Psalmii
Prezentare
Titlu și conținut. Psaltirea canonică conține un număr de 150 de psalmi. Culegerea actuală este rezultatul unei îndelungi activități literare și a mai multor sistematizări succesive de culegeri mai mici. Există diferențe de numerotare între textul ebraic și textul grec al LXX, din cauză că uneori un psalm este împărțit în două sau doi psalmi sunt încorporați în unul singur. Numerotarea psalmilor de la 1 la 8 și de la 148 la 150 este identică. Ca regulă generală, psalmii de la 9 la 147 din textul ebraic sunt cu un număr înainte față de cel grec. În traducerea de față, se folosește numerotarea din textul ebraic, iar între paranteze, numărul din cel grec.
Psaltirea actuală s-a format de-a lungul a mai bine de șapte secole într-un ambient religios privat și public, în sfera cultului. O mărturie cu privire la culegerea psalmilor este atestată în 2Cr 29,30, unde se spune că Ezechía (721-693 î.C.) le-a dat dispoziție levíților „să-l laude pe Domnul cu cuvintele lui Davíd și ale profetului Asáf”. Culegerea actuală trebuie să fi fost terminată deja înainte de traducerea greacă a LXX (sec. III-II î.C.), unde se află toți psalmii. În 1Cr 16,7-36 și 1Mac 7,17 sunt citate fragmente din unii psalmi, iar în 2Mac 2,13 se spune că Nehemía, „întemeind o bibliotecă, a adunat cele despre regi și despre profeți și ale lui Davíd”. Fiind folosiți încontinuu de-a lungul timpurilor, psalmii au suferit reelaborări, adaptări și actualizări, cele mai evidente fiind trecerile de la rugăciunea individuală la rugăciunea comunitară, cu intervenții de adaptare asupra textului originar.
Teologia. Ar fi de preferat să se vorbească mai degrabă de experiența religioasă pe care psalmii o exprimă în modul cel mai variat, căci psalmiștii nu vorbesc despre Dumnezeu, ci i se adresează lui Dumnezeu în rugăciune. Întrucât în centrul religiei israelíte se află Dumnezeu, tot interesul psalmiștilor este atras de el, de gloria lui, și numai în plan secundar remarcă nevoile lor proprii sau ale poporului.
Nu se găsesc în Psalmi întrebări despre existența lui Dumnezeu, pentru că în tot Orientul antic ateismul teoretic este, practic, necunoscut, dar existau chiar și în Israél unele manifestări ale ateismului practic (Ps 53,2; cf. 10,4.11), iar întrebarea este aceasta: este mai puternic Yhwh decât divinitățile păgânilor? Credința psalmiștilor răspunde: Dumnezeu este „prezent activ” în lumea pe care el a creat-o (Ps 115,3; 135,6). Din înălțimea cerurilor, el se interesează de lumea oamenilor, de purtarea lor morală, de atitudinea lor religioasă (Ps 14,2). Un punct culminant al manifestării lui Dumnezeu față de om este dezvăluirea „numelui său” (Ex 3,13-15). O prerogativă care stă la baza diferențierii totale a lui Yhwh față de celelalte divinități este „viața” care îi aparține lui Dumnezeu în mod propriu (Ps 42,3), pentru că nu a primit-o de la nimeni: el este „veșnic, dintotdeauna” și „pentru totdeauna” (Ps 90,2; 102,26-27) și tot el este izvorul vieții (Ps 36,10). Cu omniprezența temporală, eternitatea, se întâlnește omniprezența spațială, „în cer și pe pământ, în mări și în toate abisurile”, echivalentă în același timp cu atotștiința (Ps 139,1-3.5.7-8).
Cu deosebită insistență este celebrată în psalmi „sfințenia” lui Dumnezeu, atât în sens negativ, transcendența, separarea lui Dumnezeu de tot ceea ce nu este el, cât și în sens pozitiv, ca plinătate a puterii și a vieții. Aceasta provoacă în om o teamă sfântă (Ps 111,9), dar și o atracție irezistibilă față de cel care îi dă putere și orice bine (Ps 29,11). Apropiat de conceptul de sfințenie, este cel al „măreției și al gloriei lui Dumnezeu”, sinonime sau substitutive ale persoanei sale (Ps 113,4; 72,19).
Creator prin cuvânt și suflul său (Ps 33,6.9; 104), Dumnezeu se îngrijește de tot ce a creat. Mântuirea este prezentată, în general, ca o eliberare, individuală sau colectivă, dintr-o nenorocire, pericol, boală, catastrofă, dar acest aspect concret pământesc este treptat îmbogățit cu sensul mai spiritual al eliberării de păcat, cauza principală a răului, și de Cel Rău (Ps 79,9; 130,8).
Oamenii care îi răspund lui Dumnezeu în mod pozitiv sunt săracii, evidențiindu-se văduva, orfanul și străinul, drepții, oamenii pioși, sfinții, pe care Dumnezeu îi ia în grijă, îi protejează, îi apără (Ps 18,28; 22,25; 34,7 etc.). Cei care refuză darul divin, intră în opoziție cu Dumnezeu și se opun planului său sunt clasificați ca dușmani, adversari, nelegiuiți, făcători de rele.
În Psalmi, răul apare sub două aspecte, unul intern – și acesta este răul moral, vinovăția, păcatul – și unul extern – și acesta este răul fizic, boala, nenorocirea. Întâlnirea omului cu Dumnezeu se realizează în patru arii ale experienței, semne ale prezenței Domnului: „natura”, care dă mărturie despre atotputernicia lui Dumnezeu și însoțește prezența sa în teofanii; „istoria”, care este epifania lui Dumnezeu în evenimente; „templul”, locul prezenței lui Dumnezeu; „Israél”, obiectul și vehiculul mântuirii divine. Există în psalmi și un alt tip de întâlnire cu Dumnezeu, experiența mistică, realizată prin meditarea legii, tăcerea înaintea lui Yhwh și iubirea lui Dumnezeu, manifestată, mai ales, prin bucuria pe care psalmiștii o simt și o proclamă în Domnul.