Psalmul 10 (9 B)
1 (22) lámed Pentru ce, Doamne, stai departe,
de ce te ascunzi la vreme de strâmtorare?
2 Cel nelegiuit, în mândria lui,
îl asuprește pe cel sărman,
care cade în cursele pe care acesta i le întinde.
3 (24) mem Căci nelegiuitul se laudă
în dorința sufletului său,
iar cel lacom [de câștig]
se consideră binecuvântat de Domnul.
4 (25) nun Cel nelegiuit
îl disprețuiește cu aroganță pe Domnul:
„Nu va căuta [Dumnezeu];
nu este Dumnezeu!”.
[Acestea sunt] toate gândurile lui.
5 La fiecare pas îi merge bine întotdeauna,
judecățile tale sunt prea înalte înaintea lui;
îi disprețuiește pe toți asupritorii săi.
6 El spune în inima sa: „Nu mă clatin,
din generație în generație
nu mi se va întâmpla niciun rău!”.
7 (28) peh Gura lui e plină de blesteme,
de înșelăciune și asuprire;
sub limba lui este silnicie și nedreptate.
8 Stă la pândă după tufișuri,
ayn ca să-l ucidă, din ascunzători, pe cel nevinovat;
Ochii lui îl iscodesc pe cel nenorocit.
9 Stă la pândă în ascunzătoare
ca un leu în vizuină,
stă la pândă ca să-l prindă pe cel sărman.
Îl prinde pe cel sărman
și îl trage în lațul său.
10 [Cel rău] se năpustește, stă la pândă
și cei nenorociți
cad în puterea brațului său.
11 El spune în inima lui:
„Dumnezeu uită, își întoarce fața
și nu vede niciodată”.
12 (33) qof Scoală-te, Doamne Dumnezeule,
ridică-ți mâna și nu uita de cei sărmani!
13 De ce să-l disprețuiască
cel nelegiuit pe Dumnezeu,
spunând în inima lui:
„Nu va cere socoteală”?
14 (35) reș Dar tu vezi,
tu iei în seamă truda și indignarea
și le iei în mâinile tale.
În tine se abandonează cel nenorocit;
tu îl ajuți pe cel orfan.
15 (36) sin Zdrobește brațul celui nelegiuit
și caută la nelegiuirea celui rău,
[pedepsește-i răutatea],
ca să nu mai fie găsit!
16 Domnul este rege în veac
și în veacul veacului;
vor pieri neamurile de pe pământul lui.
17 (38) tau Doamne,
tu ai ascultat dorința celor săraci,
le întărești inima;
urechea ta este atentă [la ei]
18 ca să faci judecată pentru cel orfan
și pentru cel asuprit
și să nu-i mai înspăimânte
omul [făcut] din țărână.
1 (22) lámed Pentru ce, Doamne, stai departe,
de ce te ascunzi la vreme de strâmtorare?
2 Cel nelegiuit, în mândria lui,
îl asuprește pe cel sărman,
care cade în cursele pe care acesta i le întinde.
3 (24) mem Căci nelegiuitul se laudă
în dorința sufletului său,
iar cel lacom [de câștig]
se consideră binecuvântat de Domnul.
4 (25) nun Cel nelegiuit
îl disprețuiește cu aroganță pe Domnul:
„Nu va căuta [Dumnezeu];
nu este Dumnezeu!”.
[Acestea sunt] toate gândurile lui.
5 La fiecare pas îi merge bine întotdeauna,
judecățile tale sunt prea înalte înaintea lui;
îi disprețuiește pe toți asupritorii săi.
6 El spune în inima sa: „Nu mă clatin,
din generație în generație
nu mi se va întâmpla niciun rău!”.
7 (28) peh Gura lui e plină de blesteme,
de înșelăciune și asuprire;
sub limba lui este silnicie și nedreptate.
8 Stă la pândă după tufișuri,
ayn ca să-l ucidă, din ascunzători, pe cel nevinovat;
Ochii lui îl iscodesc pe cel nenorocit.
9 Stă la pândă în ascunzătoare
ca un leu în vizuină,
stă la pândă ca să-l prindă pe cel sărman.
Îl prinde pe cel sărman
și îl trage în lațul său.
10 [Cel rău] se năpustește, stă la pândă
și cei nenorociți
cad în puterea brațului său.
11 El spune în inima lui:
„Dumnezeu uită, își întoarce fața
și nu vede niciodată”.
12 (33) qof Scoală-te, Doamne Dumnezeule,
ridică-ți mâna și nu uita de cei sărmani!
13 De ce să-l disprețuiască
cel nelegiuit pe Dumnezeu,
spunând în inima lui:
„Nu va cere socoteală”?
14 (35) reș Dar tu vezi,
tu iei în seamă truda și indignarea
și le iei în mâinile tale.
În tine se abandonează cel nenorocit;
tu îl ajuți pe cel orfan.
15 (36) sin Zdrobește brațul celui nelegiuit
și caută la nelegiuirea celui rău,
[pedepsește-i răutatea],
ca să nu mai fie găsit!
16 Domnul este rege în veac
și în veacul veacului;
vor pieri neamurile de pe pământul lui.
17 (38) tau Doamne,
tu ai ascultat dorința celor săraci,
le întărești inima;
urechea ta este atentă [la ei]
18 ca să faci judecată pentru cel orfan
și pentru cel asuprit
și să nu-i mai înspăimânte
omul [făcut] din țărână.
Traducerea catolică (Psalmii 10)
Traducerea ortodoxă (Psalmii 9)
1 lámed Pentru ce, Doamne, stai departe,
de ce te ascunzi la vreme de strâmtorare?
1 Lăuda-Te-voi, Doamne, din toată inima mea, spune-voi toate minunile Tale.
2 Cel nelegiuit, în mândria lui,
îl asuprește pe cel sărman,
care cade în cursele pe care acesta i le întinde.
2 Veseli-mă-voi și mă voi bucura de Tine; cânta-voi numele Tău, Preaînalte.
3 mem Căci nelegiuitul se laudă
în dorința sufletului său,
iar cel lacom [de câștig]
se consideră binecuvântat de Domnul.
3 Când se vor întoarce vrăjmașii mei înapoi, slăbi-vor și vor pieri de la fața Ta!
4 nun Cel nelegiuit
îl disprețuiește cu aroganță pe Domnul:
„Nu va căuta [Dumnezeu];
nu este Dumnezeu!”.
[Acestea sunt] toate gândurile lui.
4 Că ai făcut judecata mea și dreptatea mea; șezut-ai pe scaun, Cel ce judeci cu dreptate.
5 La fiecare pas îi merge bine întotdeauna,
judecățile tale sunt prea înalte înaintea lui;
îi disprețuiește pe toți asupritorii săi.
5 Certat-ai neamurile și au pierit nelegiuiții; stins-ai numele lor în veac și în veacul veacului.
6 El spune în inima sa: „Nu mă clatin,
din generație în generație
nu mi se va întâmpla niciun rău!”.
6 Vrăjmașului i-au lipsit de tot săbiile și cetățile i le-ai sfărâmat; pierit-a pomenirea lor în sunet.
7 peh Gura lui e plină de blesteme,
de înșelăciune și asuprire;
sub limba lui este silnicie și nedreptate.
7 Iar Domnul rămâne în veac; gătit-a scaunul Lui de judecată
8 Stă la pândă după tufișuri,
ayn ca să-l ucidă, din ascunzători, pe cel nevinovat;
Ochii lui îl iscodesc pe cel nenorocit.
8 Și El va judeca lumea; cu dreptate va judeca popoarele.
9 Stă la pândă în ascunzătoare
ca un leu în vizuină,
stă la pândă ca să-l prindă pe cel sărman.
Îl prinde pe cel sărman
și îl trage în lațul său.
9 Și a fost Domnul scăpare săracului, ajutor la vreme potrivită în necazuri.
10 [Cel rău] se năpustește, stă la pândă
și cei nenorociți
cad în puterea brațului său.
10 Să nădăjduiască în Tine cei ce cunosc numele Tău, că n-ai părăsit pe cei ce Te caută pe Tine, Doamne!
11 El spune în inima lui:
„Dumnezeu uită, își întoarce fața
și nu vede niciodată”.
11 Cântați Domnului, Celui ce locuiește în Sion, vestiți între neamuri faptele Lui.
12 qof Scoală-te, Doamne Dumnezeule,
ridică-ți mâna și nu uita de cei sărmani!
12 Că Cel ce răzbună sângele lor și-a adus aminte. N-a uitat strigătul săracilor.
13 De ce să-l disprețuiască
cel nelegiuit pe Dumnezeu,
spunând în inima lui:
„Nu va cere socoteală”?
13 Miluiește-mă, Doamne! Vezi smerenia mea, de către vrăjmașii mei, Cel ce mă înalți din porțile morții,
14 reș Dar tu vezi,
tu iei în seamă truda și indignarea
și le iei în mâinile tale.
În tine se abandonează cel nenorocit;
tu îl ajuți pe cel orfan.
14 Ca să vestesc toate laudele Tale, în porțile fiicei Sionului; veseli-mă-voi de mântuirea Ta!
15 sin Zdrobește brațul celui nelegiuit
și caută la nelegiuirea celui rău,
[pedepsește-i răutatea],
ca să nu mai fie găsit!
15 Căzut-au neamurile în groapa pe care au făcut-o; în cursa aceasta, pe care au ascuns-o, s-a prins piciorul lor.
16 Domnul este rege în veac
și în veacul veacului;
vor pieri neamurile de pe pământul lui.
16 Se cunoaște Domnul când face judecată! Întru faptele mâinilor lui s-a prins păcătosul.
17 tau Doamne,
tu ai ascultat dorința celor săraci,
le întărești inima;
urechea ta este atentă [la ei]
17 Să se întoarcă păcătoșii în iad; toate neamurile care uită pe Dumnezeu.
18 ca să faci judecată pentru cel orfan
și pentru cel asuprit
și să nu-i mai înspăimânte
omul [făcut] din țărână.
18 Că nu până în sfârșit va fi uitat săracul, iar răbdarea săracilor în veac nu va pieri.
19 Scoală-Te, Doamne, să nu se întărească omul; să fie judecate neamurile înaintea Ta!
20 Pune, Doamne, legiuitor peste ele, ca să cunoască neamurile că oameni sunt.
21 Pentru ce, Doamne, stai departe? Pentru ce treci cu vederea la vreme de necaz?
22 Când se mândrește necredinciosul, se aprinde săracul; se prind în sfaturile pe care le gândesc.
23 Că se laudă păcătosul cu poftele sufletului lui, iar cel ce face strâmbătate, pe sine se binecuvintează.
24 Întărâtat-a cel păcătos pe Domnul, după mulțimea mâniei lui; nu-L va căuta; nu este Dumnezeu înaintea lui.
25 Spurcate sunt căile lui în toată vremea; lepădate sunt judecățile Tale de la fața lui, peste toți vrăjmașii lui va stăpâni.
26 Că a zis întru inima sa: Nu mă voi clinti din neam în neam, rău nu-mi va fi.
27 Gura lui e plină de blestem, de amărăciune și de vicleșug; sub limba lui osteneală și durere.
28 Stă la pândă în ascuns cu cei bogați ca să ucidă pe cel nevinovat; ochii lui spre cel sărac privesc.
29 Pândește din ascunziș, ca leul din culcușul său; pândește ca să apuce pe sărac, pândește pe sărac ca să-l tragă la el.
30 În lanțul lui îl va smeri; se va pleca și va cădea asupra lui, când va stăpâni pe cei săraci.
31 Că a zis în inima lui: „Uitat-a Dumnezeu! Întors-a fața Lui, ca să nu vadă până în sfârșit!”
32 Scoală-Te, Doamne, Dumnezeul meu, înalță-se mâna Ta, nu uita pe săracii Tăi până în sfârșit!
33 Pentru ce a mâniat necredinciosul pe Dumnezeu? Că a zis în inima lui: Domnul nu va cerceta!
34 Vezi, pentru că Tu privești la necazuri și la durere, ca să le iei în mâinile Tale; căci în Tine se încrede săracul, iar orfanului Tu i-ai fost ajutor.
35 Zdrobește brațul celui păcătos și rău, păcatul lui va fi căutat și nu se va afla.
36 Împărăți-va Domnul în veac și în veacul veacului! Pieriți neamuri din pământul Lui.
37 Dorința săracilor a auzit-o Domnul; la râvna inimii lor a luat aminte urechea Ta.
38 Judecă pe sărac și pe smerit, ca să nu se mai mândrească omul pe pământ.