1 Și nu după multă vreme, a trimis regele pe un bătrân atenian, ca să silească pe Iudei să se lase de legile lor părintești și să nu mai trăiască după legile lui Dumnezeu.
2 Și să pângărească și templul din Ierusalim și să-l numească al lui Zeus Olimpianul, iar pe cel din Garizim, al lui Zeus, iubitorul de oaspeți, precum erau locuitorii locului.
3 Ci cu anevoie și grea era poporului tocmeala răutății acesteia.
4 Căci păgânii au pângărit templul cu desfrânări și beții, desfătându-se cu desfrânatele în sfintele curți, și aducând cele ce nu se cuvenea.
5 Și altarul s-a umplut de lucruri nelegiuite, pe care le oprea legea,
6 Și nu era voie nici a ține ziua Domnului, nici a păzi sărbătorile părintești, nici măcar a spune că ești Iudeu.
7 Și erau duși cu sila la jertfele care se aduceau în fiecare lună de ziua nașterii regelui, și când era sărbătoarea lui Dionysos, erau siliți Iudeii, având cununi de iederă, să ia parte la alaiul în cinstea lui Dionysos.
8 Și din îndemnul lui Ptolomeu a ieșit poruncă în cetățile elinești cele de prin vecini, ca și pe Iudei la fel să-i facă să jertfească,
9 Iar pe cei care nu vor vrea să treacă la obiceiurile elinești, să-i omoare; de aceea, nimic altceva nu se vedea decât numai greutăți cu care erau asupriți.
10 Că s-au adus două femei, care au fost pârâte că și-au tăiat împrejur pruncii lor. Pentru aceea au spânzurat pruncii de sânii lor și prin cetate, pe ulițe purtându-le, le-au aruncat jos de pe zid de au murit.1Mac 1,63
11 Iar alții alergau la peșterile cele de pe aproape, ca ascunzându-se să serbeze ziua de odihnă. De acest lucru, dându-se știre lui Filip, i-a ars, fără ca ei să se împotrivească pentru mărirea acelei preacinstite zile.
12 Rog dar pe cei care vor citi această carte, să nu se îngrozească din cauza acestor suferințe; ci să socotească că aceste munci, nu spre pieire, ci spre învățătură au fost neamului nostru.
13 Că dacă Domnul nu lasă multă vreme pe cei care lucrează fărădelege, ci degrabă îi aruncă în munci, este semn de mare facere de bine.Evr 12,6-8
14 Că pe când la alte neamuri cu îndelungă răbdare așteaptă Domnul, până ce vor ajunge la plinirea păcatelor și apoi să-i muncească; asupra noastră așa a socotit că este bine ca, nu la sfârșitul păcatelor ajungând noi, să aducă pedeapsă asupra noastră.
15 Pentru aceea niciodată nu depărtează mila de la noi, ci, certându-ne cu nevoi, nu părăsește pe poporul Său.
16 Însă acestea să fie zise, pentru ca să ne aducem aminte.
17 Iar după aceste puține cuvinte se cuvine să venim la poveste.
18 Unui om anume Eleazar, care era cărturar de frunte și trecut cu vârsta și la față foarte frumos, căscându-i gura, îl silea să mănânce carne de porc.Lv 11,7 2Mac 7,1
19 Iar el mai vârtos primind moartea cea de cinste, decât viața cea de urâciune, de bună voie s-a dus la munci,
20 Scuipând carnea din gura lui și apropiindu-se de moarte, așa cum se cuvine a se apropia cei care îndrăznesc a se apăra de cele ce nu se cuvine să le mănânce, oricare ar fi dragostea vieții.
21 Iar cei care erau rânduiți la acea nelegiuită jertfă, pentru că-l cunoșteau de mulți ani pe omul acesta, luându-l deoparte, îl rugau să aducă alte cărnuri făcute de el, care îi erau slobod a le mânca și să se prefacă tocmai ca și cum ar mânca de cele ce a poruncit regele din cărnurile jertfei,
22 Ca, făcând aceasta, să scape de moarte și, pentru prietenia veche cu ei, va afla milă.
23 Iar el gând bun luând și vrednic fiind de vârstă și de adâncile bătrâneți, și de cinstitele cărunteți, care și le agonisise și de creșterea cea foarte bună din pruncie și mai vârtos de cea sfântă și de rânduiala legii, pusă de Dumnezeu, îndată a răspuns, zicând să-l trimită curând la moarte.
24 «Că nu se cuvine vârstei noastre a fățărnici, ca mulți din cei tineri să socotească cum că Eleazar cel de nouăzeci de ani a trecut la obiceiurile celor de alt neam.
25 Și din pricina prefăcătoriei mele, pentru această puțină și scurtă vreme, ei să se amăgească prin mine și urâciune și ocară bătrâneților să-mi agonisesc.
26 Că deși în această vreme de acum voi scăpa de munca de la oameni, dar din mâinile Atotputernicului, nici viu, nici mort nu voi scăpa;
27 Pentru aceea, bărbătește acum dându-mi viața, mă voi arăta vrednic de bătrânețe.
28 Și celor tineri pildă vitejească le voi lăsa, ca degrabă și cu bărbăție să moară pentru cinstitele și sfintele legi». Acestea zicând, a pășit către chinuri.
29 Iar cei ce-l aduceau au schimbat inima lor cea bună, pe care cu puțin înainte o arătaseră către dânsul, în inimă răuvoitoare pentru cuvintele pe care mai înainte le-a grăit, care, precum socoteau ei, erau nebunie.
30 Și când era să moară de bătăi, suspinând, a zis: «Domnului, Celui care are sfânta știință, arătat este că putând eu să scap de moarte, grele dureri rabd cu trupul, bătut fiind; iar cu sufletul bucuros pentru frica Lui pătimesc toate acestea».
31 Și într-acest chip a murit acesta, și nu numai tinerilor, ci și întregului popor, moartea sa lăsând o pildă de vitejie și pomenire de faptă bună.
Traducerea catolică
Traducerea ortodoxă
1 Nu după mult timp, regele a trimis un bătrân atenian ca să-i forțeze pe iudei să se îndepărteze de legile părintești și să nu mai trăiască după legile lui Dumnezeu,
1 Și nu după multă vreme, a trimis regele pe un bătrân atenian, ca să silească pe Iudei să se lase de legile lor părintești și să nu mai trăiască după legile lui Dumnezeu.
2 să profaneze templul din Ierusalím și să-l închine lui Zéus din Olímp, iar pe cel din Garizím, după cum ceruseră locuitorii din zonă, lui Zéus cel Ospitalier.
2 Și să pângărească și templul din Ierusalim și să-l numească al lui Zeus Olimpianul, iar pe cel din Garizim, al lui Zeus, iubitorul de oaspeți, precum erau locuitorii locului.
3 Invazia răului era apăsătoare și de neîndurat chiar și pentru mulțimi.
3 Ci cu anevoie și grea era poporului tocmeala răutății acesteia.
4 Templul era plin de desfrânările și petrecerile neamurilor care se desfătau cu desfrânate, se apropiau de femei chiar și în curțile sfinte și aduceau înăuntru lucruri care nu se cuveneau.
4 Căci păgânii au pângărit templul cu desfrânări și beții, desfătându-se cu desfrânatele în sfintele curți, și aducând cele ce nu se cuvenea.
5 Altarul era plin de lucruri nelegiuite, condamnate de legi.
5 Și altarul s-a umplut de lucruri nelegiuite, pe care le oprea legea,
6 Nu se puteau celebra nici zilele de sâmbătă și nici sărbătorile părintești și nici să mărturisești că ești iudeu.
6 Și nu era voie nici a ține ziua Domnului, nici a păzi sărbătorile părintești, nici măcar a spune că ești Iudeu.
7 Din contră, erau duși cu aspră violență în fiecare lună, de ziua regelui, [să mănânce] din ospățul ritual, iar când venea sărbătoarea lui Dyonísos să poarte coroane de iederă, luând parte la alaiul în cinstea lui Dyonísos.
7 Și erau duși cu sila la jertfele care se aduceau în fiecare lună de ziua nașterii regelui, și când era sărbătoarea lui Dionysos, erau siliți Iudeii, având cununi de iederă, să ia parte la alaiul în cinstea lui Dionysos.
8 Prin instigarea venită de la [locuitorii] din Ptolemáis, s-a dat un decret ca în cetățile grecești învecinate să se ia aceleași măsuri față de iudei, ca să ia parte și ei la ospățul ritual.
8 Și din îndemnul lui Ptolomeu a ieșit poruncă în cetățile elinești cele de prin vecini, ca și pe Iudei la fel să-i facă să jertfească,
9 Iar cei care nu decideau să treacă la [obiceiurile] grecești să fie omorâți. Se vede astfel care era pericolul iminent.
9 Iar pe cei care nu vor vrea să treacă la obiceiurile elinești, să-i omoare; de aceea, nimic altceva nu se vedea decât numai greutăți cu care erau asupriți.
10 Au fost aduse două femei care își tăiaseră copiii împrejur. Le-au fost atârnați la sân pruncii și au fost purtate prin cetate în public, apoi au fost aruncate de pe ziduri.
10 Că s-au adus două femei, care au fost pârâte că și-au tăiat împrejur pruncii lor. Pentru aceea au spânzurat pruncii de sânii lor și prin cetate, pe ulițe purtându-le, le-au aruncat jos de pe zid de au murit.
11 Alții, care se adunaseră pe ascuns în peșteri ca să celebreze ziua a șaptea, au fost denunțați lui Fílip și au fost arși de vii împreună, refuzând să se apere din respect față de solemnitatea zilei.
11 Iar alții alergau la peșterile cele de pe aproape, ca ascunzându-se să serbeze ziua de odihnă. De acest lucru, dându-se știre lui Filip, i-a ars, fără ca ei să se împotrivească pentru mărirea acelei preacinstite zile.
12 Îi rog pe cei care se apropie de această carte să nu se descurajeze din cauza celor întâmplate, ci să considere că pedepsele nu sunt spre distrugerea, ci spre educarea neamului nostru.
12 Rog dar pe cei care vor citi această carte, să nu se îngrozească din cauza acestor suferințe; ci să socotească că aceste munci, nu spre pieire, ci spre învățătură au fost neamului nostru.
13 Căci a nu-i lăsa mult timp [nepedepsiți] pe cei păcătoși, ci a-i lovi imediat cu pedepse este un semn de mare bunăvoință.
13 Că dacă Domnul nu lasă multă vreme pe cei care lucrează fărădelege, ci degrabă îi aruncă în munci, este semn de mare facere de bine.
14 Cu celelalte neamuri, Stăpânul așteaptă cu răbdare și nu le pedepsește până când nu împlinesc [măsura] păcatelor, însă nu tot așa a judecat să facă cu noi.
14 Că pe când la alte neamuri cu îndelungă răbdare așteaptă Domnul, până ce vor ajunge la plinirea păcatelor și apoi să-i muncească; asupra noastră așa a socotit că este bine ca, nu la sfârșitul păcatelor ajungând noi, să aducă pedeapsă asupra noastră.
15 Ca nu cumva, ajungând noi la capătul păcatelor, să ne pedepsească la urmă.
15 Pentru aceea niciodată nu depărtează mila de la noi, ci, certându-ne cu nevoi, nu părăsește pe poporul Său.
16 De aceea, niciodată îndurarea nu se îndepărtează de noi, ci chiar și atunci când ne mustră cu nenorociri, el nu-și părăsește poporul.
16 Însă acestea să fie zise, pentru ca să ne aducem aminte.
17 Să ne fie suficient că am pomenit acestea! După aceste câteva [cuvinte], trebuie să ne întoarcem la povestire.
17 Iar după aceste puține cuvinte se cuvine să venim la poveste.
18 Era un oarecare Eleazár, un bărbat dintre scribii de frunte, înaintat în vârstă și foarte frumos la chip. Pe acesta îl forțau să deschidă gura ca să mănânce carne de porc.
18 Unui om anume Eleazar, care era cărturar de frunte și trecut cu vârsta și la față foarte frumos, căscându-i gura, îl silea să mănânce carne de porc.
19 Alegând o moarte glorioasă mai degrabă decât o viață de ocară, a mers de bunăvoie la chinurile roții,
19 Iar el mai vârtos primind moartea cea de cinste, decât viața cea de urâciune, de bună voie s-a dus la munci,
20 scuipând [din gură carnea], așa cum se cuvine să facă cei care au tăria să îndepărteze ceea ce nu este permis a gusta, chiar dacă le este dragă viața.
20 Scuipând carnea din gura lui și apropiindu-se de moarte, așa cum se cuvine a se apropia cei care îndrăznesc a se apăra de cele ce nu se cuvine să le mănânce, oricare ar fi dragostea vieții.
21 Cei care supravegheau ospățul ritual nelegiuit – deoarece îl cunoșteau de multă vreme – l-au luat deoparte și îl rugau să [i se dea] carne pe care avea voie să o mănânce și pregătită de el însuși și să se prefacă doar că mănâncă din carnea jertfită așa cum poruncise regele.
21 Iar cei care erau rânduiți la acea nelegiuită jertfă, pentru că-l cunoșteau de mulți ani pe omul acesta, luându-l deoparte, îl rugau să aducă alte cărnuri făcute de el, care îi erau slobod a le mânca și să se prefacă tocmai ca și cum ar mânca de cele ce a poruncit regele din cărnurile jertfei,
22 Făcând astfel, să scape de moarte și să se bucure de omenie. Aceasta, datorită prieteniei sale vechi cu ei.
22 Ca, făcând aceasta, să scape de moarte și, pentru prietenia veche cu ei, va afla milă.
23 Dar el, socotind cu nobilă înțelepciune, vrednică de vârsta sa și de autoritatea pe care i-o dădea bătrânețea, de strălucita sa căruntețe și de purtarea sa frumoasă încă din copilărie, dar mai ales de legea sfântă dată de Dumnezeu, a răspuns pe față că pot să-l trimită imediat în locuința morților:
23 Iar el gând bun luând și vrednic fiind de vârstă și de adâncile bătrâneți, și de cinstitele cărunteți, care și le agonisise și de creșterea cea foarte bună din pruncie și mai vârtos de cea sfântă și de rânduiala legii, pusă de Dumnezeu, îndată a răspuns, zicând să-l trimită curând la moarte.
24 „Nu este demn de vârsta noastră să ne prefacem, în așa fel încât mulți dintre tineri, crezând că Eleazár, la nouăzeci de ani, a trecut la [obiceiurile] străinilor
24 «Că nu se cuvine vârstei noastre a fățărnici, ca mulți din cei tineri să socotească cum că Eleazar cel de nouăzeci de ani a trecut la obiceiurile celor de alt neam.
25 și ei, din cauza ipocriziei mele și pentru acest mic rest de viață, să fie înșelați, iar eu să-mi atrag la bătrânețe ocară și necinste.
25 Și din pricina prefăcătoriei mele, pentru această puțină și scurtă vreme, ei să se amăgească prin mine și urâciune și ocară bătrâneților să-mi agonisesc.
26 Chiar dacă aș fi eliberat în prezent de pedeapsa oamenilor, din mâinile Celui Atotputernic nu voi scăpa nici viu, nici mort.
26 Că deși în această vreme de acum voi scăpa de munca de la oameni, dar din mâinile Atotputernicului, nici viu, nici mort nu voi scăpa;
27 De aceea, părăsind cu bărbăție viața, mă voi arăta vrednic de bătrânețea mea.
27 Pentru aceea, bărbătește acum dându-mi viața, mă voi arăta vrednic de bătrânețe.
28 Iar tinerilor le voi lăsa exemplu nobil de a muri de bunăvoie și cu cinste pentru legile nobile și sfinte”.
Spunând acestea, a mers îndată spre chinurile roții.
28 Și celor tineri pildă vitejească le voi lăsa, ca degrabă și cu bărbăție să moară pentru cinstitele și sfintele legi». Acestea zicând, a pășit către chinuri.
29 Cei care îl duceau și-au schimbat îndată bunăvoința pe care i-o arătaseră cu puțin înainte în dușmănie, din cauza cuvintelor spuse de el, considerând că sunt nebunii.
29 Iar cei ce-l aduceau au schimbat inima lor cea bună, pe care cu puțin înainte o arătaseră către dânsul, în inimă răuvoitoare pentru cuvintele pe care mai înainte le-a grăit, care, precum socoteau ei, erau nebunie.
30 Dar el, pe când se sfârșea sub lovituri, a zis suspinând: „În cunoașterea lui sfântă, Domnul știe clar că, deși puteam scăpa de moarte, îndur în trupul meu dureri cumplite din cauza loviturilor de bici; dar în sufletul meu le îndur cu bucurie datorită fricii mele față de el”.
30 Și când era să moară de bătăi, suspinând, a zis: «Domnului, Celui care are sfânta știință, arătat este că putând eu să scap de moarte, grele dureri rabd cu trupul, bătut fiind; iar cu sufletul bucuros pentru frica Lui pătimesc toate acestea».
31 Astfel a trecut din viață acest om, lăsând prin moartea lui nu numai tinerilor, ci și celor mai mulți din neamul lui un exemplu de noblețe și amintire a virtuții.
31 Și într-acest chip a murit acesta, și nu numai tinerilor, ci și întregului popor, moartea sa lăsând o pildă de vitejie și pomenire de faptă bună.
