Cartea lui Ben Siráh

traducerea catolică

Capitolul 36

Rugăciunea pentru eliberarea și renașterea Israélului

1 Îndură-te de noi, Stăpâne,
Dumnezeu a toate,
privește spre noi

2 și fă să cadă teama de tine
asupra tuturor neamurilor!

3 Ridică-ți mâna împotriva neamurilor străine,
ca ele să vadă puterea ta!

4 După cum, înaintea lor, ai fost sfințit în noi,
tot așa, înaintea noastră, să fii preamărit în ele!

5 Ca ele să te cunoască pe tine
după cum și noi am cunoscut
că nu este alt Dumnezeu în afară de tine, Doamne.

6 Reînnoiește semnele și fă alte minuni,
7 glorifică mâna ta și brațul tău drept!
8 Trezește furia și revarsă mânia,
9 distruge-l pe potrivnic
și zdrobește-l pe dușman!

10 Grăbește timpul și amintește-ți de jurământ
și se vor povesti mărețiile tale!

11 Cel salvat să fie devoratîn mânia focului
și să afle pieirea cei care fac rău poporului tău!

12 Zdrobește capetele principilor
dușmanilor care spun:
„Nu există nimeni în afară de noi”!

13 Adună toate triburile lui Iacób
și dă-le moștenire, cum era la început!

14 Îndură-te, Doamne, de poporul
care este chemat cu numele tău
și de Israél, pe care l-ai asemănat
cu întâiul tău născut!

15 Ai milă de cetatea sanctuarului tău,
de Ierusalím, locul odihnei tale!

16 Umple Siónul de celebrările virtuților tale
și poporul tău, de gloria ta!

17 Dă mărturie creaturilor tale de la început,
trezește profețiile, cele [făcute] în numele tău!

18 Dă răsplată celor care au rămas tari pentru tine
și profeții tăi să fie crezuți!
Ascultă, Doamne, cererea celor care te imploră,

19 după binecuvântarea lui Aarón
asupra poporului tău!
Și vor cunoaște toți cei de pe pământ
că tu ești Domnul, Dumnezeul veacurilor.

Discernământul

20 Pântecele mănâncă orice hrană,
dar este o hrană mai bună decât [altă] hrană.

21 Gâtul gustă hrana de vânat;
la fel, inima inteligentă, cuvintele mincinoase.

22 Inima pervertită dă tristețe,
iar omul mult încercat îi va răsplăti.

Alegerea unei femei

23 Femeia acceptă orice bărbat,
dar este fiică mai bună decât [altă] fiică.

24 Frumusețea femeii înveselește fața
și merge dincolo de orice dorință a omului.

25 Dacă este pe limba ei îndurare și blândețe,
soțul ei nu este ca fiii oamenilor.

26 Cel care dobândește o femeie
are începutul bogăției:
e un ajutor potrivit lui și coloană a tihnei.

27 Unde nu este zid, este prădată proprietatea
și unde nu este femeie,
[omul] va ofta rătăcind.

28 Cine se va încrede într-un hoț bine încins
care [merge] agil din cetate în cetate?
La fel este cu omul care nu are cuib,
care se oprește acolo unde se întunecă.

Textul a fost copiat în clipboard