1 Iar Simon de care am vorbit mai înainte, care a fost vânzătorul banilor și al patriei, grăia rău de Onia, ca și cum el ar fi abătut nenorocirea asupra lui Eliodor și ar fi fost urzitorul răutăților;
2 Și pe făcătorul de bine al cetății și pe cârmuitorul celor de un neam cu sine, și pe râvnitorul legilor, vrăjmaș al ocârmuirii îndrăznea a-l arăta.
3 Atât a crescut vrajba, încât și prin oarecare om al lui Simon ucideri s-au făcut.
4 Gândind Onia la primejdia învrăjbirii și că se va mânia Apoloniu, stăpânitorul Cele-Siriei și al Feniciei, auzind de răutatea lui Simon, s-a dus la rege,
5 Nu ca să pârască pe cetățeni, ci socotind folosul cel de obște și deosebi la tot neamul.
6 Că vedea că nu este cu putință a se împăca lucrurile, fără de rânduială domnească și că Simon nu va înceta de la nebunia aceasta.
7 Ci murind Seleuc și luând domnia Antioh, cel poreclit Epifan, a poftit arhieria Iason, fratele lui Onia.
8 Și mergând Iason la rege, s-a rugat făgăduind trei sute șaizeci de talanți de argint, și încă alt venit de optzeci de talanți.
9 Afară de acestea, făgăduia încă și alți o sută cincizeci, de i s-ar îngădui putința de a înființa școală pentru tineri și pe cetățenii Ierusalimului a-i trece cetățeni ai Antiohiei.
10 Și îngăduind regele, a dobândit stăpânirea și îndată a început să învețe obiceiuri grecești pe cei din neamul său.
11 Și lepădând milostivele îngăduințe domnești, care s-au îngăduit Evreilor prin Ioan, tatăl lui Evpolemos care fusese sol la Romani pentru împrietenire și alianță și stricând rânduielile cele legiuite, rânduieli fără de lege înnoia.
12 Că, fără rușine, tocmai sub cetate a întemeiat școală și pe cei mai tari dintre tineri îi silea să învețe obiceiurile și jocurile elinești.1Mac 1,13
13 Și într-acest chip se întărea elenismul și sporeau obiceiurile celor de alt neam, pentru acea prea mare necurăție a acestui Iason, păgân și nu arhiereu.
14 Așa încât preoții nu se mai sârguiau spre slujbele altarului; ci nebăgând seamă de templul Domnului și părăsind jertfele, se grăbeau să se împărtășească cu privirea cea fără de lege a luptei la disc, după ce se auzea chemarea crainicilor.
15 Și datina părintească nebăgând-o în seamă, măririle cele elinești mai bune le socoteau.
16 De aceea grea nevoie i-a cuprins, că aceia a căror povățuire o pofteau și cărora voiau a se asemăna, pe aceia vrăjmași și stăpânitori i-au avut.
17 Că a face păgânește împotriva dumnezeieștilor legi nu este prea lesne, însă acestea timpul le va arăta.
18 Iar când se țineau jocurile cele din cinci în cinci ani, la care era de față regele,
19 A trimis nelegiuitul Iason din Ierusalim, ca soli, pe cei care erau cu drept de cetățenie antiohiană, care au adus trei sute de drahme de argint pentru jertfa lui Hercule, pentru care și cei care au dus argintul s-au rugat ca să nu se dea la jertfe, că nu se cuvine, ei să fie întrebuințați la alte cheltuieli.
20 Iar aceste trei sute de drahme fuseseră sortite de cel care le trimisese pentru jertfă lui Hercule, dar, după voia celor care le-au adus, le-au hărăzit pentru dresul corăbiilor celor de oștire.
21 Și Apoloniu al lui Menesteu fiind trimis în Egipt de regele Antioh, cu prilejul ridicării la tron a regelui Ptolomeu Filometor, Antioh a aflat că Ptolomeu avea asupra lui gânduri dușmănoase, de aceea Antioh, căutând să se pună la adăpost, s-a dus la Iafa și apoi la Ierusalim.
22 Și cu mare cuviință a fost primit de către Iason și de către cetate, cu făclii aprinse și cu strigări a fost întâmpinat, și de aici spre Fenicia a pornit cu tabăra.
23 Și după trei ani a trimis Iason pe Menelau, fratele lui Simon mai sus-numitul, ca să ducă bani regelui și ca să-i aducă aminte de lucrurile cele de lipsă.
24 Iar el plăcând regelui, pentru că l-a preamărit cu înfățișarea lui de mare curtean, a ajuns să ia arhieria, dând cu trei sute de talanți de argint mai mult decât Iason.
25 Și luând porunci domnești, a venit, nimic vrednic de arhierie aducând, numai mânie de tiran crud și urgie de fiară sălbatică având.
26 Și așa Iason, care a îndepărtat pe fratele său, îndepărtatu-l-a și pe el altul și l-a izgonit în țara Amoniților.
27 Iar Menelau a ajuns arhiereu, dar de banii pe care îi făgăduise regelui nici o grijă n-a avut, deși Sostrate, mai marele cetății, îi cerea.
28 Acesta era pus peste adunarea birurilor. Pentru aceea pe amândoi i-a chemat regele.
29 Și Menelau a lăsat locțiitor de arhiereu pe Lisimah, fratele său; iar Sostrate pe Crates, mai-marele Ciprului.
30 Și acestea așa fiind, s-a întâmplat de s-au răsculat locuitorii orașelor Tars și Malus, pentru că au fost dați dar Antiohidei, țiitoarea regelui.
31 Degrabă dar a venit regele ca să potolească răscoala, lăsând în locul său pe Andronic, unul din marii dregători.
32 Iar Menelau, socotind că a aflat vreme bună, furând niște vase de aur de ale templului, le-a dăruit lui Andronic, și pe altele le-a vândut în Tir și în cetățile cele de primprejur.
33 Aflând Onia acest lucru, l-a mustrat, fiind el în loc fără de frică, în Dafne cea de lângă Antiohia.
34 Pentru aceea Menelau, luând deosebi pe Andronic, l-a rugat să omoare pe Onia. Deci venind el la Onia și cu înșelăciune dându-i dreapta și încredințându-l cu jurământ, și cu toate că acest lucru dădea de bănuială lui Onia, el a izbutit să-l scoată din sihăstria lui și l-a omorât îndată fără teamă de dreptate.
35 Din această pricină nu numai Iudeii, ci mulți și dintr-alte neamuri s-au scârbit și s-au mâhnit pentru nedreapta ucidere a bărbatului acestuia.
36 Iar după ce s-a întors regele din părțile Ciliciei, Iudeii cei din cetate, împreună cu Elinii, urând vicleșugul, s-au plâns cum că fără de dreptate Onia a fost omorât.
37 Iar lui Antioh, din suflet mâhnindu-se, i s-a făcut milă și a lăcrimat pentru înțelepciunea și multa bună rânduială a răposatului.
38 Și aprinzându-se de mânie, îndată a luat de la Andronic porfira și i-a rupt hainele și l-a purtat împrejur prin toată cetatea, și într-același loc, în care asupra lui Onia a făcut sângeroasa lui ispravă, acolo l-a omorât pe nelegiuitul ucigaș, Domnul răsplătindu-l cu pedeapsa de care a fost vrednic.
39 Și Lisimah, cu știrea lui Menelau, furând multe vase sfinte, a ieșit vestea în cetate și s-a adunat mulțimea asupra lui Lisimah, după ce multe vase de aur se cheltuiseră.
40 Și după ce s-au sculat asupră-i mulțimile mânioase, Lisimah a înarmat împotrivă ca la vreo trei mii de bărbați, și a început fără de dreptate a omorî, comandant fiind un anume Tyranus, om bătrân și cu vârsta și cu nebunia.
41 Mulțimile, dacă au văzut că se scoală Lisimah asupra lor, apucând unii pietre, alții măciuci, alții țărână, aruncau spre cei care erau împrejurul lui Lisimah și spre cei care se sculaseră asupră-le.
42 Și astfel pe mulți dintre ei i-au rănit, pe unii i-au omorât și pe toți i-au pus pe fugă, iar pe furul de cele sfinte lângă vistierie l-au omorât.
43 Apoi a început judecata pricinii lui Menelau.
44 Și când a venit regele în Tir, trei inși, trimiși de înaltul sfat, au adus plângerea cea dreaptă înaintea lui.
45 Iar Menelau, aflându-se vinovat, a făgăduit bani mulți lui Ptolomeu, fiul lui Dorimene, ca să îmblânzească pe rege.
46 Deci, apucând Ptolomeu pe rege într-un foișor, unde se dusese să se răcorească, l-a făcut să-și schimbe părerea.
47 Și pe Menelau, capul a toată răutatea, l-a scos nevinovat; iar pe nenorociții aceia, care măcar și la Sciți, de și-ar fi spus pricina, s-ar fi slobozit nevinovați, pe aceștia i-a judecat spre moarte.
48 Drept aceea, degrabă, nedreaptă moarte au suferit cei care purtaseră cuvânt pentru cetate și pentru popor și pentru sfintele vase.
49 Pentru care lucru și locuitorii din Tir, mâhnindu-se de această răutate, cu mare cuviință au dat lucrurile cele de îngroparea lor.
50 Iar Menelau, din pricina lăcomiei celor puternici, era în cinste, și, crescând întru răutate, mare vrăjmaș a fost celor de un neam cu el.
Traducerea catolică
Traducerea ortodoxă
1 Simon, despre care s-a vorbit mai înainte, cel care denunțase vistieria și patria, îl vorbea de rău pe Onías, că el fusese instigatorul împotriva lui Heliodór și artizanul relelor care l-au lovit.
1 Iar Simon de care am vorbit mai înainte, care a fost vânzătorul banilor și al patriei, grăia rău de Onia, ca și cum el ar fi abătut nenorocirea asupra lui Eliodor și ar fi fost urzitorul răutăților;
2 Pe binefăcătorul cetății, pe apărătorul conaționalilor, pe cel zelos față de lege îndrăznea să-l numească conspirator împotriva intereselor [publice].
2 Și pe făcătorul de bine al cetății și pe cârmuitorul celor de un neam cu sine, și pe râvnitorul legilor, vrăjmaș al ocârmuirii îndrăznea a-l arăta.
3 Dușmănia împotriva acestuia a înaintat, așa încât s-au săvârșit și omoruri de către cei tocmiți de Simon.
3 Atât a crescut vrajba, încât și prin oarecare om al lui Simon ucideri s-au făcut.
4 Onías, considerând cât de primejdioasă este dușmănia și cum Apolónius, [fiul] lui Menestéus, guvernatorul Celesíriei și al Feníciei, mărea răutatea lui Simon,
4 Gândind Onia la primejdia învrăjbirii și că se va mânia Apoloniu, stăpânitorul Cele-Siriei și al Feniciei, auzind de răutatea lui Simon, s-a dus la rege,
5 s-a dus la rege, nu ca să devină acuzatorul cetățenilor, ci urmărind ceea ce este în interesul întregului popor și al fiecăruia.
5 Nu ca să pârască pe cetățeni, ci socotind folosul cel de obște și deosebi la tot neamul.
6 Căci văzuse că fără bunăvoința regelui nu va putea obține pacea în interesele [publice] și că Simon nu va pune capăt nebuniei lui.
6 Că vedea că nu este cu putință a se împăca lucrurile, fără de rânduială domnească și că Simon nu va înceta de la nebunia aceasta.
7 Însă, când Seleúcus a trecut din viață și obținând Antióh, cel numit Epifánul, domnia, Iáson, fratele lui Onías, a pus mâna prin înșelăciune pe funcția de mare preot,
7 Ci murind Seleuc și luând domnia Antioh, cel poreclit Epifan, a poftit arhieria Iason, fratele lui Onia.
8 promițându-i regelui, într-o întâlnire, trei sute șaizeci de talánți de argint și alți optzeci dintr-o altă intrare.
8 Și mergând Iason la rege, s-a rugat făgăduind trei sute șaizeci de talanți de argint, și încă alt venit de optzeci de talanți.
9 Pe lângă aceștia, s-a angajat în scris să-i dea alți o sută cincizeci de talánți dacă i se dă autoritatea să înființeze un gimnaziu și o efébie, iar cei care sunt în Ierusalím să fie înscriși ca antiohéni.
9 Afară de acestea, făgăduia încă și alți o sută cincizeci, de i s-ar îngădui putința de a înființa școală pentru tineri și pe cetățenii Ierusalimului a-i trece cetățeni ai Antiohiei.
10 Primind acordul regelui, [Iáson] a pus mâna pe putere imediat și i-a constrâns pe conaționalii săi să treacă la obiceiuri grecești.
10 Și îngăduind regele, a dobândit stăpânirea și îndată a început să învețe obiceiuri grecești pe cei din neamul său.
11 A desființat favorurile regale stabilite iudeilor prin Ioán, tatăl lui Eupolémos, cel care a făcut delegația pentru [a obține] prietenia și alianța cu románii, a abolit legile cetățenești, înlocuindu-le cu practici ilegale.
11 Și lepădând milostivele îngăduințe domnești, care s-au îngăduit Evreilor prin Ioan, tatăl lui Evpolemos care fusese sol la Romani pentru împrietenire și alianță și stricând rânduielile cele legiuite, rânduieli fără de lege înnoia.
12 A construit cu plăcere gimnaziul chiar sub acropole și îi aduna pe cei mai buni dintre efébii care purtau pălării cu boruri largi.
12 Că, fără rușine, tocmai sub cetate a întemeiat școală și pe cei mai tari dintre tineri îi silea să învețe obiceiurile și jocurile elinești.
13 S-a ajuns la culmea elenismului și a introducerii obiceiurilor străine din cauza fărădelegii nemăsurate a nelegiuitului și a celui care nu era mare preot, Iáson.
13 Și într-acest chip se întărea elenismul și sporeau obiceiurile celor de alt neam, pentru acea prea mare necurăție a acestui Iason, păgân și nu arhiereu.
14 Nici preoții nu mai aveau râvnă pentru cele ale slujirii altarului, ci, disprețuind templul și neglijând jertfele, alergau să ia parte la jocurile ilegale în palestră, la chemarea discului.
14 Așa încât preoții nu se mai sârguiau spre slujbele altarului; ci nebăgând seamă de templul Domnului și părăsind jertfele, se grăbeau să se împărtășească cu privirea cea fără de lege a luptei la disc, după ce se auzea chemarea crainicilor.
15 Lucrurile prețuite de părinți nu mai erau cinstite de nimeni, ci mult mai mult erau apreciate gloriile grecești,
15 Și datina părintească nebăgând-o în seamă, măririle cele elinești mai bune le socoteau.
16 acelea din cauza cărora i-au lovit necazuri mari, fiindcă tocmai aceia al căror fel de viață voiau să-l imite și cu care voiau să se asemene, ei aveau să devină dușmani și prigonitori.
16 De aceea grea nevoie i-a cuprins, că aceia a căror povățuire o pofteau și cărora voiau a se asemăna, pe aceia vrăjmași și stăpânitori i-au avut.
17 Nu este puțin lucru să necinstești legile dumnezeiești. Aceasta se va vedea în cele ce urmează.
17 Că a face păgânește împotriva dumnezeieștilor legi nu este prea lesne, însă acestea timpul le va arăta.
18 Când erau luptele la cinci ani în Tir și regele era prezent,
18 Iar când se țineau jocurile cele din cinci în cinci ani, la care era de față regele,
19 ticălosul Iáson a trimis din Ierusalím spectatori antiohiéni care au dus cu ei trei sute de dráhme de argint pentru jertfa lui Hércule. Cei care duceau au considerat că nu se cuvenea să le folosească pentru jertfă și să le păstreze pentru altă cheltuială.
19 A trimis nelegiuitul Iason din Ierusalim, ca soli, pe cei care erau cu drept de cetățenie antiohiană, care au adus trei sute de drahme de argint pentru jertfa lui Hercule, pentru care și cei care au dus argintul s-au rugat ca să nu se dea la jertfe, că nu se cuvine, ei să fie întrebuințați la alte cheltuieli.
20 Acestea, care fuseseră trimise pentru jertfa lui Hércule, din cauza celor care le purtau, au fost vărsate pentru pregătirea triremelor.
20 Iar aceste trei sute de drahme fuseseră sortite de cel care le trimisese pentru jertfă lui Hercule, dar, după voia celor care le-au adus, le-au hărăzit pentru dresul corăbiilor celor de oștire.
21 Când Apolónius, [fiul] lui Menestéus, a fost trimis în Egipt la înscăunarea regelui [Ptoleméu] Filométor, Antióh a înțeles că are gânduri străine față de el și a hotărât să se pună în siguranță. Atunci a ajuns la Iópe și apoi a mers la Ierusalím.
21 Și Apoloniu al lui Menesteu fiind trimis în Egipt de regele Antioh, cu prilejul ridicării la tron a regelui Ptolomeu Filometor, Antioh a aflat că Ptolomeu avea asupra lui gânduri dușmănoase, de aceea Antioh, căutând să se pună la adăpost, s-a dus la Iafa și apoi la Ierusalim.
22 A fost primit de Iáson și de cetate cu măreție și a fost întâmpinat cu torțe și cu strigăte. De aici a mărșăluit spre Fenícia.
22 Și cu mare cuviință a fost primit de către Iason și de către cetate, cu făclii aprinse și cu strigări a fost întâmpinat, și de aici spre Fenicia a pornit cu tabăra.
23 După trei ani, Iáson l-a trimis pe Meneláu, fratele lui Simon, cel amintit mai înainte, ca să ducă regelui banii și să-i amintească să termine lucrurile urgente.
23 Și după trei ani a trimis Iason pe Menelau, fratele lui Simon mai sus-numitul, ca să ducă bani regelui și ca să-i aducă aminte de lucrurile cele de lipsă.
24 Prezentându-se la rege și lăudându-l în modul celor puternici, a dobândit pentru el funcția de mare preot, dându-i cu trei sute de talánți de argint mai mult decât Iáson.
24 Iar el plăcând regelui, pentru că l-a preamărit cu înfățișarea lui de mare curtean, a ajuns să ia arhieria, dând cu trei sute de talanți de argint mai mult decât Iason.
25 Luând împuternicirile regești, s-a apropiat de funcția de mare preot, neavând nimic vrednic [de aceasta], ci mai degrabă mânia unui tiran crud și furia unei fiare sălbatice.
25 Și luând porunci domnești, a venit, nimic vrednic de arhierie aducând, numai mânie de tiran crud și urgie de fiară sălbatică având.
26 Iáson, care l-a înșelat pe propriul frate, a fost înșelat de un altul și a fost constrâns să fugă în ținutul Amanítis.
26 Și așa Iason, care a îndepărtat pe fratele său, îndepărtatu-l-a și pe el altul și l-a izgonit în țara Amoniților.
27 Meneláu a luat în stăpânire puterea, dar din banii promiși regelui nu plătea nimic.
27 Iar Menelau a ajuns arhiereu, dar de banii pe care îi făgăduise regelui nici o grijă n-a avut, deși Sostrate, mai marele cetății, îi cerea.
28 Sostrátos, guvernatorul acropolei, i-a făcut cerere, pentru că el era împuternicit cu [strângerea] dărilor. De aceea, amândoi au fost chemați de rege.
28 Acesta era pus peste adunarea birurilor. Pentru aceea pe amândoi i-a chemat regele.
29 Meneláu l-a lăsat ca locțiitor în funcția de mare preot pe Lisimáh, fratele său, iar Sostrátos pe Crátes, [guvernatorul] peste ciprioți.
29 Și Menelau a lăsat locțiitor de arhiereu pe Lisimah, fratele său; iar Sostrate pe Crates, mai-marele Ciprului.
30 Întâmplându-se acestea, s-au ridicat cei din Tars și din Málos și s-au revoltat pentru că [dările] fuseseră date în dar lui Antióhidis, concubina regelui.
30 Și acestea așa fiind, s-a întâmplat de s-au răsculat locuitorii orașelor Tars și Malus, pentru că au fost dați dar Antiohidei, țiitoarea regelui.
31 Regele a plecat în grabă să liniștească lucrurile și l-a lăsat ca locțiitor pe Andrónic, unul dintre demnitarii vrednici.
31 Degrabă dar a venit regele ca să potolească răscoala, lăsând în locul său pe Andronic, unul din marii dregători.
32 Meneláu, considerând că a prins un moment favorabil, a sustras câteva lucruri de aur din templu și i le-a dăruit lui Andrónic, iar pe celelalte a reușit să le vândă în Tir și în cetățile învecinate.
32 Iar Menelau, socotind că a aflat vreme bună, furând niște vase de aur de ale templului, le-a dăruit lui Andronic, și pe altele le-a vândut în Tir și în cetățile cele de primprejur.
33 Când a aflat clar acestea, Onías l-a mustrat, plecând într-un loc sigur, la Dáfne, care este lângă Antiohía.
33 Aflând Onia acest lucru, l-a mustrat, fiind el în loc fără de frică, în Dafne cea de lângă Antiohia.
34 Meneláu, luându-l deoparte pe Andrónic, l-a îndemnat să pună mâna pe Onías. Acesta s-a apropiat de Onías și, încrezându-se în viclenie, i-a întins mâna dreaptă cu jurământ, deși avea o suspiciune, și l-a convins să iasă din locul sigur. Atunci, Andrónic l-a ucis îndată, fără să țină cont de dreptate.
34 Pentru aceea Menelau, luând deosebi pe Andronic, l-a rugat să omoare pe Onia. Deci venind el la Onia și cu înșelăciune dându-i dreapta și încredințându-l cu jurământ, și cu toate că acest lucru dădea de bănuială lui Onia, el a izbutit să-l scoată din sihăstria lui și l-a omorât îndată fără teamă de dreptate.
35 Din cauza aceasta, nu doar mulți iudei, ci și dintre celelalte neamuri s-au indignat și s-au mâniat pentru uciderea nedreaptă a acestui bărbat.
35 Din această pricină nu numai Iudeii, ci mulți și dintr-alte neamuri s-au scârbit și s-au mâhnit pentru nedreapta ucidere a bărbatului acestuia.
36 Când regele s-a întors din ținuturile Cilíciei, iudeii din cetate și aceia dintre greci care urau nelegiuirea au venit la el cu problema legată de uciderea lui Onías.
36 Iar după ce s-a întors regele din părțile Ciliciei, Iudeii cei din cetate, împreună cu Elinii, urând vicleșugul, s-au plâns cum că fără de dreptate Onia a fost omorât.
37 Antióh s-a mâhnit în adâncul sufletului, a fost mișcat de milă și l-a plâns [pe Onías] pentru prudența și buna purtare a celui mort.
37 Iar lui Antioh, din suflet mâhnindu-se, i s-a făcut milă și a lăcrimat pentru înțelepciunea și multa bună rânduială a răposatului.
38 Apoi, aprins fiind de mânie, imediat i-a luat lui Andrónic [mantia] de purpură și, rupându-i hainele, l-a purtat prin toată cetatea până în locul unde acesta își arătase nelegiuirea față de Onías. Acolo l-a scos din lumea aceasta pe ticălos și s-a împlinit pedeapsa dreaptă a Domnului.
38 Și aprinzându-se de mânie, îndată a luat de la Andronic porfira și i-a rupt hainele și l-a purtat împrejur prin toată cetatea, și într-același loc, în care asupra lui Onia a făcut sângeroasa lui ispravă, acolo l-a omorât pe nelegiuitul ucigaș, Domnul răsplătindu-l cu pedeapsa de care a fost vrednic.
39 Făcându-se multe sacrilegii în cetate de către Lisimáh cu știrea lui Meneláu, când s-a răspândit vestea, mulțimea s-a adunat împotriva lui Lisimáh pentru că multe obiecte de aur fuseseră deja împrăștiate.
39 Și Lisimah, cu știrea lui Menelau, furând multe vase sfinte, a ieșit vestea în cetate și s-a adunat mulțimea asupra lui Lisimah, după ce multe vase de aur se cheltuiseră.
40 Mulțimea s-a ridicat cuprinsă de mânie. Lisimáh a înarmat trei mii de oameni și a pornit atacuri nelegiuite sub conducerea unui oarecare Aurános, om înaintat în vârstă, dar și în nebunie.
40 Și după ce s-au sculat asupră-i mulțimile mânioase, Lisimah a înarmat împotrivă ca la vreo trei mii de bărbați, și a început fără de dreptate a omorî, comandant fiind un anume Tyranus, om bătrân și cu vârsta și cu nebunia.
41 Dându-și seama de atacul lui Lisimáh, unii au pus mâna pe pietre, alții pe pari groși, alții, luând cenușa care era acolo, aruncau de-a valma asupra [oamenilor] lui Lisimáh.
41 Mulțimile, dacă au văzut că se scoală Lisimah asupra lor, apucând unii pietre, alții măciuci, alții țărână, aruncau spre cei care erau împrejurul lui Lisimah și spre cei care se sculaseră asupră-le.
42 De aceea, pe mulți i-au rănit, pe alții i-au doborât, pe toți ceilalți i-au pus pe fugă, iar pe sacrileg au pus mâna lângă vistierie.
42 Și astfel pe mulți dintre ei i-au rănit, pe unii i-au omorât și pe toți i-au pus pe fugă, iar pe furul de cele sfinte lângă vistierie l-au omorât.
43 Pentru acestea, s-a pornit judecată împotriva lui Meneláu.
43 Apoi a început judecata pricinii lui Menelau.
44 Când regele a ajuns la Tir, trei bărbați trimiși de sfatul bătrânilor au apărat în fața [regelui] cauza lor [împotriva lui Meneláu].
44 Și când a venit regele în Tir, trei inși, trimiși de înaltul sfat, au adus plângerea cea dreaptă înaintea lui.
45 Fiind fără scăpare, Meneláu i-a promis bani mulți lui Ptoleméu, [fiul] lui Doriménes, ca să-l convingă pe rege.
45 Iar Menelau, aflându-se vinovat, a făgăduit bani mulți lui Ptolomeu, fiul lui Dorimene, ca să îmblânzească pe rege.
46 Ptoleméu, luându-l pe rege în portic ca pentru a se răcori, l-a făcut să-și schimbe părerea.
46 Deci, apucând Ptolomeu pe rege într-un foișor, unde se dusese să se răcorească, l-a făcut să-și schimbe părerea.
47 Acesta l-a eliberat pe Meneláu, cauza întregii nenorociri, iar pe bieții judecători, care ar fi fost lăsați liberi chiar dacă ar fi vorbit înaintea sciților, i-a condamnat la moarte.
47 Și pe Menelau, capul a toată răutatea, l-a scos nevinovat; iar pe nenorociții aceia, care măcar și la Sciți, de și-ar fi spus pricina, s-ar fi slobozit nevinovați, pe aceștia i-a judecat spre moarte.
48 Imediat au avut de suportat o pedeapsă nedreaptă cei care au vorbit în favoarea cetății, a poporului și lucrurilor sfinte.
48 Drept aceea, degrabă, nedreaptă moarte au suferit cei care purtaseră cuvânt pentru cetate și pentru popor și pentru sfintele vase.
49 De aceea, chiar și cei din Tir, care urau nelegiuirea, au contribuit cu dărnicie la înmormântarea lor.
49 Pentru care lucru și locuitorii din Tir, mâhnindu-se de această răutate, cu mare cuviință au dat lucrurile cele de îngroparea lor.
50 Meneláu, din cauza lăcomiei celor puternici, a rămas în funcție și, crescând în răutate, a ajuns marele ticălos al concetățenilor lui.
50 Iar Menelau, din pricina lăcomiei celor puternici, era în cinste, și, crescând întru răutate, mare vrăjmaș a fost celor de un neam cu el.