1 După trecere de trei ani a aflat Iuda și cei care erau cu el că Dimitrie al lui Seleuc, trecând prin portul Tripoliei, a venit cu mulțime mare și cu corăbii,
2 A cuprins țări, omorând pe Antioh și pe Lisias, epitropul lui;
3 Iar un oarecare Alchimos, care fusese arhiereu și se pângărise de bună voie în vremurile de răzvrătire, socotind că nici într-un chip nu-i mai rămâne nădejde de mântuire și nici de intrare la sfântul jertfelnic,
4 A venit la regele Dimitrie în anul o sută cincizeci și unu, aducându-i coroană de aur și finic, și pe lângă acestea și câteva ramuri de măslin, cum este datina să, se dăruiască templului. Și în ziua aceea a stat liniștit.
5 Și aflând vreme bună nebuniei sale, chemându-l Dimitrie la sfat și întrebându-l ce voiesc și ce plănuiesc Iudeii,
6 El a răspuns la aceasta: «Iudeilor care se cheamă Asidei, în fruntea cărora se află Iuda Macabeul, le place să aibă război și să se certe și nu lasă să aibă pace cei care cârmuiesc.
7 Pentru aceea și eu lipsit de mărirea cea părintească, adică de arhierie, am venit acum aici,
8 Întâi, foarte bine gândind de cele ce se cuvin regelui, iar al doilea, voind binele cetățenilor mei, căci prin răutatea celor despre care am vorbit mai înainte tot neamul nostru mult este asuprit.
9 Deci pe fiecare dintr-acestea cunoscându-le tu, o, rege, fie-ți milă de țară și de neamul nostru cel asuprit, și-l ajută pentru iubirea de oameni pe care o ai către toți.
10 Că până va fi Iuda, nu este cu putință să fie lucrurile în pace».
11 Și după ce a grăit el astfel, îndată ceilalți prieteni, având vrăjmășie asupra lui Iuda, au ațâțat și mai mult pe Dimitrie.
12 Deci Dimitrie, îndată chemând pe Nicanor, care era mai mare peste elefanți și făcându-l general peste Iudeea, l-a trimis acolo,1Mac 7,26
13 Dându-i porunci ca pe Iuda să-l omoare și pe cei care sunt cu el să-i risipească și să pună pe Alchimos arhiereu templului celui preaslăvit.
14 Iar neamurile, care fugiseră din Iudeea din cauza lui Iuda, ca turmele se adunau lângă Nicanor, nenorocirile și primejdiile Iudeilor părându-le a fi spre fericirea lor.
15 Și auzind de venirea lui Nicanor și de adunarea neamurilor, presărându-și capetele cu pământ, se rugau Celui care pe veci a întemeiat pe poporul Său și Care pururea fățiș a apărat partea sa.
16 Și, poruncind cârmuitorul lor, Iudeii îndată au purces de acolo și s-au lovit cu dușmanii la satul Adasa.
17 Iar Simon, fratele lui Iuda, s-a ciocnit cu Nicanor, dar s-a speriat de venirea cea fără de veste a vrăjmașilor.
18 Însă Nicanor, auzind vitejia celor care erau cu Iuda și bărbăția pe care o aveau în bătăliile cele pentru patrie, s-a temut să dezlege cearta prin vărsare de sânge.
19 Pentru aceea a trimis pe Posidoniu și pe Teodot adică pe Matatia, ca să încerce o înțelegere.
20 Și mult sfat făcându-se pentru acestea și conducătorul poporului vorbind cu mulțimea, toți împreună au voit să facă pace.
21 Și au rânduit o zi, în care cei doi conducători deosebi să vină la un loc. Și venind și unul și altul, fiecare a avut scaunul său de cinste.
22 Iar Iuda rânduise oameni înarmați gata, în locuri bune, ca nu cumva vrăjmașii fără de veste să facă vreun lucru rău; dar vorbirea dintre ei au isprăvit-o cu bună pace.
23 Iar Nicanor, rămânând la Ierusalim, nici un lucru fără de cale n-a făcut și oștile cele ce se adunaseră ca turmele, le-a slobozit.
24 Și avea pe Iuda pururea înaintea ochilor, din inimă iubindu-l.
25 Și l-a îndemnat să se însoare și să nască fii și s-a însurat și a trăit în liniște bucurându-se de viață.
26 Iar Alchimos, văzând dragostea pe care o avea unul față de altul și luând o copie după zapisul lor de pace, a venit la Dimitrie și i-a spus că Nicanor gândește lucruri potrivnice regelui, că pe Iuda, vrăjmașul împărăției, l-a ales să fie în locul lui arhiereu.
27 Iar regele, umplându-se de mânie și întărâtându-se de pâri, vrăjmășește a scris lui Nicanor, zicând că îi este greu să primească alianța încheiată, și îi poruncește ca pe Macabeu curând să-l trimită legat la Antiohia.
28 Și sosind acesta la Nicanor, s-a mâhnit și cu greu îi era a strica alianța făcută, nefăcându-i nici o strâmbătate bărbatul acesta.
29 Ci fiindcă împotriva regelui nu se putea pune, căuta prilej ca aceasta cu meșteșug să se săvârșească.
30 Iar Macabeu văzând pe Nicanor mai aspru răspunzându-i, și petrecerea cea obișnuită mai sălbatică având-o, a socotit că nu este spre bine asprimea aceasta și, strângând pe mulți dintre ai săi, s-a ascuns de Nicanor.
31 Deci cunoscând el că bărbatul a biruit cu îndrăzneală vicleșugul, s-a dus la marele și sfântul templu al Domnului, când aduceau preoții jertfele cele cuviincioase și a poruncit să-i dea pe bărbatul acesta.
32 Iar ei s-au jurat, zicând că pe cel care îl caută nu știu unde este. Întinzând dreapta spre templul Domnului,
33 Nicanor astfel s-a jurat: «De nu-mi vei da legat pe Iuda, acest templu al lui Dumnezeu câmp îl voi face și jertfelnicul îl voi săpa și aici voi face lui Dionisos templu vestit».1Mac 7,35
34 Și după ce a zis acestea, s-a dus, iar preoții, întinzând mâinile către cer, chemau pe Apărătorul Cel de-a pururea al neamului nostru, zicând acestea:
35 «Tu, Doamne, Care de nimic n-ai lipsă, bine ai voit ca templul unde Tu sălășluiești, să fie în mijlocul nostru.
36 Și acum, Sfinte a toată sfințenia, Doamne, păzește până în veac neîntinat templul acesta, care de curând s-a curățit, și astupă toată gura nedreaptă».
37 Iar un oarecare, anume Razis, dintre bătrânii din Ierusalim, a fost pârât lui Nicanor. Razis era bărbat iubitor de cetate și cu nume bun, încât pentru bună-voința ce avea, era numit părintele Iudeilor,
38 Pentru că în vremurile cele mai dinainte ale neamestecului Iudeilor cu Elinii era îndrăzneț iubitor al datinilor iudaice și trupul și sufletul pentru evreime și-l pusese cu toată nevoința.
39 Deci vrând Nicanor să arate ura, pe care o avea față de Iudei, a trimis peste cinci sute, să prindă pe Razis.
40 Căci socoteau că de-l va prinde pe el, foarte mare durere va face Iudeilor,
41 Și când gloata de ostași, vrând să ia turnul unde se ascunsese Razis, bătea în uși și poruncea să aducă foc să aprindă ușile, atunci Razis, aproape să fie prins, singur s-a junghiat cu sabia,
42 Vrând mai bine să moară cu cinste, decât să se supună păgânilor și împotriva cinstei sale să pățească ocări nevrednice.
43 Însă din grabă nu s-a nimerit să se junghie de moarte și gloata năvălind pe ușă înăuntru, el, alergând pe zid vitejește, s-a aruncat peste mulțime plin de bărbăție.
44 Iar mulțimea de jos repede dându-se înapoi, ca să facă loc căderii lui, el a căzut tocmai în mijlocul lor.
45 Și fiind încă viu și înfierbântat, s-a sculat cu mâinile, iar sângele din el țâșnea tare și, deși rănit greu, a alergat trecând printre mulțime,
46 Și stând pe o piatră ridicată după ce i-a curs tot sângele, și-a scos mațele și prinzându-le cu amândouă mâinile, le-a aruncat spre mulțime, rugându-se Celui care stăpânește peste viață și peste duh, ca iarăși să i le dea; și în felul acesta a murit.
Traducerea catolică
Traducerea ortodoxă
1 După o perioadă de trei ani, a ajuns la Iúda și la cei care erau cu el [vestea] că Demétrios, [fiul] lui Seleúcus, a pornit din portul Trípoli cu o mulțime numeroasă și cu o flotă.
1 După trecere de trei ani a aflat Iuda și cei care erau cu el că Dimitrie al lui Seleuc, trecând prin portul Tripoliei, a venit cu mulțime mare și cu corăbii,
2 A luat în stăpânire țara după ce îi omorâse pe Antióh și pe tutorele lui, Lýsias.
2 A cuprins țări, omorând pe Antioh și pe Lisias, epitropul lui;
3 Un oarecare Alchimós, care devenise mare preot și se profanase de bunăvoie în timpul revoltei, înțelegând că nu mai are nicio scăpare și nici acces la altarul sfânt,
3 Iar un oarecare Alchimos, care fusese arhiereu și se pângărise de bună voie în vremurile de răzvrătire, socotind că nici într-un chip nu-i mai rămâne nădejde de mântuire și nici de intrare la sfântul jertfelnic,
4 a mers la regele Demétrios cam în anul o sută cincizeci și unu și i-a dăruit o coroană de aur cu o ramură de palmier; pe lângă acestea, ramurile [de măslin] care se obișnuiesc pentru templu. Și în acea zi a stat liniștit.
4 A venit la regele Dimitrie în anul o sută cincizeci și unu, aducându-i coroană de aur și finic, și pe lângă acestea și câteva ramuri de măslin, cum este datina să, se dăruiască templului. Și în ziua aceea a stat liniștit.
5 Găsind momentul potrivit pentru nebunia lui, când a fost chemat de Demétrios la sfatul lui și l-a întrebat despre starea și planurile iudeilor, a spus:
5 Și aflând vreme bună nebuniei sale, chemându-l Dimitrie la sfat și întrebându-l ce voiesc și ce plănuiesc Iudeii,
6 „Iudeii numiți hasidéi, care sunt conduși de Iúda Macabéul, întrețin războiul și revolta și nu permit ca regatul să aibă parte de liniște.
6 El a răspuns la aceasta: «Iudeilor care se cheamă Asidei, în fruntea cărora se află Iuda Macabeul, le place să aibă război și să se certe și nu lasă să aibă pace cei care cârmuiesc.
7 De aceea, pentru că mi s-a luat demnitatea strămoșească – vorbesc despre funcția de mare preot – am venit acum aici.
7 Pentru aceea și eu lipsit de mărirea cea părintească, adică de arhierie, am venit acum aici,
8 Mai întâi cu gânduri sincere pentru interesele regelui; în al doilea rând, din grijă față de poporul meu, căci din nechibzuința celor despre care am vorbit mai înainte, toți cetățenii neamului nostru suferă nu puține nenorociri.
8 Întâi, foarte bine gândind de cele ce se cuvin regelui, iar al doilea, voind binele cetățenilor mei, căci prin răutatea celor despre care am vorbit mai înainte tot neamul nostru mult este asuprit.
9 Cunoscând fiecare dintre aceste [lucruri], o, rege, ai grijă de țara și neamul nostru oprimat cu omenia binevoitoare pe care o ai față de noi toți!
9 Deci pe fiecare dintr-acestea cunoscându-le tu, o, rege, fie-ți milă de țară și de neamul nostru cel asuprit, și-l ajută pentru iubirea de oameni pe care o ai către toți.
10 Căci, atâta timp cât Iúda va trăi, este imposibil ca situația țării să fie pașnică”.
10 Că până va fi Iuda, nu este cu putință să fie lucrurile în pace».
11 Imediat ce a rostit aceste cuvinte, ceilalți prieteni care erau dușmani ai lui Iúda l-au aprins și mai tare pe Demétrios.
11 Și după ce a grăit el astfel, îndată ceilalți prieteni, având vrăjmășie asupra lui Iuda, au ațâțat și mai mult pe Dimitrie.
12 L-a chemat îndată pe Nicanór, care ajunsese comandantul [unității] de elefanți, și, numindu-l strateg al Iudeii, l-a trimis,
12 Deci Dimitrie, îndată chemând pe Nicanor, care era mai mare peste elefanți și făcându-l general peste Iudeea, l-a trimis acolo,
13 dându-i porunci să-l ucidă pe Iúda, iar pe cei care sunt cu el să-i împrăștie și să-l instaleze pe Alchimós mare preot al celui mai mare templu.
13 Dându-i porunci ca pe Iuda să-l omoare și pe cei care sunt cu el să-i risipească și să pună pe Alchimos arhiereu templului celui preaslăvit.
14 Atunci, neamurile din Iudéea care fugiseră din cauza lui Iúda s-au adunat împreună la Nicanór, considerând că necazurile și nenorocirile iudeilor erau spre norocul lor.
14 Iar neamurile, care fugiseră din Iudeea din cauza lui Iuda, ca turmele se adunau lângă Nicanor, nenorocirile și primejdiile Iudeilor părându-le a fi spre fericirea lor.
15 [Iudeii] au auzit de înaintarea lui Nicanór și de agresiunea neamurilor, și-au presărat țărână pe cap și au început să se roage Celui care-și statornicise pentru totdeauna poporul și care-și sprijinea în mod evident partea.
15 Și auzind de venirea lui Nicanor și de adunarea neamurilor, presărându-și capetele cu pământ, se rugau Celui care pe veci a întemeiat pe poporul Său și Care pururea fățiș a apărat partea sa.
16 La comanda conducătorului lui, au pornit îndată de acolo și s-au întâlnit cu [dușmanii] în satul Desáos.
16 Și, poruncind cârmuitorul lor, Iudeii îndată au purces de acolo și s-au lovit cu dușmanii la satul Adasa.
17 Simon, fratele lui Iúda, începuse lupta cu Nicanór, dar, din cauza sosirii neașteptate a adversarilor, a suferit o ușoară înfrângere.
17 Iar Simon, fratele lui Iuda, s-a ciocnit cu Nicanor, dar s-a speriat de venirea cea fără de veste a vrăjmașilor.
18 La fel, Nicanór, când a auzit de vitejia de care dădeau dovadă cei ai lui Iúda și de curajul cu care se luptau pentru patria lor, a ezitat să rezolve situația prin [vărsare] de sânge.
18 Însă Nicanor, auzind vitejia celor care erau cu Iuda și bărbăția pe care o aveau în bătăliile cele pentru patrie, s-a temut să dezlege cearta prin vărsare de sânge.
19 De aceea, i-a trimis pe Posidónios, pe Teodótos și pe Matatía să le întindă [iudeilor mâna] dreaptă și să o primească.
19 Pentru aceea a trimis pe Posidoniu și pe Teodot adică pe Matatia, ca să încerce o înțelegere.
20 După analize îndelungate despre acestea și după ce conducătorul a dat de știre mulțimilor, părând că toți gândesc la fel, s-au pus de acord cu înțelegerile.
20 Și mult sfat făcându-se pentru acestea și conducătorul poporului vorbind cu mulțimea, toți împreună au voit să facă pace.
21 Au stabilit o zi în care să se întâlnească cei doi; a sosit din ambele părți câte un car și s-au așezat pe tronuri.
21 Și au rânduit o zi, în care cei doi conducători deosebi să vină la un loc. Și venind și unul și altul, fiecare a avut scaunul său de cinste.
22 Iúda a stabilit [oameni] înarmați, gata de luptă, în locuri bine alese, ca nu cumva să aibă loc un atac neașteptat din partea dușmanilor. Dar întâlnirea s-a încheiat cu un acord.
22 Iar Iuda rânduise oameni înarmați gata, în locuri bune, ca nu cumva vrăjmașii fără de veste să facă vreun lucru rău; dar vorbirea dintre ei au isprăvit-o cu bună pace.
23 Nicanór a rămas la Ierusalím, unde nu a făcut niciun rău. Dar a dat drumul mulțimii grupelor care se adunase la el.
23 Iar Nicanor, rămânând la Ierusalim, nici un lucru fără de cale n-a făcut și oștile cele ce se adunaseră ca turmele, le-a slobozit.
24 În toate [împrejurările] îl avea în față pe Iúda, căci începuse să-l îndrăgească din inimă pe acest om.
24 Și avea pe Iuda pururea înaintea ochilor, din inimă iubindu-l.
25 L-a îndemnat să se căsătorească și să aibă copii. Acesta s-a căsătorit, a fost liniștit și s-a bucurat de viață.
25 Și l-a îndemnat să se însoare și să nască fii și s-a însurat și a trăit în liniște bucurându-se de viață.
26 Dar Alchimós, văzând bunăvoința dintre cei doi și luând o copie a înțelegerii încheiate, s-a dus la Demétrios și a spus că Nicanór are gânduri potrivnice față de treburile [statului], căci l-a numit pe Iúda succesor al său, el care uneltea împotriva regatului.
26 Iar Alchimos, văzând dragostea pe care o avea unul față de altul și luând o copie după zapisul lor de pace, a venit la Dimitrie și i-a spus că Nicanor gândește lucruri potrivnice regelui, că pe Iuda, vrăjmașul împărăției, l-a ales să fie în locul lui arhiereu.
27 Regele, aprins de mânie și înfuriat din cauza intrigilor provocate de ticălos, i-a scris lui Nicanór [spunând] că e supărat din cauza înțelegerii și poruncindu-i să-l trimită repede pe Macabéu în lanțuri la Antiohía.
27 Iar regele, umplându-se de mânie și întărâtându-se de pâri, vrăjmășește a scris lui Nicanor, zicând că îi este greu să primească alianța încheiată, și îi poruncește ca pe Macabeu curând să-l trimită legat la Antiohia.
28 Aflând Nicanór acestea, s-a tulburat și îi era greu să încalce înțelegerea, ținând cont că [Iúda] nu greșise cu nimic.
28 Și sosind acesta la Nicanor, s-a mâhnit și cu greu îi era a strica alianța făcută, nefăcându-i nici o strâmbătate bărbatul acesta.
29 Dar cum nu putea să i se împotrivească regelui, căuta un moment potrivit să îndeplinească [porunca] printr-o strategie.
29 Ci fiindcă împotriva regelui nu se putea pune, căuta prilej ca aceasta cu meșteșug să se săvârșească.
30 Dar [Iúda] Macabéul a observat că Nicanór se poartă mai rece cu el și că, atunci când se întâlneau, îi vorbește mai aspru. Gândindu-se că această răceală nu putea să aducă nimic bun, i-a adunat pe cei care erau de partea lui și se ascundea de Nicanór.
30 Iar Macabeu văzând pe Nicanor mai aspru răspunzându-i, și petrecerea cea obișnuită mai sălbatică având-o, a socotit că nu este spre bine asprimea aceasta și, strângând pe mulți dintre ai săi, s-a ascuns de Nicanor.
31 Gândind că a fost înșelat de [Iúda, Nicanór] s-a dus la templul cel mare și sfânt și, când preoții aduceau jertfele proprii, a poruncit să-i fie predat omul.
31 Deci cunoscând el că bărbatul a biruit cu îndrăzneală vicleșugul, s-a dus la marele și sfântul templu al Domnului, când aduceau preoții jertfele cele cuviincioase și a poruncit să-i dea pe bărbatul acesta.
32 Întrucât ei se jurau că nu știau unde era cel pe care îl căuta,
32 Iar ei s-au jurat, zicând că pe cel care îl caută nu știu unde este. Întinzând dreapta spre templul Domnului,
33 [Nicanór], întinzându-și [mâna] dreaptă spre templu, a jurat astfel: „Dacă nu mi-l predați pe Iúda în lanțuri, voi rade la pământ această incintă a lui Dumnezeu, voi dărâma acest altar și voi ridica aici un templu strălucit pentru Dyonísos”.
33 Nicanor astfel s-a jurat: «De nu-mi vei da legat pe Iuda, acest templu al lui Dumnezeu câmp îl voi face și jertfelnicul îl voi săpa și aici voi face lui Dionisos templu vestit».
34 După ce a spus acestea, a plecat. Iar preoții, ridicându-și mâinile spre cer, l-au invocat pe Acela care a luptat întotdeauna alături de neamul nostru, spunând:
34 Și după ce a zis acestea, s-a dus, iar preoții, întinzând mâinile către cer, chemau pe Apărătorul Cel de-a pururea al neamului nostru, zicând acestea:
35 „Tu, Doamne, care nu ai nevoie de nimic,
ai binevoit ca templul locuirii tale să fie la noi.
35 «Tu, Doamne, Care de nimic n-ai lipsă, bine ai voit ca templul unde Tu sălășluiești, să fie în mijlocul nostru.
36 Acum, Doamne, Sfântul a toată sfințenia,
păstrează curată această casă
purificată de curând!”.
36 Și acum, Sfinte a toată sfințenia, Doamne, păzește până în veac neîntinat templul acesta, care de curând s-a curățit, și astupă toată gura nedreaptă».
37 Un oarecare Razís, dintre bătrânii din Ierusalím, a fost reclamat la Nicanór. El era un om care își iubea concetățenii și avea o faimă foarte frumoasă; datorită bunăvoinței lui, era numit „părintele iudeilor”.
37 Iar un oarecare, anume Razis, dintre bătrânii din Ierusalim, a fost pârât lui Nicanor. Razis era bărbat iubitor de cetate și cu nume bun, încât pentru bună-voința ce avea, era numit părintele Iudeilor,
38 În timpurile de dinaintea revoltei, el fusese acuzat de iudaísm și își pusese trupul și viața în pericol pentru iudaísm cu mare statornicie.
38 Pentru că în vremurile cele mai dinainte ale neamestecului Iudeilor cu Elinii era îndrăzneț iubitor al datinilor iudaice și trupul și sufletul pentru evreime și-l pusese cu toată nevoința.
39 Voind să-și arate ura față de iudei, Nicanór a trimis peste cinci sute de soldați ca să-l prindă.
39 Deci vrând Nicanor să arate ura, pe care o avea față de Iudei, a trimis peste cinci sute, să prindă pe Razis.
40 Credea că, prinzându-l pe acesta, le va provoca o mare nenorocire [iudeilor].
40 Căci socoteau că de-l va prinde pe el, foarte mare durere va face Iudeilor,
41 Când mulțimea era pe punctul să ia în stăpânire turnul și spărgeau poarta curții și ordonaseră să se aducă foc ca să ardă porțile, [Razís], văzându-se atacat din toate părțile, și-a îndreptat sabia spre sine însuși,
41 Și când gloata de ostași, vrând să ia turnul unde se ascunsese Razis, bătea în uși și poruncea să aducă foc să aprindă ușile, atunci Razis, aproape să fie prins, singur s-a junghiat cu sabia,
42 voind să moară în mod nobil mai degrabă decât să cadă în mâini ticăloase și să îndure înjosiri nedemne de neamul său bun.
42 Vrând mai bine să moară cu cinste, decât să se supună păgânilor și împotriva cinstei sale să pățească ocări nevrednice.
43 Dar, din cauză că lovitura nu a fost bine îndreptată pentru că lupta era aprigă, iar mulțimile năvăleau pe porți, suindu-se vitejește pe ziduri, s-a aruncat cu curaj în mijlocul mulțimii.
43 Însă din grabă nu s-a nimerit să se junghie de moarte și gloata năvălind pe ușă înăuntru, el, alergând pe zid vitejește, s-a aruncat peste mulțime plin de bărbăție.
44 Însă toți s-au dat imediat deoparte și s-a făcut un spațiu gol în mijlocul căruia a căzut.
44 Iar mulțimea de jos repede dându-se înapoi, ca să facă loc căderii lui, el a căzut tocmai în mijlocul lor.
45 Dar el, încă suflând și aprins de mânie, s-a ridicat cu sângele care-i curgea șiroaie și, suferind groaznic din cauza rănilor, a traversat în goană mulțimile și s-a oprit pe o stâncă abruptă.
45 Și fiind încă viu și înfierbântat, s-a sculat cu mâinile, iar sângele din el țâșnea tare și, deși rănit greu, a alergat trecând printre mulțime,
46 Își pierduse tot sângele, dar, smulgându-și măruntaiele și apucându-le cu mâinile, le-a aruncat asupra mulțimii și, invocându-l pe Stăpânul vieții și al duhului să i le redea, a murit astfel.
46 Și stând pe o piatră ridicată după ce i-a curs tot sângele, și-a scos mațele și prinzându-le cu amândouă mâinile, le-a aruncat spre mulțime, rugându-se Celui care stăpânește peste viață și peste duh, ca iarăși să i le dea; și în felul acesta a murit.
