1 «Dumnezeule al părinților și Doamne al milei, Cel care ai făcut toate cu cuvântul Tău,In 1,3
2 Și cu înțelepciunea Ta ai rânduit pe om ca să stăpânească peste zidirile cele făcute de Tine,Fc 1,26
3 Și să cârmuiască lumea cu cuviință și cu dreptate și cu suflet drept să facă judecată,
4 Dă-mi mie înțelepciunea care stă aproape de scaunul Tău și nu mă lepăda dintre slujitorii Tăi.1Rg 3,9 2Par 1,10
5 Căci robul Tău sunt eu și fiul roabei Tale, om slab și cu viață scurtă și puțin destoinic să înțeleg judecata și legile.Ps 115,7
6 Căci, chiar când ar fi cineva desăvârșit între fiii oamenilor, de-i va lipsi înțelepciunea cea de la Tine, ca nimica toată se va socoti.
7 Tu m-ai ales pe mine mai dinainte ca să stăpânesc poporul Tău și să judec pe fiii și pe fiicele Tale.1Rg 3,6 1Par 28,5 2Par 1,8-9
8 Tu mi-ai poruncit să zidesc templul în muntele Tău cel sfânt și un jertfelnic în cetatea în care locuiești, după chipul cortului celui sfânt, pe care l-ai pregătit dintru început.Ies 25,8-9 2Rg 7,13 1Rg 8,19
9 Cu Tine este înțelepciunea care știe faptele Tale și care era de față când ai făcut lumea și care știe ce este plăcut înaintea ochilor Tăi și ce este drept, potrivit poruncilor Tale.Pr 8,22 In 1,3
10 Trimite această înțelepciune, din sfintele Tale ceruri, de lângă tronul slavei Tale, ca să mă ajute în ostenelile mele și ca să cunosc ce este bineplăcut înaintea Ta,
11 Fiindcă înțelepciunea toate le știe și le înțelege și mă va povățui înțelepțește în lucrările mele și prin slava sa mă va păzi.In 16,13
12 Și astfel, faptele mele Îți vor fi plăcute și voi judeca poporul Tău cu dreptate și voi fi vrednic de tronul tatălui meu.
13 Cu adevărat, ce om poate să cunoască sfatul lui Dumnezeu sau cine poate să pătrundă voința lui Dumnezeu?Is 40,13 Sir 1,6 Rm 11,34 1Co 2,16
14 Gândurile muritorilor sunt șovăielnice și cugetările noastre sunt cu greșeală.
15 Căci trupul cel putrezitor îngreuiază sufletul și locuința cea pământească împovărează mintea cea plină de grijă.Rm 7,24 1Co 15,53 2Co 5,4
16 Cu greu ne dăm seama despre cele ce sunt pe pământ și cu osteneală găsim cele ce sunt chiar în mâna noastră; atunci, cine a putut să pătrundă cele ce sunt în ceruri?Ecc 3,11 In 3,12
17 Cine a cunoscut voința Ta, dacă Tu nu i-ai dat înțelepciune și dacă nu i-ai trimis de sus Duhul Tău cel Sfânt?Iov 15,18
18 Astfel, s-au făcut drepte cărările celor de pe pământ și oamenii au învățat ceea ce este plăcut înaintea Ta, și prin înțelepciune au cunoscut mântuirea».
Traducerea catolică
Traducerea ortodoxă
1 „Dumnezeule al părinților
și Doamne al îndurării,
care ai creat toate prin cuvântul tău,
1 «Dumnezeule al părinților și Doamne al milei, Cel care ai făcut toate cu cuvântul Tău,
2 care cu înțelepciune l-ai constituit pe om
ca să stăpânească toate creaturile făcute de tine,
2 Și cu înțelepciunea Ta ai rânduit pe om ca să stăpânească peste zidirile cele făcute de Tine,
3 să rânduiască lumea în sfințenie și dreptate
și să facă judecată cu suflet drept,
3 Și să cârmuiască lumea cu cuviință și cu dreptate și cu suflet drept să facă judecată,
4 dă-mi înțelepciunea
care șade alături de tine pe tron
și nu mă exclude dintre copiii tăi!
4 Dă-mi mie înțelepciunea care stă aproape de scaunul Tău și nu mă lepăda dintre slujitorii Tăi.
5 Căci eu sunt slujitorul tău
și fiul slujnicei tale,
om slab și cu viață scurtă
și prea mic ca să înțeleg judecata și legile.
5 Căci robul Tău sunt eu și fiul roabei Tale, om slab și cu viață scurtă și puțin destoinic să înțeleg judecata și legile.
6 Căci chiar dacă ar fi cineva desăvârșit
între fiii oamenilor,
fiind lipsit de înțelepciunea de la tine,
ar fi considerat de nimic.
6 Căci, chiar când ar fi cineva desăvârșit între fiii oamenilor, de-i va lipsi înțelepciunea cea de la Tine, ca nimica toată se va socoti.
7 Tu m-ai ales rege al poporului tău
și judecător al fiilor și al fiicelor tale.
7 Tu m-ai ales pe mine mai dinainte ca să stăpânesc poporul Tău și să judec pe fiii și pe fiicele Tale.
8 Mi-ai spus să construiesc un templu
pe muntele tău cel sfânt,
un altar, în cetatea locuirii tale,
copie a cortului sfânt
pe care l-ai pregătit de la început.
8 Tu mi-ai poruncit să zidesc templul în muntele Tău cel sfânt și un jertfelnic în cetatea în care locuiești, după chipul cortului celui sfânt, pe care l-ai pregătit dintru început.
9 Cu tine este înțelepciunea
care cunoaște lucrările tale;
era prezentă când ai făcut lumea,
ea știe ce este plăcut în ochii tăi
și ce este conform cu poruncile tale.
9 Cu Tine este înțelepciunea care știe faptele Tale și care era de față când ai făcut lumea și care știe ce este plăcut înaintea ochilor Tăi și ce este drept, potrivit poruncilor Tale.
10 Fă-o să vină din cerurile tale sfinte
și, de la tronul gloriei tale,
trimite-o ca să trudească
fiind alături de mine
și eu să cunosc ce e plăcut înaintea ta!
10 Trimite această înțelepciune, din sfintele Tale ceruri, de lângă tronul slavei Tale, ca să mă ajute în ostenelile mele și ca să cunosc ce este bineplăcut înaintea Ta,
11 Ea știe toate și înțelege;
mă va călăuzi cu chibzuință
în toate acțiunile mele
și mă va păzi cu gloria ei.
11 Fiindcă înțelepciunea toate le știe și le înțelege și mă va povățui înțelepțește în lucrările mele și prin slava sa mă va păzi.
12 Și lucrările mele vor fi plăcute,
voi judeca drept poporul tău
și voi fi vrednic de tronul tatălui meu.
12 Și astfel, faptele mele Îți vor fi plăcute și voi judeca poporul Tău cu dreptate și voi fi vrednic de tronul tatălui meu.
13 Care om va cunoaște planul lui Dumnezeu
și cine se va gândi la ce vrea Domnul?
13 Cu adevărat, ce om poate să cunoască sfatul lui Dumnezeu sau cine poate să pătrundă voința lui Dumnezeu?
14 Gândurile celor muritori sunt șovăielnice
și cugetările noastre, nesigure.
14 Gândurile muritorilor sunt șovăielnice și cugetările noastre sunt cu greșeală.
15 Căci trupul coruptibil îngreuiează sufletul
și trupul pământesc
apasă peste mintea cu multe griji.
15 Căci trupul cel putrezitor îngreuiază sufletul și locuința cea pământească împovărează mintea cea plină de grijă.
16 Cu dificultate
ne reprezentăm cele de pe pământ
și descoperim cu trudă cele la îndemână,
dar celor din cer, cine le va da de urmă?
16 Cu greu ne dăm seama despre cele ce sunt pe pământ și cu osteneală găsim cele ce sunt chiar în mâna noastră; atunci, cine a putut să pătrundă cele ce sunt în ceruri?
17 Cine ar fi cunoscut planul tău
dacă nu i-ai fi dat înțelepciunea
și nu l-ai fi trimis
pe Duhul tău Cel Sfânt din înălțimi?
17 Cine a cunoscut voința Ta, dacă Tu nu i-ai dat înțelepciune și dacă nu i-ai trimis de sus Duhul Tău cel Sfânt?
18 Astfel au fost îndreptate
căile celor de pe pământ,
oamenii au învățat cele plăcute ție
și au fost mântuiți prin înțelepciune.
18 Astfel, s-au făcut drepte cărările celor de pe pământ și oamenii au învățat ceea ce este plăcut înaintea Ta, și prin înțelepciune au cunoscut mântuirea».