1 Iar Tobit, tatăl său, a numărat fiecare zi; și când s-au împlinit zilele socotite pentru călătorie, și Tobie nu venise,
2 El a zis: «Nu cumva au fost opriți acolo? Sau poate a murit Gabael și n-are cine să le dea argintul?»
3 Și s-a întristat foarte tare.
4 Și i-a zis lui femeia: «A pierit fiul nostru, de aceea întârzie!» Și a început să-l plângă și a zis:
5 «Cât de rău îmi pare că te-am lăsat să pleci, fiul meu, lumina ochilor mei!»
6 Iar Tobit i-a zis: «Taci, nu te mai tulbura, căci el este sănătos».Fc 37,35
7 Ea însă i-a răspuns: «Ba taci tu, și nu mă mai amăgi! Copilașul meu a pierit!» Și ieșea ea în fiecare zi afară din cetate pe drumul pe care plecase el. Ziua nu mânca pâine, și noaptea nu înceta a plânge pe fiul său, Tobie, până când s-au împlinit cele paisprezece zile ale nunții, pe care Raguel îl jurase să le petreacă acolo.
8 Atunci Tobie a zis către Raguel: «Dă-mi drumul, că tatăl și mama mea nu nădăjduiesc să mă mai vadă».
9 Iar socrul i-a zis: «Rămâi la mine, și eu voi trimite la tatăl tău și i se va duce știrea despre tine».
10 Și Tobie a zis: «Ba nu, lasă-mă să mă duc la tatăl meu!»
11 Atunci s-a sculat Raguel și i-a dat pe Sara, femeia lui, și jumătate din avere, robi și vite și argint,
12 Și, lăsându-i să plece mulțumiți, i-a binecuvântat, zicând lui Tobie: «Sănătate bună, copilul meu, și călătorie bună! Domnul cerului să vă fie în ajutor, ție și femeii tale, Sara! Nădăjduiesc să văd pe copiii voștri înainte de a muri». Apoi a zis către Sara, fiica sa: «Să cinstești pe socrul și pe soacra ta! De acum, ei îți sunt părinți! Doresc să aud veste bună de tine!» Și a sărutat-o.
13 Și Edna a zis către Tobie: «Iubite frate, să te înalțe Domnul cerului și să-mi dăruiască să-ți văd copii de la Sara, fiica mea, ca să mă bucur înaintea Domnului. Iată, îți dau pe fiica mea în grijă; să n-o amărăști».
14 După aceea Tobie a plecat, binecuvântând pe Dumnezeu, pentru că i-a îndreptat calea, și a binecuvântat și pe Raguel și pe Edna, femeia lui.
Traducerea catolică
Traducerea ortodoxă
1 În fiecare zi, Tobít făcea numărătoarea zilelor necesare ca să meargă și să se întoarcă, iar când s-au împlinit zilele și fiul său nu venea,
1 Iar Tobit, tatăl său, a numărat fiecare zi; și când s-au împlinit zilele socotite pentru călătorie, și Tobie nu venise,
2 a zis: „Oare nu au fost opriți acolo? Sau oare a murit Gabaél și nu este nimeni care să-i dea argintul?”.
2 El a zis: «Nu cumva au fost opriți acolo? Sau poate a murit Gabael și n-are cine să le dea argintul?»
3 Și a început să se întristeze.
3 Și s-a întristat foarte tare.
4 Ána, soția lui, a zis: „Copilul meu a pierit și nu mai este printre cei vii!”. A început să plângă și să jelească pentru copilul ei, zicând:
4 Și i-a zis lui femeia: «A pierit fiul nostru, de aceea întârzie!» Și a început să-l plângă și a zis:
5 „Vai mie, copilul meu! Te-am lăsat să pleci, lumina ochilor mei!”.
5 «Cât de rău îmi pare că te-am lăsat să pleci, fiul meu, lumina ochilor mei!»
6 Însă Tobít îi spunea: „Taci, nu te îngrijora, soră! Este sănătos. Mai degrabă există un motiv de întârziere acolo. Omul care a mers cu el acolo este de încredere și dintre frații noștri. Nu te mâhni pentru el, soră! Îndată va fi aici!”.
6 Iar Tobit i-a zis: «Taci, nu te mai tulbura, căci el este sănătos».
7 Ea însă îi spunea: „Taci și lasă-mă, nu mă păcăli! Fiul meu a pierit”. Și în fiecare zi ieșea în fugă din casă, se uita pe drumul pe care plecase fiul ei și nu se încredea în nimeni. Iar când apunea soarele, intra, îl jelea și îl plângea toată noaptea și nu avea somn.
7 Ea însă i-a răspuns: «Ba taci tu, și nu mă mai amăgi! Copilașul meu a pierit!» Și ieșea ea în fiecare zi afară din cetate pe drumul pe care plecase el. Ziua nu mânca pâine, și noaptea nu înceta a plânge pe fiul său, Tobie, până când s-au împlinit cele paisprezece zile ale nunții, pe care Raguel îl jurase să le petreacă acolo.
8 Când s-au împlinit cele paisprezece zile de nuntă pe care Raguél jurase să le facă pentru fiica lui, Tobía a mers la el și i-a zis: „Lasă-mă să plec, căci eu știu că tatăl meu și mama mea nu cred că mă vor mai vedea! Acum, te rog, tată, lasă-mă să merg la tatăl meu, căci ți-am făcut cunoscut cum l-am lăsat!”.
8 Atunci Tobie a zis către Raguel: «Dă-mi drumul, că tatăl și mama mea nu nădăjduiesc să mă mai vadă».
9 Raguél i-a zis lui Tobía: „Rămâi, fiule, rămâi cu mine! Voi trimite mesageri la Tobít, tatăl tău, să-i ducă vești despre tine”. Dar [Tobía] a zis: „Nicidecum, ci, te rog, lasă-mă să plec acum la tatăl meu!”.
9 Iar socrul i-a zis: «Rămâi la mine, și eu voi trimite la tatăl tău și i se va duce știrea despre tine».
10 Raguél, ridicându-se, i-a dat-o lui Tobía pe Sára, soția lui, și jumătate din bunurile sale: slujitori, slujitoare, boi și oi, măgari și cămile, haine, argint și obiecte.
10 Și Tobie a zis: «Ba nu, lasă-mă să mă duc la tatăl meu!»
11 I-a lăsat să plece sănătoși. L-a îmbrățișat și i-a zis: „Fii sănătos, fiule, și mergi sănătos! Domnul cerului să fie binevoitor față de voi și față de Sára, soția ta, și să-i pot vedea pe copiii voștri înainte de a muri!”.
11 Atunci s-a sculat Raguel și i-a dat pe Sara, femeia lui, și jumătate din avere, robi și vite și argint,
12 Sárei, fiicei lui, i-a zis: „Mergi la socrul tău, pentru că de acum ei sunt părinții tăi ca și cei care te-au născut! Mergi în pace, fiică, și să aud vești bune despre tine cât trăiesc!”. I-a îmbrățișat și le-a dat drumul.
12 Și, lăsându-i să plece mulțumiți, i-a binecuvântat, zicând lui Tobie: «Sănătate bună, copilul meu, și călătorie bună! Domnul cerului să vă fie în ajutor, ție și femeii tale, Sara! Nădăjduiesc să văd pe copiii voștri înainte de a muri». Apoi a zis către Sara, fiica sa: «Să cinstești pe socrul și pe soacra ta! De acum, ei îți sunt părinți! Doresc să aud veste bună de tine!» Și a sărutat-o.
13 Iar Édna i-a spus lui Tobía: „Fiule și frate preaiubit: [Domnul] să te aducă înapoi și să-i văd pe copiii tăi și ai Sárei, fiica mea, cât trăiesc, înainte să mor! În fața Domnului ți-o încredințez pe fiica mea. Să nu o întristezi în toate zilele vieții tale! Mergi în pace, fiule! De acum, eu îți sunt mamă, iar Sára, soră. Să ne meargă bine tuturor, la fel, în toate zilele vieții noastre!”. I-a sărutat pe amândoi și le-a dat drumul [să plece] sănătoși.
13 Și Edna a zis către Tobie: «Iubite frate, să te înalțe Domnul cerului și să-mi dăruiască să-ți văd copii de la Sara, fiica mea, ca să mă bucur înaintea Domnului. Iată, îți dau pe fiica mea în grijă; să n-o amărăști».
14 Tobía a plecat de la Raguél sănătos, bucurându-se și binecuvântându-l pe Domnul cerului și al pământului, regele a toate, pentru că i-a călăuzit drumul. Și i-a spus [lui Raguél]: „Să am bucuria să vă cinstesc în toate zilele vieții voastre!”.
14 După aceea Tobie a plecat, binecuvântând pe Dumnezeu, pentru că i-a îndreptat calea, și a binecuvântat și pe Raguel și pe Edna, femeia lui.
