Psalmii

Psalmul 39 (38)
Meditație despre viața scurtă și efemeră a omului

1 Maestrului de cor. Iedutún.
Psalm. Al lui Davíd.
2 Mi-am zis: „Voi veghea asupra căilor mele,
ca să nu păcătuiesc cu limba mea.
Voi pune pază gurii mele
cât timp cel nelegiuit îmi va sta împotrivă”.
3 Am stat mut, în tăcere;
am tăcut chiar când era vorba de bine
și durerea mea s-a întețit.
4 S-a înfierbântat în mine inima mea
și în cugetul meu a izbucnit focul.
Atunci mi-am dat drumul limbii:
5 „Fă-mi cunoscut, Doamne, sfârșitul
și care este lungimea zilelor mele,
ca să știu cât de lipsit sunt eu!
6 Iată, tu ai dat zilelor mele
o lungime de câteva palme
și durata vieții mele e ca un nimic în fața ta.
Într-adevăr, e doar deșertăciune
tot omul care trăiește Sélah
7 și ca o umbră este omul care trece.
Da, în zadar se zbuciumă;
strânge comori,
și nu știe pentru cine le adună”.
8 Iar acum, ce pot să mai aștept, Doamne?
Nădejdea mea este numai la tine.
9 De toate fărădelegile mele mântuiește-mă,
să nu mă faci de ocara celui nebun!
10 Am tăcut și nu mi-am deschis gura,
căci tu ești cel care faci [toate].
11 Depărtează de la mine loviturile tale;
de apăsarea mâinii tale sunt zdrobit!
12 Prin pedepsele pentru păcat, tu îl corijezi pe om;
ca molia îi distrugi dorința.
Într-adevăr,
tot omul este deșertăciune! Sélah
13 Ascultă, Doamne, rugăciunea mea
și pleacă-ți urechea la strigarea mea,
nu fi surd la lacrimile mele,
căci sunt străin înaintea ta,
un trecător, ca toți părinții mei!
14 Întoarce-ți privirea de la mine, ca să mă înseninez
înainte de a mă duce și de a nu mai fi!

1 Maestrului de cor. Iedutún. Psalm. Al lui Davíd.

2 Mi-am zis: „Voi veghea asupra căilor mele, ca să nu păcătuiesc cu limba mea. Voi pune pază gurii mele cât timp cel nelegiuit îmi va sta împotrivă”.

3 Am stat mut, în tăcere; am tăcut chiar când era vorba de bine și durerea mea s-a întețit.

4 S-a înfierbântat în mine inima mea și în cugetul meu a izbucnit focul. Atunci mi-am dat drumul limbii:

5 „Fă-mi cunoscut, Doamne, sfârșitul și care este lungimea zilelor mele, ca să știu cât de lipsit sunt eu!

6 Iată, tu ai dat zilelor mele o lungime de câteva palme și durata vieții mele e ca un nimic în fața ta. Într-adevăr, e doar deșertăciune tot omul care trăiește Sélah

7 și ca o umbră este omul care trece. Da, în zadar se zbuciumă; strânge comori, și nu știe pentru cine le adună”.

8 Iar acum, ce pot să mai aștept, Doamne? Nădejdea mea este numai la tine.

9 De toate fărădelegile mele mântuiește-mă, să nu mă faci de ocara celui nebun!

10 Am tăcut și nu mi-am deschis gura, căci tu ești cel care faci [toate].

11 Depărtează de la mine loviturile tale; de apăsarea mâinii tale sunt zdrobit!

12 Prin pedepsele pentru păcat, tu îl corijezi pe om; ca molia îi distrugi dorința. Într-adevăr, tot omul este deșertăciune! Sélah

13 Ascultă, Doamne, rugăciunea mea și pleacă-ți urechea la strigarea mea, nu fi surd la lacrimile mele, căci sunt străin înaintea ta, un trecător, ca toți părinții mei!

14 Întoarce-ți privirea de la mine, ca să mă înseninez înainte de a mă duce și de a nu mai fi!