Psalmii
Capitolul 86
Psalmii 86Psalmul 86 (85)
Rugăciunea celui drept în ziua necazului
1 Rugăciune. A lui Davíd.
Pleacă-ți, Doamne, urechea și răspunde-mi,
pentru că sunt sărman și nevoiaș!
2 Păzește-mi sufletul, pentru că îți sunt credincios!
Mântuiește, Dumnezeul meu, pe slujitorul tău
care și-a pus încrederea în tine!
3 Ai milă de mine, Doamne,
către tine strig toată ziua!
4 Fă să se bucure sufletul slujitorului tău,
căci eu înalț sufletul meu către tine, Doamne!
5 Căci tu, Doamne, ești bun și iertător,
plin de îndurare față de cei care te cheamă.
6 Pleacă-ți urechea, Doamne, la rugăciunea mea;
ia aminte la glasul cererii mele!
7 În ziua strâmtorării mele, strig către tine,
pentru că tu îmi răspunzi.
8 Doamne, nu este nimeni asemenea ție
între dumnezei
și [nimic] nu este ca lucrările tale.
9 Toate neamurile pe care le-ai făcut vor veni,
se vor prosterna în fața ta, Doamne,
și vor cinsti numele tău,
10 pentru că ești mare și săvârșești lucruri minunate,
tu singur ești Dumnezeu!
11 Învață-mă, Doamne, calea ta
și voi umbla în adevărul tău;
dă-mi o inimă simplă,
ca să se teamă de numele tău!
12 Te voi lăuda, Doamne Dumnezeulmeu,
din toată inima mea
și voi cinsti numele tău în veac.
13 Căci mare este mila ta față de mine
și tu ai eliberat sufletul meu
din adâncul locuinței morților.
14 Dumnezeule, cei fățarnici s-au ridicat
împotriva mea
și o adunătură de [oameni] violenți
caută sufletul meu
și nu te-au pus pe tine înaintea lor.
15 Tu, Doamne, ești Dumnezeu
îndurător și îngăduitor,
încet la mânie
și plin de milostivire și adevăr.
16 Privește-mă și fie-ți milă de mine;
dă slujitorului tău puterea ta
și mântuiește-l pe fiul slujitoarei tale!
17 Fă un semn de bunăvoință față de mine,
ca să vadă cei ce mă urăsc și să se rușineze,
căci tu, Doamne, m-ai ajutat și m-ai mângâiat!
1 Rugăciune. A lui Davíd. Pleacă-ți, Doamne, urechea și răspunde-mi, pentru că sunt sărman și nevoiaș!
2 Păzește-mi sufletul, pentru că îți sunt credincios! Mântuiește, Dumnezeul meu, pe slujitorul tău care și-a pus încrederea în tine!
3 Ai milă de mine, Doamne, către tine strig toată ziua!
4 Fă să se bucure sufletul slujitorului tău, căci eu înalț sufletul meu către tine, Doamne!
5 Căci tu, Doamne, ești bun și iertător, plin de îndurare față de cei care te cheamă.
6 Pleacă-ți urechea, Doamne, la rugăciunea mea; ia aminte la glasul cererii mele!
7 În ziua strâmtorării mele, strig către tine, pentru că tu îmi răspunzi.
8 Doamne, nu este nimeni asemenea ție între dumnezei și [nimic] nu este ca lucrările tale.
9 Toate neamurile pe care le-ai făcut vor veni, se vor prosterna în fața ta, Doamne, și vor cinsti numele tău,
10 pentru că ești mare și săvârșești lucruri minunate, tu singur ești Dumnezeu!
11 Învață-mă, Doamne, calea ta și voi umbla în adevărul tău; dă-mi o inimă simplă, ca să se teamă de numele tău!
12 Te voi lăuda, Doamne Dumnezeulmeu, din toată inima mea și voi cinsti numele tău în veac.
13 Căci mare este mila ta față de mine și tu ai eliberat sufletul meu din adâncul locuinței morților.
14 Dumnezeule, cei fățarnici s-au ridicat împotriva mea și o adunătură de [oameni] violenți caută sufletul meu și nu te-au pus pe tine înaintea lor.
15 Tu, Doamne, ești Dumnezeu îndurător și îngăduitor, încet la mânie și plin de milostivire și adevăr.
16 Privește-mă și fie-ți milă de mine; dă slujitorului tău puterea ta și mântuiește-l pe fiul slujitoarei tale!
17 Fă un semn de bunăvoință față de mine, ca să vadă cei ce mă urăsc și să se rușineze, căci tu, Doamne, m-ai ajutat și m-ai mângâiat!
