos, care zice: «Prăznuirile voastre se vor preface în jale și toate cântările voastre în tânguire». Și am plâns.
7 Când a apus soarele, m-am dus și, săpând o groapă, l-am îngropat.
7 Iar dacă a asfințit soarele, m-am dus și, săpând o groapă, l-am îngropat.
8 Vecinii mei mă luau în râs, spunând: „Tot nu se teme. A fost căutat ca să fie ucis pentru o astfel de faptă, dar a fugit. Iată, îngroapă din nou morții!”.
8 Vecinii însă râdeau de mine și ziceau: «Tot nu se teme că va fi ucis pentru fapta asta; a mai fost fugar și iată iar se apucă de îngropat morții».
9 În acea noapte, m-am spălat, am venit și am adormit lângă zidul curții, iar fața mea nu era acoperită din cauza căldurii.
9 Și chiar în noaptea aceea, după ce m-am întors de la înmormântare, fiind necurat, m-am culcat să dorm afară lângă zidul curții, cu fața descoperită.
10 Nu știam că sus pe zid sunt păsărele. A căzut găinaț cald peste ochii mei și mi-a apărut o albeață. M-am dus la medici ca să fiu vindecat, dar cu cât mă ungeau mai mult cu medicamente, cu atât orbeau ochii mei mai mult din cauza albeții, până când am orbit de tot. Am fost orb timp de patru ani și toți frații mei sufereau cu mine. Ahicár s-a îngrijit de mine timp de doi ani, până când a plecat la Elimáis.
10 Și n-am băgat de seamă că pe zid erau vrăbii. Și pe când stam cu ochii deschiși, vrăbiile au lăsat de sus necurăție în ochii mei și am făcut albeață. Și m-am dus eu la doctori, pentru îngrijire. Ei mi-au uns ochii cu o alifie, dar am rămas orb. Frații au rămas adânc întristați de aceasta. Ahiacar a purtat grijă de întreținerea mea timp de doi ani, înainte de a pleca la Elimaida.
11 În acel timp, Ána, soția mea, și-a luat de lucru treburi de femeie.
11 Și atunci Ana, femeia mea, a luat de lucru ca muncitoare, să toarcă lână și să țeasă pânză.
12 Ea trimitea stăpânilor, iar ei îi dădeau plata. În luna a șaptea, adică Dystrós, a scos pânza și a trimis-o stăpânilor, care i-au dat toată plata; [mai mult] i-au dat și un ied pentru masă.
12 Ea aducea lucrul făcut și i se plătea; și o dată, peste plată, a primit ca dar un ied pentru mâncare.
13 Când a intrat la mine, iedul a început să zbiere. Eu am chemat-o și i-am spus: „De unde este iedul? Nu cumva a fost furat? Dă-l înapoi stăpânilor pentru că nu avem voie să mâncăm nimic furat!”.
13 Și venind acasă, iedul a început să zbiere; și eu am întrebat pe femeie: «De unde este iedul acesta? Nu cumva este de furat? Dă-l stăpânului lui, căci nu se cuvine să mâncăm de furat».
14 Ea mi-a zis: „Mi-a fost dat pe lângă plată”. Dar eu nu am crezut-o și i-am spus să-l dea înapoi stăpânilor, roșind înaintea ei. Atunci ea a răspuns și mi-a zis: „Unde sunt faptele tale de milostenie și faptele tale de dreptate? Iată, se știe ce ți-au adus!”.
14 Atunci ea mi-a răspuns: «Mi-a fost dăruit peste plată». Și eu n-am crezut-o și i-am zis să-l dea stăpânului și m-am înroșit înaintea ei. Ea însă mi-a răspuns: «Unde-ți sunt milosteniile și faptele tale cele bune? Toată lumea știe ce ți-au adus».
