1 Întâmplatu-s-a și cu șapte frați, pe care, împreună cu maica lor prinzându-i, i-a silit regele, cu biciul și cu vine bătându-i, să mănânce cărnuri de porc, care nu le era slobod a mânca.2Mac 6,18
2 Iar unul dintre ei, care a grăit mai întâi, așa a zis: «Ce vrei să întrebi și să știi de la noi? Pentru că mai bucuroși suntem a muri, decât a călca legile părintești».
3 Iar regele, umplându-se de mânie, a poruncit să înfierbânte tigăi și căldări,
4 Și după ce s-au înfierbântat acelea, îndată a poruncit să taie limba celui care a grăit întâi, apoi să-i jupoaie pielea de pe cap și să-i taie mâinile și picioarele, în fața celorlalți frați și a mamei lor.
5 Și după ce l-a ciopârțit așa, a poruncit să-l aducă la foc și să-l frigă de viu. Și ieșind foarte mare sfârâială din tigaie, unii pe alții împreună cu mama lor se îndemnau a muri vitejește zicând așa:
6 «Domnul Dumnezeu vede și cu adevărat mângâiere are dintre noi, precum chiar a arătat prin cântarea cu care ne-a mărturisit nouă Moise, zicând: și întru robii Săi se va mângâia».Dt 32,43
7 Și după ce s-a săvârșit cel dintâi într-acest chip, a adus pe al doilea să-l batjocorească și, jupuindu-i pielea capului cu părul, îl întreba: «Vrei să mănânci carne de porc înainte ca să ți se ciopârțească toate mădularele trupului?»
8 Iar el; răspunzând în graiul părinților săi, a zis: «Nu».
9 Pentru aceea și acesta, ca și cel dintâi, pe rând toate chinurile le-a suferit și, când era să moară, a zis: «Tu dar, nelegiuitule, ne scoți pe noi dintr-această viață, însă Împăratul lumii, pe noi cei care murim pentru legile Lui, iarăși ne va învia cu înviere de viață veșnică».
10 Și după aceasta al treilea a fost batjocorit, și cerându-i-se limba, îndată a scos-o și mâinile cu îndrăzneală le-a întins și vitejește a zis:
11 «Din cer le-am dobândit acestea și pentru legile Lui nu țin seamă de ele, pentru că nădăjduiesc că de la El iarăși le voi dobândi».Iov 10,11
12 Așa încât însuși regele și cei ce erau cu el, cu spaimă, se minunau de sufletul tânărului, că nu ținea seamă de dureri, ca de nimic.
13 Și după ce s-a sfârșit și acesta, a adus pe al patrulea, așijderea muncindu-l și chinuindu-l:
14 Și când era să moară, așa a zis: «Bine este a muta nădejdile cele de la oameni și a aștepta pe cele de la Dumnezeu, că noi iar vom învia prin El, iar ție nu-ți Va fi înviere spre viață».
15 Și îndată aducând pe al cincilea îl muncea, iar el, căutând către rege, a zis:
16 «Putere între oameni având, muritor fiind, faci ce vrei; însă să nu socotești că Dumnezeu a părăsit poporul nostru;
17 Ci tu așteaptă și vei vedea puterea Lui cea mare, cum pe tine și pe urmașii tăi îi va chinui».
18 Și după acesta a adus pe al șaselea și când era să moară, a zis: «Nu te înșela în zadar, că noi pentru noi înșine pătimim acestea, de vreme ce am păcătuit împotriva Dumnezeului nostru și pentru aceasta s-au făcut aceste lucruri vrednice de mirare.
19 Iar tu să nu socotești că vei fi necertat, pentru că faci război împotriva lui Dumnezeu».
20 Iar mama lor foarte minunată și vrednică de bună pomenire este, căci într-o singură zi văzând pierindu-i șapte fii, cu bun suflet a răbdat, pentru nădejdile ce avea în Domnul:
21 Și pe fiecare din ei îl mângâia în graiul părintesc, plină fiind de vitejesc cuget și femeiasca gândire cu inimă bărbătească deșteptând-o, zicea către ei:
22 «Nu știu cum v-ați zămislit în pântecele meu și nu v-am dat duh și viață și închipuirea fiecăruia nu eu am întocmit-o,
23 Ci Ziditorul lumii, Care a zidit pe om de la nașterea lui, vă va da ca un milostiv iarăși duh și viață, de vreme ce acum nu vă este milă de voi, iubind legile Lui».
24 Iar Antioh, gândind că pe el îl defaimă și socotind că pe el îl ocărăște cu acele cuvinte, fiind încă cel mai tânăr viu, nu numai cu cuvintele îndemna, ci și cu jurăminte îl încredința cum că și bogat și fericit îl va face, de se va lăsa de obiceiurile părintești și prieten îl va avea și vrednicii îi va încredința.
25 Iar tânărul, neascultând, a chemat regele pe mama sa și o învăța ca să-l sfătuiască cele ce sunt spre scăpare.
26 Și cu multe îndemnând-o, ea a primit că va sfătui pe fiu.
27 Și plecându-se la el, înșelând pe crudul tiran, așa a zis în limba părintească: «Fiule, fie-ți milă de mine, care în pântece te-am purtat nouă luni și te-am alăptat trei ani și te-am hrănit și te-am adus la vârsta aceasta și te-am crescut, purtându-te în brațe.
28 Rogu-te, fiule, ca, la cer și la pământ căutând și văzând toate cele ce sunt într-însele, să cunoști că din ce n-au fost le-a făcut pe ele Dumnezeu și pe neamul omenesc așijderea l-a făcut.
29 Nu te teme de ucigătorul acesta; ci fă-te vrednic de frații tăi, primește moartea, ca în ziua milostivirii să te găsesc pe tine împreună cu frații tăi».
30 Și grăind încă ea, tânărul a zis: «Pe cine așteptați? N-ascult de porunca regelui, ei ascult de porunca legii, care s-a dat părinților noștri prin Moise.
31 Iar tu, cel care tot răul ai aflat asupra Iudeilor, nu vei scăpa din mâinile lui Dumnezeu.
32 Că noi pentru păcatele noastre pătimim,
33 Iar dacă, pentru cercetarea și învățătura noastră, Dumnezeu cel viu S-a mâniat puțin asupra noastră, iarăși cu robii Săi Se va împăca.
34 Ci tu, o, necredinciosule și mai nelegiuit decât toți oamenii, nu te mări tulburându-te în deșert și semețindu-te cu niște nădejdi neștiute, asupra slugilor cerești ridicându-ți mâinile,
35 Că încă n-ai scăpat de judecata atotputernicului Dumnezeu, Cel care de sus vede toate.
36 Că acum frații mei, care puțină durere au suferit, au ajuns la făgăduința vieții celei veșnice a lui Dumnezeu; iar tu cu judecata lui Dumnezeu vei suferi dreaptă pedeapsă de la Dânsul pentru această trufie a ta.
37 Iar eu, precum și frații mei, și trupul și sufletul mi-l dau pentru legile părintești, rugându-mă lui Dumnezeu, ca să nu întârzie a Se milostivi spre poporul acesta și pe tine prin certări și prin bătăi să te facă să mărturisești cum că El singur este Dumnezeu.
38 Iar în mine și în frații mei să se oprească mânia Atotputernicului, care pe dreptate s-a adus peste tot neamul nostru».
39 Deci, mâniindu-se regele pe acesta mai mult decât pe ceilalți, l-a chinuit, amărându-se pentru că l-a batjocorit.
40 Deci și acesta, curat întru totul; și-a dat viața, nădăjduind spre Domnul.
41 Și mai pe urmă, după fii, s-a săvârșit și mama.
42 Iar despre junghieri și despre chinurile cele peste măsură să fie destule cele zise.
Traducerea catolică
Traducerea ortodoxă
1 S-a întâmplat că șapte frați cu mama lor au fost prinși de rege și obligați – fiind bătuți cu biciul și cu vâna de bou – să mănânce carne de porc, care era interzisă de Lege.
1 Întâmplatu-s-a și cu șapte frați, pe care, împreună cu maica lor prinzându-i, i-a silit regele, cu biciul și cu vine bătându-i, să mănânce cărnuri de porc, care nu le era slobod a mânca.
2 Unul dintre ei s-a făcut purtător de cuvânt și a spus așa: „Ce vrei să întrebi și ce vrei să afli de la noi? Suntem gata să murim decât să încălcăm legile părintești”.
2 Iar unul dintre ei, care a grăit mai întâi, așa a zis: «Ce vrei să întrebi și să știi de la noi? Pentru că mai bucuroși suntem a muri, decât a călca legile părintești».
3 Regele, furios, a poruncit să fie puse pe foc tigăi și oale.
3 Iar regele, umplându-se de mânie, a poruncit să înfierbânte tigăi și căldări,
4 Îndată ce s-au încins, a poruncit să i se taie limba purtătorului de cuvânt, să-i jupoaie pielea de pe cap și să-i taie membrele în văzul celorlalți frați și al mamei sale.
4 Și după ce s-au înfierbântat acelea, îndată a poruncit să taie limba celui care a grăit întâi, apoi să-i jupoaie pielea de pe cap și să-i taie mâinile și picioarele, în fața celorlalți frați și a mamei lor.
5 După ce l-au mutilat, a poruncit să fie adus înaintea tuturor, lângă foc, și să fie fript de viu în tigaie. Și în timp ce aburul se răspândea abundent din tigaie, ceilalți se încurajau unii pe alții împreună cu mama lor să moară în chip nobil, spunând astfel:
5 Și după ce l-a ciopârțit așa, a poruncit să-l aducă la foc și să-l frigă de viu. Și ieșind foarte mare sfârâială din tigaie, unii pe alții împreună cu mama lor se îndemnau a muri vitejește zicând așa:
6 „Domnul Dumnezeu vede și, într-adevăr, el ne va mângâia așa cum, mărturisind pe față, a vestit Moise în cântarea lui: «Îi va mângâia pe slujitorii săi»”.
6 «Domnul Dumnezeu vede și cu adevărat mângâiere are dintre noi, precum chiar a arătat prin cântarea cu care ne-a mărturisit nouă Moise, zicând: și întru robii Săi se va mângâia».
7 După ce primul a trecut din viață în acest fel, l-au adus pe al doilea să fie chinuit: i-au jupuit pielea de pe cap cu păr cu tot și-l întrebau: „Mănânci înainte ca trupul să fie mutilat?”.
7 Și după ce s-a săvârșit cel dintâi într-acest chip, a adus pe al doilea să-l batjocorească și, jupuindu-i pielea capului cu părul, îl întreba: «Vrei să mănânci carne de porc înainte ca să ți se ciopârțească toate mădularele trupului?»
8 Dar el a răspuns în limba părinților: „Nu!”. De aceea și el a fost supus torturii, la rândul său, la fel ca și primul.
8 Iar el; răspunzând în graiul părinților săi, a zis: «Nu».
9 Ajungând la ultima suflare, a zis: „Tu, nemernicule, ne scoți din viața prezentă, dar Regele lumii ne va ridica la învierea vieții veșnice pe noi, care murim pentru legile sale”.
9 Pentru aceea și acesta, ca și cel dintâi, pe rând toate chinurile le-a suferit și, când era să moară, a zis: «Tu dar, nelegiuitule, ne scoți pe noi dintr-această viață, însă Împăratul lumii, pe noi cei care murim pentru legile Lui, iarăși ne va învia cu înviere de viață veșnică».
10 După acesta, a fost chinuit cel de-al treilea. Când i s-a cerut să scoată limba, a scos-o repede și a întins cu curaj mâinile.
10 Și după aceasta al treilea a fost batjocorit, și cerându-i-se limba, îndată a scos-o și mâinile cu îndrăzneală le-a întins și vitejește a zis:
11 Și a zis cu demnitate: „Din cer le-am primit și pentru legile lui le disprețuiesc; de la el sper că le voi dobândi din nou”,
11 «Din cer le-am dobândit acestea și pentru legile Lui nu țin seamă de ele, pentru că nădăjduiesc că de la El iarăși le voi dobândi».
12 așa încât însuși regele și cei care erau cu el au fost uimiți de curajul tânărului, pentru care suferințele nu însemnau parcă nimic.
12 Așa încât însuși regele și cei ce erau cu el, cu spaimă, se minunau de sufletul tânărului, că nu ținea seamă de dureri, ca de nimic.
13 După ce acesta a trecut din viață, tot la fel l-au torturat în chinuri pe al patrulea.
13 Și după ce s-a sfârșit și acesta, a adus pe al patrulea, așijderea muncindu-l și chinuindu-l:
14 Când era să se sfârșească, a vorbit astfel: „Este de dorit să treci din viață [prin mâinile] oamenilor când aștepți speranța de la Dumnezeu că vei fi înviat iarăși de el; dar pentru tine nu va fi înviere spre viață”.
14 Și când era să moară, așa a zis: «Bine este a muta nădejdile cele de la oameni și a aștepta pe cele de la Dumnezeu, că noi iar vom învia prin El, iar ție nu-ți Va fi înviere spre viață».
15 Imediat l-au adus pe al cincilea și îl chinuiau.
15 Și îndată aducând pe al cincilea îl muncea, iar el, căutând către rege, a zis:
16 Acesta, uitându-se la [rege], i-a zis: „Tu, deși muritor, ai putere să faci ce vrei printre oameni. Dar să nu crezi că neamul nostru a fost părăsit de Dumnezeu!
16 «Putere între oameni având, muritor fiind, faci ce vrei; însă să nu socotești că Dumnezeu a părăsit poporul nostru;
17 Tu ai răbdare și vei vedea puterea lui măreață, cum te va chinui pe tine și descendența ta!”.
17 Ci tu așteaptă și vei vedea puterea Lui cea mare, cum pe tine și pe urmașii tăi îi va chinui».
18 După acesta, l-au adus pe al șaselea. Când era pe punctul să moară, a spus: „Nu te înșela în zadar; noi din cauza noastră suferim acestea, pentru că am păcătuit față de Dumnezeul nostru. De aici [aceste lucruri] vrednice de mirare.
18 Și după acesta a adus pe al șaselea și când era să moară, a zis: «Nu te înșela în zadar, că noi pentru noi înșine pătimim acestea, de vreme ce am păcătuit împotriva Dumnezeului nostru și pentru aceasta s-au făcut aceste lucruri vrednice de mirare.
19 Dar tu să nu crezi că ești nevinovat, căci ai îndrăznit să te lupți cu Dumnezeu”.
19 Iar tu să nu socotești că vei fi necertat, pentru că faci război împotriva lui Dumnezeu».
20 Mama a fost deosebit de minunată și vrednică de o amintire frumoasă pentru că, văzând cum mor cei șapte fii ai ei într-o singură clipă, îndura aceasta cu tărie datorită speranței pe care o avea în Domnul.
20 Iar mama lor foarte minunată și vrednică de bună pomenire este, căci într-o singură zi văzând pierindu-i șapte fii, cu bun suflet a răbdat, pentru nădejdile ce avea în Domnul:
21 Pe fiecare dintre ei îi încuraja în limba părintească. Plină de sentimente nobile și însuflețindu-și cugetul de femeie cu îndrăzneală de bărbat, le spunea:
21 Și pe fiecare din ei îl mângâia în graiul părintesc, plină fiind de vitejesc cuget și femeiasca gândire cu inimă bărbătească deșteptând-o, zicea către ei:
22 „Nu știu cum ați apărut în sânul meu și nu eu v-am dăruit sufletul și viața, iar membrele fiecăruia nu eu le-am alcătuit.
22 «Nu știu cum v-ați zămislit în pântecele meu și nu v-am dat duh și viață și închipuirea fiecăruia nu eu am întocmit-o,
23 Așadar, Creatorul lumii, cel care a plăsmuit neamul omenesc și se află la originea tuturor, el vă va da înapoi în îndurarea sa și duhul și viața, pentru că voi le disprețuiți acum de dragul legilor lui”.
23 Ci Ziditorul lumii, Care a zidit pe om de la nașterea lui, vă va da ca un milostiv iarăși duh și viață, de vreme ce acum nu vă este milă de voi, iubind legile Lui».
24 Antióh, considerându-se jignit și bănuind dispreț în cuvintele ei, întrucât mai era doar fiul cel mai mic, a început să-l îndemne nu numai prin cuvinte, ci și prin jurământ, promițându-i că-l va face totodată bogat și foarte fericit dacă va renunța la cele părintești, că îl va avea de prieten și îi va încredința funcții.
24 Iar Antioh, gândind că pe el îl defaimă și socotind că pe el îl ocărăște cu acele cuvinte, fiind încă cel mai tânăr viu, nu numai cu cuvintele îndemna, ci și cu jurăminte îl încredința cum că și bogat și fericit îl va face, de se va lăsa de obiceiurile părintești și prieten îl va avea și vrednicii îi va încredința.
25 Însă, pentru că tânărul nu-l lua în seamă, regele a chemat-o pe mamă și a îndemnat-o să-l sfătuiască pe fiul ei să se salveze.
25 Iar tânărul, neascultând, a chemat regele pe mama sa și o învăța ca să-l sfătuiască cele ce sunt spre scăpare.
26 După multe insistențe, a acceptat să îl convingă pe fiul ei.
26 Și cu multe îndemnând-o, ea a primit că va sfătui pe fiu.
27 S-a aplecat asupra lui și, bătându-și joc de crudul tiran, i-a vorbit astfel în limba părintească: „Fiule, ai milă de mine, care te-am purtat în sân timp de nouă luni, te-am alăptat timp de trei ani, te-am îngrijit, te-am adus la această vârstă și te-am îngrijit.
27 Și plecându-se la el, înșelând pe crudul tiran, așa a zis în limba părintească: «Fiule, fie-ți milă de mine, care în pântece te-am purtat nouă luni și te-am alăptat trei ani și te-am hrănit și te-am adus la vârsta aceasta și te-am crescut, purtându-te în brațe.
28 Te rog, fiule, privește la cer și la pământ și la câte sunt în ele! Și, văzându-le pe toate, dă-ți seama că Dumnezeu le-a făcut din nimic și astfel a luat ființă și neamul omenesc!
28 Rogu-te, fiule, ca, la cer și la pământ căutând și văzând toate cele ce sunt într-însele, să cunoști că din ce n-au fost le-a făcut pe ele Dumnezeu și pe neamul omenesc așijderea l-a făcut.
29 Nu te teme de călăul acesta, ci fii vrednic de frații tăi! Primește moartea, ca să te redobândesc împreună cu frații tăi în [ziua] îndurării!”.
29 Nu te teme de ucigătorul acesta; ci fă-te vrednic de frații tăi, primește moartea, ca în ziua milostivirii să te găsesc pe tine împreună cu frații tăi».
30 Pe când ea mai vorbea, tânărul a spus: „Ce așteptați? Eu nu ascult de porunca regelui, ci ascult de porunca legii care le-a fost dată părinților noștri prin Moise.
30 Și grăind încă ea, tânărul a zis: «Pe cine așteptați? N-ascult de porunca regelui, ei ascult de porunca legii, care s-a dat părinților noștri prin Moise.
31 Tu, care ai adus toate relele asupra evreilor, nu vei scăpa din mâinile lui Dumnezeu.
31 Iar tu, cel care tot răul ai aflat asupra Iudeilor, nu vei scăpa din mâinile lui Dumnezeu.
32 Căci noi suferim pentru păcatele noastre.
32 Că noi pentru păcatele noastre pătimim,
33 Dacă pentru mustrarea și educarea noastră Domnul s-a mâniat pentru scurt timp pe noi, se va împăca din nou cu slujitorii săi.
33 Iar dacă, pentru cercetarea și învățătura noastră, Dumnezeu cel viu S-a mâniat puțin asupra noastră, iarăși cu robii Săi Se va împăca.
34 Iar tu, nemernicule, cel mai ticălos dintre toți oamenii, nu te bucura în zadar, semețindu-te cu speranțe deșarte că poți ridica mâna împotriva slujitorilor cerului!
34 Ci tu, o, necredinciosule și mai nelegiuit decât toți oamenii, nu te mări tulburându-te în deșert și semețindu-te cu niște nădejdi neștiute, asupra slugilor cerești ridicându-ți mâinile,
35 Căci încă nu ai scăpat de judecata Celui Atotputernic care le vede pe toate.
35 Că încă n-ai scăpat de judecata atotputernicului Dumnezeu, Cel care de sus vede toate.
36 Frații noștri, suferind acum un scurt chin pentru viața veșnică, au căzut pentru alianța lui Dumnezeu. Tu, prin judecata lui Dumnezeu, vei primi condamnarea cuvenită trufiei tale.
36 Că acum frații mei, care puțină durere au suferit, au ajuns la făgăduința vieții celei veșnice a lui Dumnezeu; iar tu cu judecata lui Dumnezeu vei suferi dreaptă pedeapsă de la Dânsul pentru această trufie a ta.
37 Eu, asemenea fraților mei, îmi dau trupul și sufletul pentru legile părintești, invocându-l pe Dumnezeu să se îndure grabnic de neamul [nostru], iar pe tine, prin încercări și bice, să te facă să recunoști că el este singurul Dumnezeu.
37 Iar eu, precum și frații mei, și trupul și sufletul mi-l dau pentru legile părintești, rugându-mă lui Dumnezeu, ca să nu întârzie a Se milostivi spre poporul acesta și pe tine prin certări și prin bătăi să te facă să mărturisești cum că El singur este Dumnezeu.
38 La mine și la frații mei să se oprească mânia Celui Atotputernic pe care, pe drept, a dezlănțuit-o asupra neamului nostru întreg”.
38 Iar în mine și în frații mei să se oprească mânia Atotputernicului, care pe dreptate s-a adus peste tot neamul nostru».
39 Regele s-a înfuriat și a fost mai crud decât cu ceilalți, pentru că i-au părut amare batjocurile.
39 Deci, mâniindu-se regele pe acesta mai mult decât pe ceilalți, l-a chinuit, amărându-se pentru că l-a batjocorit.
40 Astfel, a trecut din viață acesta având deplină încredere în Domnul.
40 Deci și acesta, curat întru totul; și-a dat viața, nădăjduind spre Domnul.
41 Ultima, după fii, a trecut din viață și mama.
41 Și mai pe urmă, după fii, s-a săvârșit și mama.
42 Despre ospețele rituale și despre chinurile cumplite, să fie suficiente acestea!
42 Iar despre junghieri și despre chinurile cele peste măsură să fie destule cele zise.
