Psalmii

Psalmul 78 (77)
Milostivirea lui Dumnezeu și infidelitatea omului

1 Poem. Al lui Asáf.
Ia aminte, poporul meu, la legea mea;
pleacă-ți urechea la cuvintele gurii mele!
2 Voi deschide gura mea în parabole,
voi descoperi enigmele din vechime;
3 ceea ce am auzit și am cunoscut,
ceea ce ne-au povestit părinții noștri,
4 nu le vom ține ascunse de fiii lor;
vom vesti generației viitoare laudele Domnului,
puterea și faptele pe care el le-a făcut.
5 A făcut să se ridice o mărturie în Iacób
și a pus o lege în Israél;
a poruncit părinților noștri
să facă cunoscute [acestea] fiilor lor,
6 pentru ca să le cunoască generația viitoare,
fiii care se vor naște.
Când se vor ridica, ei vor povesti copiilor lor,
7 ca aceștia să-și pună încrederea în Dumnezeu,
să nu uite lucrările lui Dumnezeu
și să păzească poruncile sale.
8 Să nu fie ca părinții lor:
o generație neascultătoare și răzvrătită,
o generație ce avea o inimă nestatornică
și al cărei duh
nu i-a fost fidel lui Dumnezeu.
9 Fiii lui Efraím, cei care întind arcul
și trimit săgeata,
au dat înapoi în ziua bătăliei.
10 N-au păzit alianța lui Dumnezeu
și au refuzat să umble în legea lui.
11 Ei au uitat de lucrările sale,
de minunile pe care le arătase lor.
12 În fața părinților lor, a săvârșit minuni
în țara Egiptului, în câmpia Țoán.
13 A despicat marea și i-a făcut să treacă
prin ea și a ridicat apele ca un dig.
14 I-a călăuzit din nor în timpul zilei
și noaptea întreagă cu lumina focului.
15 A despicat stânci în pustiu
și le-a dat să bea ca din abisul cel mare.
16 A făcut să iasă izvoare din stâncă
și apa să curgă în torente.
17 Dar ei au continuat să păcătuiască
împotriva lui,
să se răzvrătească
împotriva Celui Preaînalt în pustiu.
18 L-au ispitit pe Dumnezeu în inima lor,
cerându-i mâncare după sufletul lor.
19 Au vorbit împotriva lui Dumnezeu
și au zis: „Oare va putea Dumnezeu
să ne întindă masă în pustiu?”.
20 Iată, a lovit stânca și au țâșnit ape
și s-au revărsat șuvoaie.
„Dar oare pâine e în stare să ne dea
sau să procure carne poporului său?”.
21 Atunci a auzit Domnul și s-a mâniat,
s-a aprins foc împotriva lui Iacób
și mânia lui s-a ridicat asupra lui Israél,
22 căci nu au fost fideli față de Dumnezeu
și nu s-au încrezut în mântuirea lui.
23 Totuși, el a poruncit norilor de sus
și a deschis porțile cerului:
24 a făcut să plouă asupra lor mana, spre mâncare,
le-a dat lor pâine din ceruri.
25 Omul a mâncat pâinea îngerilor;
le-a trimis hrană ca să se sature.
26 A stârnit în văzduh vântul de la răsărit
și a dezlănțuit cu puterea lui vântul de la miazăzi.
27 A făcut să plouă peste ei carne ca pulberea
și păsări înaripate cât nisipul mărilor,
28 le-a făcut să cadă în mijlocul taberei lor,
de jur împrejurul corturilor lor.
29 Ei au mâncat și s-au săturat bine,
el le-a adus ceea ce au poftit.
30 Încă nu-și potoliseră pofta
și mâncarea era încă în gura lor,
31 când mânia lui Dumnezeu s-a ridicat
împotriva lor
și i-a ucis pe cei mai puternici dintre ei
și i-a doborât pe cei aleși ai lui Israél.
32 Cu toate acestea, au păcătuit iarăși,
n-au crezut în faptele lui minunate.
33 De aceea, a spulberat într-o suflare
zilele lor și anii lor degrabă.
34 Când Dumnezeu lovea de moarte,
ei îl căutau,
se întorceau și se îndreptau spre el.
35 Își aduceau aminte că Dumnezeu este stânca lor
și că Dumnezeu, Cel Preaînalt,
este răscumpărătorul lor.
36 Dar îl înșelau cu gura și-l mințeau cu limba.
37 Inima lor nu era sinceră față de el
și nu erau fideli față de alianța sa.
38 Dar el, fiind îndurător,
le ierta vinovăția și nu-i distrugea,
de multe ori și-a potolit mânia
și nu a dat drumul furiei sale în întregime.
39 Își amintea că ei sunt oameni,
o suflare ce trece și nu se mai întoarce.
40 De câte ori s-au răzvrătit ei în pustiu
și l-au supărat în pământ uscat!
41 S-au întors și iar l-au ispitit pe Dumnezeu
și pe Cel Sfânt al lui Israél l-au supărat.
42 Nu-și mai aminteau de brațul lui,
de ziua când i-a răscumpărat
[din mâna] asupritorului;
43 de semnele pe care el le făcuse în Egipt
și de minunile lui din câmpia Țoán:
44 a prefăcut în sânge râurile și pâraiele lor,
ca să nu mai bea;
45 a trimis la ei roiuri de muște care îi devorau
și broaște care-i ruinau;
46 a dat roadele omizilor
și rodul muncii lor, lăcustelor;
47 a nimicit cu grindină viile lor
și cu îngheț, smochinii lor;
48 a dat pradă grindinei animalele lor
și turmele lor, trăsnetelor.
49 A dezlănțuit asupra lor focul mâniei sale,
furia, indignarea și strâmtorarea,
trimițând îngeri nimicitori.
50 A dat drumul mâniei sale,
n-a cruțat de moarte sufletele lor,
ci i-a dat pradă ciumei.
51 A lovit pe toți întâii-născuți în Egipt,
primiția tăriei lor în corturile lui Ham.
52 A scos poporul său ca pe niște oi
și i-a călăuzit ca pe o turmă prin pustiu.
53 I-a dus în siguranță și ei nu s-au temut,
iar pe dușmanii lor i-a acoperit marea.
54 I-a făcut să ajungă în hotarul său cel sfânt,
la muntele pe care l-a câștigat cu dreapta lui.
55 A alungat dinaintea lor neamuri,
le-a împărțit cu funia moștenirea;
a pus să locuiască în corturile lor triburile lui Israél.
56 Dar ei îl ispiteau și se răzvrăteau
împotriva Dumnezeului celui Preaînalt
și n-au păzit mărturiile;
57 s-au îndepărtat de el și l-au trădat ca și părinții lor,
s-au întors [într-o parte],
ca un arc [ce alunecă din mână].
58 L-au indignat prin [cultul] înălțimilor,
cu idolii lor i-au [aprins] gelozia.
59 A auzit Dumnezeu și s-a înfuriat
și l-a respins cu asprime pe Israél.
60 A părăsit lăcașul său din Șílo,
cortul în care locuia printre oameni.
61 A lăsat puterea lui în robie
și măreția lui în mâinile asupritorului.
62 A dat poporul său pradă sabiei
și s-a înfuriat pe moștenirea lui.
63 Pe tinerii lui i-a devorat focul,
iar fecioarele lui nu au avut cântare de nuntă.
64 Preoții lui au căzut sub sabie,
iar văduvele lui n-au cântat de jale.
65 Apoi, Domnul s-a trezit ca din somn,
ca un viteaz amețit de vin.
66 Și i-a lovit pe asupritorii săi din urmă,
dându-le ocară veșnică.
67 A respins cortul lui Iosíf
și nu a ales tribul lui Efraím,
68 ci a ales tribul lui Iúda,
muntele Sión, pe care îl iubește.
69 Și-a zidit sanctuarul său ca înălțimile,
ca pământul pe care l-a întemeiat pe veci.
70 L-a ales pe Davíd, slujitorul său,
și l-a luat de la turmele de oi.
71 L-a luat din urma oilor ce alăptau,
ca să păstorească pe Iacób, poporul său,
și pe Israél, moștenirea sa;
72 și i-a păstorit cu o inimă fără prihană
și i-a călăuzit cu mâini pricepute.

1 Poem. Al lui Asáf. Ia aminte, poporul meu, la legea mea; pleacă-ți urechea la cuvintele gurii mele!

2 Voi deschide gura mea în parabole, voi descoperi enigmele din vechime;

3 ceea ce am auzit și am cunoscut, ceea ce ne-au povestit părinții noștri,

4 nu le vom ține ascunse de fiii lor; vom vesti generației viitoare laudele Domnului, puterea și faptele pe care el le-a făcut.

5 A făcut să se ridice o mărturie în Iacób și a pus o lege în Israél; a poruncit părinților noștri să facă cunoscute [acestea] fiilor lor,

6 pentru ca să le cunoască generația viitoare, fiii care se vor naște. Când se vor ridica, ei vor povesti copiilor lor,

7 ca aceștia să-și pună încrederea în Dumnezeu, să nu uite lucrările lui Dumnezeu și să păzească poruncile sale.

8 Să nu fie ca părinții lor: o generație neascultătoare și răzvrătită, o generație ce avea o inimă nestatornică și al cărei duh nu i-a fost fidel lui Dumnezeu.

9 Fiii lui Efraím, cei care întind arcul și trimit săgeata, au dat înapoi în ziua bătăliei.

10 N-au păzit alianța lui Dumnezeu și au refuzat să umble în legea lui.

11 Ei au uitat de lucrările sale, de minunile pe care le arătase lor.

12 În fața părinților lor, a săvârșit minuni în țara Egiptului, în câmpia Țoán.

13 A despicat marea și i-a făcut să treacă prin ea și a ridicat apele ca un dig.

14 I-a călăuzit din nor în timpul zilei și noaptea întreagă cu lumina focului.

15 A despicat stânci în pustiu și le-a dat să bea ca din abisul cel mare.

16 A făcut să iasă izvoare din stâncă și apa să curgă în torente.

17 Dar ei au continuat să păcătuiască împotriva lui, să se răzvrătească împotriva Celui Preaînalt în pustiu.

18 L-au ispitit pe Dumnezeu în inima lor, cerându-i mâncare după sufletul lor.

19 Au vorbit împotriva lui Dumnezeu și au zis: „Oare va putea Dumnezeu să ne întindă masă în pustiu?”.

20 Iată, a lovit stânca și au țâșnit ape și s-au revărsat șuvoaie. „Dar oare pâine e în stare să ne dea sau să procure carne poporului său?”.

21 Atunci a auzit Domnul și s-a mâniat, s-a aprins foc împotriva lui Iacób și mânia lui s-a ridicat asupra lui Israél,

22 căci nu au fost fideli față de Dumnezeu și nu s-au încrezut în mântuirea lui.

23 Totuși, el a poruncit norilor de sus și a deschis porțile cerului:

24 a făcut să plouă asupra lor mana, spre mâncare, le-a dat lor pâine din ceruri.

25 Omul a mâncat pâinea îngerilor; le-a trimis hrană ca să se sature.

26 A stârnit în văzduh vântul de la răsărit și a dezlănțuit cu puterea lui vântul de la miazăzi.

27 A făcut să plouă peste ei carne ca pulberea și păsări înaripate cât nisipul mărilor,

28 le-a făcut să cadă în mijlocul taberei lor, de jur împrejurul corturilor lor.

29 Ei au mâncat și s-au săturat bine, el le-a adus ceea ce au poftit.

30 Încă nu-și potoliseră pofta și mâncarea era încă în gura lor,

31 când mânia lui Dumnezeu s-a ridicat împotriva lor și i-a ucis pe cei mai puternici dintre ei și i-a doborât pe cei aleși ai lui Israél.

32 Cu toate acestea, au păcătuit iarăși, n-au crezut în faptele lui minunate.

33 De aceea, a spulberat într-o suflare zilele lor și anii lor degrabă.

34 Când Dumnezeu lovea de moarte, ei îl căutau, se întorceau și se îndreptau spre el.

35 Își aduceau aminte că Dumnezeu este stânca lor și că Dumnezeu, Cel Preaînalt, este răscumpărătorul lor.

36 Dar îl înșelau cu gura și-l mințeau cu limba.

37 Inima lor nu era sinceră față de el și nu erau fideli față de alianța sa.

38 Dar el, fiind îndurător, le ierta vinovăția și nu-i distrugea, de multe ori și-a potolit mânia și nu a dat drumul furiei sale în întregime.

39 Își amintea că ei sunt oameni, o suflare ce trece și nu se mai întoarce.

40 De câte ori s-au răzvrătit ei în pustiu și l-au supărat în pământ uscat!

41 S-au întors și iar l-au ispitit pe Dumnezeu și pe Cel Sfânt al lui Israél l-au supărat.

42 Nu-și mai aminteau de brațul lui, de ziua când i-a răscumpărat [din mâna] asupritorului;

43 de semnele pe care el le făcuse în Egipt și de minunile lui din câmpia Țoán:

44 a prefăcut în sânge râurile și pâraiele lor, ca să nu mai bea;

45 a trimis la ei roiuri de muște care îi devorau și broaște care-i ruinau;

46 a dat roadele omizilor și rodul muncii lor, lăcustelor;

47 a nimicit cu grindină viile lor și cu îngheț, smochinii lor;

48 a dat pradă grindinei animalele lor și turmele lor, trăsnetelor.

49 A dezlănțuit asupra lor focul mâniei sale, furia, indignarea și strâmtorarea, trimițând îngeri nimicitori.

50 A dat drumul mâniei sale, n-a cruțat de moarte sufletele lor, ci i-a dat pradă ciumei.

51 A lovit pe toți întâii-născuți în Egipt, primiția tăriei lor în corturile lui Ham.

52 A scos poporul său ca pe niște oi și i-a călăuzit ca pe o turmă prin pustiu.

53 I-a dus în siguranță și ei nu s-au temut, iar pe dușmanii lor i-a acoperit marea.

54 I-a făcut să ajungă în hotarul său cel sfânt, la muntele pe care l-a câștigat cu dreapta lui.

55 A alungat dinaintea lor neamuri, le-a împărțit cu funia moștenirea; a pus să locuiască în corturile lor triburile lui Israél.

56 Dar ei îl ispiteau și se răzvrăteau împotriva Dumnezeului celui Preaînalt și n-au păzit mărturiile;

57 s-au îndepărtat de el și l-au trădat ca și părinții lor, s-au întors [într-o parte], ca un arc [ce alunecă din mână].

58 L-au indignat prin [cultul] înălțimilor, cu idolii lor i-au [aprins] gelozia.

59 A auzit Dumnezeu și s-a înfuriat și l-a respins cu asprime pe Israél.

60 A părăsit lăcașul său din Șílo, cortul în care locuia printre oameni.

61 A lăsat puterea lui în robie și măreția lui în mâinile asupritorului.

62 A dat poporul său pradă sabiei și s-a înfuriat pe moștenirea lui.

63 Pe tinerii lui i-a devorat focul, iar fecioarele lui nu au avut cântare de nuntă.

64 Preoții lui au căzut sub sabie, iar văduvele lui n-au cântat de jale.

65 Apoi, Domnul s-a trezit ca din somn, ca un viteaz amețit de vin.

66 Și i-a lovit pe asupritorii săi din urmă, dându-le ocară veșnică.

67 A respins cortul lui Iosíf și nu a ales tribul lui Efraím,

68 ci a ales tribul lui Iúda, muntele Sión, pe care îl iubește.

69 Și-a zidit sanctuarul său ca înălțimile, ca pământul pe care l-a întemeiat pe veci.

70 L-a ales pe Davíd, slujitorul său, și l-a luat de la turmele de oi.

71 L-a luat din urma oilor ce alăptau, ca să păstorească pe Iacób, poporul său, și pe Israél, moștenirea sa;

72 și i-a păstorit cu o inimă fără prihană și i-a călăuzit cu mâini pricepute.