1 Altul voind să meargă pe apă și să călătorească prin cumplitele valuri se roagă la un lemn mai șubred decât luntrea care îl poartă.Iona 1,5
2 Această luntre a fost născocită de pofta de câștig și a întruchipat-o agerimea lucrătorului.
3 Ci, o, Părinte, pronia Ta o cârmuiește, Tu, Care ai deschis cărări în mare și drum nerătăcitor în volbura valurilor.Ies 13,14 Ies 14,21
4 Și cu aceasta arătat-ai că poți să izbăvești din orice primejdie, așa încât cineva, chiar fără să aibă știința corăbierului, să poată porni pe mare. Tu nu voiești ca preaînțeleptele Tale lucrări să rămână deșarte, de aceea oamenii, încredințându-și viața unui lemn de tot slab,Is 43,2 Iona 2,3
5 Trec prin valuri pe o plută și scapă de moarte.
6 Iar de demult, când au pierit trufașii uriași, nădejdea întregii lumi a scăpat într-o barcă și barca, îndrumată de mâna Ta, a lăsat omenirii sămânța urmașilor.Fc 6,4 Fc 7,7.13
7 Și binecuvântat este lemnul care slujește la o trebuință binecuvântată.1Ptr 3,20
8 Dar idolul făcut de mâna omenească este blestemat, și el și acel care l-a făcut; acesta pentru că l-a făcut, iar idolul pentru că, stricăcios fiind, i s-a zis dumnezeu.Ps 113,15 Ps 134,16
9 Că Dumnezeu urăște deopotrivă și pe nelegiuiți și nelegiuirea lor.Ps 5,4-5
10 Lucrul și lucrătorul vor fi deopotrivă pedepsiți.
11 Pentru aceea, idolii neamurilor vor fi cercetați spre pieire, fiindcă, deși sunt făpturi, au ajuns urâciune, sminteală pentru sufletele oamenilor și laț pentru picioarele celor fără de minte.Ir 46,25
12 Gândul plăsmuirii de idoli a fost începutul aprinderii spre desfrâu, și născocirea lor a fost pierderea vieții.Ies 36,15 Iz 16,15 Os 2,7
13 Fiindcă n-au fost de la început și nu vor fi totdeauna.
14 Prin deșarta mărire omenească au intrat în lume, astfel că apropiatul lor sfârșit este hotărât înaintea lui Dumnezeu.Sol 9,5-6 Ga 5,26
15 Un tată, întristându-se cu amară jale pentru copilul său răpit înainte de vreme, i-a făcut chipul și pe cel care ieri încă nu era decât un om mort, îl cinstește acum ca pe un dumnezeu și a rânduit celor din casa sa taine și slujbe.Rm 1,23
16 După aceea, cu vremea, întărindu-se acest păgânesc obicei, s-a păzit ca o lege și, din poruncile tiranilor, a ieșit cinstirea chipurilor cioplite.Dn 3,5
17 Când popoarele nu puteau să-i cinstească de față, pentru că locuiau departe, făceau o asemuire după chipul depărtat și potriveau un chip văzut al împăratului preacinstit, așa încât să dea celui ce nu era de față aceleași sârguincioase închinări ca și cum ar fi de față.
18 Și pentru izbânda acestei închinări, cei care erau neștiutori au fost și ei împinși de pofta de slavă a meșterului.
19 Pentru că el, voind să placă stăpânitorului, și-a pus tot meșteșugul ca să facă asemănarea cât mai frumoasă.
20 Iar mulțimile, înșelându-se prin frumusețea lucrului, l-au socotit acum ca dumnezeu pe cel care mai înainte îl cinsteau ca pe un om.
21 Și aceasta a fost o înșelăciune pentru viața oamenilor, că ei, bătuți de nevoi sau robiți de tiranie, au dat pietrelor și lemnelor numele ce nu se poate da la nimic de pe pământ.Ir 4,1
22 Apoi n-a fost destul că au rătăcit întru cunoașterea lui Dumnezeu, ci, viețuind – din întunericul minții lor – în război necurmat, au numit pace atâtea rele.Fa 19,24
23 Ei făceau slujbe în care ucideau chiar pe copiii lor, sau săvârșeau taine ascunse sau beții nebunești după barbare obiceiuri.Dt 18,10 Ir 7,9.31 Ir 19,5
24 Și nici viața, nici căsătoriile nu le mai păzeau curate, ci unul pe altul ucidea prin viclenie sau îl batjocorea prin desfrânare.Ir 5,8
25 Toate se învălmășesc în sânge și ucidere, în furtișag și vicleșug, în stricăciune și necredință, în răzvrătire și jurământ strâmb,Ir 7,9 Rm 1,29
26 În prigonirea celor buni și uitarea binefacerilor primite, în pângărirea sufletelor și răsturnarea trupeștilor nevoi, în tulburarea căsătoriilor și desfrânare și dezmăț sub ochii tuturor.Rm 1,24.27
27 Căci închinarea la idolii cei deșerți, care nici n-ar trebui pomeniți, este începutul, pricina și sfârșitul a tot răul.
28 Desfătările lor sunt niște bucurii smintite, proorociile lor sunt mincinoase, ei trăiesc în nedreptate și jură strâmb cu ușurință.Os 7,5
29 Ca unii care nădăjduiesc în idolii cei fără de suflet, când jură strâmb, ei nu se tem că li se va dovedi nedreptatea.
30 Și din două părți pedeapsa va da peste ei, întâi pentru că au cugetat greșit despre Dumnezeu, închinându-se idolilor, și al doilea pentru că, vicleni fiind, au jurat împotriva adevărului, disprețuind tot ce este sfânt.
31 Căci nu puterea idolilor pe care s-au jurat, ci pedeapsa cuvenită păcătoșilor, aceea prigonește pururea păcatul celor ce au greșit.
Traducerea catolică
Traducerea ortodoxă
1 Tot așa, un oarecare,
intenționând să navigheze
și fiind pe punctul să străbată valuri năprasnice,
strigă la lemnul mai slab
decât corabia care-l poartă.
1 Altul voind să meargă pe apă și să călătorească prin cumplitele valuri se roagă la un lemn mai șubred decât luntrea care îl poartă.
2 Într-adevăr, pe aceasta a inventat-o
dorința de câștiguri
și a fost făcută de înțelepciunea artizanului.
2 Această luntre a fost născocită de pofta de câștig și a întruchipat-o agerimea lucrătorului.
3 Dar providența ta, Părinte, o călăuzește,
pentru că tu ai pus o cale în mare
și o cărare, printre valuri,
3 Ci, o, Părinte, pronia Ta o cârmuiește, Tu, Care ai deschis cărări în mare și drum nerătăcitor în volbura valurilor.
4 arătând că poți să salvezi din toate,
pentru ca oricine, chiar fără experiență,
să [poată] urca [în corabie].
4 Și cu aceasta arătat-ai că poți să izbăvești din orice primejdie, așa încât cineva, chiar fără să aibă știința corăbierului, să poată porni pe mare. Tu nu voiești ca preaînțeleptele Tale lucrări să rămână deșarte, de aceea oamenii, încredințându-și viața unui lemn de tot slab,
5 Tu vrei ca lucrările înțelepciunii tale
să nu fie sterile:
de aceea, oamenii care se încred
în cel mai mic lemn
își salvează viețile
și când trec prin valuri cu pluta.
5 Trec prin valuri pe o plută și scapă de moarte.
6 Și la început, când piereau giganții aroganți,
speranța lumii, refugiindu-se pe o plută,
a lăsat pentru lume
o sămânță a descendenței,
fiind călăuzită de mâna ta.
6 Iar de demult, când au pierit trufașii uriași, nădejdea întregii lumi a scăpat într-o barcă și barca, îndrumată de mâna Ta, a lăsat omenirii sămânța urmașilor.
7 Binecuvântat este lemnul prin care se face dreptate.
7 Și binecuvântat este lemnul care slujește la o trebuință binecuvântată.
8 Dar blestemat ceea ce e făcut de mână de om
și cel care a făcut-o,
pentru că a făcut și a numit dumnezeu
ceea ce este coruptibil!
8 Dar idolul făcut de mâna omenească este blestemat, și el și acel care l-a făcut; acesta pentru că l-a făcut, iar idolul pentru că, stricăcios fiind, i s-a zis dumnezeu.
9 Căci cel nelegiuit și nelegiuirea lui
sunt urâte de Domnul la fel.
9 Că Dumnezeu urăște deopotrivă și pe nelegiuiți și nelegiuirea lor.
10 Așa sunt pedepsiți ceea ce este făcut
împreună cu cel care înfăptuiește.
10 Lucrul și lucrătorul vor fi deopotrivă pedepsiți.
11 De aceea, va fi o condamnare
cu privire la idolii neamurilor,
pentru că au ajuns un lucru abominábil
în creația lui Dumnezeu,
un scandal pentru sufletele oamenilor
și o capcană pentru picioarele celor nepricepuți.
11 Pentru aceea, idolii neamurilor vor fi cercetați spre pieire, fiindcă, deși sunt făpturi, au ajuns urâciune, sminteală pentru sufletele oamenilor și laț pentru picioarele celor fără de minte.
12 Începutul desfrânării este inventarea idolilor
și găsirea lor, stricăciunea vieții.
12 Gândul plăsmuirii de idoli a fost începutul aprinderii spre desfrâu, și născocirea lor a fost pierderea vieții.
13 De la început nu erau
și nu vor fi în veci.
13 Fiindcă n-au fost de la început și nu vor fi totdeauna.
14 Căci prin vanitatea oamenilor au intrat în lume
și de aceea sfârșitul lor grabnic a fost decis.
14 Prin deșarta mărire omenească au intrat în lume, astfel că apropiatul lor sfârșit este hotărât înaintea lui Dumnezeu.
15 Un tată îndurerat de o suferință prematură,
datorată fiului luat repede,
a făcut cândva un chip
și acum cinstește un om mort ca pe Dumnezeu
și le-a transmis slujitorilor săi taine și rituri.
15 Un tată, întristându-se cu amară jale pentru copilul său răpit înainte de vreme, i-a făcut chipul și pe cel care ieri încă nu era decât un om mort, îl cinstește acum ca pe un dumnezeu și a rânduit celor din casa sa taine și slujbe.
16 Apoi, cu timpul, obiceiul nelegiuit s-a întărit
și este respectat ca lege.
16 După aceea, cu vremea, întărindu-se acest păgânesc obicei, s-a păzit ca o lege și, din poruncile tiranilor, a ieșit cinstirea chipurilor cioplite.
17 La decretele dominatorilor
au adus cult celor cioplite,
pe care oamenii,
neputând să-i cinstească la vedere,
pentru că locuiau departe,
și-au închipuit înfățișarea de departe
și au făcut o imagine vizibilă
a regelui onorat,
pentru ca să-l lingușească cu râvnă,
ca și cum ar fi prezent, pe cel care este absent.
17 Când popoarele nu puteau să-i cinstească de față, pentru că locuiau departe, făceau o asemuire după chipul depărtat și potriveau un chip văzut al împăratului preacinstit, așa încât să dea celui ce nu era de față aceleași sârguincioase închinări ca și cum ar fi de față.
18 Ambiția artizanului i-a împins
spre răspândirea cultului
și pe cei care nu cunoșteau.
18 Și pentru izbânda acestei închinări, cei care erau neștiutori au fost și ei împinși de pofta de slavă a meșterului.
19 Acesta, voind, fără îndoială,
să-i placă celui puternic,
a dus prin artă asemănarea la frumusețe.
19 Pentru că el, voind să placă stăpânitorului, și-a pus tot meșteșugul ca să facă asemănarea cât mai frumoasă.
20 Iar mulțimea, atrasă de farmecul lucrării,
pe cel care cu puțin înainte era cinstit ca om,
l-a considerat [vrednic] de cult.
20 Iar mulțimile, înșelându-se prin frumusețea lucrului, l-au socotit acum ca dumnezeu pe cel care mai înainte îl cinsteau ca pe un om.
21 Aceasta a fost o capcană pentru viață,
căci oamenii, supuși neșansei
sau [puterii] dominatoare,
au impus pietrelor și lemnelor
un nume de nerostit.
21 Și aceasta a fost o înșelăciune pentru viața oamenilor, că ei, bătuți de nevoi sau robiți de tiranie, au dat pietrelor și lemnelor numele ce nu se poate da la nimic de pe pământ.
22 Ba mai mult, nefiindu-le îndeajuns
că s-au înșelat
cu privire la cunoașterea lui Dumnezeu,
ci trăind în lupta cea mare a necunoașterii,
au numit astfel de rele pace.
22 Apoi n-a fost destul că au rătăcit întru cunoașterea lui Dumnezeu, ci, viețuind – din întunericul minții lor – în război necurmat, au numit pace atâtea rele.
23 Aducând rituri de ucidere de copii
sau taine ascunse
sau ospețe dezlănțuite,
după datini excepționale,
23 Ei făceau slujbe în care ucideau chiar pe copiii lor, sau săvârșeau taine ascunse sau beții nebunești după barbare obiceiuri.
24 nu mai păzesc curate nici viața,
nici căsătoria;
unul sau stă la pândă ca să-l ucidă pe celălalt,
sau îl chinuie cu adulter.
24 Și nici viața, nici căsătoriile nu le mai păzeau curate, ci unul pe altul ucidea prin viclenie sau îl batjocorea prin desfrânare.
25 Toate sunt amestecate: sânge și crimă,
furt și înșelăciune, distrugere,
necredință, tulburare, sperjur,
25 Toate se învălmășesc în sânge și ucidere, în furtișag și vicleșug, în stricăciune și necredință, în răzvrătire și jurământ strâmb,
26 rumoarea celor buni,
uitarea binefacerii, coruperea sufletelor,
pervertirea celor firești,
dezordinea căsătoriilor,
adulterul și nerușinarea.
26 În prigonirea celor buni și uitarea binefacerilor primite, în pângărirea sufletelor și răsturnarea trupeștilor nevoi, în tulburarea căsătoriilor și desfrânare și dezmăț sub ochii tuturor.
27 Cultul idolilor fără nume
este începutul oricărui rău,
cauza și scopul.
27 Căci închinarea la idolii cei deșerți, care nici n-ar trebui pomeniți, este începutul, pricina și sfârșitul a tot răul.
28 Ei sau se bucură nebunește,
sau profețesc fals,
sau trăiesc nedrept,
sau jură fals repede.
28 Desfătările lor sunt niște bucurii smintite, proorociile lor sunt mincinoase, ei trăiesc în nedreptate și jură strâmb cu ușurință.
29 Încrezându-se în idoli fără suflet,
nu se așteaptă să fie pedepsiți
atunci când jură strâmb.
29 Ca unii care nădăjduiesc în idolii cei fără de suflet, când jură strâmb, ei nu se tem că li se va dovedi nedreptatea.
30 Dar va veni asupra lor o dublă pedeapsă,
căci au gândit rău despre Dumnezeu,
dând atenție idolilor,
jurând nedrept cu înșelăciune,
disprețuind sfințenia.
30 Și din două părți pedeapsa va da peste ei, întâi pentru că au cugetat greșit despre Dumnezeu, închinându-se idolilor, și al doilea pentru că, vicleni fiind, au jurat împotriva adevărului, disprețuind tot ce este sfânt.
31 Căci nu puterea celor pe care jură,
ci pedeapsa păcătoșilor
urmărește mereu încălcarea celor nedrepți.
31 Căci nu puterea idolilor pe care s-au jurat, ci pedeapsa cuvenită păcătoșilor, aceea prigonește pururea păcatul celor ce au greșit.
