1 În zilele acelea, a venit Ioan Botezătorul și propovăduia în pustia Iudeii,Mc 1,4 Lc 1,80 Lc 3,2-3 In 1,6.28 Fa 13,24
2 Spunând: „Pocăiți-vă că s-a apropiat împărăția cerurilor.”Iz 18,30 Mt 4,17 Mt 10,7 Mc 1,15
3 El este acela despre care a zis proorocul Isaia: „Glasul celui ce strigă în pustie: Pregătiți calea Domnului, drepte faceți cărările Lui”.Is 40,3 Mc 1,3 Lc 1,76 Lc 3,4 In 1,23
4 Iar Ioan avea îmbrăcămintea lui din păr de cămilă, și cingătoare de piele împrejurul mijlocului, iar hrana era lăcuste și miere sălbatică.2Rg 1,8 Za 13,4 Mc 1,5
5 Atunci a ieșit la el Ierusalimul și toată Iudeea și toată împrejurimea Iordanului.
6 Și erau botezați de către el în râul Iordan, mărturisindu-și păcatele.Mc 1,5 Fa 19,4.18
7 Dar văzând Ioan pe mulți din farisei și saduchei venind la botez, le-a zis: „Pui de vipere, cine v-a arătat să fugiți de mânia ce va să fie?Mt 12,34 Mt 23,33 Lc 5,7
8 Faceți deci roadă, vrednică de pocăință,Lc 3,8
9 Și să nu credeți că puteți zice în voi înșivă: Părinte avem pe Avraam, căci vă spun că Dumnezeu poate și din pietrele acestea să ridice fii lui Avraam.In 8,33.37-39 Fa 13,26 Rm 4,1-16
10 Iată securea stă la rădăcina pomilor și tot pomul care nu face roadă bună se taie și se aruncă în foc.Mt 7,19 Lc 3,9
11 Eu unul vă botez cu apă spre pocăință, dar Cel ce vine după mine este mai puternic decât mine; Lui nu sunt vrednic să-I duc încălțămintea; Acesta vă va boteza cu Duh Sfânt și cu foc.Mc 1,8 Lc 3,16 In 1,15-16:26-27.33 Fa 1,5 Fa 2,2 Fa 11,16 Fa 19,4
12 El are lopata în mână și va curăța aria Sa și va aduna grâul în jitniță, iar pleava o va arde cu foc nestins.”Mal 3,3.19 Lc 3,17
13 În acest timp a venit Iisus din Galileea, la Iordan, către Ioan, ca să se boteze de către el.Mc 1,9 Lc 3,21
Traducerea catolică
Traducerea ortodoxă
1 În zilele acelea, a venit Ioan Botezătorul predicând în Pustiul Iudeii.
1 În zilele acelea, a venit Ioan Botezătorul și propovăduia în pustia Iudeii,
2 El zicea: „Convertiți-vă, pentru că s-a apropiat împărăția cerurilor!”.
2 Spunând: „Pocăiți-vă că s-a apropiat împărăția cerurilor.”
3 Acesta este cel despre care a spus Isaía, profetul, care zice:
„Glasul celui care strigă în pustiu:
Pregătiți calea Domnului,
faceți drepte cărările lui!”.
3 El este acela despre care a zis proorocul Isaia: „Glasul celui ce strigă în pustie: Pregătiți calea Domnului, drepte faceți cărările Lui”.
4 Acest Ioan avea o haină din păr de cămilă și centură de piele în jurul coapselor sale, iar hrana lui erau lăcustele și mierea sălbatică.
4 Iar Ioan avea îmbrăcămintea lui din păr de cămilă, și cingătoare de piele împrejurul mijlocului, iar hrana era lăcuste și miere sălbatică.
5 Și veneau la el din Ierusalím, din toată Iudéea și din toate împrejurimile Iordánului
5 Atunci a ieșit la el Ierusalimul și toată Iudeea și toată împrejurimea Iordanului.
6 și erau botezați de el în râul Iordán, mărturisindu-și păcatele.
6 Și erau botezați de către el în râul Iordan, mărturisindu-și păcatele.
7 Văzând că mulți dintre farisei și saducei veneau la botezul lui, le spunea: „Pui de vipere! Cine v-a învățat să fugiți de mânia care vine?
7 Dar văzând Ioan pe mulți din farisei și saduchei venind la botez, le-a zis: „Pui de vipere, cine v-a arătat să fugiți de mânia ce va să fie?
8 Faceți deci rod vrednic de convertire!
8 Faceți deci roadă, vrednică de pocăință,
9 Să nu credeți că puteți spune: «Îl avem de tată pe Abrahám», pentru că vă spun că Dumnezeu poate să-i ridice lui Abrahám fii din pietrele acestea!
9 Și să nu credeți că puteți zice în voi înșivă: Părinte avem pe Avraam, căci vă spun că Dumnezeu poate și din pietrele acestea să ridice fii lui Avraam.
10 Securea este deja la rădăcina pomilor; deci orice pom care nu face rod bun va fi tăiat și aruncat în foc.
10 Iată securea stă la rădăcina pomilor și tot pomul care nu face roadă bună se taie și se aruncă în foc.
11 Eu vă botez cu apă, spre convertire, însă cel care vine după mine este mai puternic decât mine; eu nu sunt în stare să-i duc încălțămintea. El vă va boteza în Duhul Sfânt și cu foc.
11 Eu unul vă botez cu apă spre pocăință, dar Cel ce vine după mine este mai puternic decât mine; Lui nu sunt vrednic să-I duc încălțămintea; Acesta vă va boteza cu Duh Sfânt și cu foc.
12 Lopata de vânturat este în mâna lui și va curăța aria sa: va aduna grâul în grânarul său, iar pleava o va arde în focul care nu se va stinge”.
12 El are lopata în mână și va curăța aria Sa și va aduna grâul în jitniță, iar pleava o va arde cu foc nestins.”
13 Atunci a venit Isus din Galiléea la Iordán, la Ioan, ca să fie botezat de el.
13 În acest timp a venit Iisus din Galileea, la Iordan, către Ioan, ca să se boteze de către el.